Jurisdictional conflict over prosecutor salary claims: application of adjacent appellate court competence and exception waiver under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată la 17.07.2019 sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat să se dispună recalcularea indemnizaţiilor începând cu data de 1.08.2015 şi în continuare după intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19 precum şi repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială dintre noua indemnizaţie şi indemnizaţia actuală de încadarare, începand cu 1.08.2015 şi în continuare până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare până la data plaţii efective.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, reclamanţii A., B., C., D. fiind procurori la acest parchet în perioada pentru care solicită aplicarea coeficientului (1.08.2015-prezent); în cadrul perioadei menţionate, reclamantul E. a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş iar F. a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 293/2015, 71/2015, art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, 270,272 şi 275 Codul muncii, art. 208, 210, 216 din Legea nr. 62/2011, art. 2517,2526,1353, art. 6 alin. (4) C. civ.., art. 14 din Conventia pentru Apărarea Drepturilor Omului, deciziile menţionate, deciziile nr. 2/2014, 21/2015 ale ÎCCJ.

Prin sentinţa civilă nr. 403/04.06.2020, Tribunalul Argeş a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamanţii sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011 acţiunea formulată de aceştia ar fi de competenţa Tribunalului Argeş, în a cărui circumscripţiereclamanţiiîşi au locurile de muncă. Însă, întrucât acest tribunal este o instanţă inferioară Curţii de Apel Piteşti, căreia îi corespunde parchetul unde activează reclamanţii procurori, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel vecine Curţii de Apel Piteşti.

La Tribunalul Dâmboviţa cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 13.10.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, a fostadmisă excepţia necompetenţei teritoriale şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Afost constatat conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, potrivit Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în materie civilă, privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Aplicând mutatis mutandis principiul enunţat, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că Tribunalul Argeş a invocat excepţia de necompetenţă teritorială cu încălcarea termenului legal, operând astfel prorogarea de competenţă.

Efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă teritorială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa, pentru instanţa sesizată, a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţieşi Justiţie la data de 28 octombrie 2020.

Înalta Curte, fiind sesizată conform art. 135 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă la 17.09.2019, ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii reclamanţilor privind unele drepturi de natură salarială.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţainstanţei la care îşidesfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Totodată, conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor " iar potrivit art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. aceste dispoziţii se aplică şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de pârât.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte reţine că printre pârâţi figurează atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

În aceste condiţii, conform art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi alin. (3), C. proc. civ., având în vedere părţile aflate în litigiu şi faptul că acţiunea a fost introdusă la Tribunalul Argeş, competenţa revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa respectivă.

Curtea de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, la care a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, pârâţi în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor din recursul în interesul legii nr. 31/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 133/2020, instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială, procesuală, dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu şi-a invocat excepţia de necompetenţă materială în termenul legal.

În cauză însă, prima instanţă nu a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale după momentul prevăzut expres de art. 131 C. proc. civ. şi nu este cazul unei consolidări a competenţei sale, care să justifice declinarea competenţei.

Dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, stabilesc că, instanţa este obligată să îşi verifice, din oficiu, şi să stabilească dacă este competentă material, teritorial să judece pricina la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi la care pot pune conluzii.

Or, în cauză, abia la termenul din 4.06.2020, când prima instanţă sesizată a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale, a existat şi posibilitatea dezbaterilor contradictorii asupra acestei chestiuni, la termenele anterioare din 16.01.2019 şi 12.03.2020 fiind suspendată activitatea de judecată.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi alin. (3), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2021.