Inadmissibility of final appeal in insurance disputes under amended Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15 martie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 Euro, astfel: 30.000 Euro cu titlu de daune materiale şi 970.000 Euro cu titlu de daune morale pentru reclamantă, persoană vătămată în urma accidentului de circulaţie, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3055 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.272 RON reprezentând daune materiale şi a sumei de 170.000 Euro, în echivalent în RON raportat la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, reprezentând daune morale.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

S-a luat act de faptul că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A. şi pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 607 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3055 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019.

A fost admisă excepţia tardivităţii apelului formulat de apelanta B. S.A. şi a fost respins ca tardiv formulat apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţei civile.

Împotriva acestei decizii, pârâtă B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate cu privire la motivul de recurs invocat şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine netemeinicia deciziei instanţei de apel în ceea ce priveşte admiterea excepţiei tardivităţii formulării apelului, având în vedere că instanţa de apel a reţinut faptul că sentinţa civilă nr. 3055 din 23 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bucureşti a fost comunicată la data de 5 februarie 2020, iar apelul formulat de către B. S.A. a fost înregistrat la data de 11 martie 2020, termenul de apel împlinindu-se astfel în data de 6 martie 2020.

În realitate, recurenta a primit hotărârea de fond în data de 5 februarie 2020, însă apelul formulat a fost trimis cu posta la Tribunalul Bucureşti, în ultima zi de formulare a acestuia, respectiv în data de 9 martie 2020, conform stampilei poştale.

Aşadar, termenul reţinut de instanţa de apel ca fiind împlinit la data de 6 martie 2020 este neîntemeiat, întrucât acesta se împlinea la data de 9 martie 2020, iar nu la 6 martie 2020, cum eronat s-a reţinut.

În raport cu dispoziţiile art. 485 alin. (1) şi art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu alin. (2) C. proc. civ., recurenta susţine că în cazul de faţă a 30-a zi de la comunicarea hotărârii de fond (neluând în calcul ziua de la care începe termenul să curgă - 5 februarie 2020 şi nici ziua când aceasta se împlineşte - 6 martie 2020) se împlinea la data de 7 martie 2020, însă datorită faptului că această dată a căzut într-o zi nelucrătoare (sâmbăta), se aplica dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "... termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează", această zi lucrătoare fiind în data de 9 martie 2020, dată la care a fost trimis prin postă apelul, respectându-se astfel termenul legal de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea, depusă la 23 decembrie 2020, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta Societatea de asigurare B. S.A., ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 3 februarie 2021, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din acelaşi Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, se constată că recursul este inadmisibil având în vedere că pricina priveşte o cerere în materia asigurărilor, având în vedere că prin acţiunea formulată în temeiul Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei pârâta B. S.A. la plata sumei de 1.000.000 Euro, cu titlu de daune materiale şi daune morale ca urmare a vătămărilor suferite în urma unui accident de circulaţie.

În litigiile având ca obiect cereri în materia asigurărilor, pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, se prevede că nu sunt supuse recursului cererile pronunţate în această materie, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 15 martie 2019, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menţionată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3055 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 şi ca tardiv formulat apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţei civile.

Deşi în cuprinsul dispozitivului deciziei atacate s-a menţionat că hotărârea poate fi atacată cu recurs în 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte constată că în cauză este operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului.

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Apărările recurentei în sensul că litigiul nu priveşte materia asigurărilor nu pot fi primite, fiind contrazise chiar de dispoziţiile legale invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care reglementează activitatea de asigurare ce se desfăşoară sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale, facultative sau obligatorii

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 607 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 607 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimata-intervenientă C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.