Absolute nullity of land sale for illicit cause and fraudulent asset removal from company patrimony

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra cererii de recurs de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 14.10.2008 sub nr. x/2008, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. constatarea nulităţii absolute totale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 837/08.05.2008 emisă de Biroul Notarului Public D. din oraşul Breaza; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 837/08.05.2008 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 948 pct. 4 C. civ. raportat la art. 966 C. civ. şi art. 968 C. civ.

La data de 23.06.2017, reclamantul a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, în ceea ce priveşte capătul doi de cerere, solicitând repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 837/08.05.2008 emisă de Biroul Notarului Public D. din oraşul Breaza, în sensul ca dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1.373 mp situat în Sibiu, str. x, având număr cadastral provizoriu 7664/1, întabulat în CF x a mun. Sibiu să reintre în patrimoniul B. S.R.L.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06.11.2017, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interesul pârâtelor formulată de E..

Prin sentinţa civilă nr. 464/26.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008, a fost admisă cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D., încheiat între pârâta B. S.R.L., în calitate de vânzător, şi pârâta C., în calitate de cumpărător.

S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1.373 de mp, situat în Sibiu, Str. x, FN, judeţul Sibiu, având numărul cadastral provizoriu 7664/2/1, întabulat în cartea funciară nr. x (devenită cartea funciară nr. x) a municipiului Sibiu, reintră în patrimoniul pârâtei B. S.R.L.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2.956,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că la data de 08 mai 2008, pârâta B. S.R.L., în calitate de vânzător, şi pârâta C., în calitate de cumpărător, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D..

Din partea pârâtei B. S.R.L. contractul a fost semnat de administratorul acesteia din acea perioadă, respectiv E., care anterior fusese soţul pârâtei C..

Obiectul contractului îl constituie dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1.373 de m2, situat în Sibiu, Str. x, FN, judeţul Sibiu, având numărul cadastral provizoriu 7664/2/1, întabulat în cartea funciară nr. x (devenită cartea funciară nr. x) a municipiului Sibiu. Preţul vânzării a fost de 554.444,8 RON, sumă ce urma a fi achitată în întregime până la data de 20 mai 2008.

În privinţa preţului, dar şi a contractului în întregul său, tribunalul a avut în vedere declaraţia de martor a pârâtei C., dată în dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, din care rezultă că această parte nu a achitat suma de 554.444,8 RON pentru terenul achiziţionat nici la data încheierii contractului, nici ulterior, "vânzarea fiind pur fictivă".

Având în vedere cele declarate în dosarul penal, tribunalul a apreciat că nu se pot avea în vedere cele declarate de pârâtă ca urmare a interogatoriului administrat în faţa instanţei, întrucât, faţă de celelalte probe administrate în cauză, apare ca nerevosimil faptul că partea dorea achitarea preţului, dar nu a făcut aceasta timp de aproximativ 10 ani de la încheierea contractului şi până la administrarea probei cu interogatoriu.

A mai reţinut tribunalul că însuşi administratorul pârâtei B. S.R.L., respectiv E., a declarat în faţa organelor de urmărire penală că acest contract a fost încheiat în mod fictiv şi nu s-a pus în discuţie să se plătească contravaloarea terenului stipulată în contract, aşa cum rezultă din referatul cu propunere de clasare din data de 05.03.2015.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D., acesta a fost încheiat în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor pârâtei B. S.R.L. din data de 07.03.2008.

În privinţa acestei hotărâri, tribunalul a constatat că prin sentinţa comercială nr. 4281/16.03.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială (în prezent Civilă) în dosarul nr. x/2008, având în vedere şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 06.04.2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; ca atare, a fost constatată nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a asociaţilor pârâtei din data de 07.03.2008.

Prin această hotărâre judecătorească s-au reţinut următoarele:

"…faptul că există două înscrisuri ce redau hotărârile asociaţilor pârâtei din data de 07.03.2008 şi care nu au conţinut identic reprezintă o împrejurare temeinică aptă să fundamenteze prezumţia simplă privind modificarea intenţionată a hotărârii, în mod unilateral, de către unul dintre asociaţii care a avut acces la documentul constatator. Această prezumţie şi lipsa unui răspuns din partea reprezentantului legal al pârâtei (E. - menţiunea tribunalului) la întrebările nr. 3 şi 4 care au vizat realitatea hotărârii adoptate de către asociaţii pârâtei probează nulitatea hotărârii. Există două înscrisuri care conţin hotărârea atacată, astfel încât nu se poate reţine care exprimă voinţa socială.".

De asemenea, tribunalul a constatat că s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, referitoare la regulile privind convocarea asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată. Această sentinţă comercială a rămas definitivă şi irevocabilă (la data de 15.02.2016) prin respingerea apelului, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 2116/14.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2008, şi prin neformularea căii de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.

În drept, tribunalul a expus considerente teoretice referitoare la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, la sancţiunea nulităţii precum şi cu privire la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Pe fondul cererii de chemare în judecată, s-a constatat că motivele de nulitate absolută invocate de către reclamant sunt cauza ilicită şi anularea actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic iniţial.

Cu privire la cauza unui act juridic, în speţă a unui contract de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că prin aceasta se înţelege obiectivul urmărit la încheierea contractului, iar în structura cauzei actului juridic intră două elemente: scopul imediat şi scopul mediat. În timp ce scopul imediat este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile (scopul imediat al unui contract de vânzare-cumpărare constă în reprezentarea sau prefigurarea mentală, de către fiecare parte, a contraprestaţiei, o parte obligându-se ştiind că şi cealaltă parte, la rândul, se obligă), scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii actului juridic şi se referă fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calităţile unei persoane.

De asemenea, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să existe, să fie reală, să fie licită şi morală, cerinţa liceităţii cauzei fiind prevăzută de art. 966 şi 968 C. civ. din anul 1864.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 967 alin. (1) C. civ. din anul 1864, convenţia este valabilă, cu toate că, cauza nu este expresă, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cauza este prezumată până la dovada contrarie. Prin aceste dispoziţii legale se instituie două prezumţii: prezumţia de valabilitate a cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic şi prezumţia de existenţă a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie dovedită.

Sancţiunea care intervine în cazul cauzei ilicite (imorale) este nulitatea absolută a actului juridic respectiv.

În speţa dedusă judecăţii, tribunalul a apreciat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D. s-a realizat cu scopul fraudării intereselor vânzătoarei, respectiv ale pârâtei B. S.R.L.

Acest aspect rezultă din faptul că însăşi cumpărătoarea, respectiv pârâta C., a recunoscut în faţa organelor de cercetare penală - aşa cum s-a reţinut anterior - că vânzarea a fost pur fictivă, în cauză neurmând a se achita preţul de 554.444,8 RON.

De altfel, tribunalul a constatat că pârâta nu a achitat până în prezent acest preţ şi nici nu a susţinut că este dispusă să achite preţul.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul nu avut în vedere susţinerile pârâtei C. de la cuvântul pe fondul cauzei, potrivit cărora preţul a fost achitat ca urmare unor compensaţii, întrucât acestea nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă admisibil în cauză, în condiţiile art. 1169 C. civ.

Astfel, tribunalul nu a avut în vedere înscrisul de la filele x în vol. II, apreciind că acesta a fost întocmit pro causa (numai pentru a-şi susţine poziţia procesuală), neputându-se verifica în niciun mod data acestuia, cu alte cuvinte dacă acest înscris are dată certă, în condiţiile art. 1182 C. civ. din anul 1864.

De asemenea, tribunalul a reţinut că însuşi administratorul pârâtei B. S.R.L., respectiv E., a declarat în faţa organelor de urmărire penală că acest contract a fost încheiat în mod fictiv şi nu s-a pus în discuţie să se plătească contravaloarea terenului stipulată în contract, aşa cum rezultă din referatul cu propunere de clasare din data de 05.03.2015.

A mai reţinut tribunalul că iliceitatea cauzei este susţinută şi de relaţia dintre administratorul pârâtei B. S.R.L. de la data încheierii contractului, respectiv E., şi pârâta C., care - aşa cum s-a reţinut anterior - fusese căsătorită cu acesta.

Astfel, s-a apreciat că se poate prezuma, în condiţiile art. 1203 C. civ. din anul 1864, că pârâta C. cunoştea că hotărârea adunării generale a asociaţilor pârâtei din data de 07.03.2008 nu este reală.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a apreciat că în cauză s-a probat cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D..

Pe de altă parte, în privinţa anulării actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic iniţial, s-a reţinut că în fapt, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D. a fost încheiat în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor pârâtei B. S.R.L. din data de 07.03.2008.

Prin sentinţa comercială nr. 4281/16.03.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială (în prezent Civilă) în dosarul nr. x/2008, având în vedere şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 06.04.2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a asociaţilor pârâtei B. S.R.L. din data de 07.03.2008. Această sentinţă comercială a rămas definitivă şi irevocabilă (la data de 15.02.2016) prin respingerea apelului, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 2116/14.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2008, şi prin neformularea căii de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.

Având în vedere că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D. este subsecvent hotărârii adunării generale a asociaţilor pârâtei B. S.R.L. din data de 07.03.2008 4 (existând - deci - o legătură juridică între ele), hotărâre a cărei nulitate absolută s-a constatat în mod irevocabil, tribunalul a apreciat că este pe deplin aplicabil principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Contrar celor invocate de pârâta C. prin concluziile scrise din data de 29.01.2018, tribunalul a apreciat că se poate prezuma, în condiţiile art. 1203 C. civ. din anul 1864, că pârâta C. cunoştea că hotărârea adunării generale a asociaţilor pârâtei din data de 07.03.2008 nu este reală, aşa cum s-a reţinut anterior.

Pentru aceleaşi considerente, s-a considerat că în cauză nu este aplicabil nici principiul error communis facit ius. Având în vedere probele administrate, pârâta C. avea posibilitatea de a afla situaţia reală a hotărârii adunării generale a asociaţilor pârâtei B. S.R.L. din data de 07.03.2008.

De asemenea, această pârâtă nu poate fi considerată dobânditor cu titlu oneros, atât timp cât ea însăşi a declarat că vânzarea era fictivă, participând - având în vedere susţinerile sale - la o operaţiune speculativă.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a concluzionat că în cauză contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D. este nul absolut ca urmare a aplicării principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

În consecinţă, primul capăt de cerere a fost apreciat ca întemeiat.

Relativ la cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la repunerea în situaţia anterioară, tribunalul a făcut aplicarea principiului restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum), potrivit căruia tot ce s-a executat în temeiul unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Ca atare, s-a apreciat că dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1.373 de m2, situat în Sibiu, Str. x, FN, judeţul Sibiu, având numărul cadastral provizoriu 7664/2/1, întabulat în cartea funciară nr. x (devenită cartea funciară nr. x) a municipiului Sibiu, trebuie să reintre în patrimoniul pârâtei B. S.R.L.

Pentru aceste considerente, a fost admisă cererea de chemare în judecată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.05.2008 de către Biroul Notarului Public D., încheiat între pârâta B. S.R.L., în calitate de vânzător, şi pârâta C., în calitate de cumpărător.

S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 1.373 de mp, situat în Sibiu, Str. x, FN, judeţul Sibiu, având numărul cadastral provizoriu 7664/2/1, întabulat în cartea funciară nr. x (devenită cartea funciară nr. x) a municipiului Sibiu, reintră în patrimoniul pârâtei B. S.R.L.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, având în vedere că a fost admisă cererea de chemare în judecată, tribunalul a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2.956,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de taxele judiciare de timbru achitate (552,86 de RON), timbrul judiciar depus (3,3 RON) şi onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, dar şi împotriva încheierii asupra probelor din data de 06.11.2017, a încheierii asupra recuzării din data de 22.11.2017, a formulat apel pârâta C., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi a încheierilor şi rejudecarea în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 06.11.2017, prin care a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtelor, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 464/26.02.2018, a formulat apel E., solicitând reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond admiterea cererii de intervenţie.

Prin decizia civilă nr. 2292/12.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intervenient E. împotriva încheierii de şedinţă din 06.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008.

A fost respins ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă C. împotriva încheierilor de şedinţă din 06.11.2017 şi 22.11.2017.

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. împotriva sentinţei civile nr. 464/26.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 464/24.02.2018.

S-a solicitat să fie menţinută decizia atacată cât priveşte dispoziţiile prin care au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de intervenientul E. şi pârâta C. împotriva încheierilor din datele de 06.11.2017 şi 22.11.2017.

Împotriva aceleiaşi decizii a formulat recurs incident pârâta B. S.R.L. prin lichidator judiciar F..

Prin decizia civilă nr. 1531/01.10.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2292/12.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2018, ce a fost casată, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de aderare la recurs formulată de pârâta B. S.R.L. prin lichidator judiciar F..

În motivare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în fapt, cu încălcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanţa de apel a motivat decizia recurată prin raportare la dispoziţiile art. 55, art. 75, art. 76 alin. (1) şi art. 15322 din Legea nr. 31/1990, cu toate că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ., fără ca reclamantul să fi făcută vreo trimitere la prevederile Legii nr. 31/1990.

De asemenea, s-a constatat că nici cererea de apel nu a avut critici care să vizeze aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990, după cum temeiurile juridice avute în vedere la admiterea apelului declarat de către pârâtă nu au fost puse în discuţia părţilor.

Fiind evidentă încălcarea oricăror garanţii procesuale prin admiterea apelului pârâtei C. raportat la nişte dispoziţii legale care nu au constituit temeiul cererii de chemare în judecată şi nici nu au fost invocate prin cererea de apel sau din oficiu, pentru a fi puse în discuţia părţilor, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, în analiza legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate, instanţa de apel, gravitând în jurul aceloraşi dispoziţii din Legea nr. 31/1990, a nesocotit împrejurarea că cererea de chemare în judecată a vizat constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită şi fraudarea intereselor societăţii vânzătoare, fiind in terminis întemeiată pe dispoziţiile art. 948 pct. 4 C. civ., referitoare la cauza licită ca o condiţie esenţială la încheierea contractului, dar şi pe dispoziţiile art. 966 şi art. 968 C. civ. referitoare la cauza ilicită şi la consecinţele acesteia asupra obligaţiei fondate pe ea.

În egală măsură, s-a apreciat că este incident în cauză şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I şi a III-a C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată se fundamentează pe motive străine de natura pricinii, instanţa de apel neoferind o dezlegare criticilor efectiv formulate de apelantă şi care să permită exercitarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte cererea formulată de pârâta B. S.R.L. - prin lichidator judiciar F.. de aderare la recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că nu are temei legal, instituţia aderării la recurs nefiind reglementată în regimul C. proc. civ. de la 1865.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă sub nr. x/2018*.

La termenul de judecată din data de 17.09.2020, Curtea a stabilit, în ceea ce priveşte limitele rejudecării, faptul că a rămas sesizată cu apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 464/2018, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei încheieri.

De asemenea, a fost încuviinţată în rejudecarea apelului proba testimonială cu martorul G., ce a fost audiat la termenul de judecată din data de 10.12.2020, declaraţia martorului fiind ataşată la dosar.

Procedând la rejudecarea apelului declarat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 464/26.02.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008 având în vedere motivele invocate în cuprinsul acestuia şi disp. art. 315 C.provc.civ., Curtea a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În ce priveşte temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, având în vedere critica invocată de apelanta pârâtă precum şi faptul că acesta a reprezentat motivul determinant care a stat la baza pronunţării deciziei de casare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea a observat că în motivarea deciziei nr. 1531/01.10.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 837 din 8 mai 2008 emisă de Biroul Notarului Public D. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, cerere care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 948 pct. 4, raportat la art. 966 şi la art. 968 C. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat în esenţă faptul că acest contract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută întrucât cauza încheierii sale este ilicită, iar pe de altă parte încheierea contractului nu a fost posibilă decât prin fraudarea legii de către reprezentantul vânzătorului B. S.R.L., în speţă dl. E., în privinţa căruia s-a susţinut că a modificat conţinutul Hotărârii AGA a societăţii din data de 07.03.2008, adăugând în conţinutul acesteia o menţiune în sensul că asociaţii societăţii ar fi aprobat vânzarea unui teren al acesteia situat în Municipiul Sibiu, respectiv cel care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare menţionat anterior.

De asemenea, reclamantul a arătat că în fapt, cauza contractului de vânzare-cumpărare nu a fost aceea de a obţine fonduri financiare necesare desfăşurării activităţii societăţii, deoarece preţul stipulat în contract nu a fost sincer şi nici nu a fost plătit, ci s-a urmărit doar scoaterea bunului din patrimoniul societăţii, fără intenţia cumpărătoarei C. de a plăti preţul.

S-a mai învederat în cerere că aceasta din urmă este fosta soţie a dl. E., cele două persoane urmărind doar fraudarea intereselor societăţii reprezentată la încheierea contractului de vânzare cumpărare de dl. E..

Prin urmare, Curtea a constatat că este fondată critica apelantei pârâte în sensul că prima instanţă nu a fost învestită cu o solicitare de anulare a contractului de vânzare cumpărare ca urmare a anulării Hotărârii AGA a societăţii din data de 07.03.2008 (anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal), însă această concluzie nu este de natură a conduce la admiterea căii de atac formulate, cât timp soluţia pronunţată este legală şi temeinică, fiind analizată şi constatată ca întemeiată solicitarea de anulare a contractului pentru motivul de nulitate constând în cauza ilicită la încheierea acestuia.

De subliniat însă este faptul că, în motivarea cererii de chemare în judecată şi prin urmare în susţinerea motivului de nulitate invocat reprezentat de cauza ilicită, reclamantul a făcut referire la contextul în care a fost adoptată Hotărârea AGA menţionată anterior pentru a evidenţia caracterul ilicit al cauzei, scopul contrar legii, bunelor moravuri şi ordinii publice avut în vedere de către părţile acestuia în momentul încheierii sale.

Cu alte cuvinte, menţiunile Hotărârii AGA din data de 07.03.2008, condiţiile în care a fost adoptată şi ulterior soarta juridică a acesteia, au reprezentat unul dintre argumentele care au stat la baza cererii de chemare în judecată, fiind relevantă în aprecierea asupra caracterului ilicit al cauzei contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât prezenta cauză a fost suspendată până la soluţionarea dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, ce a avut ca obiect anularea acestei hotărâri.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că potrivit art. 948 pct. 4 C. civ. 1864, una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii este reprezentat de cauza sa, iar aceasta trebuie să fie una licită.

Art. 966 C. civ. prevede că obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, iar conform art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.

Se observă din cuprinsul acestor dispoziţii legale faptul că, în concepţia legiuitorului, cerinţa cauzei de a fi morală nu este distinctă, ci reprezintă o componentă a cerinţei cauzei de a fi licită, alături de componenta vizând încălcarea unei dispoziţii legale exprese.

Prin urmare, contrar susţinerilor apelantei pârâte, pentru a concluziona că o convenţie are o cauză ilicită, nu este neapărat necesar ca aceasta să contravină unei dispoziţii exprese a legii, ci astfel cum rezultă din cuprinsul art. 968 C. civ., este suficient ca aceasta să fie imorală (contrară bunelor moravuri) sau ordinii publice, sancţiunea fiind aceeaşi, respectiv nulitatea absolută a actului juridic.

În consecinţă, este lipsită de relevanţă sub aspectul cauzei de nulitate invocate faptul că în cuprinsul sentinţei nu a fost menţionată o dispoziţie legală expresă care să fi fost încălcată de către părţile contractante, cauza contractului fiind ilicită (imorală) prin prisma faptului că părţile acestuia nu au urmărit încheierea contractului cu scopul de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului în schimbul unui preţ, ci pentru a scoate bunul din patrimoniul societăţii pârâte, aflate în prezent în procedura falimentului, în beneficiul cumpărătoarei şi al fostului administrator al societăţii, fără intenţia de a achita contraprestaţia, ceea ce imprimă scopului mediat al contractului un caracter ilicit.

În al treilea rând, Curtea a constatat că apelanta pârâtă a criticat sentinţa tribunalului sub aspectul temeiniciei sale, sens în care s-a susţinut că aceasta a avut la bază un probatoriu incomplet, judecătorul fondului apelând la puterea probatorie a unor simple prezumţii, refuzând administrarea unui probatoriu nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate.

Sub acest aspect, se reţine că în rejudecarea apelului, a fost administrată la solicitarea apelantei pârâte proba testimonială, sens în care s-a procedat la audierea martorului G., asociat la data încheierii contractului în cadrul societăţii pârâte B. S.R.L., astfel încât orice pretinsă vătămare procesuală determinată de omisiunea instanţei de administra probe în condiţii de nemijlocire şi contradictorialitate, a fost înlăturată prin administrarea probei solicitate în această cale de atac, tocmai pentru a avea o imagine fidelă asupra împrejurărilor de fapt existente la momentul încheierii contractului în cauză.

În ceea ce priveşte proba constând în audierea celui de-al doilea martor propus în apel, respectiv H., în susţinerea tezei probatorii referitoare la încetarea relaţiilor de concubinaj dintre dl. E. şi apelanta pârâtă C., Curtea a apreciat-o ca nefiind utilă.

Aceasta întrucât ceea ce prima instanţă a avut în vedere, a fost relaţia personală de apropiere existentă între aceste două persoane ca urmare a căsătoriei, chiar şi în pofida faptului că aceasta a fost desfăcută.

Analizând coroborat atât probele avute în vedere la pronunţarea sentinţei apelate, cât şi cea administrată în apel, Curtea a constatat că acestea susţin caracterul ilicit (imoral) al cauzei contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată.

În ceea ce priveşte Hotărârea AGA a societăţii pârâte B. S.R.L. din data de 07.03.2008, cea care a stat la baza exprimării consimţământului societăţii vânzătoare la încheierea contractului din data de 08.05.2008, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, aceasta a a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin sentinţa civilă nr. 4281/16.03.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 06.04.2009 (menţinută prin decizia civilă nr. 2116/14.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă).

Contrar susţinerilor apelantei pârâte, soluţia pronunţată în acest dosar nu a fost bazată exclusiv "pe neregularităţi de ordin procedural", ci prin această hotărâre s-a reţinut faptul că există două înscrisuri ce redau hotărârile asociaţilor din data de 07.03.2008 şi care nu au conţinut identic, reprezentând în opinia instanţei o împrejurare temeinică aptă să fundamenteze prezumţia simplă privind modificarea intenţionată a hotărârii, în mod unilateral, de către unul dintre asociaţii care au avut acces la documentul constatator.

Această prezumţie simplă a fost coroborată de către tribunal cu lipsa unui răspuns la interogatoriu din partea reprezentantului legal al pârâtei (dl. E.), concluzionându-se că există două înscrisuri care conţin hotărârea atacată, neputându-se reţine care exprimă voinţa socială.

Aceasta hotărâre are, cel puţin în ceea ce priveşte părţile sale (printre care şi pârâta B. SRL), putere de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 şi 1202 alin. (2) C. civ., iar ca împrejurare a situaţiei de fapt, reliefează intenţia avută de către reprezentantul legal al societăţii pârâte, dl. E., la încheierea contractului de vânzare cumpărare, respectiv de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului societăţii, situat în Sibiu, fostei sale soţii, apelanta pârâtă C., fără a exista însă voinţa reală socială.

De asemenea, în pofida punctului de vedere expus în motivarea apelului, împrejurarea că în ceea ce îl priveşte pe dl. E. a fost dispusă soluţia de clasare, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de fals asupra acestui înscris (organele de urmărire penală reţinând că nu se poate stabili momentul în care au fost efectuate modificările la Hotărârea AGA din data de 07.03.2008), nu înseamnă că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2008 este lipsită de semnificaţie juridică.

Susţinerea apelantei pârâte referitoare la buna sa credinţă determinată de faptul că aceasta nu ar fi avut cunoştinţă despre împrejurările în care a fost adoptată Hotărârea din data de 07.03.2008 este apreciată ca nefondată, având în vedere circumstanţele menţionate anterior, precum şi relaţia personală apropiată avută cu fostul reprezentant al societăţii E..

În acelaşi sens a fost avut în vedere de către tribunal răspunsul pârâtei la prima întrebare la interogatoriu, coroborată cu aspectele expuse prin nota de probatorii x din data de 06.10.2017, dar şi menţiunile din declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, la care se face referire în continuare.

Împrejurarea că în cadrul dosarului de urmărire penală apelanta pârâtă nu a fost inculpată de săvârşirea vreunei infracţiuni nu este suficientă pentru a demonstra buna credinţă a acesteia la data încheierii contractului; astfel, aprecierea bunei sau relei credinţe a unei persoane, în sensul legii civile, nu este în mod necesar dependentă de săvârşirea de către respectiva parte a unei infracţiuni, ci este o concluzie extrasă în urma probelor administrate în cadrul procesului civil, a situaţiei de fapt şi a tuturor împrejurărilor care au însoţit naşterea raportui juridic civil.

În ceea ce priveşte buna-credinţă a apelantei pârâte decurgând din calitatea invocată de aceasta de dobânditor cu titlu oneros al bunului, Curtea a apreciat ca fiind temeinică concluzia primei instanţe în sensul că aceasta nu a dobândit bunul cu titlu oneros, ci dimpotrivă, nu a achitat nicio sumă de bani în schimbul acestuia nici până în prezent (deşi conform contractului preţul urma a fi achitat până la data de 20.05.2008), şi mai mult decât atât, nici nu a intenţionat să plătească vreo sumă de bani, vânzarea fiind una pur fictivă.

Cu referire la acest din urmă aspect, Curtea a apreciat că în mod corect a fost acordată de prima instanţă relevanţă probatorie declaraţiei de martor a apelantei pârâte C., dată în dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, prin care acesta a arătat că nu a achitat suma de 554.444,8 RON pentru terenul achiziţionat nici la data încheierii contractului şi nici până în prezent, vânzarea fiind pur fictivă.

Această declaraţie se coroborează cu menţiunile referatului cu propunere de clasare din data de 05.03.2015, prin care s-a menţionat că şi dl. E. a declarat că acest contract a fost încheiat în mod fictiv şi nici nu s-a pus în discuţie să se plătească contravaloarea terenului stipulată în contract.

Chiar dacă aceste declaraţii au fost date de către cei implicaţi în operaţiunea de vânzare în cadrul unui alt dosar (respectiv cel de urmărire penală menţionat anterior), Curtea a considerat că nu trebuie negată valoarea probatorie a acestora, cu atât mai mult cu cât nici în prezent apelanta pârâtă nu a susţinut că ar fi achitat preţul contractului, avansând însă o ipoteză care nu este confirmată de nicio altă probă, nici de cea constând în înscrisul reprezentat de contractul de vânzare cumpărare din data de 08.05.2008 şi nici de declaraţia martorului G..

În acest sens, se reţine că prin apel, pârâta a susţinut că asociaţii au luat decizia să vândă terenul acesteia, ce urma a contracta un credit, urmând ca reclamantul A. să se ocupe de documentaţia necesară creditului.

Totodată, apelanta pârâtă a arătat că în mod greşit prima instanţă nu ar fi luat în considerare compensaţia susţinută, în speţă fiind invocată compensarea cu sumele datorate de societate către E. în baza unui contract de închiriere, o parte dintre aceste sume fiind recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Cu alte cuvinte, apelanta pârâtă a susţinut că scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost acela de stingere a datoriilor pe care societatea le-ar fi avut faţă de E. în temeiul unui contract de închiriere, E. având la rândul său o datorie faţă de pârâta C..

În acest sens, Curtea a reţinut că a fost depus la dosar un înscris, intitulat proces-verbal de compensare din data de 30.07.2010, pe care tribunalul nu l-a avut în vedere, reţinând că a fost întocmit pro causa, neavând dată certă în sensul disp. art. 1182 C. civ.

În ceea ce priveşte pretinsa operaţiune de compensare, Curtea a constatat că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din data de 08.05.2008 nu se face referire la aceasta, respectiv a faptului că preţul ar urma să fie considerat achitat ca urmare a unei compensări intervenite între părţile contractului şi E., ci s-a menţionat că preţul vânzării a fost stabilit la suma de 544.444,8 RON, sumă ce urma a fi achitată în întregime până la data de 30.05.2008.

Totodată, Curtea a reţinut că presupusa operaţiune ce compensare nu a fost confirmată nici de martorul audiat în apel G., fost asociat al pârâtei B. S.R.L. (alături de intimatul reclamant A. şi E.).

Referitor la cea de-a doua susţinere a apelantei pârâte, şi anume că preţul contractului de vânzare-cumpărare urma a fi achitat de către pârâtă prin intermediul unui contract de credit a cărui încheiere urma să fie facilitată de către intimatul reclamant A., Curtea a constatat că nici această împrejurare nu a fost inserată în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare după cum nici nu a fost confirmată de martorul audiat.

În ceea ce priveşte înscrisul la care a făcut referire apelanta pârâtă, Curtea a constatat că acesta este unul sub semnătură privată, cuprinzând mai multe menţiuni olografe cu privire la sume de bani şi nume de persoane, neavând însă prin el însuşi vreo semnificaţie juridică.

Faţă de aceste considerente, Curtea concluzionează că nici una dintre susţinerile apelantei pârâte care să tindă la dovedirea caracterului licit al cauzei contractului de vânzare-cumpărare din data de 08.05.2008 nu rezultă din probele administrate. Dimpotrivă, astfel cum în mod temeinic a concluzionat prima instanţă, declaraţiile date în cadrul dosarului de urmărire penală, coroborate cu menţiunile înscrisului reprezentat de contractul de vânzare cumpărare, a circumstanţelor care au stat la baza exprimării consimţământului societăţii pârâte ca urmare a anulării Hotărârii AGA din data de 07.03.2008 dar şi a împrejurării de fapt necontestate de părţi în sensul că preţul contractului nu a fost achitat nici până în prezent, conduc la concluzia existenţei unei conivenţe frauduloase între E. şi apelanta pârâtă C..

Astfel, că scopul încheierii acestuia nu a fost acela de a transmite dreptul de proprietate în schimbul obţinerii unui preţ, ci de-a scoate bunul din patrimoniul societăţii pârâte, cu fraudarea intereselor acesteia şi ale celorlalţi asociaţi, cauza sa fiind una imorală, deci prin urmare ilicită.

Constatând astfel caracterul nefondat al criticilor invocate în apel precum şi faptul că sentinţa tribunalului este în limitele criticate şi cu menţiunile cuprinse în prezenta decizie, una legală şi temeinică, în baza disp. art. 296 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1902 din 17 decembrie 2020 a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C., împotriva sentinţei civile nr. 464/26.02.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimata-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar F..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi ca urmare a rejudecării respingerea cererii de chemare în judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine incidenţa motivelor contradictorii sau străine de natura cauzei.

Astfel se arată că deşi instanţa de apel reţine ca întemeiată critica pârâtei cu privire la faptul că instanţa nu a fost investită cu o solicitare de anulare a contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a anulării hotărârii AGA, instanţa îşi motivează întreaga hotărâre în jurul acestei premise în contextul analizării caracterului ilicit al cauzei.

Instanţa de apel apreciază ca fiind lipsită de relevanţă temeinicia criticii pârâtei refetitoare la acest aspect, continuând să reţină faptul că menţiunile hotărârii AGA din data de 07.03.2008, condiţiile în care a fost adoptată şi ulterior soarta juridică a acesteia au reprezentat aspecte invocate în susţinerea de către reclamant a cauzei ilicite. Se reţine o pretinsă putere de lucru judecat într-un dosar în care nu a fost parte şi nu îi este opozabilă, având calitatea de terţ.

Mai mult, instanţa dă o nouă forţă probatorie prezumţiilor aplicate de instanţă în acel litigiu, în condiţiile în care instanţa de apel a respins apelul reţinând doar o parte din argumente, exclusiv şi înlăturând nejustificat documentul de compensare a preţului contractului.

Considerentele privind motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au vizat depăşirea limitelor cu care a fost investită instanţa de apel, precum şi greşita aplicare a prevederilor art. 968 C. civ. şi pronunţarea cu privire la pretinsa conivenţă frauduloasă a părţilor în lipsa unor dovezi certe din care să retzulte vătămarea adusă societăţii pârâte.

În ceea ce priveşte primul aspect invocat, recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., susţinând că instanţa este obligată să respecte limitele cererii cu care a fost investită.

Reclamantul a investit instanţa cu o cerere întemeiată pe cauza ilicită motivată pe fraudarea legii şi nicidecum întemeiată pe cauza ilicită întemeiată pe încălcarea bunelor moravuri.

Nu s-a identificat nicio normă legală încălcată cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu toate acestea instanţa de apel îşi întemeiază soluţia pe instituţia menţionată.

De altfel, deşi instanţa de apel face referire la bunele moravuri, nu arată ce principii de bună conduită au fost încălcate.

În ceea ce priveşte reţinerea fraudei la lege, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a transformat un viciu de nulitate relativă a contractului în unul de nulitate absolută.

Frauda la lege invocată de reclamant este un motiv de nulitate relativă pentru care termenul de introducere a acţiunii este prescris.

În speţă nu s-a făcut dovada că prin încheierea contractului părţile au urmărit încălcarea unor norme legale imperative, lipsa dovezii de plată a preţului prin remiterea unei sume de bani nu poate reprezenta o probă certă din care să rezulte intenţia de fraudare a intereselor societăţii.

Plata preţului urma să se facă ulterior obţinerii creditului ce urma să fie girat cu acest imobil achiziţionat. Ulterior, plata preţului a fost efectuată prin operaţiunea de compensare.

De asemenea relaţia de foşti soţi nu demonstrează intenţia frauduloasă dintre părţi.

Faţă de aceste motive, recurenta susţine că nu s-a demonstrat intenţia frauduloasă la încheierea actului, făcând trimiterea la probele cu martori, cu înscrisuri şi la valoarea probatorie a acestora, precum şi la soluţia de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce îl priveşte pe E..

O ultimă critică vizează buna-credinţă a pârâtei la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, care nu a putut anticipa iniţierea litigiului privind anularea hotărârii AGA.

În combaterea cererii de recurs, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. "când hotărârea nu conţine motivele pe care se sprijină sau conţine motive străine de natura pricinii".

Din perspectiva acestui motiv s-a criticat faptul că instanţa de apel deşi a constatat că este fondată critica apelantei pârâte în sensul că prima instanţă nu a fost investită cu o solicitare de anulare a contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a anulării hotărârii AGA din 07.03.2008, motivează hotărârea pornind de la această premiză.

Critica este nefondată. Din punctul de vedere al motivului de nelegalitate invocat, recurenta nu a demonstrat care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii care ar duce la nelegalitatea deciziei criticate.

În realitate, s-a criticat cauza juridică a acţiunii, respectiv aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, care în opinia recurentei ar conduce la admiterea căii de atac.

Se observă că instanţa de apel a stabilit temeiul juridic al cererii de chemare în judecată fiind reprezentat de dispoziţiile art. 948 alin. (4), art. 966 şi art. 968 C. civ., iar obiectul acţiunii vizează constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită şi fraudarea intereselor societăţii vânzătoare.

Din împrejurările cauzei rezultă aşa cum a reţinut de altfel şi instanţa de apel în analiza sa, că în motivarea cererii de chemare în judecată şi în susţinerea motivului de nulitate reprezentat de cauza ilicită, reclamantul a făcut referire la contextul în care a fost adoptată Hotărârea AGA menţionată pentru a evidenţia caracterul ilicit al cauzei şi la scopul contrar legii, bunelor moravuri şi ordinii publice avut în vedere de către părţile acestuia la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Mai reţine instanţa de apel că menţiunile hotărârii AGA din data de 07.03.2008, condiţiile în care a fost adoptată şi ulterior soarta juridică a acesteia, au reprezentat unul dintre argumentele care au stat la baza cererii de chemare în judecată, fiind relevantă în aprecierea asupra caracterului ilicit al cauzei contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât prezenta cauză a fost suspendată până la soluţionarea dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, ce a avut ca obiect anularea acestei hotărâri.

În ceea ce priveşte reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 4281/16.03.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 07.03.2008, considerentele instanţei de apel nu sunt străine de natura cauzei, întrucât contractul de vânzare-cumpărare este subsecvent hotărârii AGA, fiind pe deplin aplicabil principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, instanţa de apel oferind dezlegare criticilor efectiv formulate de pârâtă.

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a procedat la o examinare efectivă şi reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.

Analizând criticile recurentei-pârâte din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care se prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa de recurs reţine următoarele:

Din criticile evocate în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se poate observa că a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă făcând trimitere la probele administrate în dosar şi la situaţia de fapt, aspect care scapă controlului de nelegalitate impus de art. 304 alin. (1) C. proc. civ. raportat la punctul 9.

Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca în orice situaţie să se procedeze la examinarea criticilor care exprimă nemulţumirea recurentei în legătură cu soluţiile anterior pronunţate.

În acest context, analizarea lipsei temeiului legal sau a aplicării greşite a legii, vor fi analizate doar din perspectiva veritabilelor critici de nelegalitate, în condiţiile în care cauza sub aspect probator a fost analizată de către instanţele devolutive.

În consecinţă, în mod just a apreciat instanţa de apel că actul dedus judecăţii este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită şi fraudarea intereselor societăţii vânzătoare.

În ceea ce priveşte condiţiile cerute de dispoziţiile art. 984 pct. 4, art. 966 şi 968 C. civ. referitoare la cauza ilicită şi la consecinţele acesteia asupra actului, s-a reţinut că încalcă ordinea publică şi bunele moravuri.

Cauza ilicită sau imorală este redată de art. 968 C. civ., potrivit căruia cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.

În speţă, s-a făcut dovada că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pârâta a urmărit un scop contrar ordinii publice, prin prisma faptului că părţile nu au urmărit încheierea contractului cu scopul de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului în schimbul unui preţ, ci pentru a scoate bunul din patrimoniul societăţii pârâte, în beneficiul cumpărătoarei şi al fostului administrator al societăţii, fără intenţia de a achita contraprestaţia.

Scopul mediat al contractului de vânzare-cumpărare constă în motivul determinant al încheierii actului juridic şi se referă la însuşirea prestaţiei şi anume transmiterea dreptului de proprietate în schimbul unui preţ.

În lipsa îndeplinirii obiectivului urmărit la încheierea actului, scopul mediat capătă caracter ilicit, situaţie în care cauza actului juridic este ilicită, imorală, contrară bunelor moravuri.

Cu alte cuvinte s-a reţinut în ceea ce priveşte valabilitatea cauzei actului juridic că aceasta nu este licită şi morală, sancţiunea care intervine fiind nulitatea absolută a actului respectiv.

Condiţia scopului de a fi licit este o componentă a ordinii publice, respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri fiind un principiu de drept civil a cărui încălcare este sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit art. 5 C. civ.

Noţiunile de ordine publică şi de bune moravuri nu au fost şi nu sunt definite în legislaţie. În doctrină, ordinea publică în dreptul civil reprezintă normele juridice care se impun din motive de moralitate sau de securitate socială, ceea ce este imperativ în relaţiile dintre oameni. Bunele moravuri reprezintă regulile impuse de morala socială a unei epoci date şi au un conţinut cutumiar şi evolutiv.

Faţă de aceste precizări de ordin teoretic, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat criticile formulate de pârâtă în raport de temeiul de drept al acţiunii care a vizat constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită şi fraudarea intereselor societăţii vânzătoare, motiv pentru care critica recurentei nu este fondată.

Criticile care vizează pretinsa nedovedire a motivului de nulitate privind frauda la lege sunt de asemenea nefondate.

Frauda la lege este acea operaţiune care constă în folosirea anumitor dispoziţii legale la încheierea unui act juridic în scopul de a încălca alte dispoziţii legale imperative şi presupune reaua credinţă a tuturor părţilor contractante la încheierea actului juridic.

Interpretarea dată de instanţa de apel acestei cauze de nulitate absolută este corectă, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare pârâta a urmărit un scop contrar ordinii publice.

Susţinerile recurentei sub aspectul aspectelor de temeinicie, prin care aceasta a arătat că soluţia pronunţată în cauză nu este în acord cu probele administrate în cauză care vizează modalitatea de achitare a preţului, relaţia dintre cei doi foşti si efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârii prin care a fost anulată hotărârea AGA, precum şi soluţia dispusă în dosarul penal nu sunt de natură să tindă la dovedirea caracterului licit al cauzei contractului de vânzare-cumpărătoare.

Faţă de circumstanţele care au stat la baza exprimării consimţământului societăţii pârâte ca urmare a anulării Hotărârii AGA printr-o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin sentinţa civilă nr. 4281/16.03.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 06.04.2009 (menţinută prin decizia civilă nr. 2116/14.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă) şi a împrejuărării că preţul contractului nu a fost achitat, demonstrează conivenţa frauduloasă între E. şi C. şi reaua-credinţă a pârâtei, vânzarea fiind una pur fictivă.

Faţă de aceste considerente, se constată că instanţa de apel a dat o interpretare corectă motivele de nulitate absolută care privesc contractului de vânzare-cumpărare, pronunţând o decizie legală, neafectată de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimata-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar F..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.