Insolvency liability appeal declared perempted for inactivity; peremption upheld, sanctions stand.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 martie 2017 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, lichidatorul judiciar A. a solicitat instanţei obligarea pârâtului C. la plata pasivului neacoperit al societăţii debitoare S.C. "D." S.R.L. GIROV, în cuantum de 1.139.396 RON.

Prin sentinţa nr. 31/F din 23 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de atragere a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar A., a dispus ca pasivul neacoperit al societăţii debitoare S.C. "D." S.R.L. GIROV, în cuantum de 1.139.396 RON, să fie suportat de pârâtul C., iar în temeiul art. 174 alin. (1) din Legea 85/2014, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. "D." S.R.L. şi radierea acesteia din Registrul Comerţului Neamţ.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul C..

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 iulie 2018.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a suspendat, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., judecarea apelului declarat de apelantul-pârât, în contradictoriu cu intimatul-lichidator A., cu intimata-reclamantă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE NEAMŢ şi cu intimata-debitoare S.C. "D." S.R.L.

Prin decizia nr. 233/2019 din data de 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea de perimare şi a constatat perimată judecata apelului formulat de apelantul-pârât C. împotriva sentinţei civile nr. 3 l/F din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE NEAMŢ, cu intimata-debitoare S.C. "D." S.R.L. şi cu intimatul-lichidator A..

În termen legal, pârâtul C. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 233/2019 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, apreciind că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul greşitei constatări a intervenirii perimării apelului.

În argumentarea cererii, a susţinut că abandonarea cauzei în nelucrare nu se datorează culpei sale, ci unor motive ce nu îi pot fi imputabile.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel, în vederea repunerii pe rol şi rejudecării.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 421 şi urm. C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 noiembrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 iunie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost admis în principiu recursul fiind acordat termen la 17 februarie 2021 pentru judecarea acestuia, cu citarea părţilor.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succedă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că susţinerile recurentului pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată ca fiind nefondate criticile subsumate acestui motiv de casare.

Înalta Curte subliniază că examinarea recursului sub aspectele criticate, impune câteva consideraţii legate de buna-credinţă în exercitarea drepturilor procedurale precum şi în legătură cu îndatoririle părţilor în procesul civil.

Sancţiunile care se aplică în situaţii determinate procedural cum este şi sancţiunea perimării a fost instituită pentru nerespectarea cerinţei de a exista continuitate în desfăşurarea procesului. Altfel spus, această sancţiune procedurală intervine pentru a înceta starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii şi are drept consecinţă stingerea procesului în faza în care se găseşte. Sancţiunea procedurală amintită operează şi ca o prezumţie de desistare care se deduce din nestăruinţa părţilor, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei. Procedural, consideraţiile anterior evocate au în vedere dispoziţiile art. 416 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 10 din acelaşi cod prin care se stabileşte că părţile au îndatorirea, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Fiind o sancţiune procedurală, perimarea operează de drept, instanţa putând să constate perimarea şi din oficiu, astfel cum reiese şi din dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, prin încheierea din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea apelului declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 3 l/F din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ pentru lipsa părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.

Aceasta este şi situaţia în speţa dedusă judecăţii, părţile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii apelului, de la data suspendării acestuia în data 8 noiembrie 2018, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speţă.

Recurentul nu se poate prevala de propria pasivitate, derivată din faptul că acesta nu a efectuat niciun demers în sensul continuării judecăţii, respectiv nu a formulat cerere de repunere pe rol, nu a exercitat recurs împotriva încheierii de suspendare pronunţată la 8 noiembrie 2018 de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind lipsită de fundament simpla sa susţinere în sensul că "abandonarea cauzei în nelucrare nu se datorează culpei sale".

Totodată, potrivit adagiului latin:

"nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vina, incorectitudine şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că instanţa de apel a aplicat şi a interpretat corect normele procedurale incidente în cauză şi a statuat cu justeţe că termenul de perimare a fost împlinit, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 233/2019 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 233/2019 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2021.