Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 621/2021 AI generated

Interim suspension appeal moot; pension house's recours dismissed as lacking interest.

Case Number Decizia nr. 621/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) dismissed as lacking interest the appeal (recurs) filed by the Sectoral Pension House of the Ministry of Internal Affairs against the June 30, 2020 order of the Suceava Court of Appeal, which had rejected the petitioner's request to provisionally suspend execution of a first-instance judgment (Civil Sentence No. 146 of February 18, 2020 of the Suceava Tribunal) pending the appeal of that judgment. The underlying dispute involved a challenge to a pension decision, with the pension house seeking suspension of the judgment in favor of the claimant. The High Court held that because the main appeal had already been resolved on the merits—the Suceava Court of Appeal having admitted the pension house's appeal on July 21, 2020 and rejected the underlying action as unfounded—the interest required for the present recours under Articles 32(1) and 33 of the Civil Procedure Code was no longer actual, since the interim suspension ruling had become moot. The dismissal is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 33 C. proc. civ, Articolul 32 alin. (1) C. proc. civ, art. 719 alin. (6) C. proc. civ, art. 450 C. proc. civ; Interim suspension appeal moot; pension house's recours dismissed as lacking interest: Aceste condiţii, stabilite în art. 32 alin. (1), trebuie îndeplinite nu numai la declanşarea acţiunii civile prin sesizarea instanţei cu cererea de chemare în judecată, ci şi pentru punerea în mişcare a oricăreia dintre formele procesuale ce intră în conţinutul acţiunii: excepţii, căii de atac, executare silită.

Keywords

AI generated
suspension of pension suspension of sentence civil judgment appealability of remand decision stay of proceedings interim relief

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă la data de 10.06.2020 în cadrul dosarului nr. x/2019, petenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 146 din 18 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, până la soluţionarea căii de atac a apelului declarat împotriva hotărârii indicate, care se judecă în contradictoriu cu reclamantul A..

Analizând cererea de suspendare provizorie a sentinţei civile nr. 146 din 18 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, Curtea de Apel Suceava, secţia I Civilă, prin încheierea din 30 iunie 2020 a respins ca nefondată cererea formulată de petenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne privind suspendarea executării sentinţei civile nr. 146 din data de 18 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, reclamant intimat în cauză fiind A..

Împotriva încheierii din 30 iunie 2020, a declarat recurs, la data de 15 iulie 2020, recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării provizorii de drept a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 146 din 18 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului promovat de către recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne Bucureşti, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 32, art. 33 C. proc. civ., reţine următoarele:

Cererea are ca obiect recursul formulat de recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne Bucureşti împotriva încheierii din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 146 din data de 18 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, reclamant intimat în cauză fiind A..

Prin cererea de suspendare a executării sentinţei civile contestate formulată de petenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, s-a solicitat dispunerea acestei măsuri până la soluţionarea cererii de apel declarată împotriva sentinţei de fond.

Prin decizia nr. 416 din 21 iulie 2020 Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 146 din 18 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2019, intimat fiind reclamantul A.. A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Articolul 32 alin. (1) C. proc. civ. instituie o regulă irefragabilă, aceea că orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia întruneşte cumulativ cele 4 condiţii: capacitate procesuală, în condiţiile legi, calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes.

Aceste condiţii, stabilite în art. 32 alin. (1), trebuie îndeplinite nu numai la declanşarea acţiunii civile prin sesizarea instanţei cu cererea de chemare în judecată, ci şi pentru punerea în mişcare a oricăreia dintre formele procesuale ce intră în conţinutul acţiunii: excepţii, căii de atac, executare silită.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ. "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara."

Înţeles ca una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare, trebuie să fie legitim, născut, direct şi actual.

Conform art. 719 alin. (6) C. proc. civ. "Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă"

În considerarea acestor dispoziţii legale, dar şi a împrejurării că apelul promovat de recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a fost soluţionat, în sensul admiterii apelului, Înalta Curte constată că nu mai subzistă interesul pentru soluţionarea recursului, care vizează încheierea privind suspendarea executării, formulată în condiţiile art. 450 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că interesul promovării prezentului recurs nu îndeplineşte cerinţa de a fi actual, astfel încât recursul declarat de recurenta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne Bucureşti împotriva încheierii din 30 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE BUCUREŞTI împotriva încheierii din 30 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2021.