Reimbursement of loan advances: rejection of tacit acknowledgment and associate status as grounds for interrupting or suspending the statute of limitations

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 13.09.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C. a chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.192.332 RON, cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul de procurare de fonduri nr. 247/05.03.2010, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 1.350 şi art. 1.530 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6/14.01.2020, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 367/29.07.2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2.537 pct. 1 şi art. 2.532 pct. 3 C. civ.

În continuare, s-a arătat că acceptarea, de către recurentă, a ultimei tranşe din 27.08.2014 echivalează cu recunoaşterea de către intimata-pârâtă a validităţii întregului contract.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, acceptarea ultimei tranşe din 27.08.2014 reprezintă o recunoaştere implicită a tuturor tranşelor acordate anterior şi are drept efect întreruperea tuturor prescripţiilor ce au început să curgă anterior acestei date.

Recurenta a mai relevat că, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu a susţinut sau probat niciodată faptul că a deţinut calitatea de administrator statuar a intimatei.

A mai susţinut că art. 2.532 pct. 3 C. civ. nu instituie condiţia deţinerii calităţii de administrator statuar în vederea suspendării termenului prescripţiei, ci simpla îndeplinire a condiţiei de a administra bunurile altuia în baza unui act juridic.

După cum a reţinut chiar instanţa de apel, recurenta a deţinut calitatea de asociat în cadrul societăţii pârâte până la 23.09.2015, în baza căreia a exercitat controlul asupra societăţii şi în, mod implicit, a exercitat administrarea bunurilor intimatei prin intermediul hotărârilor adoptate în cadrul adunărilor asociaţilor societăţii.

Prin urmare, rezultă că bunurile intimatei au fost administrate în calitate de asociat, în baza actului constitutiv şi a modificărilor ulterioare.

În consecinţă, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune privind restituirea fondurilor procurate în temeiul contractului a fost suspendat până la 23.09.2015, când calitatea sa de asociat a încetat, moment de la care a început să curgă termenul de 12 luni pentru rambursarea sumelor achitate în baza contractului.

Astfel, obligaţia de rambursare a devenit scadentă la 23.09.2016 şi urma să se prescrie la data de 23.09.2019.

Prin urmare, introducerea acţiunii la data de 13.09.2019 a fost anterior intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune a recurentei.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat concluzii scrise, în cadrul cărora a arătat că susţinerile recurentei nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, cererea de recurs fiind o simplă copiere a unei părţi din cererea de apel şi că nu au fost arătate cu claritate, punctual acele critici, care se circumscriu motivului de recurs invocat, critici care să conducă la nelegalitatea hotărârii.

Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, urmând a o respinge, întrucât din conţinutul cererii de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reţinută incidenţa art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică soluţia dată apelului său, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2.537 pct. 1 şi art. 2.532 pct. 3 C. civ., referitoare la întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie.

Prima critică vizează întreruperea termenului de prescripţie, recurenta apreciind că acceptarea ultimei tranşe din 27.08.2014 echivalează cu recunoaşterea de către intimata-pârâtă a validităţii întregului contract, astfel că a intervenit întreruperea tuturor prescripţiilor ce au început să curgă anterior acestei date, conform art. 2.537 pct. 1 C. civ. Critica nu poate fi reţinută.

În cauză, acţiunea în pretenţii derivă din contractul de procurare de fonduri nr. 247/05.03.2010, la care a fost încheiat actul adiţional nr. x/13.07.2011, reclamanta solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.192.332 RON, avansată de către reclamantă prin tranşele din 09.08.2011 (parţial), 17.11.2011 şi 27.08.2014, în temeiul art. 1.350 şi art. 1530 C. civ.

În susţinerea demersului său, reclamanta a arătat că a avansat pârâtei, în mai multe tranşe, o sumă totală de 3.192.500 RON, astfel: prin O.P. nr. x/11.03.2010 suma de 82.500 RON, O.P nr. x/19.03.2010 suma de 50.000 RON, O.P. nr. x/07.05.2010 suma de 90.000 RON, O.P. nr. x/17.05.2010 suma de 80.000 RON, O.P. nr. x/27.05.2010 suma de 140.000 RON, O.P. f.n./23.06.2010 suma de 100.000 RON, O.P. f.n./21.04.2011 suma de 170.000 RON, O.P. nr. x/13.07.2011 suma de 900.000 RON, transfer/09.08.2011 suma de 1.280.000 RON, O.P. nr. x/17.11.2011 suma de 200.000 RON, O.P. f.n./27.08.2014 suma de 100.000 RON.

Astfel, din suma totală de 3.192.500 RON avansată pârâtei, recurenta relevă că pârâta i-a restituit suma de 2.000.186 RON, conform art. 3.4 din contract, fiind acoperite tranşele nr. 1-8 şi parţial tranşa nr. 9 (cea din 09.08.2011), rămânând un rest în cuantum de 1.192.332 RON.

Potrivit art. 3.4 din contractul nr. x/05.03.2010 "Beneficiarul va restitui suma la termenul convenit în prezentul contract, în cel mai târziu 12 luni de la acordarea fiecărei tranşe. Acest termen se poate prelungi prin acordul expres al părţilor".

Ultima tranşă avansată pârâtei a fost la 27.08.2014, dată de la care pârâta avea obligaţia de a o restitui conform art. 3.4 din contract, în termen de cel mult 12 luni, acesta fiind împlinit la 27.08.2015.

Cu privire la această ultimă tranşă, din 27.08.2014 în cuantum de 100.000 RON, recurenta susţine că acceptarea ei de către pârâtă reprezintă o recunoaştere implicită a tuturor tranşelor acordate anterior, ce are ca efect întreruperea tuturor prescripţiilor ce au început să curgă anterior acestei date, cu referire la sumele avansate în datele de 09.08.2011 şi 17.11.2011, conform art. 2.537 pct. 1 C. civ.

Critica este nefondată.

Cazul de întrerupere a cursului prescripţiei prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcut de cel în folosul căruia curge prescripţia reglementat de art. 2.537 pct. 1 C. civ., nu poate fi reţinut.

Prin edictarea dispoziţiilor art. 2.538 C. civ., legiuitorul face precizări cu privire la recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie; astfel, la alin. (1) se arată că recunoaşterea se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită, iar potrivit alin. (2) recunoaşterea este tacită atunci când rezultă fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia, textul de lege indicând ca acte de recunoaştere tacită plata parţială a datoriei, achitarea în tot sau în parte a dobânzilor sau penalităţilor şi altele asemenea.

Din modalitatea în care recurenta şi-a expus criticile în recurs, se poate concluziona că recurenta evidenţiază în cauză o recunoaştere tacită, însă susţinerile sale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de textul de lege evocat, cu privire la plata parţială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată şi altele asemenea.

Manifestarea intimatei-pârâte de acceptare a avansării ultimei tranşe de către recurenta-reclamantă, cea din 27.08.2014, nu echivalează cu o recunoaştere a datoriei, în accepţiunea art. 2.537 pct. 1 C. civ., cum greşit susţine recurenta., iar îndeplinirea unei obligaţii contractuale de către recurentă nu poate fi valorificată din perspectiva prescripţiei extinctive ori imputată intimatei ca fiind o recunoaştere echivocă.

Totodată, Înalta Curte constată că nu poate reţine nici cazul de suspendare a prescripţiei întemeiat pe art. 2.532 pct. 3 C. civ., a cărui aplicare greşită se invocă de către recurentă.

În susţinerea acestei critici, se relevă că în cauză a operat o suspendare a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie, întrucât până la data de 23.09.2015 recurenta a deţinut calitatea de asociat în cadrul societăţii pârâte, exercitând un controlul şi, implicit, o administrare a bunurilor ei. În acest context, susţine că obligaţia de rambursare instituită de art. 3.4 din contract a devenit scadentă la 23.09.2016, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului său material.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare justă a dispoziţiilor art. 2.532 pct. 3 C. civ., reţinând în mod corect că pretinsa administrare din calitatea de asociat nu se încadrează în situaţia prevăzută de lege.

Practic, ceea ce solicită recurenta este reţinerea unui alt moment de la care să curgă termenul de prescripţie, în contextul în care a deţinut doar calitatea de asociat, nu şi de administrator statuar pentru a se da prevalenţă textului de lege care instituie suspendarea cursului prescripţiei.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C. Filiala Bucureşti, împotriva deciziei nr. 367/29.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021.