Territorial competence in labor disputes: domicile vs. residence under Labor Code and Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18.06.2020 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au chemat în judecată pe pârâta S.C. N. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o pronunţa, să constate că şi-au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite de muncă, să oblige pârâta la eliberarea declaraţiilor nominale rectificative pentru fiecare reclamant în parte, cu achitarea contribuţiei la asigurările sociale în procentele corespunzătoare condiţiilor deosebite de muncă pentru perioada în care au fost stabilite condiţii normale de muncă, precum şi să constate nulitatea absolută a clauzei din actele adiţionale la contractele individuale de muncă prin care s-a stabilit ca reclamanţii lucrează în condiţii normale de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 1075/27.10.2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă pe calea întâmpinării şi a declinat competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, a notat că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

A reţinut Tribunalul Vâlcea că prin domiciliu se înţelege locul unde persoana îşi are locuinţa statornică sau principală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 87 C. civ. şi că, de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din actul de identitate.

Subliniind că normele din Codul muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al acestuia, iar potrivit art. 278 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, normele de dreptul muncii se întregesc cu dispoziţiile cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziţiile legislaţiei civile, a apreciat tribunalul că scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Totodată, a reţinut că potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele ale C. proc. civ.."

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Vâlcea a apreciat că rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă competenţa teritorială este una alternativă, iar reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, însă competenţa aparţine instanţei de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul sau celei de la locul de muncă al acestuia, şi nu instanţei de la domiciliul sau de la reşedinţa reclamantului, aşa cum susţin autorii cererii de chemare în judecată.

Constatând că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., I. şi M. nu îşi au domiciliul şi nici locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Vâlcea, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 21.12.2020.

La 06.01.2021 reclamanţii au formulat note de şedinţă, prin care au solicitat să se constate necompetenţa teritorială a Tribunalului Gorj

Prin sentinţa nr. 163/04.02.2021, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că litigiul intră în categoria conflictelor de muncă, în sensul art. 266 şi 231 din Codul muncii, astfel că în speţă sunt incidente normele ce guvernează jurisdicţia muncii.

Or, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

A reţinut Tribunalul Gorj că, potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011 "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..", iar potrivit art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Notând că potrivit cărţilor de identitate ale reclamanţilor, depuse la dosar, reiese că la momentul formulării cererii de chemare în judecată (18.06.2020) reclamanta L. avea domiciliul în raza Tribunalului Vâlcea, iar ceilalţi reclamanţi aveau reşedinţa stabilită în judeţul Vâlcea, precum şi că reclamanţii şi-au exprimat opţiunea, conform art. 116 C. proc. civ., prin sesizarea Tribunalul Vâlcea, a reţinut că acestei instanţe îi aparţine competenţa soluţionării cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa a fost învestită cu un conflict de muncă ivit între reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. şi pârâta S.C. N. S.A.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite conform legii", iar potrivit alin. (2), "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Înalta Curte notează că la dosarul Tribunalului Vâlcea se află copii ale cărţilor de identitate ale reclamanţilor, din care rezultă că reclamanta L. avea, la data sesizării instanţei, domiciliul în judeţul Vâlcea, iar ceilalţi reclamanţi aveau reşedinţa stabilită pe raza judeţului Vâlcea.

În raport cu dispoziţiile art. 87 C. civ., trebuie menţionat că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procesul civil. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamanţilor, iar în raport de locuinţa statornică a părţilor se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina, acest element fiind considerat şi de legiuitor, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamanţii nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuieşte.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale menţionate mai sus, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Vâlcea, iniţial învestit, în a cărui circumscripţie sunt situate domiciliul/reşedinţa reclamanţilor.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.