Inadmissibility of cassation appeal against final jurisdiction transfer order based on material error

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 21 septembrie 2020, petentul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Prin încheierea nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Împotriva acestei încheieri, A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 29 decembrie 2020, prin care a solicitat anularea încheierii atacate şi admiterea cererii privind strămutarea judecării dosarului nr. x/2020 de la Curtea de Apel Oradea la o altă curte de apel.

Cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare, se susţine că încheierea atacată este o hotărâre definitivă şi că poate constitui obiect al contestaţiei în anulare şi hotărârea prin care instanţa soluţionează cererea de strămutare. Aceasta decurge din prevederile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârea asupra strămutării este definitivă. Neexistând o dispoziţie care să prevadă că hotărârea dată asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac, hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de strămutare poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare ca orice hotărâre cu caracter definitiv.

Având în vedere prevederile art. 503 alin. (3) C. proc. civ. ce vizează obiectul şi motivele contestaţiei în anulare: dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Ţinând cont de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În sensul acestor prevederi, eroarea materială vizează erori legate de aspecte formale ale judecării apelului, greşeli involuntare şi nu de interpretare a dispoziţiilor legale.

În acest context, se susţine că oţiunea de eroare materială din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noţiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziţii legale.

Eroarea materială este mai mult decât evidentă în acest caz, în acţiunea de solicitare a strămutării cauzei privitoare la dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, s-a admis cererea şi s-a încuviinţat judecarea la Curtea de Apel Oradea în baza prevederilor art. 140 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, se arată că exact acelaşi conţinut al acţiunii, cu exact aceleaşi documente depuse ca probatoriu, identice până la ultima virgulă ca şi formă şi conţinut s-a depus şi în cererea de strămutare a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, iar prin încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 s-a dispus respingerea cererii de strămutare, în baza art. 140 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Contestatorul susţine că se poate constata cu uşurinţă că îndreptarea erorii materiale este la îndemâna Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin admiterea prezentei contestaţii în anulare şi admiterea cererii de strămutare.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază caracterul fondat al acesteia, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Nu poate fi reţinută susţinerea contestatorului vizând admisibilitatea căii extraordinare de atac prin raportare la prevederile art. 503 alin. (3) C. proc. civ.

Esenţial în aprecierea admisibilităţii contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (3) pct. 2 C. proc. civ. este faptul că această cale extraordinară de atac să fie promovată fie împotriva unei decizii de recurs, fie împotriva unei decizii de apel ce nu poate fi atacată cu recurs.

În speţă, contestaţia în anulare este formulată împotriva încheierii prin care a fost soluţionată o cerere de strămutare a judecăţii unei proces, hotărâre ce nu se înscrie în sfera celor pentru care legiuitorul a reglementat posibilitatea promovării acestei căi de atac, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 503 alin. (3) C. proc. civ.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Aşadar, în cauză se reţine că a fost atacată o hotărâre pronunţată de Înalta Curte într-o contestaţie în anulare al cărei obiect l-a constituit o hotărâre pronunţată într-o strămutare, care deşi era definitivă, nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare, întrucât nu a fost pronunţată în calea de atac a recursului, conform art. 503 alin. (2) C. proc. civ.,

Aşa fiind, pentru toate argumentele în fapt şi în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. împotriva încheierii nr. 2453 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.