Annulment of appeals for failure to pay judicial stamp tax or prove authorization for exemption.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 21.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a suspendat, în temeiul art. 242 C. proc. civ., judecata recursului declarat de S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1369/A/24.10.2017 a Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că părţile interesate nu şi-au îndeplinit obligaţia procesuală de a indica domiciliul intimatului C..

La 13.09.2019, S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., a formulat o cerere de redeschidere a judecăţii, care a fost respinsă prin încheierea din 26.11.2019, cu motivarea că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, astfel că se impune menţinerea măsurii suspendării.

La 26.11.2019 recurenta a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, pentru care s-a stabilit termen de judecată la 25.02.2020, dată la care Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a invocat excepţia perimării, pe care a admis-o prin decizia nr. 67/25.02.2020 şi a constatat perimat recursul declarat de S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1369/A/24.10.2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., a declarat recurs atât împotriva încheierilor din 21.05.2019 şi 26.11.2019, cât şi împotriva deciziei nr. 67/25.02.2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierilor din 21.05.2019 şi 26.11.2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, recurenta a susţinut că instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 153 şi 242 C. proc. civ., întrucât a dispus suspendarea judecăţii fără a-i fi pus în prealabil în vedere să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite şi, mai mult, nu a avut în vedere că procedura de citare cu ea era viciată, ca urmare a faptului că nu primise citaţia pentru termenul din 21.05.2019.

A mai arătat recurenta că, ulterior, în cursul lunii septembrie, a formulat o cerere de repunere pe rol, instanţa stabilind termen de judecată la 26.11.2019, termen pentru care apărătorul său ales a formulat o cerere de amânare a cauzei, întrucât avea obligaţia de a se prezenta personal într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani, în care avea calitatea de pârât.

Prin urmare, lipsa avocatului său de la acel termen de judecată a fost justificată pe deplin, având în vedere că în calitate de justiţiabil trebuia să se prezinte la o instanţă de judecată, unde fusese legal citat.

În opinia recurentei, în mod nelegal a respins curtea de apel cererea de repunere pe rol, în condiţiile în care lipsa părţii de la termenul de judecată din 26.11.2019 nu avea drept consecinţă respingerea cererii, părţii neputându-i-se respinge cererea doar pentru simpla neprezentare.

În continuare, a arătat că, în condiţiile în care cererea de amânare a judecăţii cauzei a fost respinsă, se impunea o nouă suspendare a cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Aceasta, întrucât, potrivit art. 415 C. proc. civ., "judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor."

Potrivit recurentei, faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, cauza a fost reluată prin cererea de redeschidere formulată în termenul legal, fără a mai fi nevoie de alte formalităţi, textul de lege fiind explicit în acest sens. Or, fiind reluată judecata cauzei chiar şi în lipsa apărătorului ales, nu se mai putea respinge cererea de repunere pe rol, ci, eventual, se putea dispune o nouă suspendare a judecăţii, de data acesta în temeiul art. 411 C. proc. civ.

Mai mult, a arătat că instanţa de judecată i-a încălcat şi dreptul la apărare, întrucât, deşi a rămas în pronunţare asupra cererii formulate (fără ca textul de lege să prevadă în mod expres acest lucru, reluarea cauzei operând prin simpla cerere de redeschidere formulată în cauză), nu a amânat pronunţarea, pentru a da posibilitatea părţii să depună concluzii scrise, conform art. 222 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs îndreptat împotriva deciziei nr. 67/25.02.2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, recurenta, subliniind că încheierile prin care a fost suspendată judecata şi a fost respinsă cererea de redeschidere a judecăţii au fost atacate cu recurs înainte de pronunţarea deciziei prin care s-a constatat perimarea, a evocat dispoziţiile art. 415 alin. (2) C. proc. civ. şi a arătat că ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă a fost comunicarea încheierii de şedinţă din data de 21.05.2019, pe care a primit-o la 14.06.2019.

În opinia recurentei, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 414 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la 14.06.2019 şi s-a împlinit la data de 14.12.2019 (cererea de repunere pe rol fiind depusă în interiorul acestui termen, la 26.11.2019).

A susţinut recurenta că soluţia instanţei este nelegală, întrucât a aplicat greşit normele de drept material ce reglementează instituţia perimării, calculând termenul de perimare de la 21.05.2019, când, în realitate, partea a luat cunoştinţă despre suspendare doar la 14.06.2019.

Or, în măsura în care s-ar interpreta că termenul de perimare curge de la data pronunţării încheierii, partea nu ar mai avea la dispoziţie un termen de 6 luni pentru a repune cauza pe rol, ci unul mult mai scurt, variabil în funcţie de primirea efectiva a încheierii, care poate fi astfel influenţat de instanţa de judecata.

Pe cale de consecinţă, a apreciat că, întrucât termenul de 6 luni de la data ultimului act de procedură îndeplinit de instanţă nu era împlinit, în mod nelegal a fost admisă excepţia perimării.

A mai susţinut recurenta că soluţia instanţei de recurs este nelegală şi prin prisma faptului că la termenul din 25.02.2020 a fost lipsă de procedură cu intimatul C., care a fost citat la o adresă inexistentă, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 153 alin. (1), art. 160 alin. (3) şi art. 172 C. proc. civ.

A arătat recurenta că în faţa primei instanţe au fost indicate 3 adrese unde pârâtul putea fi citat, însă, în recurs, din eroare, a fost citat la o adresă inexistentă, rezultată din îmbinarea a două dintre adrese, motiv pentru care a fost lipsă de procedură cu acesta pe tot parcursul procesului, din vina instanţei.

Mai mult, având în vedere faptul că fusese realizată procedura de citare cu pârâta D., a susţinut că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 172 C. proc. civ.

În final, subliniind că perimarea este o sancţiune care intervine atunci când din lipsa de stăruinţă a părţii cauza rămâne în nelucrare timp de 6 luni, a susţinut că excepţia perimării nu putea fi admisă, în condiţiile în care de la data suspendării a formulat două cereri de repunere pe rol, însă instanţa de judecată le-a respins în mod nelegal şi neîntemeiat.

În acest sens, a arătat că, pe de o parte, nu i s-a comunicat obligaţia de a depune la dosar adresa pârâtului C. (deşi aceasta era corect indicată, doar că din motive imputabile strict instanţei de judecată a fost citat la o adresă inexistentă), iar pe de altă parte, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 170 C. proc. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 24.08.2020, intimata D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că la dosar nu au fost depuse nici dovada împuternicirii apărătorului ales care a semnat recursurile, de către administratorul judiciar, pentru a fi incidentă scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru instituită de art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 rap. la art. 77 din Legea nr. 85/2006, nici dovada achitării taxelor judiciare de timbru, s-a pus în vedere recurentei, sub sancţiunea anulării cererii, să depună la dosar, în termen de 10 de zile de la comunicarea adresei, dovada împuternicirii avocatului de către administratorul judiciar ori dovada achitării taxei de timbru de 20 RON pentru recursul declarat împotriva încheierilor din 21.05.2019 şi din 26.11.2019 şi de 100 RON pentru cel îndreptat împotriva deciziei nr. 67/25.02.2020.

Constatând că până la termenul de judecată stabilit în cauză - 10.03.2021, recurenta nu s-a conformat nici uneia dintre obligaţiile prevăzute mai sus, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 pct. (5) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B.., împotriva încheierilor din 21.05.2019 şi din 26.11.2019 şi deciziei nr. 67/25.02.2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.