Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 613/2021 AI generated

Negative jurisdictional conflict resolved: Tribunal Maramureș holds jurisdiction to hear anti-drug agency employees’ working-conditions discrimination claims.

Case Number Decizia nr. 613/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Tribunal Maramureș, Section I Civil, has territorial jurisdiction to hear the case, favoring the defendant on this procedural issue and overriding the Tribunal Cluj’s prior declination. The dispute involved employees of the National Anti-Drug Agency seeking to compel the agency to undertake legal steps to classify their posts as involving special working conditions, claiming discrimination under O.U.G. No. 137/2000, with the claims disjoined from a multi-plaintiff action. The Court held that, absent active procedural joinder of parties, the prorogation of territorial competence under Article 59 of the Code of Civil Procedure does not apply, and jurisdiction must be determined under Article 210 of Law No. 62/2011, based on each plaintiff’s domicile or workplace, which lies in Maramureș, thereby assigning the case to that tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000, art. 59 C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 112 alin. (1) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: Tribunal Maramureș holds jurisdiction to hear anti-drug agency employees’ working-conditions discrimination claims: The dispute involved employees of the National Anti-Drug Agency seeking to compel the agency to undertake legal steps to classify their posts as involving special working conditions, claiming discrimination under O.U.G. No. 137/2000, with the claims disjoined from a multi-plaintiff action. The Court held that, absent active procedural joinder of parties, the prorogation of territorial competence under Article 59 of the Code of Civil Procedure does not apply, and jurisdiction must be determined under Article 210 of Law No. 62/2011, based on each plaintiff’s domicile or workplace, which lies in Maramureș, thereby assigning the case to that tribunal.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction labor jurisdictional conflict hearing of the parties working conditions Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cited in the operative part to establish the jurisdiction in favor of the Tribunal Maramureș, since the territorial exception was raised by the court.

Art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Cited in the operative part as the basis for the High Court's decision to set the competent court in case of a negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra conflictului de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale disjunsă din dosarul nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională Antidrog la efectuarea demersurilor legale, administrative sau judiciare, în vederea stabilirii pentru reclamanţi a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special.

Prin completarea la cererea de chemare în judecată, s-a solicitat ca instanţa să constate că are loc o discriminare a reclamanţilor în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 şi obligarea pârâtei la sprijinirea demersului lor care constă în modificarea H.G. nr. 1822/2004, în sensul de a se prevedea că personalul contractual din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog se încadrează în categoriile de condiţii deosebite de muncă.

La 30.09.2020 Sindicatul Poliţiştilor SED LEX Maramureş a formulat cerere de intervenţie accesorie.

Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa civilă nr. 1950/2020 din 07 octombrie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată in oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

Examinând excepţia invocată instanţa a reţinut următoarele:

Cauza a fost disjunsă în ce-i priveşte pe reclamanţii A. şi B. cu locul de muncă în judeţul Maramureş, care invocă drepturi proprii rezultate din raporturile de muncă derulate în cadrul pârâtei, fără însă a se constata existenţa unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi.

Tribunalul a arătat că prorogarea de competenţă este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat de unitatea angajatoare.

Prin urmare, faţă de inexistenţa coparticipării procesuale active, prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, fiind aplicabile dispoziţiile enunţate anterior cu privire la instanţa competentă să soluţioneze litigiile de muncă.

Faţă de aceste considerente, raportat la locul de muncă al reclamanţilor, şi având în vedere că reclamanţii nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Cluj a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind trimisă secţiei I Civilă prin încheierea din 10.11.2020.

Pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I Civilă cauza a fost înregistrată la data de 17.11.2020.

Reclamanţii prin notele scrise depuse la dosar la 20.01.2021 au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Maramureş, apreciind că în cauză competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Cluj.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale exclusive în cazul litigiilor de muncă, Tribunalul a reţinut că reclamanţii din prezenta cauză au ales să introducă acţiunea împreună cu alţi reclamanţi pe rolul Tribunalului Cluj, instanţa competentă teritorial în privinţa unora dintre titularii cererii de chemare în judecată care au domiciliul şi locul de muncă în circumscripţia acelei instanţe şi toţi cei care au format cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj au calitatea de angajaţi şi au formulat aceeaşi pretenţie, fiind îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ. şi anume existenţa unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Reţinând că pretenţiile reclamanţilor din prezenta cauză ce izvorăsc din raporturile lor de serviciu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog sunt identice cu ale celorlalţi reclamanţi din dosar nr. x/2020 înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, instanţa a apreciat că în ceea ce priveşte competenţa materială a soluţionării litigiului ea aparţine completelor speciale care soluţionează conflictele de muncă, iar din punct de vedere teritorial, tribunalului pentru care aceştia au optat prin cererea introductivă de instanţă.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Maramureş Secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 137 din 17 februarie 2021 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între Tribunalul Cluj şi Tribunalul Maramureş care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Tribunalul Cluj şi Tribunalul Maramureş, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac.

Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Reclamanţii alături de alte persoane au formulat cerere prin care solicită acordarea de drepturi proprii decurgând din raporturile de muncă, investind Tribunalul Cluj cu soluţionarea cauzei, în condiţiile prevederilor art. 59 şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Competenţa Tribunalului Cluj a fost determinată material de dispoziţiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, competenţa Tribunalului Cluj a fost determinată de domiciliile alese ale reclamanţilor, în cauză operând prorogarea convenţională în condiţiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanţii care nu au domiciliul în raza Tribunalului Cluj.

Ulterior legalei investiri a instanţei, Tribunalul Cluj a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor şi înregistrarea lor separată în condiţiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., apreciind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte reţine că prorogarea legală şi convenţională de competenţă este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

În consecinţă, faţă de inexistenţa coparticipării procesuale active, prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă.

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în raport de domiciliul/reşedinţa părţilor având în vedere obiectul cererilor formulate de reclamanţi care au caracterul unui conflict individual de muncă, urmând a fi aplicate dispoziţiile speciale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi nu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care constituie norma de competenţă generală teritorială nu sunt incidente, acestea nefiind aplicabile în legătură cu competenţa de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul.

Reţinând competenţa teritorială alternativă, urmează ca aceasta să fie stabilită în funcţie de domiciliile/reşedinţa/locul de muncă al angajatului, dovada urmând a fi făcută cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, fără a fi avut în vedere domiciliul ales.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate şi având în vedere că reclamanţii au domiciliul pe raza judeţului Maramureş, având şi locul de muncă în Maramureş, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Maramureş şi în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Maramureş, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.