Damages and moral damages claims against former administrator upheld; appeal dismissed as time-barred.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la 26.07.2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.735.772,30 RON, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societăţii prin exercitarea defectuoasă şi/sau prin neexercitarea atribuţiilor aferente funcţiei de administrator, sumă la care se adaugă dobânda legală, calculată pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii de chemare în judecată şi data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

La 19.05.2017, pârâtul a formulat cerere reconvenţională şi a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor C., în nume propriu şi în calitate de administrator al S.C. A. S.A., D. şi E..

Prin cererea reconvenţională, pârâtul a mai solicitat solicitat obligarea S.C. A. S.A. şi a pârâţilor introduşi în cauză, în baza art. 253 alin. (4) C. civ., în solidar, la plata daunelor morale cuantificate la egalul sumelor pretinse de către reclamantă de la pârât, pentru încălcarea art. 72 alin. (1) şi (2) C. civ., referitoare la dreptul la demnitate şi onoare.

În subsidiar, conform art. 1.446 C. civ., a solicitat ca pârâta S.C. A. S.A. să fie obligată la 60 %, C. la 10 %, D. la 20 %, iar E. la 10% din totalul sumei pe care instanţa i-o va acorda.

Prin sentinţa civilă nr. 1061/PI/12.12.2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională şi a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta şi pârâtul B. au declarat apeluri, care au fost respinse prin decizia civilă nr. 643/A/19.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 14.11.2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei civile nr. 643/A/19.09.2019, prin inserarea menţiunii "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara" în loc de "Definitivă", cum din eroare s-a trecut.

Împotriva deciziei din apel, reclamanta şi pârâtul B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei curţii de apel spre o nouă judecată.

Prin memoriul său de recurs, S.C. A. S.A. a susţinut că decizia instanţei de apel este nemotivată în ceea ce priveşte apelul său şi că motivarea hotărârii constă într-o compilaţie între susţinerile intimatului şi argumentele sentinţei apelate.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel nu a făcut o analiză proprie a motivelor de apel, ci s-a rezumat la a prelua ad literam apărările fostului administrator cu privire la pretinsa examinare de către prima instanţă a tuturor cauzelor de antrenare a răspunderii pârâtului şi presupusul caracter licit şi neprejudiciabil al faptelor comise în timpul mandatului avut la S.C. A. S.A., precum şi la a reproduce întocmai considerentele sentinţei cu privire la modalitatea de interpretare a art. 1441 şi art. 1442 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la circumstanţele cauzei.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că exigenţa unei motivări corespunzătoare din perspectiva art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. impuneau instanţei de apel să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au condus în opinia sa, ci nu a intimatului, la respingerea apelului reclamantei.

În continuare, a invocat jurisprudenţa C.E.D.O. şi a instanţei supreme, susţinând că a fost încălcat principiul egalităţii de arme, dreptul de acces efectiv la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere lipsa totală a motivării deciziei.

Astfel, instanţa de apel a pronunţat o decizie ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a nesocotit, totodată, norma procedurală prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ipoteză ce se subsumează motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel nu a răspuns criticilor ce vizau omisiunea tribunalului de a examina majoritatea acţiunilor imputate fostului administrator şi nici nu a motivat cele reţinute sub aspectul nedovedirii prejudiciului.

Or, instanţa trebuia să analizeze, prin raportare la criteriul bunului administrator şi la fiecare dintre faptele imputate, dacă pârâtul şi-a executat sau nu obligaţiile aferente funcţiei deţinute, în special obligaţia de diligentă prevăzută de art. 1441 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa de apel trebuia să procedeze la o nouă judecată a fondului, în condiţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., să verifice stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către tribunal, însă s-a rezumat să preia, fără referire la motivele de apel şi probele de la dosar, aserţiunea generală a primei instanţă, conform căreia dovada prejudiciului nu ar fi fost făcută.

De asemenea, a arătat că instanţa de apel nu a răspuns motivelor de apel referitoare la încălcarea de către tribunal a dispoziţiilor art. 22 alin. (6) teza I şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi la incidenţa art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în contextul în care lipseşte motivarea cu privire la pretenţiile ce vizau repararea prejudiciilor aflate într-o legătură de cauzalitate directă cu faptele ilicite neanalizate, situaţie asimilată necercetării fondului în fazele procesuale anterioare, recurenta a solicitat casarea în parte atât a deciziei recurate, cât şi a sentinţei tribunalului, iar în baza art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. trimiterea cauzei pentru soluţionarea cererii principale primei instanţe.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1441 din Legea nr. 31/1990, art. 555, art. 1.168 şi art. 2.148 C. civ., art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 50/1991, art. 73 lit. d), art. 1442 din Legea nr. 31/1990, art. 1.518 alin. (2), art. 1.325 şi art. 1.204 C. civ.

Prin cererea sa de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât B. a susţinut că în mod greşit a fost respinsă cererea reconvenţională, reţinându-se că susţinerile exprimate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt de natură a aduce prejudicii imaginii şi demnităţii pârâtului, demersul reclamantei reprezentând doar exercitarea dreptului de a formula o cerere în justiţie, iar afirmaţiile cuprinse în rapoartele de expertiză reprezintă păreri şi opinii cu caracter tehnic.

Pornind de la această motivare, recurentul a apreciat că se poate concluziona că instanţele au aplicat greşit normele legale incidente, deoarece motivele care au stat la baza cererii reconvenţionale vizau denaturarea stării de fapt prin pretinderea unor fapte nereale sau inexistente ca fiind reale, lezarea demnităţii şi a onoarei personale prin modalitatea concretă prin care pârâţii au înţeles să îi pună la îndoială buna-credinţă în actele de administrate ale societăţii, să îi ştirbească renumele şi să îi aducă acuzaţii complet neîntemeiate.

Recurentul-pârât a redat conţinutul art. 252 C. civ. şi a susţinut că, prin întregul comportament al pârâţilor şi prin metodele utilizate în susţinerea acţiunii, i-au fost lezate interesele personale, personalitatea, onoarea şi demnitatea, integritatea fizică şi mai ales psihică.

In continuare, a prezentat aspecte referitoare la activitatea noului administrator al societăţii desemnat, C., după intrarea sa în incapacitate de muncă din motive medicale.

Astfel, a arătat că prin decizia A.G.A din 18.01.2016 s-a dispus efectuarea demersurilor privind identificarea unor prejudicii aduse societăţii din culpa fostului administrator, iar pârâtul C. a procedat la imputarea unor prejudicii inexistente, atribuindu-i cheltuieli pentru acte de administrare necesare şi utile.

Mai mult, a indus în eroare acţionarii societăţii privind activitatea derulată de către recurent în timpul mandatului său, lăsând să se înţeleagă că aceasta ar fi fost prejudiciabilă pentru societate, astfel că a permis introducerea acţiunii în instanţă, deşi putea şi trebuia să observe că probele conţin inexactităţi, acuzaţii neîntemeiate şi o stare de fapt trunchiată şi denigratoare.

Toate acestea, dublate de momentul depunerii acţiunii, imediat după ce recurentul şi-a solicitat în instanţă drepturile cuvenite, ce fac obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Timişoara care a fost suspendat până la judecarea prezentului litigiu, întăresc în opinia sa concluzia scopului imoral al acţiunii reclamantei, respectiv acela de a îl împiedica să îşi valorifice drepturile rezultate din remunerarea muncii prestate la societate şi pe cele decurgând din drepturile intelectuale de autor, rezultând din utilizarea brevetelor de invenţie care-i aparţin, de către societăţile din grupul din care face parte şi S.C. A. S.A.

A mai susţinut recurentul că izvorul atragerii răspunderii personale pare a fi raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de către pârâta D., care conţine afirmaţii lipsite de profesionalism şi aprecieri de încadrare juridică a recurentului, depăşind formularea unei opinii corecte şi fundamentate, iar reprezentanţii reclamantei le reiau şi le exprimă ca atare atât în cercul de cunoscuţi ai recurentului, cât şi în motivarea acţiunii.

Recurentul a mai susţinut că există serioase dubii şi cu privire la realitatea ţinerii şi adoptării şedinţei A.G.A. din luna ianuarie 2016.

Intimaţii S.C. A. S.A., C., D. şi E. au formulat întâmpinare la recursul pârâtului, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în baza art. 185 C. proc. civ. pentru nerespectarea termenului de recurs de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., deoarece din documentele vizualizate pe baza parolei de acces la dosarul electronic al instanţei de apel reiese că decizia recurată i-ar fi fost comunicată recurentului la 31.10.2019, iar memoriul de recurs a fost depus la

09.12.2019, deci ulterior împlinirii termenului legal de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate stabilit de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.. excepţia nulităţii recursului, având în vedere că recurentul a preluat ad litteram motivele de apel, fiind incidente prevederile art. 489 alin. (1) corelat cu art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de ari. 488 alin. (1) pct. 1 -8 C. proc. civ., având în vedere că argumentele recurentului vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului, deoarece instanţa de apel în mod corect a constatat inexistenţa vreunei fapte ilicite care să fi fost săvârşită de pârâţii introduşi în cauză prin cererea reconvenţională, precum şi cea a vreunei atingeri care să fi fost adusă drepturilor nepatrimoniale ale fostului administrator prin întocmirea celor două rapoarte de expertiză şi prin promovarea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, deoarece nu poate fi reţinută incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta S.C. A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului B., solicitând înlăturarea argumentelor acestuia.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Având în vedere că recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. nu poate fi soluţionat în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge judecata acestuia şi va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluţionării lui.

Analizând recursul declarat de B., din perspectiva regularităţii introducerii căii de atac, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".

Cum decizia atacată a fost comunicată recurentului la 05.11.2019, recursul declarat la 09.12 2019 a fost formulat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la 06.12.2019.

În considerarea argumentelor expuse, văzând dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 643/A/19.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Disjunge judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii şi dispune formarea unui nou dosar cu termen la 10.03.2021, în completul de filtru, fără citarea părţilor.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.