Jurisdictional conflict resolved: Court of Appeal competence established for labor-differential claim against judicial training institution
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative jurisdictional conflict by designating the Bucharest Court of Appeal (Labor and Social Insurance Section) as the competent court to hear the dispute, overturning the lower court’s declination to the Iași Court of Appeal. The case involved a labor-law claim brought by a former judicial auditor against the National Institute of Magistrature, seeking payment of salary differential differences calculated from an incorrect sectoral reference value for the period during which the plaintiff served as an auditor. The decisive legal basis established that claims for remuneration of judicial auditors are assimilated to labor conflicts, triggering exclusive territorial jurisdiction under Article 269(2) of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011, which permits the claimant to file at the location of their workplace or employer’s seat; consequently, jurisdiction belonged to the Bucharest court because the defendant employer’s headquarters were located there, rather than at the plaintiff’s current domicile or former workplace.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ, art. 127 alin. (3) din C. proc. civ, art. 127 din C. proc. civ, art. 17 din Legea nr. 303/2004; Jurisdictional conflict resolved: Court of Appeal competence established for labor-differential claim against judicial training institution: The case involved a labor-law claim brought by a former judicial auditor against the National Institute of Magistrature, seeking payment of salary differential differences calculated from an incorrect sectoral reference value for the period during which the plaintiff served as an auditor. The decisive legal basis established that claims for remuneration of judicial auditors are assimilated to labor conflicts, triggering exclusive territorial jurisdiction under Article 269(2) of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011, which permits the claimant to file at the location of their workplace or employer’s seat; consequently, jurisdiction belonged to the Bucharest court because the defendant employer’s headquarters were located there, rather than at the plaintiff’s current domicile or former workplace.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the Supreme Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish competent court.
Procedural basis cited for the final establishment of competence in favor of the Bucharest Court of Appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, obligarea acestuia la plata diferenţelor dintre drepturile salariale calculate pentru perioada 01.01.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, şi drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu 1 ianuarie 2016 şi până la plata efectivă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar în perioada în care a fost auditor de justiţie, pârâtul i-a calculat drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială inferioară celei de 463,5 RON.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2986 din 13 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, în favoarea Tribunalului Suceava.
În argumentarea soluţiei pronunţate, a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale, iar, potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform legii.
Au fost evocate dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
S-a arătat că reclamanta A. are domiciliul în comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi, iar locul de muncă în Municipiul Iaşi, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată.
În temeiul dispoziţiilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 coroborate cu cele ale art. 132 şi art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., faţă de caracterul exclusiv al competenţei teritoriale în această materie, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, tribunal aflat în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Iaşi, tribunal în a cărui circumscripţie se află domiciliul şi locul de muncă al reclamantei.
Prin sentinţa nr. 1092 din 9 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Suceava şi Tribunalul Bucureşti, s-a suspendat judecarea cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, iar dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Tribunalul Suceava a constatat că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la cele ale alin. (3) din acelaşi articol, ci dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 care stabileşte că, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine instanţei de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.
Prin urmare, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Iaşi sau Tribunalului Bucureşti.
Astfel, s-a arătat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, conform alin. (3) al articolului evocat anterior.
În acest sens, s-a reţinut că pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, era necesar ca reclamanta să aibă calitatea de procuror la parchetul de pe lângă instanţa competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau la parchetul de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze pricina.
Această concluzie rezultă din interpretarea prevederilor art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Or, prin aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor alin. (1) se înţelege "transpunerea" întocmai a ipotezei reglementate de alin. (1) al art. 127 din C. proc. civ. în cazul procurorilor, aşa cum s-a arătat mai sus.
Fiind vorba despre o normă specială, de excepţie, aceasta este de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis), ceea ce înseamnă că această excepţie nu trebuie extinsă la alte situaţii, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.
În speţă, această condiţie nu este îndeplinită având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta nu funcţionează ca procuror la parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauza, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi nici la parchetul de pe lângă instanţa superioară celei competente să soluţioneze litigiul, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
S-a mai reţinut că reclamanta a optat să sesizeze Tribunalul Bucureşti, ca instanţă competentă în raport de locul de muncă avut în perioada pentru care sunt solicitate pretenţiile şi că în cazul unui conflict de muncă declanşat ulterior încetării raporturilor de muncă rămân aplicabile aceleaşi dispoziţii cu privire la competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 18 ianuarie 2021.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Instanţa supremă constată că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, obligarea acestuia la plata diferenţelor dintre drepturile salariale calculate pentru perioada 01.01.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, şi drepturile salariale efectiv încasate, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu 1 ianuarie 2016 şi până la data plăţii efective, perioadă în care reclamanta a fost auditor de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.
Totodată, se reţine că, potrivit art. 17 din Legea nr. 303/2004, "(1) Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.
(2) Bursa auditorilor de justiţie prevăzută la alin. (1) are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se stabileşte pe baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii stagiari, la care se vor calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor privind contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie şi în perioada vacanţelor.
(3) Indemnizaţiile auditorilor de justiţie se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii".
Cum bursa auditorilor de justiţie are natura şi regimul juridic al unui drept salarial, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu asimilat unui conflict de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, dispoziţii din care rezultă că legiuitorul a reglementat, în mod imperativ, competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.
Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Rezultă că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, au instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competenţă exclusivă, respectiv instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, locul de muncă, ori, după caz, sediul.
Astfel, reclamantul persoană fizică are un drept de opţiune între instanţa competentă material de la domiciliul său ori de la reşedinţa sa şi cea competentă material de la locul de muncă sau asimilat acestuia.
Din interpretarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 rezultă că prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, sau asimilat acestui loc de muncă, se înţelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul pârât chemat în judecată, respectiv angajatorul de la care se solicită diferenţele de drepturi băneşti.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii nu vizează drepturi izvorâte din raporturi de muncă avute cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în prezent reclamanta fiind procuror în cadrul acestui parchet, pentru a atrage competenţa instanţei de la actualul loc de muncă, ci drepturi băneşti izvorâte din raporturi asimilate unor raporturi de muncă avute cu Institutul Naţional al Magistraturii, pe o perioadă în care aceasta a fost auditor de justiţie.
Prin urmare, având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu asimilat unui litigiu de muncă, iar reclamanta a înţeles să învestească instanţa de la locul asimilat locului de muncă - Institutul Naţional al Magistraturii (unde, de altfel, s-au desfăşurat raporturile asimilate unor raporturi de muncă cu pârâtul), cu sediul în Bucureşti, considerând că este instanţa competentă teritorial, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze pricina.
Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2021.