Recalculation of 2015–2018 indemnities refused as unconstitutionality referral on inapplicable 2019–2021 cap inadmissible; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, obligarea acesteia să-i recalculeze indemnizaţia lunară datorată în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prin aplicarea coeficientului de 1,1% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 şi, în continuare, prin aplicarea procentului de 1,1% la salariu mediu brut pentru anul în care se efectuează plata, obligarea pârâtei să-i plătească diferenţele rezultate dintre indemnizaţia lunară încasată efectiv în anul 2015, 2016, 2017, 2018 şi indemnizaţia care i se cuvenea dacă se aplica coeficientul de 1,1% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 până în prezent, obligarea pârâtei să-i recalculeze indemnizaţia lunară datorată în temeiul art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 prin aplicarea coeficientului de 0,6% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 şi în continuare prin aplicarea procentului de 0,6% la salariul mediu brut pentru anul în care se efectuează plata, obligarea pârâtei să-i plătească diferenţele rezultate dintre indemnizaţia lunară încasată efectiv în anul 2015, 2016, 2017, 2018 şi indemnizaţia care i se cuvenea dacă se aplica coeficientul de 0,6% prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015, 2016, 2017, 2018 şi până în prezent, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7014 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel.

Prin cererea depusă la dosar la 18 martie 2019, apelanta A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 şi art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, prin raportare la prevederile art. 16, art. 20, art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul Internaţional ONU privitor la drepturile civile şi politice.

Prin decizia civilă nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 7014 din 3 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca nefondat.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, ca inadmisibilă.

S-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, prin raportare la prevederile art. 16, art. 20, art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, art. 6 şi art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 2 din Pactul internaţional ONU privitor la drepturile civile şi politice.

În termen legal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivare, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a observat faptul că reclamanta A. a solicitat plata în continuare a indemnizaţiei, iar pentru acest aspect se aplică prevederile O.U.G. nr. 114/2018, care plafonau începând cu anul 2019 indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004.

Având în vedere aplicabilitatea prevederilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 cu privire la sintagma şi în continuare din petitul primului capăt de cerere, în opinia recurentei, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituionale este nelegală.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 iunie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru 17 februarie 2021 în vederea soluţionării acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În acest context, deşi recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin aceste dispoziţii, se atribuie instanţei în faţa cărora a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Or, în analiza sa, Curtea de Apel Bucureşti nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018.

Este de subliniat că soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Sunt nefondate criticile vizând îndeplinirea condiţiei legale, ca dispoziţiile invocate să aibă legătura cu soluţionarea cauzei, recurenta prevalându-se în mod greşit de sintagma şi în continuare din petitul primului capăt al cererii de chemare în judecată.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea de Apel Bucureşti (instanţa de apel în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate) a reţinut cu justeţe că dispoziţiile art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 nu îndeplinesc condiţia de a avea legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care prin cererea de apel formulată au fost criticate exclusiv aspectele referitoare la cuantumul indemnizaţiei lunare cuvenite reclamantei pentru anii 2015, 2016, 2017, 2018, pe când prevederile art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 vizează indemnizaţiile acordate în perioada 2019-2021.

Prin urmare, astfel cum s-a arătat anterior, întrucât art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speţă, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale decizia recurată este la adăpost de orice critică, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2170/2019 din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2021.