Eviction arbitral award upheld as annulment action dismissed by final appeal.

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti sub nr. x/2018 din 24.05.2018, reclamanta METROREX S.A. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L. Bucureşti, solicitând instanţei să dispună evacuarea acesteia din imobilul/spaţiul adus ca aport în contractul de asociere nr. 58.01/4705/15.07.1996, locaţie în care societatea pârâtă îşi desfăşoară activitatea economică, şi anume, în staţia Piaţa Unirii 2, în apropierea intrării în pasajul de corespondenţă Piaţa Unirii 1- Piaţa Unirii 2, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului comercial şi ale art. 1034 C. civ. de la 1864.

Ulterior, reclamanta a precizat pretenţiile în sensul cererii de evacuare a pârâtei nu numai din spaţiul construit de 330 mp, dar şi din suprafaţa de folosinţă comună de 300 mp.

Judecătoria Sector 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8496 din 29.06.2018 (dosar nr. x/2018), a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., în litigiul cu reclamanta METROREX S.A. Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prin încheierea din data de 20 decembrie 2018, Tribunalul arbitral a respins excepţia de necompetenţă invocată de reclamanta METROREX S.A., precum şi cererea formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., privind suspendarea litigiului pendinte până la soluţionarea definitivă a dosarului Curţii de Arbitraj nr. 37/2017 având ca obiect constatarea prelungirii contractului de asociere, conform art. 12 din contract, în care s-a pronunţat sentinţa arbitrală nr. 68/28.07.2017 atacată cu acţiune în anulare.

Prin sentinţa arbitrală nr. 19 din 27 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Arbitral al Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cu majoritate, a admis acţiunea reclamantei precizată şi, în consecinţă, a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în staţia Piaţa Unirii 2, în apropierea intrării în Pasajul de corespondenţă Piaţa Unirii 1- Piaţa Unirii 2, incintă descrisă în Anexa A la contractul de asociere nr. 58.01/4705/15.07.1996, respectiv 330 mp suprafaţă construită şi 300 mp suprafaţă de folosinţă comună şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.302,10 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 19 din 27 martie 2019 şi a încheierii din 20 decembrie 2018 pronunţate de Tribunalul Arbitral al Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a formulat acţiune în anulare S.C. A. S.R.L., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 608 lit. e), g) şi h) C. proc. civ.

Acţiunea în anulare a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta susţine că soluţia cu privire la motivul vizând anularea încheierii din 20 decembrie 2018 a Tribunalului Arbitral este nelegală şi invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Consideră că sfera de aplicare a art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu poate fi limitată la absenţa oricăror considerente din partea tribunalului arbitral sau la existenţa doar a unor considerente contradictorii.

Recurenta apreciază că modul în care instanţa a interpretat şi aplicat art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. denotă, pe de o parte, o motivare străină de natura cauzei prin introducerea unui criteriu de evaluare inexistent pentru incidenţa dispoziţiei legale evocate, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Pe de altă parte, consideră că, utilizând această concepţie, curtea de apel a consfinţit "motivarea" inexistentă a tribunalului arbitral, cauzând astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate, pe motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, contrar considerentelor instanţei, susţine că motivarea respingerii unei cereri de suspendare nu se poate limita la a se indica faptul că două cauze au temeiuri distincte. Or, se arată, printre condiţiile asociate cazului de suspendare facultativă a judecăţii prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se vorbeşte despre existenţa unor temeiuri identice pentru cele două acţiuni, cum a reţinut curtea de apel.

Prin urmare, recurenta susţine că instanţa a încălcat normele de procedură din materia suspendării judecăţii cauzei, respectiv art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea atacată cuprinde considerente străine de natura cauzei, în contextul în care prima instanţă a ataşat o cerinţă măsurii suspendării judecăţii dincolo de ceea ce prevăd textele de lege.

Recurenta apreciază că sunt nelegale considerentele curţii de apel în sensul că o "motivare" inexistentă a respingerii cererii de suspendare poate fi justificată prin momentul procesual premergător soluţionării fondului şi prin necesitatea de a se evita o antepronunţare. Dimpotrivă, se arată, art. 593 C. proc. civ. prevede că orice măsură dispusă de tribunalul arbitral trebuie motivată, iar art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. impune obligaţia instanţei de a analiza în ce măsură între cele două cauze există o legătură suficient de strânsă încât să se justifice suspendarea, fără a se considera că reprezintă o antepronunţare analizarea cerinţelor legale asociate unui anumit incident procedural.

Astfel, consideră recurenta că prima instanţă a introdus două condiţii noi în privinţa motivării unei hotărâri, respectiv momentul procesual în care a fost dată hotărârea şi necesitatea evitării antepronunţării, soluţionând acţiunea în anulare împotriva încheierii tribunalului arbitral în baza unui motiv străin de natura cauzei.

Totodată, recurenta susţine că nu pot fi primite considerentele curţii de apel potrivit cărora nemotivarea unei încheieri de şedinţă nu poate fi încadrată în motivul de acţiune în anulare prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Consideră că sunt străine de natura cauzei şi considerentele primei instanţe referitoare la faptul că respingerea cererii de suspendare facultativă nu poate reprezenta încălcarea unei dispoziţii imperative a legii (astfel încât nu poate fi incident motivul de anulare de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Or, se arată, acţiunea în anulare îndreptată împotriva încheierii tribunalului arbitral a avut la bază un singur temei, şi anume nemotivarea, iar motivul referitor la încălcarea unor dispoziţii legale imperative a vizat anularea sentinţei tribunalului arbitral şi nu a încheierii.

Referitor la soluţia cu privire la motivele vizând anularea sentinţei tribunalului arbitral, recurenta - reclamantă susţine că aceasta este nelegală, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta apreciază că soluţia instanţei referitoare la criticile S.C. A. S.R.L. privind nemotivarea sentinţei arbitrale încalcă normele de procedură şi este nemotivată.

Astfel, consideră că este nelegal considerentul reţinut de instanţă în sensul că ar fi neîntemeiate criticile recurentei ce se refereau la nemotivarea sentinţei arbitrale. Întrucât tribunalul arbitral şi-a raportat hotărârea la un argument neinvocat de recurentă (chiar aflat în opoziţie cu motivele invocate de aceasta), aceasta s-a prevalat de faptul că situaţia juridică analizată este străină de cea dedusă judecăţii, iar o asemenea motivare a tribunalului arbitral nu susţine soluţia pronunţată.

Susţine că în mod eronat instanţa a apreciat că această critică este echivalentă unei analize asupra raportului juridic dintre părţi, când în realitate recurenta avea în vedere validarea de către instanţă a unui considerent al tribunalului arbitral dedicat unui argument neinvocat de parte.

De asemenea, recurenta arată că a invocat contradictorialitatea considerentelor sentinţei, din moment ce instanţa arbitrală a admis că este dreptul A. de a prelungi durata contractului de asociere pentru o perioadă de încă 20 de ani, conform art. 12, prin simpla manifestare de voinţă, iar această chestiune exclude necesitatea unui acord al voinţei părţilor pentru prelungirea contractului de asociere.

S-a mai criticat şi faptul că tribunalul arbitral a reţinut existenţa dosarului arbitral nr. x/2017, însă a omis să verifice efectele juridice ale acestui litigiu, iar în lipsa acestei analize nu a fost observat faptul că hotărârea pronunţată în dosarul menţionat nu se bucură de autoritate de lucru judecat şi nu trebuia reţinută în soluţionarea cauzei. Or, se arată, în sentinţa recurată nu există niciun considerent dedicat chestiunii criticate de recurentă, care ridică exclusiv problema unui raţionament incomplet.

Totodată, recurenta precizează că s-a demonstrat faptul că sentinţa arbitrală este nemotivată în contextul în care tribunalul arbitral a reţinut incidenţa art. 942 C. civ. de la 1864, care cuprinde definiţia contractului, nu a libertăţii contractuale (instituţie analizată de instanţa arbitrală). Consideră că nici acest argument, care se raporta la faptul că s-a avut în vedere, ca element de natură a susţine admiterea acţiunii, un considerent care justifica respingerea sa, nu a fost analizat prin hotărârea recurată.

Susţine că prima instanţă nu a analizat nici criticile cu privire la faptul că tribunalul arbitral s-a raportat la elemente ce nu susţin soluţia pronunţată (privind plăţile efectuate de Metrorex, după 01.04.2017, regimul juridic al bunurilor aduse de Metrorex ca aport în asociere).

În consecinţă, recurenta apreciază că încălcarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii: şi actul jurisdicţional din acţiunea în anulare este, la rândul său, nemotivat. Consideră recurenta că, prin faptul că instanţa a validat o hotărâre nemotivată, au fost încălcate normele de procedură care impuneau desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, recurenta fiind prejudiciată întrucât nici tribunalul arbitral, nici curtea de apel nu au analizat argumentele/criticile invocate.

Şi cu privire la sentinţa recurată, consideră că instanţa a interpretat greşit sfera de aplicare a art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. faptul că textul se referă doar la o hotărâre care "nu cuprinde (...) motivele" nu este de natură să conducă la concluzia că doar absenţa cu totul a considerentelor poate fi sancţionată. Astfel, apreciază că prima instanţă a încălcat norma procedurală ce îi impunea să sancţioneze lipsa motivării, ceea ce atrage casarea în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar prin faptul că a introdus un criteriu de evaluare suplimentar pentru a aprecia incidenţa art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., instanţa a înlăturat o serie de critici (cele ce ţineau de considerentele contradictorii sau incomplete din sentinţa arbitrală) fără o analiză efectivă a acestora, ceea ce atrage aplicabilitatea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că soluţia instanţei de respingere a criticilor privind incidenţa nulităţii sentinţei arbitrale ca efect al art. 608 lit. h) C. proc. civ. nesocoteşte formele de procedură, nu este motivată corespunzător şi încalcă dispoziţii imperative ale legii.

Recurenta arată că prin acţiunea în anulare a criticat considerentul instanţei arbitrale conform căruia manifestarea sa de voinţă în sensul prelungirii automate a contractului de asociere pe o perioadă de 20 de ani nu poate produce efecte, susţinând că acest considerent încalcă normele imperative privind caracterul obligatoriu al contractului, conform art. 969 C. civ. de la 1864.

Recurenta apreciază că interpretarea prin care curtea de apel a înlăturat aceste critici contravine principiului forţei obligatorii a contractului. Astfel, se arată, din moment ce părţile au convenit că o parte poate atrage prin voinţa sa prelungirea contractului de asociere, încălcarea dispoziţiei contractuale echivalează şi cu încălcarea art. 969 C. civ. de la 1864, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta susţine că prima instanţă nu a analizat toate argumentele prezentate prin acţiunea în anulare subsumate art. 608 lit. h) C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor imperative ale legii privind libertatea contractuală şi regulile de interpretare a contractelor (art. 5, art. 977, art. 978, art. 982 C. civ. de la 1864), precum şi pe cele privind procedura evacuării (art. 1034 alin. (1) C. proc. civ., art. 1038 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, susţine că hotărârea este nemotivată, încălcând totodată dispoziţiile imperative ale legii, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 şi 5 C. proc. civ.

Recurenta mai susţine şi faptul că este greşit considerentul curţii de apel potrivit căruia sentinţa arbitrală pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2017 nu ar fi fost reţinută ca temei al admiterii acţiunii, întrucât din cele reţinute de tribunalul arbitral rezultă contrariul.

În concluzie, recurenta susţine că sentinţa recurată este nemotivată şi încalcă formele de procedură (prin ignorarea inexistenţei prezumţiei autorităţii de lucru judecat) şi că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 5 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare la 30 octombrie 2019 prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii curţii de apel ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 24 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 15 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată următoarele:

Cu privire la criticile aduse soluţiei pronunţate de instanţa de anulare cu privire la încheierea din 20 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2018, sunt de relevat două aspecte.

Într-o primă abordare, Înalta Curte constată că, în pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare facultativă, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Tribunalul arbitral a verificat îndeplinirea cerinţelor impuse de temeiul cererii de suspendare, instanţa de anulare motivând pertinent şi concordant în considerentele sentinţei faptul că diferenţa de obiect dintre cererea de arbitrare ce formează obiectul dosarului pendinte şi cea din dosarul arbitral nr. x/2017 este suficientă în explicitarea raţionamentului ce a stat la baza motivării încheierii atacate. Ca atare, caracterul sumar al motivării, invocat de recurentă, este pe deplin justificat, inexistenţa vreunei determinări între cele două acţiuni arbitrale fiind suficientă şi definitorie în pronunţarea soluţiei.

Dintr-un alt punct de vedere, Înalta Curte constată încheierea atacată cu acţiune în anulare are caracter interlocutoriu, instanţa de anulare fiind învestită cu soluţionarea unui incident procedural de natură a nu afecta, sub aspectul analizei, fondul acţiunii arbitrale, astfel că evocata încheiere nu era susceptibilă de a fi atacată cu acţiunea în anulare reglementată de art. 608 C. proc. civ.

De reţinut este şi faptul că, încheierile premergătoare care pot fi atacate separat cu acţiune în anulare sunt enumerate expres şi limitativ la art. 594 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia" Pot fi atacate separat cu acţiunea în anulare prevăzută la art. 608 încheierile tribunalului arbitral prin care s-au luat următoarele măsuri: a) a fost suspendat cursul arbitrajului, potrivit art. 412 şi 413 C. proc. civ. b) au fost luate măsuri asigurătorii sau provizorii, potrivit art. 585 C. proc. civ. c) a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unei dispoziţii legale.

Încheierea prin care Tribunalul arbitral a respins cererea formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., privind suspendarea litigiului pendinte până la soluţionarea definitivă a dosarului Curţii de Arbitraj nr. 37/2017, având ca obiect constatarea prelungirii contractului de asociere, conform art. 12 din contract, în care s-a pronunţat sentinţa arbitrală nr. 68/28.07.2017, este o încheiere care nu se înscrie în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 594 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, examinarea criticilor formulate de recurentă din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. apar ca fiind lipsite de fundament.

Cu privire la soluţia de respingere, de către Curtea de Apel Bucureşti a acţiunii în anulare îndreptată împotriva sentinţei arbitrale.

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la limitele controlului de legalitate ce urmează a se exercita în prezenta cauză asupra sentinţei recurate, că acţiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate şi anume: conformitatea hotărârii arbitrale cu convenţia arbitrală precum şi respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum acestea sunt consacrate de Capitolul II art. 5 - 23 din C. proc. civ.

Aşadar, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu priveşte controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului arbitral.

Or, în proporţie covârşitoare, argumentaţia adusă de recurentă în susţinerea motivelor de nelegalitate subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se constituie în critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esenţă, susţinerile din acţiunea în anulare.

Cu aceste precizări Înalta Curte, urmează a analiza strict criticile recurentei ce pot fi subsumate motivelor de drept invocate şi care vizează nelegalitatea încheierii şi sentinţei recurate din perspectiva analizei pe care instanţa de anulare a făcut-o din perspectiva motivelor de casare invocate.

Referitor la sentinţa arbitrală nr. 19/27.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, recurenta invocă o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) din C. proc. civ., care prevăd:

"(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de către arbitri

h) încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii".

În examinarea motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) instanţa de anulare s-a raportat în mod pertinent la cerinţele formale pe care trebuie să le îndeplinească hotărârea arbitrală.

Considerentele pe care instanţa de anulare şi-a fundamentat raţionamentul reflectă analiza pe care a realizat-o cu privire la raporturile juridice dintre părţi, astfel cum acestea au fost configurate în mod convenţional, prin contractul de asociere ce a constituit temeiul juridic al acţiunii arbitrale, context în care nu pot fi reţinute aserţiunile recurentei cu privire la existenţa unor motive străine de natura pricinii. Astfel, în hotărârea tribunalului arbitral Tribunalul arbitral se regăsesc considerente cu privire la perioada asocierii, la art. 2 din contract în care s-a prevăzut clauza potrivit căreia B. s va avea în folosinţă spaţiile asocierii pentru o perioadă începând cu data semnării prezentei asocieri şi care se termină la 20 (douăzeci) ani de la data la care restaurantul B. s, la care se face referire în această asociere.

A punctat instanţa arbitrală asupra faptului că părţile nu au făcut dovada că raporturile de asociere s-au prelungit cu acordul comun şi după data de 01.04.2017, neexistând la dosar niciun înscris în acest sens, semnat de ambele părţi, astfel cum rezultă din art. 16 C din contract conform căruia nicio renunţare, adăugare sau modificare a acestei asocieri, sau orice alte contracte în legătură cu această asociere nu vor fi valide până când nu vor fi executate în scris, corespunzător, de ambele părţi Metrorex şi B..

Susţinerile recurentei privind examinarea criticilor privind existenţa unor considerente străine de pricină şi a unora contradictorii nu pot fi primite în contextul în care art. motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. i) nu prevede o atare ipoteză de analiză. Aşadar, în mod corect instanţa de anulare a punctat asupra faptului că din conţinutul art. 608 alin. (1) lit. g) se observă că incidenţa acestui motiv de anulare nu intervine şi în situaţia existenţei unor considerente contradictorii, precum în cazul recursului, sau a unora incomplete.

Prin criticile aduse, recurenta a invocat şi aspecte care vizează fondul pricinii, respectiv modul de interpretare de către Tribunalul Arbitral a probelor administrate pentru soluţionarea fondului cauzei, în plus, înţelegând să indice temeiuri legale pe care nu le-a invocat niciun moment, pe tot cursul desfăşurării litigiului dedus arbitrajului, în faţa Tribunalului arbitral.

Tribunalul arbitral a indicat în considerentele sentinţei atacate şi a motivat de ce nu pot fi reţinute nici apărările recurentei vizând prelungirea Contractului după data de 01.04.2017.

De asemenea, instanţa a menţionat şi că principiul acordului de voinţă la încheierea unui act juridic este prevăzut şi în reglementarea contractului de asociere prin art. 251-256 din contractul Comercial din 1887.

Se reţine aşadar, că prin criticile aduse hotărârii arbitrale, nu poate fi antrenată cauza de anulare reglementată de art. 608 lit. h) C. proc. civ., invocat ca şi temei al acţiunii în anulare, nefiind invocată încălcarea bunelor moravuri la care se referă textul legal ci numai dispoziţii de drept convenţional guvernate de principiul autonomiei de voinţă a părţilor, aspect reţinut în mod judicios de instanţa de anulare.

În realitate, atât prin motivele din acţiunea în anulare cât şi prin criticile din recursul pendinte, recurenta tinde la a provoca o rejudecare a fondului litigiului arbitral, contestând starea de fapt reţinută argumentat de Curtea de Arbitraj şi modul în care s-a făcut interpretarea şi aplicarea în speţă a clauzelor contractuale, a normelor legale şi a principiilor de drept, cu neobservarea specificităţii regimului de analiză pe care îl impune exercitarea acţiunii în anulare reglementată de art. 608 C. proc. civ.

În consecinţă, temeiurile casării sentinţei recurate, invocate de recurentă, sunt nefondate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.