Personal injury damages claim: recourse annulled as null for failing to properly develop legal grounds and seeking re-evaluation of evidence

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 18.09.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenientul-forţat C., să oblige pârâta la plata către reclamant a sumelor de 3.000 RON, reprezentând daune materiale şi de 300.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; recurentul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate asupra sumelor cuvenite cu titlu de despăgubiri de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a debitului principal, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2704/F/08.10.2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei în cuantum de 150 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 40.000 euro, în echivalent în RON la cursul de referinţă al B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de daune morale; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, proporţional pretenţiilor admise. Prin sentinţa civilă nr. 2273/01.07.2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea reclamantului şi a completat dispozitivul sentinţei civile nr. 2704/F/08.10.2018 cu menţiunea "Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată", fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva sentinţei civile nr. 2704/F/08.10.2018, reclamantul şi pârâta au declarat apel principal, iar reclamantul a declarat şi un apel incident; de asemenea, împotriva sentinţei civile nr. 2273/01.07.2019, reclamantul a promovat apel principal.

Prin decizia civilă nr. 2010A/02.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 15.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. la data plăţii, cu titlu de daune morale; a respins ca nefondate apelul principal şi apelul incident declarate de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2704/F/08.10.2018; a admis apelul principal declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 2273/01.07.2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să îi plătească reclamantului suma de 2.458 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru; a obligat intimatul-reclamant să plătească apelantei-pârâte suma de 2.462,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale, recurentul a susţinut că instanţa de apel în mod eronat a înlăturat concluziile raportului de psihodiagnostic şi evaluare clinică, pe motiv că acesta este un înscris extrajudiciar întocmit la cererea şi pe cheltuiala lui.

Sub acest aspect, recurentul a arătat că acelaşi lucru se poate afirma şi despre raportul de primă expertiză medico-legală pe baza actelor medicale nr. 315/A1/22/20.01.2017, de al cărui conţinut, deşi nu a fost supus cenzurii instanţei, nici dezbaterilor contradictorii, instanţa de apel a ţinut cont.

În continuare, recurentul a arătat contradicţia reţinută de instanţa de apel în decizia recurată cu privire la raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică, în sensul că pe de o parte instanţa l-a considerat un înscris extrajudiciar şi l-a înlăturat, fără să ţină cont de el sub aspectul aprecierii cuantumului daunelor morale, iar pe de altă parte, a menţinut sentinţa apelată, în sensul că a păstrat nivelul daunelor materiale de 150 RON, care reprezentau tocmai plata raportului.

A mai arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere că raportul în discuţie nu a fost contestat de pârâtă şi că a fost acceptat ca probă în dosar, fiind relevant la aprecierea cuantumului daunelor morale de către tribunal.

Recurentul a mai relevat aspectele negative suferite, de natură pshică şi fizică, ulterior producerii evenimentului rutier din 09.01.2017, de care instanţa de apel nu a ţinut cont, aceasta limitându-se la o motivare succintă, în sensul în care compensaţia materială nu trebuie să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză, astfel că a cuantificat în mod eronat daunele morale la suma de 15.000 euro, fără să aibă în vedere planşele foto care evidenţiază cicatricele rămase în urma accidentului.

Totodată, a afirmat că instanţa de apel a ignorat concluziile din biletul de ieşire din spital eliberat de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti, secţia Clinică Neurochirurgie, apreciind în mod eronat că nu ar fi fost dovedite traumele psihice invocate, referitoare la starea de anxietate intensă, izolarea de relaţiile sociale, divorţul, imposibilitatea de a se angaja, deşi din probele administrate reieşeau aceste aspecte, astfel că a susţinut că motivarea din decizia atacată se află în contradicţie cu acestea.

A mai solicitat să se observe că instanţa de apel a distorsionat declaraţia martorului, considerentele instanţei de apel sub acest aspect fiind străine de proba administrată, iar reducerea cuantumului daunelor morale de la 40.000 euro la 15.000 euro nu poate reprezenta o reparaţie justă pentru suferinţele lui fizice şi psihice, în condiţiile în care au fost înlăturate probe fără a se motiva şi fără a se indica temeiul legal, fapt ce a condus la interpretarea eronată a normelor de drept material aplicabile în cauză.

În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, în argumentarea căreia a arătat că recurentul are obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru şi că nu sunt incidente prevederile art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, referitoare la scutirea de la plata taxei de timbru.

Totodată, a mai invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, faţă de împrejurarea că prin cererea de recurs au fost invocate critici de netemeinicie care nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Nicio parte nu a prezentat asemenea puncte de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Excepţia netimbrării recursului, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei privind achitarea taxei judiciare de timbru, este neîntemeiată, deoarece prin încheierea din 06.05.2020, Înalta Curte a acordat recurentului ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Examinând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, simpla relatare a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurentul trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În cauză, recurentul a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, recurentul urmărind să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat toate cele trei ipoteze, referitoare la lipsa motivării deciziei, motivarea contradictorie şi motive străine de natura pricinii, însă sub aparenţa incidenţei acestui motiv de recurs şi invocarea lui formală a urmărit să pună în dezbatere chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel în raport cu probele administrate.

În acest sens, Înalta Curte constată că în argumentarea ipotezei privind motivarea contradictorie, recurentul a invocat existenţa lor, cu privire la raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică, în sensul că pe de o parte s-a constatat că este un înscris extrajudiciar, înlăturat astfel de la stabilirea cuantumului daunelor morale, iar pe de altă parte s-a acordat suma de 150 de RON aferentă efectuării acestuia, cu titlu de daune materiale, în cuprinsul deciziei existând, potrivit afirmaţiilor titularului căii de atac, şi alte motive contradictorii în ce priveşte probele administrate, care fac dovada suferinţei sale psihice şi fizice.

Recurentul a invocat şi nemotivarea deciziei recurate, deoarece instanţa de apel nu ar fi arătat temeiul de drept în baza căruia a redus daunele morale şi a înlăturat o parte din probele administrate, iar cu privire ultima ipoteză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că decizia recurată cuprinde motive străine de faţă de declaraţia martorului D..

Toate aceste afirmaţii ale recurentului, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt critici de netemeinicie, prin prisma cărora urmăreşte obţinerea unei noi evaluări a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Nivelul daunelor morale a fost stabilit de instanţa de apel, în urma propriei evaluări a consecinţelor negative suferite în plan fizic, psihic şi afectiv de către reclamant, a importanţei valorilor lezate, a măsurii în care acestea au fost lezate şi a intensităţii cu care acesta a perceput consecinţele vătămării; de aceea, nu se poate reţine nemotivarea deciziei doar în considerarea nemulţumirii părţii faţă de cuantumul acordat.

Totodată, Înalta Curte constată că şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurentul nu a indicat normele legale pretins a fi fost încălcate sau greşit aplicate, iar analiza memoriului de recurs nu relevă critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentului vizează netemeinicia deciziei recurate şi urmăresc o reinterpretare a probatorului administrat sub aspectul cuantumului daunelor morale, deşi recursul nu are caracter devolutiv, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind invocate doar formal.

Prin urmare, ele nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2010A/02.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2021.