Validity of mortgage-backed consumer credit contract: abusive clauses and pre-contractual information obligations under EU consumer protection law

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 24 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să constate nulitatea absolută a "Contractului de Credit de Consum Garantat cu Ipoteca Imobiliara nr. B/565 din 18 decembrie 2012, pentru fraudă la lege;

- să constate, în eventualitatea în care pârâta va valorifica imobilul situat în comuna Potlogi, sat Vlăsceni, strada x nr. 73, Judeţul Dâmboviţa, nulitatea absolută a actelor de vânzare la licitaţie a imobilului ce constituie obiectul ipotecii imobiliare la Contractului de Credit de Consum, făcând aplicarea principiului fraus omnia corrumpit;

- să constate afectarea securităţii raporturilor civile, dând prevalenta aplicării principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, fundamentat pe principiul fraus omnia corrumpit, ceea ce paralizează aplicarea teoriei bunei-credinţe a unui eventual terţ dobânditor;

- să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7 şi art. 8 din "Contractul de Credit de Consum Garantat cu Ipoteca Imobiliara nr. B/565 din data de 18.12.2012", acestea încălcând prevederile O.U.G. nr. 50/2010, clauzele referitoare la dobânda creând, în detrimentul reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

- să constate nulitatea absolută, caracterul de clauză abuzivă, a art. 7.2. din Contract, clauza ce creează un dezechilibru contractual semnificativ, prin obligarea reclamanţilor la plata unei dobânzi curente de 596 pe luna (adică o rata a dobânzii de 60% pe an);

- să constate caracterul abuziv al art. 8.2., care creează un dezechilibru semnificativ, prin posibilitatea aplicării unor penalităţi se întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi, adică 182% pe an din suma restantă datorată;

- să constate că întreaga structură a contractului este una leonină, concepută exclusiv în favoarea pârâtei şi să acorde cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1067/2017 din 28 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1067/2017 din 28 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., făcând o greşită interpretare a jurisprudenţei CJUE în cauza C- 449/13 CA Consumer Finance, considerând, în mod eronat, că aceasta nu este relevantă în cauză.

Conform Hotărârii C - 449/13 a CJUE, instanţele nu trebuie să se limiteze la verificarea îndeplinirii obligaţiei prezentării clauzelor standard de către comerciant atunci când cercetează îndeplinirea obligaţiilor precontractuale de către acesta.

Instanţa de apel se limitează a constata tocmai faptul că a fost îndeplinită obligaţia prezentării clauzelor standard de către comerciant, fără a verifica dacă au fost prezentate informaţii clare de către comerciant, informaţii care să creeze convingerea comerciantului că persoana care ia creditul a înţeles exact conţinutul contractului.

Or, aşa cum s-a arătat şi în apel, în practică lucrurile s-au petrecut exact invers, întrucât fără a fi analizate afirmaţiile făcute de reclamanţi în apel, instanţa de apel s-a limitat să reţină că "sunt nereale susţinerile apelanţilor, în sensul că aceştia ar fi semnat contractul fără a li se acorda posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestora".

Comerciantul nu numai că nu le-a prezentat informaţiile precontractuale de natură să înţeleagă conţinutul contractului de credit, ci din contră a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-i inducă în eroare, acţionând cu rea-credinţă.

Într-o altă critică, recurentul susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi 1170 C. civ., aspect ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Noul C. civ., prin art. 14, ridică buna-credinţă la rang de principiu, care trebuie să stea la baza tuturor raporturilor juridice de drept privat.

Aşa cum se poate observa din motivarea hotărârii atacate, instanţa de apel nu analizează niciuna dintre criticile formulate de reclamanţi cu privire la reaua-credinţă a intimatei-pârâte în redactarea contractului de credit şi a anexei la contract, limitându-se să reia cele cuprinse în motivarea instanţei de fond, deşi instanţa trebuia să răspundă criticilor aduse hotărârii apelate şi nu să (p)reia motivarea instanţei de fond.

Astfel, următoarele critici nu au fost analizate, fiind ignorate de către instanţa de apel cu privire la faptul că:

- nu suntem în faţa unui contract de credit cu plata în rate, ci a unui contract de credit cu plata uno ictu, vădit împovărător, care timp de 59 de luni trebuie plătită dobânda la întreaga sumă împrumutată, urmând ca, în a 60-a lună, să se restituie în totalitate creditul rambursat;

- prin modalitatea în care au fost structurate de către intimata-pârâtă contractul de credit şi graficul de rambursare le-au fost ascunse, în realitate condiţiile şi costul creditului, precum şi obligaţiile contractuale ce le revin;

- deşi, aparent, dobânda remuneratorie aplicată pare o facilitate acordată beneficiarilor creditului, în realitate, ţinând cont de modalitatea în care este structurat contractul de credit, ea devine o adevărată cauză de imposibilitate de rambursare a creditului;

- intimata-pârâta nu a fost de bună-credinţă, lucru ce rezultă din conţinutul contractului şi din anexa la contract, intitulată "Grafic de rambursare"; însăşi utilizarea de către intimata-pârâtă în contractual de credit (art. 3.2., art. 5) a formulărilor "grafic de rambursare", "modalitate de rambursare", "rambursare anticipată" a fost de natură să-i inducă în eroare pe consumatori;

- prin formularea "grafic de rambursare", consumatorii au fost convinşi că rambursau ceva, adică în realitate, că restituie creditul pe care l-au primit; formularea abilă şi cu rea-credinţă a acestor termeni le-a creat impresia că restituie creditul primit, nu că plătesc, în avans, dobânda şi eventuale penalităţi vădit împovărătoare, contractul de credit fiind vădit structurat în sensul în care debitorii să nu-şi poată îndeplini obligaţiile şi să se ajungă la scadenţarea anticipată a creditului şi la declanşarea procedurii executării silite a imobilului ipotecat; existenţa relei-credinţe a intimatei-pârâte în redactarea contractului şi a graficului de rambursare trebuie să ducă, în opinia recurentului, la constatarea nulităţii contractului, în aplicarea principiului "fraus omnia corrumpit".

Mai susţine recurentul, că hotărârea pronunţată de instanţa de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, aspecte ce se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, recurentul arată că penultimul alineat al considerentelor din ultima filă a hotărârii cuprinde o motivare contradictorie, străină de natura cauzei, conţinut pe care îl redă în continuare:

"In sfârşit, critica referitoare la omisiunea primei instanţe de a dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate de apelanţi pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie formulate împotriva Băncii Naţionale a României, respinse ca inadmisibile în principiu, nu poate fi primită, atâta timp cât restituirea nu poate fi dispusă decât la cererea petiţionarului, conform art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, iar în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere".

În opinia recurentului, acest paragraf este preluat, copy-paste din motivarea altei hotărâri, pentru că reclamanţii nu au formulat în apel, o astfel de critică a hotărârii recurate.

Prin întâmpinarea depusă, la 14 iunie 2019, intimata-pârâtă C. S.A. invocă excepţia nulităţii recursului, apreciind că recursul formulat nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 5 iulie 2019, recurentul solicită înlăturarea susţinerilor formulate ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 septembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 26 septembrie 2019, intimata-pârâtă depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 12 martie 2020.

Prin încheierea din 12 martie 2020, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la 7 mai 2020, faţă de împrejurarea că în cauză a fost confirmat decesul reclamantei B. şi pentru a da posibilitatea recurentului-reclamant să depună dovezi privind moştenitorii acesteia.

Prin rezoluţia din 19 mai 2020, Înalta Curte a fixat termen la 18 iunie 2020, cu citarea părţilor, iar la data de 16 iunie 2020, s-a formulat cerere de intervenţie accesorie de către intervenientul D..

Prin încheierea pronunţată la 18 iunie 2020, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că succesiunea defunctei B. nu a fost dezbătută, iar prin cererea formulată de recurentul-reclamant, la 15 octombrie 2020, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, întrucât nu mai subzistă motivele care au condus la măsura suspendării.

Prin rezoluţia din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a fixat termen la 17 decembrie 2020, cu citarea părţilor, pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei.

La termenul din 17 decembrie 2020, cauza a fost amânată pentru termenul din 18 februarie 2021, pentru a da posibilitate recurentului-reclamant să depună la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare privind domiciliul intimatei-reclamante E..

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, făcând o greşită interpretare a jurisprudenţei CJUE în cauza C- 449/13 CA Consumer Finance, considerând, în mod eronat, că aceasta nu este relevantă în cauză, întrucât instanţele nu trebuie să se limiteze la verificarea îndeplinirii obligaţiei prezentării clauzelor standard de către comerciant atunci când cercetează îndeplinirea obligaţiilor precontractuale de către acesta.

Cu privire la criticile ce vizează furnizarea informaţiilor de către pârâtă în vederea perfectării contractului de credit, se constată că acestea sunt nefondate având în vedere că negocierile purtate în acest sens au durat mai multe zile, reclamanţilor fiindu-le înmânat înscrisul intitulat Informaţii Standard Ia Nivel European Privind Creditul pentru Consumatori, în care erau detaliate pe larg toate prevederile esenţiale ale contractului de credit - inclusiv prevederile care vizau durata creditului, modalitatea de rambursare aleasă de client şi costul creditului, respectiv dobânda remuneratorie, dobânda penalizatoare.

Prin punerea la dispoziţia reclamanţilor a acestui formular - semnat de aceştia, se constată că reclamanţii au avut cunoştinţă de clauzele/condiţiile contractuale, fiind astfel respectate dispoziţiile legale cu privire la informarea consumatorilor asupra clauzelor, condiţiilor şi termenilor contractuali, potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010, care prevede expres că, în cazul în care creditorul a furnizat formularul respectiv se consideră că acesta a respectat cerinţele de informare prevăzute de legislaţia în vigoare, întrucât între momentul solicitării creditului şi data perfectării contractului de credit este o diferenţă de 7 zile, perioadă în care reclamanţii au avut timp pentru consultarea ofertei societăţii pârâte, având în vedere că consumatorii şi-au exprimat expres acordul pentru reducerea termenului de 15 zile până la semnarea contractului de credit.

Din această perspectivă, se constată că proba îndeplinirii obligaţiei de informare în faza precontractuală a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată şi însuşite de reclamanţi prin semnătură, susţinerea acestora, în sensul că ar fi semnat contractul fără a li se acorda posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestuia nu poate fi primită, ca de altfel nici jurisprudenţa CJUE în Cauza C - 449/13 CA Consumer Finance S.A. invocată de apelanţi, întrucât proba îndeplinirii obligaţiei de informare în faza precontractuală rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aspect corect reţinut şi de instanţa de apel.

Totodată, se reţine că recurenţii au cunoscut toate elementele necesare contractării înainte de semnarea contractului de credit, având în vedere că aceştia nu au solicitat negocierea vreunei clauze la momentul încheierii contractului, solicitare cu care pârâta să nu fi fost de acord, astfel încât nu poate constata un comportament abuziv, cu rea-credinţă al intimatei.

Într-o altă critică, recurentul susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 şi 1170 C. civ., întrucât buna-credinţă trebuie să stea la baza tuturor raporturilor juridice de drept privat, iar din motivarea hotărârii atacate, se constată că instanţa de apel nu a analizat niciuna dintre criticile reclamanţilor ce vizau reaua-credinţă a intimatei-pârâte în redactarea contractului de credit şi a anexei la contract.

Criticile care vizează redactarea contractului de credit şi a anexei la acesta, se constată că sunt nefondate, întrucât contractul în litigiu conţine toate clauzele obligatorii prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 50/2010 - act normativ aplicabil în cauză, în forma în vigoare la momentul perfectării contractului de credit, respectiv 18 decembrie 2012, iar cu privire la modalitatea de rambursare a creditului, se reţine că aceasta a fost aleasă de reclamanţi, conform - art. 5.1 din contract, fiind confirmată de prevederile art. 46 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 50/2010.

În acest sens, se constată că graficul de rambursare - extras, arată perioadele şi condiţiile pentru plata dobânzii, potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 50/2010, care au în vedere situaţia "rambursării în rate a valorii totale a creditului aferent unui contract de credit, context în care nu se poate reţine solicitarea reclamanţilor de constatare a dezechilibrului produs prin clauzele contractuale în ansamblul lor, determinat de modul de structurare a contractului de credit şi a graficului de rambursare, care ar susţine reaua-credinţă a societăţii pârâte prin intenţia de fraudare a legii.

Cu referire la critica recurentului, potrivit căreia, prin formularea "grafic de rambursare", consumatorii au fost convinşi că restituie creditul pe care l-au primit datorită formulării cu rea-credinţă a acestor termeni, se constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă având în vedere perioada de timp avută la dispoziţie de către reclamanţi pentru a consulta oferta pârâtei şi de a evalua situaţia financiară care să le permită accesarea unui asemenea contract de credit.

În ceea ce priveşte critica referitoare la dobânda remuneratorie în sensul modalităţii în care este structurat contractul de credit, care în opinia reclamanţilor, devine o adevărată cauză de imposibilitate de rambursare a creditului, se constată că aceasta este nefondată, întrucât dobânda percepută de pârâtă era de 5%/lună, fiind prevăzută în contract în mod expres la clauza 7.2, care a prevăzut şi un drept acordat reclamanţilor, în sensul beneficierii de o reducere la dobândă de 1%, în condiţiile achitării integrale a obligaţiilor de plata lunare la scadenţa convenită conform graficului de rambursare, ceea ce în realitate le conferea reclamanţilor dreptul de a beneficia de o dobânda redusă, în condiţiile respectării obligaţiei de plata la termenele convenite.

Cu referire la dobânda penalizatoare, clauza de la pct. 12, stipulează că aceasta este conformă cu dispoziţiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, ale cărei prevederi sunt aplicabile în prezenta cauza, iar cuantumul dobânzii penalizatoare, respecta prevederile evocate, care nu stabilesc un nivel minim şi nici maxim al dobânzilor practicate de instituţiile de credit sau de instituţiile financiare nebancare, iar calcularea şi perceperea dobânzilor penalizatoare este posibilă doar ca urmare a culpei exclusive a consumatorului, care nu îşi îndeplineşte la timp şi întocmai obligaţiile de plată a sumelor datorate, înregistrând întârzieri la plată, aspect ce în cauză justifică identificarea unui element care să atragă caracterul abuziv al clauzei menţionate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurentul susţine că decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie, străină de natura cauzei, ce vizează critica referitoare la omisiunea primei instanţe de a dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitate de apelanţi pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie formulate împotriva Băncii Naţionale a României, întrucât în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere, acest paragraf fiind preluat din motivarea altei hotărâri, pentru că reclamanţii nu au formulat în apel, o astfel de critică a hotărârii recurate.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, faţă de împrejurarea că această critică a făcut obiectul celui de al patrulea motiv de apel, menţionat de apelanţi în finalul memoriului de apel - dosar apel, iar instanţa a răspuns acestei critici ca urmare a analizării apelului formulat în cauză, astfel că, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care nu se poate reţine cu succes că hotărârea atacată cuprinde o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

În raport cu aceste aspecte, se constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat doar formal.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 512/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu intimata-reclamantă E. (moştenitoare a lui B.), intimata-pârâtă C. S.A. şi intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.