Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 577/2021 AI generated

Extraordinary annulment inadmissible against revision decision; Article 503(2)(1) CPC limited to appeal-stage rulings

Case Number Decizia nr. 577/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal for annulment filed by the defendant, upholding the lower court's decision and ordering the defendant to pay the claimant 6,960.79 RON in judicial costs. The dispute arose from a civil monetary obligation where the defendant challenged a cassation court decision that had previously rejected a motion for reopening and a revision request as untimely, arguing that the challenged decision was rendered by an irregular panel and lacked required signatures, thereby violating procedural norms regarding the composition of the court. The decisive legal basis was Article 503(2)(1) of the Code of Civil Procedure, under which an appeal for annulment is admissible only against decisions pronounced on appeal (recurs); the High Court determined that the condition of admissibility was not met because the challenged decision was rendered in a revision proceeding, not an appeal, and thus fell outside the specific scope of this exceptional remedy, while also noting that the right of access to justice does not guarantee access to all procedural remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 426 alin. (3) C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ; Extraordinary annulment inadmissible against revision decision; Article 503(2)(1) CPC limited to appeal-stage rulings: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Keywords

AI generated
civil annulment extraordinary revision article of civil procedure rights of access procedural orders basis of obligation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 670/25.06.2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 66/2019, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. x/2018, a schimbat în parte sentinţa atacată, sub aspectul cuantumului sumei pe care a fost obligat pârâtul să o restituie reclamantei, pe care l-a stabilit ca fiind 1.264.830 RON, precum şi sub aspectul cheltuielilor de judecată, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.948 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în fata instanţei de fond; a menţinut în rest sentinţa atacată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 11.333,22 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea, întrucât încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat izvorând din decizia civilă nr. 603/24.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 2016/20.10.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac şi a respins ca tardivă cererea de revizuire; a fost obligat revizuentul să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste decizii, B. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ.

În motivare, a susţinut, în esenţă, că deşi doamna judecător C. din cadrul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curşi de Casaţie şi Justiţie apare menţionată pe ultima pagina a deciziei nr. 2016/20.10.2020 (aşa cum a fost transmisă prin poştă în plicul pe care l-a primit la 24.12.2020), aceasta nu a fost prezentă fizic în sala de judecată la momentul dezbaterilor, completul de judecată fiind compus din alţi judecători.

Subsumat aceluiaşi motiv de contestaţie în anulare, autorul căii de atac a susţinut că decizia atacată, care i-a fost transmisă prin poştă, nu poartă semnătura tuturor membrilor completului de judecată care au luat parte la dezbateri, încălcându-se astfel dispoziţiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

În acest context, a invocat doctrina, precum şi jurisprudenţa naţională şi comunitară, subliniind că semnarea hotărârii judecătoreşti de către membrii completului de judecată care au participat fizic la şedinţa de judecată constituie o cerinţă reglementată printr-o norma imperativă, iar neîndeplinirea ei atrage nulitatea hotărârii, în cazul în care lipsa semnăturii nu a fost suplinită potrivit dispoziţiilor legii.

La 05.03.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes

Înalta Curte, va lua în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, asupra căreia reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În speţă, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Din interpretarea textului legal mai sus evocat rezultă că în ipoteza contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ., prima condiţie de admisibilitate este dată de obiectul căii de atac, în sensul că pe calea ei se poate urmări numai desfiinţarea hotărârilor pronunţate în recurs. Din această perspectivă, sfera hotărârilor judecătoreşti care pot fi atacate pe calea procedurii contestaţiei în anulare reglementate de alin. (2) al art. 503 din C. proc. civ. este mai restrânsă decât cea a hotărârilor care pot fi retractate în urma promovării unei contestaţii în anulare de drept comun, întemeiate pe alin. (1) al aceluiaşi articol. Astfel, dacă în cazul ipotezei art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare obişnuită se poate îndrepta, pentru motivele expres prevăzute în textul legal, împotriva oricărei hotărâri definitive, în cazul alin. (2), contestaţia în anulare nu poate viza orice hotărâre definitivă, ci numai pe cele pronunţate de instanţele de recurs.

Întemeindu-şi cererea pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. l C. proc. civ., B. a formulat o contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate într-o revizuire.

Cum decizia atacată nu este pronunţată în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că sus-menţionata condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită.

Este adevărat că art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale conferă oricărei persoane dreptul de acces la o instanţă.

Acesta nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, pentru că instituirea căilor de atac, prin natura lor, reclamă o reglementare din partea statului.

În exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul beneficiază de o anumită marjă de apreciere, după cum a statuat constant în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, în cauza Trif c. României).

Aşadar, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

Raportat la dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., va obliga contestatorul la plata către intimată a sumei de 6.960,79 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, al cărui cuantum apreciază că nu se impune a fi redus, având în vedere activitatea desfăşurată de apărătorul intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2016/20.10.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 6.960,79 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.