Recourse against annulment of arbitral award dismissed for failure to establish violation of mandatory law

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, la data de 25 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul SPITALUL CLINIC CF x Bucureşti pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtului să încheie cu reclamanta un act adiţional la Contractul de asociere în participaţiune nr. x/08.07.2004, prin care durata acestuia să fie prelungită cu 7 ani şi 6 luni, conform prevederilor art. 2 lit. b) din Tranzacţia autentificată sub nr. x/24.10.2013 de BNP B.. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 708.582 RON, reprezentând daune moratorii pentru neîncheierea unui act adiţional la Contractul de asociere în participaţiune nr. x/08.07.2004, pe perioada 24.10.2013 - 24.10.2016, şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile contractului de asociere în participaţiune nr. x/08.07.2004, tranzacţia autentificată sub nr. x/24.10.2013 de BNP B., art. 1270, 1350, 1531-1534, 1817 C. civ., art. 194 şi urm., art. 451 şi urm. C. proc. civ.

Prin cererea modificatoare a acţiunii, înregistrată la 6 iunie 2017, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului şi la plata daunelor morale, în sumă de 50.000 RON, în temeiul art. 1531 pct. 3 Noul C. civ.

În cauză pârâtul SPITALUL CLINIC CF x Bucureşti a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. 205/2004 şi a actelor adiţionale subsecvente, precum şi constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei nr. 1251/24.10.2013 încheiată cu reclamanta.

2. Prin sentinţa arbitrală nr. 33 din 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul-pârât A. S.R.L. Bucureşti, s-a respins excepţia puterii lucrului judecat invocată de reclamant cu privire la nulitatea contractului de asociere în participaţiune nr. 205 din 8.07.2004, s-a respins cererea reconvenţionala formulată de pârâtul Spitalul Clinic CF x Bucureşti şi s-a dispus suportarea de către fiecare parte a cheltuielilor de arbitrare efectuate.

3. Împotriva acestei sentinţe arbitrale, pârâtul SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI a formulat acţiune în anulare, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare şi reclamantul A. S.R.L., aceasta fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

Ca urmare a solicitării Curţii de Apel Bucureşti, prin rezoluţia din 16.05.2018 stabilită în procedura prealabilă, reclamanta a indicat expres că motivul de anulare invocat îl constituie dispoziţiile art. 608 lit. h) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte dispoziţiile imperative legale a căror încălcare o invocă prin prisma acestui motiv a indicat dispoziţiile art. 575 alin. (2) rap. la art. 5 C. proc. civ., art. 1166 şi 1169 C. civ., art. 1183, art. 1170, art. 1266 şi urm. C. civ., art. 1350, art. 1270, art. 1530 şi art. 1817 C. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia conexităţii şi, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 123/F din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost respinse acţiunile în anulare formulate de pârâtul SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI şi de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei arbitrale nr. 33/28.03.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca nefondate.

4. Împotriva sentinţei civile nr. 123/F din 23 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, atât reclamantul S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. la data de 4 ianuarie 2019, cât şi pârâtul SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI la data de 21 decembrie 2018, au declarat fiecare recurs.

Recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii în anularea hotărârii arbitrale nr. 33/28.03.2018 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României, cu cheltuieli de judecată.

După evocarea motivelor acţiunii în anulare, recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. a arătat că, prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea sa în anulare, apreciind, în esenţă, că argumentele invocate nu se înscriu in prevederile art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că, în ceea ce priveşte critica sa din acţiunea in anulare în sensul că tribunalul arbitral a nesocotit normele procedurale imperative ale art. 575 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a considerat că încălcarea de către tribunalul arbitral a nomelor procedurale se poate invoca în acţiunea in anulare numai daca respectiva nerespectare poate fi încadrată în vreuna din ipotezele art. 608 alin. (1) lit. a) - i) C. proc. civ., ipoteza care nu este incidentă în cauză.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii de drept material invocate ca fiind încălcate de hotărârea arbitrală atacată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că niciuna dintre acestea nu are caracter de dispoziţie legală imperativă, ele nefiind norme care comandă o conduită sau impun abţinerea de la o conduită, ci sunt norme dispozitive, ce reglementează cadrul general referitor la încheierea contractelor şi buna-credinţă, la regulile de interpretare a contractelor, la forţa obligatorie a contractelor, la condiţiile răspunderii contractuale şi la dreptul la daune-interese, precum şi la rezilierea locaţiunii. De asemenea, în considerentele sentinţei atacate, s-a mai arătat ca, prin acţiunea in anulare, a fost criticată temeinicia hotărârii arbitrale, or controlul efectuat de curtea de apel este un control de legalitate şi nu de temeinicie a hotărârii, conform art. 608 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C., a susţinut că instanţa a aplicat greşit normele de drept material apreciind că, dispoziţiile art. 1183 C. civ., care obliga părţile la negociere cu bună-credinţă şi la plata de despăgubiri pentru neexecutarea acestei obligaţii, nu ar fi imperative. Recurentul-reclamant a arătat că imperative sunt şi normele prevăzute de art. 1266 C. civ., care instituie regula interpretării obligatorii a contractelor după voinţa concordantă şi scopul urmărit, precum şi cele ale art. 1270 din acelaşi act normativ, care arată că un contract este legea părţilor.

Dat fiind aceste argumente, recurentul-reclamant a susţinut că acţiunea în anulare nu poate fi interpretată în sensul unei cereri de reanalizare a temeiniciei hotărârii arbitrale, fiind, de fapt, o cerere de analizare a legalităţii hotărârii arbitrale.

Recurentul-pârât SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate în ceea ce priveşte cererea reconvenţională de admitere a nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. x/8.07.2004 şi a tranzacţiei autentificate sub nr. x/24.10.2013.

Recurentul-pârât a arătat că a fost analizată cererea sa în anulare de către Curtea de Apel Bucureşti cu referire la două motive, respectiv încălcarea de către instanţa arbitrală a dispoziţiilor privind nulitatea absolută, prevăzută de art. 948 şi art. 962-968 C. civ. din 1864 pentru capătul de cerere vizând constatarea nulităţii Contractului de asociere în participaţiune nr. x/08.07.2004, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 179, art. 1225-1239, art. 1246-1254, art. 2273 şi art. 2274 din Noul C. civ., pentru capătul de cerere vizând constatarea nulităţii tranzacţiei autentificate sub nr. x/24.10.2013.

Astfel, recurentul-pârât a susţinut că, deşi, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut natura de norme imperative a acestor dispoziţii legale, întrucât părţile nu pot deroga nici de la condiţiile de validitate ale unui act, art. 948 vechiul C. civ., nici de la cele pe care trebuie să le îndeplinească obiectul sau cauza actului, art. 962-968 din acelaşi act normativ, a decis în mod nelegal că este necesar ca însăşi existenţa acestor condiţii sau caracteristici ale obiectului să fie nesocotite de instanţa arbitrală, apreciind totodată că din considerentele sentinţei arbitrale nu rezultă că instanţa arbitrală ar fi negat condiţiile esenţiale pentru validitate.

S-a reţinut de către Curtea de Apel Bucureşti, a mai susţinut recurentul-pârât, faptul că instanţa arbitrală nu a nesocotit dispoziţiile imperative, ci a făcut o aplicare a acestora, aplicare ce prin ea însăşi nu poate face obiectul controlului judiciar prin prisma art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Or, contrar acestor reţineri, recurentul-pârât a apreciat că tocmai prin interpretarea sau aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa arbitrală încalcă ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii referitoare la validitatea actului şi a condiţiilor obiectului şi cauzei acestuia.

In ceea ce priveşte posibilitatea analizării hotărârii arbitrale de către instanţă în cadrul acţiunii în anulare întemeiată pe art. 608 lit. h) C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că, ceea ce interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de acest text de lege, este dacă norma ce se susţine a fi fost încălcată de instanţa arbitrală are caracter imperativ sau nu.

A apreciat recurentul-pârât, că, în cauză, contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti, controlul judiciar se poate efectua, normele a căror încălcare s-a invocat fiind norme imperative.

Totodată, recurentul-pârât a menţionat că, în cauză, motivul prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ. este îndeplinit prin caracterul imperativ al normelor privind validitatea actului juridic şi condiţiile obiectului şi cauzei, dispoziţii imperative, reţinute în acest sens chiar de către instanţă.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat a se observa că, deşi prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, pe de o parte, faptul că aplicarea dispoziţiilor nulităţii nu poate face obiectul controlului judiciar, ulterior a procedat la analizarea şi interpretarea acestor motive de nulitate.

Prin urmare, recurentul-pârât a susţinut că există o contradicţie în motivarea hotărârii, întrucât, pe de o parte, se recunoaşte caracterul imperativ al normelor invocate pentru nulitatea absolută a actelor, însă se apreciază că aceste aspecte nu pot forma obiectul controlului judiciar, deşi art. 608 lit. h) C. proc. civ. prevede expres încălcarea ordinii publice şi dispoziţiilor imperative, iar, pe de altă parte, deşi se motivează că nu pot face obiectul controlului, totuşi Curtea de Apel Bucureşti le analizează raportat la probele din dosar, statuând corectitudinea hotărârii arbitrale privind interpretarea naturii contractului, obiectului, fraudei la lege.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că sentinţa atacată încalcă dispoziţiile referitoare la nulitatea absolută prevăzută de art. 948 şi art. 962-968 din vechiul C. civ., invocate în susţinerea cererii reconvenţionale.

Astfel, a arătat că încheierea contactului de asociere în participaţiune a fost făcută cu nesocotirea dipoziţiilor imperative a legislaţiei privind achiziţiile publice, respectiv O.U.G. nr. 60/2001, în vigoare la momentul încheierii contractului, fiind bazată pe o cauză ilicită.

A arătat că motivul determinant pentru încheierea contractului numit de asociere în participaţiune nu a fost reprezentat de desfăşurarea în comun a unor activităţi şi suportarea în comun a pierderilor şi beneficiilor rezultate din această asociere, ci acest contract a fost doar mijlocul folosit de părţi pentru a desfăşura activităţile specifice contractului de închiriere şi pentru a eluda aplicarea normelor legale imperative privind procedura de închiriere a unui imobil proprietatea Ministerului Transporturilor.

In consecinţă, a susţinut recurentul-pârât, cauza ilicită, ce include şi frauda la lege, a fost comună ambelor părţi, deoarece niciuna dintre acestea nu poate susţine că nu a cunoscut prevederile legale, asttfel încât contractul este lovit de nulitate absolută conform art. 968 şi art. 948 Vehiul C. civ.

Cauza ilicită a contractului, precum şi a Actului Adiţional nr. 13 din 21.04.2011, este relevată şi de faptul că, deşi spaţiul ce urma să fie repus la dispoziţie reclamantei nu a făcut obiectul unei proceduri de concesiune, părţile au stabilit cuantumul redevenţei şi au cunoscut necesitatea parcurgerii procedurii legale pentru darea în folosinţă a unui imobil proprietate publică a statului.

Recurentul-pârât a apreciat că, raportat la situaţia de fapt, la modul de reglementare al obligaţiilor părţilor din cadrul contractului de asociere în participaţiune, la scopul urmărit de părţi la încheierea contractului, la caracterul defavorabil pentru acesta a obligaţiilor stabilite contractual, respectivul contract este nul absolut pentru nevalabilitatea obiectului, a cauzei şi pentru frauda la lege. Instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material imperative în materia nulităţii actelor referitoare la obiectului actului juridic, nevalabilitatea cauzei şi frauda la lege, respectiv dispoziţiile art. 948, art. 962-968 din vechiul C. civ.

Referitor la nelegalitatea sentinţei atacate, in ceea ce priveşte tranzacţia autentificată sub nr. x/24.10.2013, recurentul-pârât a apreciat că reţinerile instanţei privind validitatea acesteia sunt consecinţa aplicării greşite a normelor imperative de drept material referitoare la condiţiile de validitate, astfel cum au fost motivate prin acţiunea in anulare.

Recurentul-pârât a arătat că a invocat nulitatea absolută a acestei tranzacţii, motivele de nulitate, astfel cum rezultă din întâmpinare, cererea reconvenţională şi cererea în anulare, fiind nevalabilitatea obiectului actului juridic, respectiv caracterul ilicit în sensul că acesta contravine ordinii publice. Aceasta, întrucât, prin tranzacţie s-au stabilit obligaţii cu privire la un contract nul absolut, atât sub aspectul nevalabilităţii obiectului actului juridic, cât şi sub aspectul cauzei ilicite şi fraudei la lege, dar şi prin faptul că în tranzacţie s-au stabilit obligaţii cu privire la un spaţiu care nu putea face obiectul unui contract de asociere în participaţiune, fiind vorba de administrarea unui bun proprietate publică, regim stabilit de Ordinul nr. 1802/2002 al Ministerului Transporturilor.

S-a învederat şi cauza ilicită, care încalcă ordinea publică, întrucât tranzacţia este bazată pe un act nul absolut, dar şi prin prisma faptului că, la data edictării acesteia, pentru atribuirea spaţiilor aparţinând autorităţilor publice trebuia încheiat un contract de achiziţie publică, potrivit O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la momentul semnării tranzacţiei. A fost invocată şi frauda la lege având în vedere că tranzacţia a fost încheiată cu nerespectarea O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.

De asemenea, recurentul-pârât a susţinut că a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 2273 din Noul C. civ., potrivit cărora tranzacţia este afectată de aceleaşi cauze de nulitate ca ale unui contract, dar şi la dispoziţiile art. 2274 din acelaşi act normativ, potrivit căruia este nulă tranzacţia încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, întrucât în acest act părţile nu au tranzacţionat şi cu privire la nulitatea invocată.

Referitor la această parte a cererii în anulare vizând nulitatea tranzacţiei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut si confirmat interpretarea instanţei arbitrale în sensul că, întrucât, în tranzacţie, obligaţiile asumate sunt doar de negociere şi încheiere în viitor a unui act adiţional la contractul de asociere în participaţiune, întrucât nu este definit cu exactitate spaţiul, obiect al tranzacţiei, şi având în vedere executarea tranzacţiei de către pârât, prin plăţile efectuate în temeiul acesteia, susţinerile pârâtului ar fi contradictorii şi a respins astfel nulitatea tranzacţiei.

Recurentul-pârât a susţinut că, în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1179, 1225-1239, 1246-1254 din Noul C. civ. şi art. 2273- 2274 din acelaşi cod, invocate ca temei al cererii sale privind constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei, Curtea de Apel Bucureşti a respins partea cererii reconvenţionale privitoare la tranzacţie.

Astfel, a arătat recurentul-pârât, obiectul tranzacţiei este într-adevăr negocierea şi semnarea unui act adiţional, însă scopul actului adiţional era continuarea obligaţiilor asumate prin contractul de asociere în participaţiune, a cărui nulitate a fost invocată în prima parte a cererii, iar, cel puţin pentru considerente legate de nulitatea contractului de asociere în participaţiune, părţile nu puteau acoperi prin tranzacţie nulitatea unui contract.

Raportat la nulitatea absolută invocată, dar şi la caracteristicile acesteia, în sensul că nu poate fi acoperită, recurentul-pârât a apreciat că nu pot fi primite statuările Curţii de Apel Bucureşti cu privire la executarea tranzacţiei. Tranzacţia a vizat prelungirea unui contract, în opinia recurentului-pârât, nul absolut, astfel că obiectul acesteia fiind un contract nul, ea însăşi devine contract nul, în temeiul art. 2274 din Noul C. civ.. Totodată, recurentul-pârât a susţinut că executarea obligaţiilor nu are legătură cu încălcarea sau nu a unor norme legale la data edictării actelor, dimpotrivă executarea denotă buna-credinţă a sa şi nu ar putea constitui temei al respingerii pretenţiilor ori de acoperire a unei nulităţi absolute a contractelor.

5. Recurentul-pârât SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 29 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.., invocată de recurentul-pârât SPITALUL CLINIC CF x Bucureşti prin întâmpinare, pentru considerentele reţinute în cuprinsul acelei încheieri şi a admis în principiu recursurile declarate de ambele recurente.

6. Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte va respinge atât recursul declarat de reclamantul S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., cât şi recursul formulat de pârâtul SPITALUL CLINIC CF x Bucureşti.

Cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Înalta Curte constată că acţiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanşează prin mijloacele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru unul din motivele expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege.

Temeiul de drept al acţiunii în anulare formulate de recurenta-reclamantă este reprezentat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;"

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a aplicat greşit normele de drept material argumentând că dispoziţiile art. 1183 C. civ. nu ar fi imperative. Recurenta-reclamantă a arătat că sunt imperative şi normele prevăzute de art. 1266 C. civ., precum şi cele ale art. 1270 din acelaşi act normativ, iar, dat fiind aceste argumente, acţiunea sa în anulare nu poate fi interpretată în sensul unei cereri de reanalizare a temeiniciei hotărârii arbitrale, fiind, de fapt, o cerere de analizare a legalităţii hotărârii arbitrale.

Înalta Curte reţine că, deşi, prin acţiunea în anulare, reclamantul a susţinut că hotărârea arbitrala încalcă dispoziţiile art. 575 alin. (2) C. proc. civ., art. 1166, 1169, 1183, art. 1170, art. 1266, art. 1350, art. 1270, art. 1530 si art. 1817 din C. civ., în recursul formulat critică hotărârea curţii de apel numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 1183 C. civ., art. 1266 C. civ. şi art. 1270 din acelaşi cod, astfel încât, în raport cu principiul disponibilităţii, analiza instanţei de recurs va avea în vedere doar aceste dispoziţii.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că ceea ce interesează în analiza motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susţine a fi fost încălcată de instanţa arbitrală are caracter imperativ sau supletiv.

Or, norma imperativă, fie de drept substanţial, fie de drept procesual, ce ar fi trebuit încălcată de curtea de arbitraj pentru a atrage incidenţa motivului de anulare invocat, trebuia să prescrie o anumita conduită, încălcată de părţi, dar acceptată de instanţă, sau să interzică o anumită conduită, pe care curtea de arbitraj să o fi permis, ceea ce nu este cazul în speţă.

Noţiunea de ordine publică nu este identică cu cea de normă imperativă, iar bunele moravuri vizează ocrotirea unui interes general şi semnifică un ansamblu de reguli impuse de o anumită morală socială, existentă la un moment dat şi într-un anumit loc, care, în paralel cu ordinea publică, reprezintă un standard în funcţie de care sunt apreciate comportamentele umane.

Înalta Curte reţine că reglementările legale a căror încălcare este invocată prin cererea de recurs, respectiv dispoziţiile art. 1183 C. civ., art. 1266 şi ale art. 1270 din acelaşi act normativ, nu sunt imperative, ci dispozitive, ele reglementând principii cu caracter general în materia încheierii, interpretării şi efectelor contractelor, care nu se confundă cu normele imperative ce impun o anumită conduită părţilor.

Dispoziţiile textelor legale invocate nu au caracterul unei norme imperative sau a unei norme de ordine publică, acestea neavând menirea să ocrotească un interes public, ci vizează încheierea, interpretarea şi efectele unor contracte civile care nu pot depăşi sfera unui interes privat.

Prin urmare, în mod judicios a reţinut curtea de apel că aceste prevederi nu au caracter de dispoziţie legală imperativă, ele nefiind norme care stabilesc o conduită sau impun abţinerea de la o conduită, ci sunt norme dispozitive.

Analiza modalităţii în care instanţa arbitrală a interpretat textele legale a căror nerespectare se invocă, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii, fiind, în realitate aspecte referitoare la temeinicia hotărârii arbitrale, or controlul efectuat de curtea de apel este un control de legalitate şi nu de temeinicie a hotărârii, conform art. 608 C. proc. civ., aşa cum în mod corect s-a reţinut.

Faptul că recurenta-reclamantă nu este mulţumită de soluţia pronunţată, nu are relevanţă juridică din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., această împrejurare neputând genera o rejudecare în fapt a litigiului de către o instanţă superioară, pentru motive străine celor enumerate strict şi limitativ în dispoziţiile legale menţionate.

Aşa fiind, motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, recursul reclamantei urmând a fi respins.

Cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât SPITALUL CLINIC CF x Bucureşti, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Recursul recurentului-pârât SPITALUL CLINIC CF x BUCUREŞTI a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că există o contradicţie în motivarea hotărârii, întrucât, pe de o parte, se recunoaşte caracterul imperativ al normelor invocate pentru nulitatea absolută a actelor, însă se apreciază că aceste aspecte nu pot forma obiectul controlului judiciar, deşi art. 608 lit. h) C. proc. civ. prevede expres încălcarea ordinii publice şi dispoziţiilor imperative, iar, pe de altă parte, deşi se motivează că nu pot face obiectul controlului, totuşi curtea de apel analizează normele raportat la probele administrate în cauză, stabilind corectitudinea hotărârii arbitrale privind interpretarea naturii contractului, obiectului şi fraudei la lege.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate care vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat teza privind motivarea contradictorie.

În speţă, nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât vizând existenţa unor motive contradictorii, în condiţiile în care, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns justificat, în cadrul controlului de nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, tuturor argumentelor expuse în susţinerea motivului prevăzut de dispoziţiile art. 608 lit. h) C. proc. civ., invocat în acţiunea în anulare formulată, în realitate, criticile recurentului-pârât relevând nemulţumirea acestuia cu privire la soluţia pronunţată.

Analizând acţiunea în anulare formulată de pârât, curtea de apel a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de acesta, drept pentru care cererea în anulare a fost respinsă, aspect ce se regăseşte şi în dispozitivul deciziei, astfel că şi din această perspectivă existenţa unor motive contradictorii nu poate fi reţinută.

Curtea de apel a respectat exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de motive contradictorii, în condiţiile în care considerentele deciziei sprijină soluţia din dispozitiv şi nici nu există considerente contradictorii.

Criticile recurentului-pârât nu susţin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, astfel că dezlegarea dată prin hotărârea curţiide apel este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că, raportat la analiza respectării normelor imperative invocate privind validitatea actelor juridice, sentinţa recurată este nelegală, reţinerile şi concluziile curţii de apel fiind efectuate cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, hotărârea atacată încalcă dispoziţiile referitoare la nulitatea absolută prevăzută de art. 948 şi art. 962-968 din vechiul C. civ., invocate în susţinerea cererii reconvenţionale.

Totodată, recurentul-pârât a susţinut că, în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1179, 1225-1239, 1246-1254 din Noul C. civ. şi art. 2273-2274 din acelaşi cod, invocate ca temei al cererii sale privind constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei, curtea de apel a respins partea cererii reconvenţionale privitoare la tranzacţie.

Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, analizând hotărârea arbitrală, curtea de apel a motivat că, pentru a se putea reţine o încălcare a art. 948 C. civ. din 1864 şi art. 962-968 din acelaşi cod, ce au natura unor norme imperative, este necesar ca însăşi existenţa condiţiilor de validitate şi a caracteristicilor obiectului sau cauzei să fi fost nesocotite de instanţa arbitrală, or, soluţia de respingere a cererii reconvenţionale este rezultatul interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale invocate la situaţia concretă rezultată din probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte reţine că temeiul de drept al acţiunii în anulare formulate de pârât este reprezentat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;", precum şi faptul că, analizând motivul acţiunii în anulare, invocat de pârât, curtea de apel a arătat care sunt argumentele pentru care a apreciat acest motiv neîntemeiat.

Analiza modalităţii în care instanţa arbitrală a interpretat dispoziţiile art. 948 C. civ. din 1864 şi art. 962-968 din acelaşi cod, respectiv în sensul că s-a făcut o aplicare a acestora, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii, pentru a fi incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În mod corect a reţinut curtea de apel că prin sentinţa arbitrală atacată nu s-au nesocotit dispoziţiile art. 948 şi art. 962-968 C. civ., ci s-a făcut o aplicare a acestora, aplicare care ea însăşi nu poate face obiectul controlului judiciar prin intermediul art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Criticile recurentului-pârât prin care se susţine că este nul absolut pentru nevalabilitatea obiectului, a cauzei şi pentru frauda la lege contractul de asociere în participaţiune, raportat la situaţia de fapt, la modul de reglementare al obligaţiilor părţilor din cadrul contractului de asociere în participaţiune, la scopul urmărit de părţi la încheierea contractului, la caracterul defavorabil pentru acesta a obligaţiilor stabilite contractual, vizează în esenţă fondul litigiului arbitral.

Or, întrucât motivele care atrag desfiinţarea hotărârii arbitrale sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., în raport de considerentele reţinute de curtea de apel, ce confirmă legala soluţie de respingere a acţiunii în anulare, criticile recurentului-pârât nu vor putea fi analizate, acestea vizând aspecte de netemeinicie.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1179, art. 1225-1239 din Noul C. civ., pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii tranzacţiei, curtea de apel a motivat, ca şi în cazul contractului de asociere în participaţiune, că, pentru a se putea reţine o încălcare a acestor dispoziţii legale, este necesar ca însăşi existenţa condiţiilor de validitate şi a caracteristicilor obiectului sau cauzei să fi fost nesocotite de instanţa arbitrală, or, soluţia cuprinsă în hotărârea atacată este rezultatul interpretării clauzelor tranzacţiei, respectiv al aplicării dispoziţiilor legale la situaţia concretă rezultată din probatoriul administrat în cauză şi nicidecum rezultatul încălcării respectivelor norme legale.

Examinarea concretă a conţinutului contractului, aprecierea probelor şi a circumstanţelor proprii pricinii deduse judecăţii implică aspecte care vizează exclusiv aplicarea legii, astfel încât evaluarea are caracter cazual, nefiind întrunită ipoteza încălcării unor dispoziţii imperative ale legii.

Aşa cum s-a arătat anterior, analiza modalităţii în care curtea de arbitraj a interpretat dispoziţiile legale menţionate pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii tranzacţiei, reţinându-se că s-a făcut o interpretare a clauzelor tranzacţiei în sensul de act prin care părţile au convenit numai să negocieze şi să încheie în viitor un act adiţional la contractul de asociere în participaţiune, fiind aplicate aceste dispoziţii legale la situaţia concretă rezultată din probatoriul administrat în cauză, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii, pentru a fi incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Înterpretarea tranzacţiei în sensul că părţile s-au obligat doar la negocierea şi încheierea în viitor a unui act adiţional, fără a fi definit spaţiul la care se face referire şi fără a se face referire la O.U.G. nr. 34/2006, nu poate conduce la existenţa unei încălcări a dispoziţiilor imperative cuprinse în acest act normativ referitoare la achiziţiile publice, astfel încât soluţia cuprinsă în sentinţa instanţei arbitrale este rezultatul interpretării contractului de tranzacţie şi nicidecum rezultatul încălcării normelor legale vizând achiziţiile publice, după cum corect a reţinut curtea de apel.

Astfel, în mod temeinic şi legal a statuat curtea de apel că prin sentinţa arbitrală atacată nu s-au nesocotit dispoziţiile art. 1179 şi art. 1225-1239 din Noul C. civ.

Criticile recurentului-pârât prin care s-a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 1246-1254 din Noul C. civ., invocate ca temei al cererii privind constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei, nu sunt întemeiate.

Astfel, curtea de apel a reţinut că din considerentele sentinţei atacate nu rezultă încălcarea vreunei norme imperative dintre cele menţionate, soluţia instanţei arbitrale având la bază interpretarea şi calificarea tranzacţiei ca fiind un contract prin care părţile au convenit numai negocierea şi încheierea în viitor a unui act adiţional la contractul nr. x/2004, deci un contract ale cărui clauze nu încalcă nicio normă de interes general. Or, această interpretare dată de tribunalul arbitral clauzelor cuprinse în tranzacţie, chiar dacă ar fi una eronată, este o încălcare a contractului, iar nu o încălcare a normelor imperative a căror încălcare se invocă, aşa cum a constatat curtea de apel.

Înalta Curte reţine că analiza modalităţii în care instanţa arbitrală a interpretat clauzele cuprinse în tranzacţie, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii, fiind, în realitate aspecte care ţin de temeinicia hotărârii arbitrale, or controlul efectuat de curtea de apel este un control de legalitate şi nu de temeinicie a hotărârii, conform art. 608 C. proc. civ.

Aşadar, în mod corect a reţinut curtea de apel că interpretarea dată de instanţa arbitrală clauzelor cuprinse în tranzacţie nu reprezintă o încălcare a normelor imperative a căror nesocotire se invocă.

Art. 2273 din Noul C. civ. cuprinde dispoziţii referitoare la cauzele de nulitate a contractului de tranzacţie, act de dispoziţie al părţilor, iar aceste prevederi legale vizează o normă juridică de ordine privată, neavând menirea să ocrotească un interes public.

Cum aceste dispoziţii legale nu sunt norme imperative care să impună o anumită conduită părţilor, nu se circumscriu motivului de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2274 din Noul C. civ., în condiţiile în care instanţa arbitrală nu a reţinut că tranzacţia ar fi fost încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, în mod legal curtea de apel a constatat că acestea nu au relevanţă în cauză şi nu se poate reţine o încălcare a lor, astfel încât criticile recurentului-pârât, în sensul că nu pot fi primite argumentele menţionate în considerentele sentinţei recurate cu privire la executarea tranzacţiei, nu sunt întemeiate.

Faţă de cele reţinute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea curţii de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

Aşa fiind, motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât nu sunt fondate.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.. şi de pârâtul SPITALUL CLINIC CF x Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 123/F din 23 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.. şi de pârâtul SPITALUL CLINIC CF x Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 123/F din 23 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2021.