Negative conflict of jurisdiction over labor claims by a judge-plaintiff under Art. 127 CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning competence to the Tribunal of Dâmbovița (Civil Department I) to adjudicate the labor dispute, overturning the territorial declination by the Tribunal of Argeș. The case involved multiple plaintiffs, including a judge employed by the Tribunal of Argeș, who sued various public prosecutor's offices to reclassify their labor contracts and recalculate onboarding allowances based on specific sector reference values, alleging violations of wage regulations. The core legal issue was whether the general rule for labor jurisdiction based on the workplace or the special provision for judges acting as plaintiffs applied; the court held that Article 127(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that a judge-plaintiff must file suit in a court of the same degree within an adjacent appellate jurisdiction to avoid bias, superseded the general labor jurisdiction rules under Law No. 62/2011. Consequently, because the Tribunal of Dâmbovița falls within the circumscription of the Curtea de Apel Ploiești (an adjacent court to the Curtea de Apel Pitești where the defendant judge is employed), it was deemed the competent forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 C. proc. civ, art. 127 din C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (1) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over labor claims by a judge-plaintiff under Art. 127 CPC: The case involved multiple plaintiffs, including a judge employed by the Tribunal of Argeș, who sued various public prosecutor's offices to reclassify their labor contracts and recalculate onboarding allowances based on specific sector reference values, alleging violations of wage regulations. The core legal issue was whether the general rule for labor jurisdiction based on the workplace or the special provision for judges acting as plaintiffs applied; the court held that Article 127(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that a judge-plaintiff must file suit in a court of the same degree within an adjacent appellate jurisdiction to avoid bias, superseded the general labor jurisdiction rules under Law No. 62/2011. Consequently, because the Tribunal of Dâmbovița falls within the circumscription of the Curtea de Apel Ploiești (an adjacent court to the Curtea de Apel Pitești where the defendant judge is employed), it was deemed the competent forum.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă sub nr. x/2019, la data de 15.07.2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M.-prin reprezentant B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare, şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Ordonanţa 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, 1535 din C. civ., art. 166 din Codul muncii, Deciziile ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.
Prin sentinţa nr. 1581/9.10.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, cu motivarea că prima condiţie pentru a opera prorogarea de competenţă instituită de art. 127 C. proc. civ. este îndeplinită, reclamanţii fiind procurori, însă nu este îndeplinită cea de a doua condiţie necesară pentru a fi incident acest text de lege. Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi nu este de competenţa Judecătoriei Piteşti, pe lângă care funcţionează parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, sau de competenţa unei instanţe inferioare Judecătoriei Piteşti, ci este de competenţa Tribunalului Argeş, instanţă superioară.
A mai reţinut că prorogarea de competenţa nu poate opera nici în virtutea art. 127 alin 21 C. proc. civ., având în vedere pe de o parte, faptul că în cauza, calitatea de pârât o are Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi nu Tribunalul Argeş, pentru a fi în ipoteza reglementata de art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin2 1 C. proc. civ., iar pe de alta parte, potrivit alin. (3) din art. 127 C. proc. civ., doar dispoziţiile alin. (1) şi (2), nu si cele ale alin. (2)1 C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari si grefierilor.
Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată nu este de competenţa instanţei pe lângă care funcţionează parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii şi nici de competenţa unei instanţe inferioare acesteia, tribunalul a reţinut că nu operează, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, prorogarea de competenţă instituită de art. 127 din C. proc. civ.
În aceste condiţii, devin incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este în cel în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, locul de muncă reclamanţii, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr de dosar.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2020 instanţa a dispus din oficiu disjungerea pretenţiilor formulate de reclamanta F. în contradictoriu cu pârâţii, formându-se un nou dosar, cu nr. x/2020
În dosarul nr. x/2020, la termenul de judecată din data de 29.10.2020 instanţa a pus în discuţie şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, invocată de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 2745/2020 din 29 octombrie 2020, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta F. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prezenta cauză reprezintă un conflict individual de muncă, în sensul art. 266 din Codul muncii, respectiv al art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011.
Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta activează în funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Argeş, începând cu data de 1.06.2020, iar potrivit dispoziţiilor art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011 acţiunea formulată ar fi de competenţa acestui tribunal, în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are locul de muncă. Având în vedere însă că reclamanta îşi desfăşoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeş, instanţa a argumentat că devin incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi că potrivit acestora sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel vecine Curţii de Apel Piteşti.
Prin urmare, tribunalul a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş invocată de reclamantă este întemeiată, astfel că a admis-o şi în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, unde reclamanta a introdus iniţial acţiunea.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că litigiul are ca obiect un conflict de muncă şi că reclamanta F. are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeş, începând cu data de 1 iunie 2020.
Regula în funcţie de care se stabileşte competenţa teritorială în soluţionarea litigiilor de muncă este reglementată de art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, însă legiuitorul a instituit şi o excepţie de la această regulă, prin edictarea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, incidente în cauză raportat la data introducerii acţiunii, respectiv 15 iulie 2019, Înalta Curte constată că aceste prevederi reglementează un caz de competenţă facultativă astfel "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Ca atare, aceste dispoziţii legale au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea sau ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei inferioare faţă de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Din înscrisurile dosarului rezultă că reclamanta îşi desfăşoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeş, începând cu data de 1.06.2020, iar potrivit dispoziţiilor art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011 acţiunea formulată ar fi de competenţa acestui tribunal, în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are locul de muncă.
Cu toate acestea, întrucât reclamanta îşi desfăşoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Argeş, devin incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestora sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel vecine Curţii de Apel Piteşti.
Astfel, în condiţiile în care Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş, rezultă că Tribunalul Dâmboviţa este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2021.