Assignees' and interveners' appeals against appellate unfairness ruling dismissed as inadmissible; bank's severance appeal heard separately.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 28.03.2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. D.. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa: să constatate caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit ipotecar nr. x/28.09.2007, respectiv art. 4.11 lit.

a) privind comisionul de acordare de 1%, calculat la valoarea creditului şi art. 4.11 lit.

b) referitor la comisionul de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei de 750 franci elveţieni, echivalentul a 3.067,5 RON, calcul efectuat la cursul B.N.R. de 1 franc elveţian = 4,09 RON, reprezentând comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală, începând cu data încasării şi până la data restituirii efective; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, începând cu data încheierii contractului (28.09.2007) până la momentul încheierii actului adiţional nr. x/08.02.2016, la care se adaugă dobânda legală; să constate caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a art. 4.1,4.3 şi 4.5 din convenţie, în ceea ce priveşte posibilitatea băncii de a modifica dobânda curentă în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă stabilit de bancă şi aplicarea sa automată la valoarea soldului creditului existent la data modificării acestuia; să oblige pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei încasate cu titlu de diferenţă de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral faţă de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului (28.09.2007) şi data încheierii actului adiţional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă dobânda legală; să constate caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a art. 9.3 din convenţie, în ceea ce priveşte dreptul băncii de a declara scadente toate obligaţiile din prezentul contract în cazul în care împrumutatul are alte obligaţii faţă de bancă care nu au fost onorate la termen şi au fost declarate scadente; să constate caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5.1 din contractul de credit, în ceea ce priveşte rambursarea ratelor lunare în valuta în care s-a acordat creditul şi, în consecinţă, să dispună convertirea în RON a contractului de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, respectiv 28.09.2007 (adică 1 franc elveţian = 2,0224 RON), în perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit şi data încheierii Actului adiţional nr. x/08.02.2016 şi să dispună obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanţi a sumele plătite în plus, ca urmare a convertirii în RON a contractului de credit la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării acestuia, în perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit şi data încheierii actului adiţional nr. x/08.02.2016, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 515/C/26.09.2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă: a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor de la art. 4.11 lit. a) şi art. 4.11 lit.

b) din contractul de credit ipotecar nr. x/28.09.2007; a obligat pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei de 750 franci elveţieni, reprezentând comision de acordare, la care se adaugă suma de 1.268 RON, reprezentând dobânda legală, calculată începând cu data încasării şi până la data restituirii efective; a obligat pârâtele să restituie reclamanţilor suma de 7.251,89 franci elveţieni, reprezentând comision de administrare, începând cu data încheierii contractului 28.09.2007 şi până la data de 08.02.2016, data încheierii actului adiţional nr. x, la care se adaugă suma de 9.512 RON, cu titlu de dobândă legală, începând cu data încasării şi până la data restituirii efective; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor de la art. 4.1, art. 4.3 şi art. 4.5 din contractul de credit ipotecar nr. x/28.09.2007, în ceea ce priveşte posibilitatea băncii de a modifica dobânda curentă în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă stabilit de bancă şi aplicarea sa automată la valoarea soldului creditului existent la data modificării acestuia; a obligat pârâtele să restituie reclamanţilor suma de 2.799 franci elveţieni încasată cu titlu de diferenţă de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral faţă de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului 28.09.2007 şi data încheierii actului adiţional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă suma de 5,606 RON, cu titlu de dobândă legală, începând cu data încasării şi până la data restituirii efective; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 9.3 din contractul de credit ipotecat nr. HL 15342/28.09.2007, în ceea ce priveşte dreptul băncii de a declara scadente toate obligaţiile din prezentul contract în cazul în care împrumutatul are alte obligaţii faţă de bancă care nu au fost onorate la termen şi au fost declarate scadente; a obligat pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 4.154 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins restul pretenţiilor şi a stabilit onorariu definitiv pentru expertul E. aferent efectuării raportului de expertiză nr. x/19.06.2018, la suma de 4.154 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 09.11.2018, A. şi B. au solicitat lămurirea sentinţei civile nr. 515/C/26.09.2018, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 24/C/23.01.2019, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamanţilor şi, în consecinţă, a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 515/C/26.09.2018, în sensul că:

Prin dispoziţia "Obligă pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei de 750 CHF, reprezentând comision de acordare şi suma de 1268 RON reprezentând dobânda legală începând cu data încasării şi până la data restituirii efective" se înţelege că obligă pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei de 750 franci elveţieni, reprezentând comision de acordare şi suma de 1.268 RON, dobândă legală calculată potrivit raportului de expertiză, începând cu data încasării şi până la data de 01.06.2018, dobândă care curge în continuare până la data restituirii efective a sumei.

Prin dispoziţia "Obligă pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei de 7.259,89 CHF, cu titlu de comision de administrare, începând cu data încheierii contractului, 28.09.2007 şi până la încheierea actului adiţional nr. x, la care se adaugă suma de 9512 Iei, cu titlu de dobândă legală începând cu data încasării şi până la data restituirii efective" se înţelege că obligă pârâtele la restituirea către reclamanţi a sumei de 7.259,89 franci elveţieni, cu titlu de comision de administrare, începând cu data încheierii contractului, 28.09.2007 şi până la încheierea actului adiţional nr. x, la care se adaugă suma de 9.512 RON, dobândă legală calculată conform raportului de expertiză, începând cu data încasării şi până la data de 01.06.2018, dobândă care curge în continuare până la data restituirii efective.

Prin dispoziţia "Obligă pârâtele să restituie reclamanţilor suma de 2.799 CHF încasată cu titlu de diferenţă de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral, faţă de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului 28.09.2007 şi data încheierii actului adiţional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă suma de 5.606 RON dobândă legală, începând cu data încasării şi până la data restituirii efective" se înţelege că obligă pârâtele să restituie reclamanţilor suma de 2.799 franci elveţieni încasată cu titlu de diferenţă de dobândă, ca urmare a aplicării dobânzii modificate unilateral faţă de dobânda fixă de 5,35%/an, în perioada dintre data încheierii contractului 28.09.2007 şi data încheierii actului adiţional nr. x/08.11.2010, la care se adaugă suma de 5.606 RON, dobânda legală calculată potrivit raportului de expertiză începând cu data încasării şi până la data de 01.06.2018, dobândă care curge în continuare până la data restituirii efective.

Împotriva sentinţei civile nr. 515/26.09.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta C. S.A. a declarat apel.

La 04.04.2019, F. S.A. a arătat că a dobândit calitatea de parte în dosar, ca urmare a fuziunii prin absorbţie a apelantei C. S.A., conform sentinţei civile nr. 1899/21.11.2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2018.

La 03.09.2019, D.. a făcut dovada dobândirii creanţei din litigiu şi cea a schimbării denumirii sale din D. în D..

La 03.09.2019, G. S.A., prin reprezentant H. S.A., a formulat cerere de intervenţie, în motivarea căreia a arătat că în luna martie 2018 a intervenit contractul de cesiune între ea, în calitate de cesionar şi D.., în calitate de cedent, cu privire la creanţa rezultată din contractul de credit ce face obiectul prezentului litigiu, arătând că este succesoarea D..

Prin încheierea din 15.10.2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis cererea de intervenţie a G. S.A., prin reprezentant H. S.A.

Prin decizia nr. 1500/Ap/30.10.2019, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de pârâta, cesionară a drepturilor litigioase, G. S.A. şi a obligat apelanta să plătească intimatului A. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 103/Ap/13.02.2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de completare a decizie mai sus enunţată, formulată de F. S.A.; a admis cererea formulată de reclamanţi de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele şi în dispozitivul aceleiaşi sentinţe, în sensul că:

- la pag. 20 alin. (7) şi la pag. 21 alin. (1) din considerentele deciziei civile se va menţiona denumirea corectă a apelantei, respectiv "F. S.A., în calitate de succesoare a C. S.A", în loc de "apelanta pârâtă cesionară G. S.A.", cum din eroare s-a consemnat.

- la pag. 22 alin. (1) din dispozitivul deciziei civile se va menţiona denumirea corectă a apelantului, respectiv "F. S.A., în calitate de succesoare a C. S.A", în loc de "pârâta cesionară a drepturilor litigioase G. S.A.", cum din eroare s-a consemnat.

A dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 1500/Ap/30.10.2019, în sensul că, la penultimul alineat se va menţiona "Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov", în loc de menţiunea "Definitivă", cum din eroare s-a consemnat.

S-a menţionat că îndreptarea erorii materiale se va face în ambele exemplare ale deciziei civile.

Împotriva deciziei nr. 1500/Ap/30.l0.2019, au declarat recurs pârâtele F. S.A., G. S.A., prin reprezentant H. S.A. şi D..

Prin cererea proprie de recurs, F. S.A. a solicitat casarea deciziei atacate, în baza motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs promovată de G. S.A. şi D., autoarele căii de atac au solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi casarea deciziei atacate, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestor recurente, în mod eronat a procedat instanţa de apel la analiza caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 4.1, 4.3 şi art. 4.5 din contractul de credit, referitoare la dobândă, în condiţiile în care dobânda face parte din obiectul principal al contractului de împrumut, fiind exceptate astfel de la un astfel de control, potrivit art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

În continuare, au solicitat instanţei să fie avute în vedere prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European, precum şi jurisprudenţa relevantă internă şi europeană.

Astfel, au arătat că potrivit art. 3 lit. i) din Directiva 2008/48/CE, "dobânda anuală efectivă" reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, iar conform lit. g) "costul total al creditului" înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit.

Prin urmare, potrivit recurentelor, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a băncii, formează preţul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esenţială a obiectului contractului de credit de consum.

Având în vedere că o clauză abuzivă este aceea care rupe echilibrul contractual, de cele mai multe ori în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator, au apreciat că, în cazul clauzelor contestate, nu se identifică o astfel de situaţie, întrucât acestea fac parte din chiar obiectul principal al convenţiei de credit.

Au subliniat recurentele că în speţă nu există nicio justificare pentru a constata global caracterul abuziv al tuturor clauzelor în discuţie, nefiind dovedit niciun dezechilibru efectiv.

De altfel, au arătat că o mare parte din acestea sunt în strânsă legătură cu îndeplinirea obligaţiilor asumate de împrumutaţi prin convenţiile de credit, care nu au fost convenite cu rea-credinţă, ci doar în scopul asigurării unui climat care să permită împrumutaţilor să restituie sumele împrumutate.

În continuare, recurentele au relevat aspecte referitoare la buna lor credinţă şi au arătat că încheierea actului adiţional reprezintă acordul de voinţă al împrumutaţilor, aceştia având libertatea de a decide asupra semnării actului sau, în eventualitatea în care continuarea relaţiei contractuale i-ar fi creat un prejudiciu, denunţării acestuia cu obligaţia corelativă de restituire a tuturor prestaţiilor.

Dreptul băncii de a stabili sau de a modifica rata dobânzii este dublat de norme care prevăd dreptul împrumutatului de a accepta sau nu aceste modificări.

De altfel, reclamantul a acceptat 10 ani mecanismul de formare al dobânzii variabile, pentru a descoperi ulterior, în contextul publicării O.U.G. nr. 50/2010, că nu îl mai înţelege.

Prin urmare, au apreciat recurentele că posibilitatea băncii de a modifica dobânda nu are caracter abuziv, motiv pentru care se impune respingerea acestui capăt de cerere, inclusiv în privinţa oricăror altor cereri accesorii de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor de bani încasate în temeiul acestor clauze.

În privinţa clauzelor prevăzute la art. 4.11 lit. a) şi lit. b) din contract, recurentele au invocat aspecte vizând legalitatea comisionului de acordare de credit subliniind că legislaţia aflată în vigoare la momentul încheierii convenţiei nu interzicea perceperea unui asemenea element de cost, iar în cuprinsul acestui comision sunt înglobate cheltuielile efectuate de bancă în vederea întocmirii documentaţiei, redactare contract de credit, documentelor de tragere a creditului, întocmirii graficului de rambursare etc.

Totodată, au apreciat că esenţial este faptul că acest comision a fost perceput la momentul semnării contractului de credit, fiind o condiţie sine qua non pentru însăşi naşterea raporturilor obligaţionale dintre părţi.

Astfel, au arătat că această clauză nu poate fi considerată abuzivă deoarece, pe de o parte, anterior încheierii convenţiei, clientul a luat cunoştinţă de condiţiile contractuale, inclusiv de existenţa acestui comision pe care l-a acceptat, iar pe de altă parte, acesta a avut posibilitatea de a alege o altă instituţie bancară, dacă condiţiile de creditare nu corespundeau intereselor sale financiare.

În aceste condiţii, au susţinut că perceperea unui comision de acordare a creditului nu poate fi interpretată ca fiind o dovadă de poziţie superioară a creditorului în relaţia cu împrumutatul şi nici nu creează un dezechilibru vădit între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante pe durata derulării contractului, atât timp cât clientul este cel care, prin voinţa lui de acceptare a plăţii acestui comision, determină însăşi naşterea raportului juridic de obligaţii între părţi, iar pe de altă parte stabilirea costului documentaţiei de creditare este reglată natural de concurenţa între bănci pentru atragerea de noi clienţi.

Cu privire la comisionul de administrare, recurentele au susţinut că acesta este recunoscut în cuprinsul art. 93 lit. d) din Ordonanţa nr. 21/1992, iar ulterior a fost prevăzut de art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010, astfel că nu era necesară definirea acestuia în cuprinsul contractului de credit.

Întrucât comisionul de administrare este exprimat din punct de vedere matematic într-un mod clar şi precis şi îşi găseşte suport normativ în normele legale enunţate mai sus, recurentele au apreciat că nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Au mai susţinut că intenţia părţilor de a stipula comisionul de administrare cu titlu de preţ al contractului este fără echivoc.

În privinţa clauzei de la art. 9.3, recurentele au susţinut că aprecierea instanţei de apel este una generală şi că nu este susţinută de nicio normă legală.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de G. S.A. şi D., în raport cu art. 459 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că acestea nu au formulat apel împotriva sentinţei primei instanţe, unicul apel formulat în cauză fiind cel promovat de C. S.A., care a fost preluată prin absorbţie de către F. S.A.,

Cu privire la recursul declarat de pârâta F. S.A., au invocat excepţia tardivităţii recursului, ca urmare a nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 485 C. proc. civ. şi faţă de împrejurarea că recurenta nu a făcut dovada unor motive temeinice care să justifice întârzierea în declararea căii extraordinare de atac, precum şi excepţia inadmisibilităţii parţiale a cererii de recurs, cu referire la motivele de recurs care vizează clauza privind comisionul de administrare, deoarece aceasta nu a făcut obiectul criticilor din apel, fiind invocate omisso medio; pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, deoarece instanţa de apel în mod corect a constatat caracterul abuziv al clauzelor din convenţia de credit, ca urmare a întrunirii cerinţelor de la art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Recurentele G. S.A. şi D. au formulat răspuns la întâmpinarea intimaţilor, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 08.02.2021, G. S.A. şi D. au formulat punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului lor.

Având în vedere că recursul declarat de recurenta F. S.A. nu poate fi soluţionat în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va disjunge judecata acestuia şi va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluţionării lui.

Analizând recursul declarat de G. S.A. şi D., din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Actele dosarului relevă că împotriva sentinţei civile nr. 515/26.09.2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel pârâta C. S.A., dar şi că pe parcursul soluţionării apelului D. a făcut dovada schimbării denumirii sale în D.., iar G. S.A. (în prezent G. S.A.), prin reprezentant H. S.A., a formulat o cerere de intervenţie, arătând că a preluat creanţa ce face obiectul litigiului de la D..; cererea de intervenţie a fost admisă prin încheierea din 15.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Potrivit art. 457 alin. (1) şi art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ., în cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil.

Aşa fiind, în condiţiile în care sentinţa pronunţată de prima instanţă a fost atacată cu apel doar de C. S.A. (în prezent, F. S.A.), recursul declarat de D.. şi G. S.A. împotriva deciziei din apel este inadmisibil.

Cele susţinute de aceste recurente prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în sensul că se impune respingerea excepţiei inadmisibilităţii, întrucât G. S.A. a intervenit în proces în etapa apelului, nu sunt apte să conducă spre o altă concluzie.

Aceasta, întrucât G. S.A. a intervenit în proces în conformitate cu dispoziţiile art. 39 C. proc. civ., alături de cedenta D.., luând procedura în starea în care se afla la momentul introducerii sale în cauză.

Or, în aceste condiţii, deşi nu a participat la judecată, intervenientul reprezintă persoana autorului său în ceea ce priveşte dreptul in discuţie.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de D.. şi G. S.A. împotriva deciziei nr. 1500/Ap/2019/30.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Disjunge recursul declarat de F. S.A. împotriva aceleiaşi decizii şi dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 10.03.2021, în completul de filtru, fără citarea părţilor.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.