Scope of retrial after partial cassation: applicability of reformatio in pejus when both parties’ appeals are admitted

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. obligarea acesteia la plata următoarelor sume: către reclamanta A., 1.500.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de mamă a defunctei E., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de soţie a defunctului F., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomană pentru ambii defuncţi; către reclamantul B., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al defunctului F., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de frate a defunctei E., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomană pentru ambii defuncţi; către reclamantul C., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al defunctului F., 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de frate a defunctei E., 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomană pentru ambii defuncţi.

Prin sentinţa civilă nr. 2329 din 23 septembrie 2015, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 euro cu titlu de daune materiale şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 400.000 euro către A., respectiv câte 200.000 euro către B. şi C..

Prin decizia nr. 742 din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 900 de RON cu titlu de daune materiale către reclamantul B. şi a redus cuantumul daunelor morale acordate, obligând pârâta la plata sumei de 200.000 euro către A. şi câte 100.000 de euro către reclamanţii B. şi C..

Prin decizia nr. 651 din 4 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta D. S.A.

A casat decizia şi a trimis cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor în ceea ce priveşte daunele morale.

În rejudecare, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub număr de dosar x/2014

Prin decizia nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov.

Prin încheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, formulată de petenta S.C. D. S.A.

A obligat apelanta-pârâtă la 1.000 RON cheltuieli de judecată către apelanţii-reclamanţi (onorariu avocaţial).

Prin decizia nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile promovate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin aceeaşi decizie a fost respins recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub număr de dosar x/2014

Prin decizia civilă nr. 897/A din 21 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2014, având ca obiect acţiune în daune delictuale.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta D. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 897/A din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, se susţine, în esenţă, încălcarea dreptului la un proces echitabil, motivat de împrejurarea că, pentru termenul la care s-a judecat cauza, citaţia emisă a cuprins menţiuni eronate, atât cu privire la obiectul dosarului (în citaţie fiind menţionat "soluţionare declaraţie de abţinere (camera de consiliu fără citarea părţior)", cât şi calitatea D. ("recurent-pârât").

Prin urmare, faţă de conţinutul citaţiei, arată că nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine şi pentru a-şi formula apărări, întrucât a apreciat, că se va judeca cererea de abţinere a doamnelor judecător care soluţionaseră deja cauza.

Aşa fiind, consideră ca fiind îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, apreciază că raţionamentul instanţei de apel încalcă principiul interpretării corecte a normelor de drept material şi procesual, respectiv dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

În acest sens, arată ca fiind greşit raţionamentul instanţei de rejudecare, care a arătat că urmează a respinge apelul D. S.A. pentru a nu se crea o neînrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac - raportat la efectul admiterii exclusiv a recursului reclamanţilor.

Situaţia premisă, arată recurenta, este evident greşită şi concluzia la care a ajuns instanţa de apel este greşită, întrucât, Înalta Curte a admis ambele recursuri, şi nu numai pe cel al reclamanţilor, cu indicarea exactă a parametrilor în care se va face rejudecarea cauzei.

În opinia recurentei, decizia atacată este şi contradictorie - menţionându-se pe de o parte în mod corect că valoarea medie rezultată în urma analizei jurisprudenţiale a soluţiilor din România oferă ca soluţie acordarea de daune pentru doi membri ai familiei sub 100.000 euro, sumă cu mult inferioară celor primite de către fiecare reclamant - 400.000, respectiv 200.000 euro, iar pe de altă parte se pronunţă o hotărâre prin care se acordă în fapt sume de bani cu mult peste cele rezultate din analiza jurisprudenţei.

Solicită instanţei de recurs să aibă în vedere şi decizia nr. 422/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, conform căreia: suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Astfel, pentru a-şi păstra caracterul de satisfacţie echitabilă, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

Solicită a se avea în vedere şi practica instanţei supreme în acest domeniu, respectiv decizia nr. 373/2018, potrivit căreia, deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, urmând ca instanţa să aibă în vedere toate considerentele privitoare la echitatea, rezonabilitatea şi caracterul compensatoriu al daunelor morale, astfel cum rezultă din jurisprudenţa în materie.

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă D. S.A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, înlăturarea apărărilor formulate de intimaţi.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 16 iunie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 octombrie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 17 februarie 2021, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită întrucât din procesul-verbal de înmânare a actului procedural rezultă că S.C. D. S.A. a fost citată legal la termenul de judecată din 7 mai 2019 pentru soluţionarea apelului în dosarul nr. x/2014, Litigii cu profesioniştii - Apel, şi nu pentru soluţionarea declaraţiei de abţinere, care potrivit art. 51 C. proc. civ. se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Potrivit art. 157 alin. (3) C. proc. civ., menţiunile din citaţie privitoare la calitatea celui citat şi la obiectul cererii (lit. f) şi g) al alin. (1) al art. 157 C. proc. civ.) nu sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

Nefiind vorba de o cauză de nulitate expresă şi de ordine publică recurenta ar fi trebuit să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată prin neregularitatea actului de procedură, ceea ce nu a făcut.

Cât priveşte cea de-a doua critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În rejudecare, după casarea celei de-a doua decizii pronunţate în apel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia recurată nr. 897/A din 21 mai 2019, a respins apelurile formulate de reclamanţii A., B. şi C. şi pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2329 din 23 septembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondate.

Instanţa de apel, în scopul trasării limitelor rejudecării, a constatat că "Prin decizia nr. 124 din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile promovate de reclamanţii A., B. şi C. şi a respins ca nefondat recursul pârâtei S.C. D. S.A., casând decizia instanţei de apel şi trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de control judiciar" şi că "efectul admiterii exclusiv a recursului reclamanţilor este reprezentat de aplicarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac (a reclamanţilor), astfel încât singura analiză pe care o va realiza va viza solicitarea acestora de majorare a cuantumului daunelor acordate de prima instanţă, până la concurenţa cuantumului efectiv solicitat prin cererea de chemare în judecată de către aceştia. Ca urmare a aplicării principiului sus menţionat (non reformatio in prejus) cu ocazia prezentei rejudecări, instanţa de apel nu va putea avea în vedere criticile şi jurisprudenţa deduse de intimata-pârâtă, care ar tinde la o înrăutăţire a situaţiei consacrate reclamanţilor prin sentinţa primei instanţe".

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a stabilit greşit limitele rejudecării apelurilor, pronunţând o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Astfel, verificând considerentele şi dispozitivul deciziei nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014, se constată că prin această decizie s-a admis atât recursul reclamanţilor cât şi recursul pârâtei împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, prin care curtea de apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă. S-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Totodată, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti formulată de pârâtă.

Înalta Curte a statuat, examinând criticile comune formulate de către reclamanţi şi de către pârâtă că este întemeiat motivul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu indicarea pentru instanţa în rejudecare: să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudenţiale în materie, raportat la situaţia de fapt din prezentul litigiu, sens în care va ţine seama atât de consecinţele suportate de recurenţii-reclamanţi în urma decesului defuncţilor E., şi F. cât şi de criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să îşi păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Înalta Curte a constatat caracterul nefondat al acestuia, întrucât în mod just instanţa de apel a reţinut că în cauză nu se regăseşte niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 443 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să ţină seama de dezlegările date de instanţa de recurs şi să analizeze cuantumul daunelor morale prin prisma criticilor formulate în apel atât de reclamanţi cât şi de pârâtă, analiză ce nu se putea realiza numai prin prisma solicitării reclamanţilor de majorare a cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă, până la concurenţa cuantumului efectiv solicitat prin cererea de chemare în judecată de către aceştia, aşa cum greşit a considerat curtea de apel.

Plecând de la această premisă greşită raţionamentul instanţei de rejudecare, referitor la aplicarea principiului neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac (a reclamanţilor), raportat la efectul admiterii exclusiv a recursului reclamanţilor este nelegal.

În cauză ambele părţi au declarat recurs împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi ambele au fost admise, iar pârâta prin recurs a criticat soluţia privitoare la capătul de cerere privind cuantumul daunelor morale acordate, astfel că principiul reformatio in pejus reţinut de instanţa de apel nu se aplică.

Procedând astfel, instanţa de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare, pronunţând o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., astfel că se impune, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel în vederea lămurii aspectelor statuate prin decizia de casare nr. 124 din 23 ianuarie 2019 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu respectarea, totodată, şi a deciziei de casare anterioară.

Înalta Curte apreciază că este de prisos a analiza celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., câtă vreme a fost găsită întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 897/A din 21 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2021.