Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 38/2005 AI generated

Challenge to preventive detention ordered by a prosecutor under post-conviction review provisions

Case Number Decizia nr. 38/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal as unfounded, upholding the lower courts' rejection of the inmate's legal challenge and imposing 800,000 lei in judicial costs on the appellant. The dispute involved a convicted individual, serving a 7-year and 6-month prison sentence for aggravated robbery and unlawful entry, who filed a post-conviction objection under Article 1401 of the Code of Criminal Procedure, arguing that his initial preventive arrest ordered by a prosecutor violated Article 5(3) of the European Convention for Human Rights, which requires detention to be ordered by a judge. The court held that the preventive measure had been periodically reviewed and validated by the trial judge during the investigative phase and that the defendant never contested its legality during the proceedings; therefore, under Article 1401 C. proc. pen., such challenges were no longer available after the judgment became final, rendering the appeal legally unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 1401 C. proc. pen, art. 461 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Challenge to preventive detention ordered by a prosecutor under post-conviction review provisions: Ori, atâta timp cât în cursul procesului penal inculpatul nu a invocat ilegalitatea luării măsurii preventive, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu mai are această cale, în temeiul art. 1401 C. proc. pen., susținut în cererea adresată instanței de fond.

Keywords

AI generated
preventive detention code of criminal procedure judicial review unlawful entry aggravated robbery cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 1401 C. proc. pen
77 din 24 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Buzău, a adresat Tribunalului Buzău o cerere intitulată „plângere împotriva mandatului de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău”, întemeiată pe dispozițiile art. 1401 C. proc. pen.
art. 461 C. proc. pen
Totodată s-a mai motivat că cererea condamnatului nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen., referitoare la contestațiile împotriva executării pedepselor.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul condamnatului va fi respins.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 mai 2004, condamnatul P.M., aflat în executarea unei pedepse de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 77 din 24 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Buzău, a adresat Tribunalului Buzău o cerere intitulată „plângere împotriva mandatului de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău”, întemeiată pe dispozițiile art. 1401 C. proc. pen.

În motivarea cererii condamnatul a arătat că în cursul urmăririi penale, la data de 18 octombrie 2002 a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, în baza unui mandat emis de procuror, contrar art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, potrivit căruia numai un judecător independent poate dispune arestarea unei persoane.

Prin sentința penală nr. 181 din 9 septembrie 2004, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată cererea, considerată drept contestație la executare, reținând că măsura preventivă a fost prelungită și menținută de instanță, care a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru luarea acesteia. Totodată s-a mai motivat că cererea condamnatului nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen., referitoare la contestațiile împotriva executării pedepselor.

Apelul declarat de condamnat a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 453 din 18 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Condamnatul a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen., precizând că Statul Român, prin reprezentanții săi a încălcat art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu ocazia arestării sale preventive printr-un mandat emis de un procuror și nu de un judecător independent.

Recursul este nefondat.

Petentul P.M. a fost arestat preventiv la data de 18 octombrie 2002, pentru săvârșirea unei infracțiuni de violare de domiciliu și două infracțiuni de tâlhărie, reținându-se că există indicii temeinice în acest sens, precum și starea de recidivă postexecutorie.

În cursul cercetării judecătorești, începând cu data de 14 noiembrie 2002 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, prin care P.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, instanța a verificat periodic, din 30 în 30 de zile legalitatea luării măsurii preventive și a menținut-o. La nici unul din termenele de judecată P.M. nu a contestat legalitatea luării măsurii preventive și a declarat că lasă la aprecierea instanței menținerea arestării sale preventive. Pe fond, inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.

Ori, atâta timp cât în cursul procesului penal inculpatul nu a invocat ilegalitatea luării măsurii preventive, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu mai are această cale, în temeiul art. 1401 C. proc. pen., susținut în cererea adresată instanței de fond.

Nici dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen., nu-și au aplicabilitatea în cauză, în forma în care condamnatul și-a susținut cererea.

Așa fiind, Curtea constată că hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, sunt legale și temeinice, urmând a fi menținute.

Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul condamnatului va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul P.M., împotriva deciziei penale nr. 453 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentul contestator la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 ianuarie 2005.