Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision in insolvency proceedings under Law 85/2006

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 23.05.2017, reclamanta A.. în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal de adjudecare încheiat la 24.09.2012 de Biroul Executorului Judecătoresc D. în dosarul de executare silită nr. x/2010;

- obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. să restituie averii debitoarei imobilul adjudecat şi rectificarea cărţii funciare a imobilului, în sensul radierii dreptului de proprietate al adjudecatarului din cartea funciară.

În drept, au fost invocate prevederile art. 36 şi 46 din Legea nr. 85/2006.

2. Prin sentinţa civilă nr. 459/19.03.2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, judecătorul sindic a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea promovată de reclamanta A.. în calitate de lichidator judiciar al societăţii S.C. B. S.R.L.

3. Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta A.. în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 664/20.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul reclamantei, fiind anulată în tot sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

4. Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. C. S.R.L a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului a fost invocată greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, deoarece vânzarea la licitaţie a bunului proprietatea debitorului intrat în insolvenţă s-a realizat în cadrul procedurii executării silite, iar actul de adjudecare este un act încheiat de executor în virtutea atribuţiilor sale conferite de lege, în cadrul procedurii executării silite.

Totodată, recurenta a invocat dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că pentru încălcarea anumitor dispoziţii legale ori a drepturilor sau intereselor debitorilor sau creditorilor în această etapă distinctă a procesului civil, dispoziţiile legale prevăd o cale de atac specifică, respectiv contestaţia la executare.

În acest context, în ipoteza în care intimata-reclamantă ar fi apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 ar fi avut deschisă calea contestaţiei la executare, prin intermediul căreia ar fi putut solicita nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat în etapa executării silite.

Procesul-verbal în discuţie este un act emis cu ocazia executării silite, un act specific acestei etape, fiind astfel un act de executare supus dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ. şi nesusceptibil de a forma obiectul unei cereri de constatare a nulităţii absolute.

Recurenta a mai învederat că, din cuprinsul art. 371 C. proc. civ. rezultă faptul că procedura executării silite în cauză a încetat după ce a fost achitată creanţa creditorului, respectiv după încheierea procesului-verbal de adjudecare, context în care orice neregularitate privind organizarea sau desfăşurarea procedurii de vânzare la licitaţie publică şi procesul-verbal de adjudecare ar fi putut fi invocată numai în cadrul contestaţiei la executare şi nu pe calea dreptului comun.

Actul de adjudecare nu reprezintă un veritabil contract de vânzare, chiar dacă efectul încheierii acestui act este reprezentat de transferul dreptului de proprietate, întrucât acest transfer a intervenit ope legis, conform art. 518 C. proc. civ., şi nu ca urmare a acordului vânzătorului sau debitorului. Astfel, a apreciat ca fiind netemeinice considerentele instanţei de apel, prin care s-a statuat asupra faptului că în cauză se poate considera încheiat un veritabil contract de vânzare.

În raport cu art. 3711 C. proc. civ., recurenta a evidenţiat faptul că finalitatea executării silite este aceea de a se executa obligaţiile debitorului, astfel încât creanţele creditorilor să fie achitate, neavând astfel scopul de a suplini consimţământul debitorului, ca în cazul unui mandat.

Recurenta a concluzionat în sensul că statuările instanţei de apel, cu privire la o eventuală fraudare a intereselor creditorilor, ţin de fondul cauzei şi nu au legătură cu excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În cauză nu se poate discuta despre o fraudare a drepturilor creditorilor societăţii debitoare, de vreme ce recurenta a achitat în mod corespunzător preţul solicitat iar intimata nu a avut obiecţiuni cu privire la modalitatea de stabilire a preţului şi nici cu privire la alte elemente din care să reiasă caracterul fraudulos al operaţiunii juridice.

5. Intimata-reclamantă A.. în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii recursului.

Totodată, a fost invocată şi excepţia decăderii recurentei din dreptul de a promova recurs, deoarece cererea de recurs a fost formulată cu depăşirea termenului de 10 zile reglementat de art. 7 alin. (2) şi de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care decizia atacată a fost publicată în B.P.I. nr. 4787/06.03.2019, iar recursul a fost înregistrat la 16.05.2019.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea căii de atac.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27.11.2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a formulat punct de vedere la raport.

Ulterior, a fost acordat termen la 5.02.2020, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului.

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2), coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ., care presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că ele nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţia României, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative de la care nu se poate deroga.

În speţă, decizia nr. 664/20.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, a fost pronunţată într-un litigiu având ca obiect acţiunea în constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, întemeiată pe dispoziţiile art. 36 şi art. 46 din Legea nr. 85/2006, respectiv a procesului-verbal de adjudecare încheiat la 24.09.2012 de B.E.J. D. în dosarul de executare silită nr. x/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

De asemenea, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, prevede că hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.

Aşadar, având în vedere că Legea insolvenţei prevede în mod expres singura cale de atac ce poate fi exercitată în cadrul procedurii insolvenţei, iar C. proc. civ. reglementează norme cu caracter general, care se aplică, în completare, doar acolo unde legea specială nu prevede astfel, în temeiul principiului de interpretare juridică specialia generalibus derogant, recursul declarat în cauză nu este admisibil, hotărârea pronunţată de instanţa de apel având caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aşa cum este menţionat şi în dispozitivul hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 664/20.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2020.