Territorial jurisdiction for pension revision claims: broad interpretation of domicile over registered residence

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 11 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, să se dispună revizuirea drepturilor de pensie în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi emiterea unei noi decizii de pensionare cu plata diferenţelor, actualizate cu indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin sentinţa civilă nr. 2526 din 16 octombrie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În esenţă, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a reţinut că potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. A mai reţinut că cererea reclamantului vizează drepturile sale de pensie, reglementate de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 şi că din copia cărţii de identitate depuse la dosar de către reclamant rezultă că acesta are domiciliul în Municipiul Bucureşti.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

La 15 decembrie 2020, reclamantul a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 269 din 18 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că la data sesizării Tribunalului Constanţa, reclamantul avea domiciliul legal pe raza Municipiului Bucureşti, astfel cum rezultă din copia actului de identitate aflat la dosar, având reşedinţa stabilită pe raza judeţului Constanţa, aspect ce rezultă din acelaşi înscris. A mai reţinut instanţa că, în ceea ce priveşte domiciliul părţii, interesează care este situaţia de fapt concretă, iar dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. Noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, ci adresa unde locuieşte efectiv. Pentru aceste motive, s-a apreciat că este competent în soluţionarea cauzei Tribunalul Constanţa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Constanţa, secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect drepturile de pensie ale reclamantului, reglementate de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Conform art. 154 alin. (1) din aceeaşi lege, cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Din copia actului de identitate aflat la dosarul Tribunalului Constanţa, rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată (11 iunie 2020), reclamantul avea domiciliul în Municipiul Bucureşti şi reşedinţa în Comuna Valul lui Traian, judeţul Constanţa.

Conform dispoziţiilor art. 87, respectiv art. 88 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, iar reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.

În jurisprudenţa sa, instanţa supremă a statuat că în litigiile în care instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului (cum ar fi litigiile din materia dreptului muncii), derogarea de la dreptul comun este justificată de specificul şi necesităţile ce decurg din raporturile de muncă. Scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Având în vedere similitudinea dintre litigiile din materia dreptului muncii cu cele din materia asigurărilor sociale, din punct de vedere al poziţiei de reclamant a salariatului, respectiv fostului salariat, se poate aprecia că şi în cauzele privitoare la pensii, instanţele trebuie să aibă în vedere noţiunea de domiciliu în sens larg, respectiv acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.