Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific grounds of illegality under the Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity of the appeal and annulled the appeal filed by the claimant against the Court of Appeal's order, leaving the first-instance suspension order in force. The dispute concerned a civil procedural matter where the claimant challenged an appellate decision that suspended the proceedings pending the final resolution of a related administrative tax case, arguing that the suspension was unnecessary as the legal relationships and liabilities (based on a commercial contract and joint and several liability of association partners) were distinct from the pending administrative litigation. The decisive legal basis was the application of Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, which require an appeal to be properly motivated by specific grounds of illegality categorized under the statutory grounds for cassation; the Court held that the appellant failed to provide such specific legal arguments, instead merely restating factual arguments and expressing dissatisfaction with the outcome, which constituted insufficient motivation and triggered the automatic nullity of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 414 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific grounds of illegality under the Civil Procedure Code: În baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.A., prin A. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 161 din 23 ianuarie 2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 07.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VI a civilă în dosarul nr. x/2014, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 4 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de apelanta-pârâtă A. S.A., prin A. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi ASOCIEREA B. - A., COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI BUCUREŞTI şi cu intimata-reclamantă C. S.R.L.
În baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.A., prin A. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 161 din 23 ianuarie 2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 07.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VI a civilă în dosarul nr. x/2014, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Recurenta-reclamantă C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei încheieri, aducând în susţinere următoarele argumente:
Instanţa de apel a admis cererea de suspendare a cauzei având în vedere că dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal are ca obiect şi cererea conexă (dosar iniţial nr. x/2014), promovată de apelanta - pârâta F. C. civ. împotriva C.N.A.I.R., prin care a solicitat plata sumei de 11.936.379,68 RON plus T.V.A., în sumă de 2.864.731 RON, reprezentând un procent de 40% (corespunzător cotei deţinute în asociere) din lucrările suplimentare executate la proiectul nr. 08/122/5IR, obiect 5 si obiect 6.
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că dezlegarea prezentei cauze nu depinde de soluţia care urmează a fi pronunţată în dosarul nr. x/2013 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal, întrucât raporturile juridice sunt diferite. Într-adevăr, se arată, apelanta-pârâtă F. C. civ. recunoaşte executarea lucrărilor suplimentare de către C. S.R.L. şi obligaţia de plată a sumei de 1.157.123,89 RON în dosarul nr. x/2014, conexat la dosarul nr. x/2013, solicitând 40% din contravaloarea acestor lucrări suplimentare, care rezultă şi din centralizatorul financiar al obiectului 6, însă această obligaţie de plată s-a născut în sarcina sa în baza contractului nr. x/12.05.2008.
Potrivit recurentei-pârâte, având în vedere faptul că C. S.R.L. a încheiat contractul nr. x/12.05.2008 cu Asocierea în participaţiune B./A., rezultă că subzistă răspunderea solidară a asociaţilor faţă de C. S.R.L. pentru obligaţiile decurgând din încheierea acestui contract, conform dispoziţiilor art. 253 Codul comercial (aplicabil în cauză). Faţă de aceste considerente, recurenta apreciază că nu are nicio relevanţă cine este beneficiarul final al lucrărilor sau cine a contractat lucrările faţă de beneficiarul final C.N.A.I.R., ci numai raporturile juridice născute în urma încheierii contractului nr. x/12.05.2008.
În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 414 C. proc. civ.
Intimata A. S.A., prin A. S.A. BARCELONA - Sucursala Bucureşti, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248, raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.
Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al titularului căii de atac cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.
În expunerea argumentelor, recurenta a prezentat litigiul existent între părţi, a redat dinamica raporturilor juridice existente între părţi şi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel prin încheierea atacată, fără a aduce, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în art. 488 C. proc. civ.
Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Prin urmare, toate susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs care nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.
Din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.
Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.
Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurenţilor vizează netemeinicia afirmată a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, soluţie dispusă în apel.
Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.
Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special D., împotriva încheierii de şedinţă de la 4 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă A. S.A. PRIN A. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI prin întâmpinare.
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. şi PRIN LICHIDATOR JUDICIAR E. S.P.R.L. împotriva încheierii din 4 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.