Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 61/2021 AI generated

Inadmissibility of cassation against appellate decision in presidential ordinance proceedings limited to single appeal

Case Number Decizia nr. 61/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to deny the claim for a presidential ordinance. The dispute concerned a civil labor or social security matter where the claimant sought a monthly interim payment from the defendant company, which the Tribunal initially rejected based on res judicata; the Court of Appeal subsequently annulled that ruling and dismissed the request on the merits. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal routes and the definitive nature of appellate decisions in proceedings where the law limits recourse to a single appeal specifically; under Article 1.000(1) of the Code of Civil Procedure and Article 483(2), decisions rendered by appellate courts in cases where first-instance judgments are subject only to appeal are not susceptible to further cassation, rendering the high court’s review inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against appellate decision in presidential ordinance proceedings limited to single appeal: Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu art. 1.000 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 483 alin. (1) şi art. 457 din acelaşi Cod, susţinând că decizia recurată este supusă numai apelului şi că aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Keywords

AI generated
cassation review principle of legality res judicata matter in dispute article of civil procedure social security

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar şi hotărârea atacată, reţine următoarele:

Prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă la 27.04.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.700 euro/lună, începând cu data de 17.09.2019 şi până la soluţionarea litigiului pe fond.

Prin sentinţa civilă nr. 132/F/05.05.2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 557/A/10.07.2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a admis în parte apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa civilă apelată şi, judecând procesul, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă şi a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susţinând că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi că prin hotărârea recurată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit recurentei, hotărârea recurată nu cuprinde motivele legale pentru care a fost anulată sentinţa tribunalului, pentru care s-a respins autoritatea de lucru judecat şi nici motivele care au condus la respingerea ordonanţei preşedinţiale, având în vedere că a depus probe în dovedirea caracterului său întemeiat.

Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu art. 1.000 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 483 alin. (1) şi art. 457 din acelaşi Cod, susţinând că decizia recurată este supusă numai apelului şi că aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457 alin. (1).

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 557/A/10.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în soluţionarea apelului promovat împotriva unei hotărâri date într-o ordonanţă preşedinţială.

Conform art. 1.000 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează procedura de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale, "Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor".

Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, iar potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Aşadar, caracterul definitiv al hotărârii este determinat atât de obiectul litigiului, cât şi de dispoziţiile legale enunţate anterior, decizia civilă nr. 557/A/10.07.2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, fiind definitivă încă de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 557/A/10.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021.