Negative conflict of jurisdiction: ex officio invocation of private-order territorial incompetence in a civil damages claim

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. x/2019 la 28.08.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 6700 euro cu titlu de despăgubiri.

La termenul de judecată din data de 02.12.2019, din oficiu, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale exclusive pe care a admis-o prin sentinţa nr. 1207 din 2.12.2019 şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu motivarea că debitoarea are sediul pe raza teritorială a acestei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 10566 din data de 11.12.2020, Judecătoria Sectorului 2, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz. A fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că invocarea excepţiei necompetenţei se poate face în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia competenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Consecinţa neinvocării-în termenul şi în condiţiile legale menţionate - a necompetenţei de ordine privată este aceea a stabilirii competenţei instanţei investite de reclamantă, deoarece partea care poate avea interes să invoce excepţia, respectiv pârâta este decăzută din acest drept, conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Cum reclamanta nu poate invoca necompetenţa de ordine privată, iar pârâta nu a invocat-o prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. instanţa iniţial sesizată devine competentă să soluţioneze respectivul litigiu, chiar dacă regulile procedurale de competenţă cuprinse în art. 107-116 din C. proc. civ. nu stabilesc competenţa sa.

Nu sunt aplicabile cauzei prevederile art. 119 din C. proc. civ. care se aplică cererilor privitoare la societăţi, respectiv cererilor cu privire la existenţa societăţii sau la ansamblul operaţiunilor sale, cererilor introduse de societate împotriva asociaţilor, ori de unul sau mai mulţi asociaţi împotriva societăţii, precum şi de unul sau mai mulţi asociaţi contra altor asociaţi şi în care cererea de chemare în judecată trebuie să privească raporturi juridice născute din sau în legătură cu contractul de societate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17.12.2020.

Înalta Curte, fiind sesizată conform art. 135 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul litigiului este o acţiune în pretenţii iar nu o acţiune care să privească raporturi juridice născute din sau în legătură cu contractul de societate, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 119 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Regula generală de competenţa teritorială prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu a fost invocată de către pârâtă, instanţa învestită nu o putea invoca din oficiu, aceasta fiind competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Bicaz s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta alegerea instanţei competente revenea exclusiv pârâtei, instanţa la care s-a declinat competenţa fiind îndreptăţită, la rândul său, să verifice legalitatea invocării excepţiei de necompetenţă teritorială, potrivit deciziei RIL nr. 31/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/2020.

Aşa fiind, întrucât prima instanţă învestită de către reclamantă a fost Judecătoria Bicaz, aceasta era competentă să soluţioneze cauza.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Bicaz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2021.