Aviation accident moral damages: cassation appeal by insurers dismissed as challenging factual findings, upholding appellate liability ruling.

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, sub nr. x/2015, la data de 11.06.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale. Cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2015, reclamanta D. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, sub nr. x/2015, la data de 29.07.2015, reclamantul E. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale.

La data de 30.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 1424/22.12.2017 Tribunalul Braşov a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în prezentul dosar şi respectiv, în cele din dosarele conexate: în dosarul nr. x/2015, cererea formulată de reclamanta D.; în dosarul nr. x/2015, cererea formulată de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A.. A obligat pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A. să plătească reclamanţilor următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei D., suma de 100.000 euro în RON, la cursul din ziua plăţii; reclamantei A., suma de 80.000 euro în RON, la cursul din ziua plăţii; reclamantului E., suma de 30.000 euro în RON, la cursul din ziua plăţii. A respins restul pretenţiilor formulate. A luat act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamanta A., în dosarul nr. x/2015. A obligat pârâtele să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată parţiale, astfel: reclamantelor A. şi D., câte 10.000 RON, iar reclamantului E., suma de 4.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel B. S.A. şi C. ŞI REASIGURARE S.A. şi reclamanţii A., E. şi D..

Prin decizia civilă nr. 1958Ap din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a fost admis în parte apelul declarat de pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1424/22.12.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, care a fost schimbată în parte în sensul că au fost obligate pârâtele B. şi C. ŞI REASIGURARE S.A. în proporţie de 90%. B. şi 10% C. să plătească reclamanţilor următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei D., suma de 100.000 euro în RON, la cursul din ziua plăţii; reclamantei A., suma de 80.000 euro în RON, la cursul din ziua plăţii; reclamantului E., suma de 30.000 euro în RON, la cursul din ziua plăţii. Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţe apelate. A fost respins apelul declarat de reclamanţii A., E. şi D. împotriva sentinţei civilei nr. 1424/22.12.2017 pronunţate de Tribunalul Braşov.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii B. S.A. şi C. ŞI REASIGURARE S.A..

Recurenţii şi-au subsumat criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii arată că instanţa a analizat ambele apeluri împreună, astfel încât motivarea hotărârii este o îmbinare de considerente, unele referitoare la apelul pârâţilor altele referitoare la apelul reclamanţilor, fără a fi însă sistematizate şi prezentate separat.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, întrucât tema aceasta făcea şi obiectul apelului reclamanţilor (dar în sensul majorării, nu al diminuării), instanţa a furnizat o motivare comună, arătând în final că nu se justifică nici majorarea, nici diminuarea cuantumului sumelor acordate de prima instanţă. De asemenea, se arată, instanţa de apel a reiterat eroarea instanţei de fond în ce priveşte pretinsa legătura de cauzalitate dintre accidentul aviatic şi declanşarea bolii Alzheimer a reclamantei D..

Recurenţii invocă faptul că instanţa de apel nu a ţinut seama de susţinerile lor, limitându-se la a acorda forţa probantă absolută raportului CIAS, pe care nu l-a supus însă unei analize critice. Or, se arată, CIAS nu este o instanţa de judecată, iar concluziile sale nu sunt obligatorii pentru o instanţă de judecată.

Apreciază recurenţii că, în raport de împrejurarea că instanţa de apel s-a sprijinit total pe concluziile CIAS, hotărârea nu are legitimitate întrucât raportul CIAS este doar o probă, iar multe dintre menţiunile care există în acest raport (inclusiv unele preluate de instanţă) rezultă din declaraţiile martorilor oculari, care sunt o altă categorie de probe. În consecinţă, se menţionează faptul că în raport se spune, de exemplu, că pilotul era tulburat de redeschiderea unui dosar penal nu este o concluzie a raportului, care să fi fost constatată personal de cei ce l-au întocmit, ci este o informaţie preluată din declaraţiile martorilor.

Consideră recurenţii că simpla menţionare a concluziilor raportului CIAS nu reprezintă o motivare a soluţiei, câtă vreme asiguratorii au furnizat o suită întreagă de argumente pentru care importanţa acestui document nu trebuia supralicitată sub aspectul stabilirii vinovăţiei pilotului.

În opinia recurenţilor, hotărârea nu conţine motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa de apel a înlăturat criticile aduse concluziei CIAS, principiul in dubio pro reo şi prezumţia de nevinovăţie şi nici motivele care stau la baza concluziei ca pilotul este răspunzător de producerea accidentului (menţionarea raportului CIAS nefiind un motiv sustenabil).

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii invocă faptul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2199 alin. (1), art. 1349 şi art. 1381 C. civ., art. 23 alin. (11) din Constituţia României, întrucât prin hotărârea pronunţată asiguratorii au fost obligaţi la plata în condiţiile în care nu există risc asigurat care este temeiul naşterii obligaţiei de plată a despăgubirii în cazul unui contract de asigurare.

Se arată că, potrivit art. 2199 alin. (1) C. civ., prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit. Riscul asigurat este definit în fiecare contract de asigurare, iar în speţă rezultă din cuprinsul Secţiunii III intitulate "Răspunderea legală faţă de pasageri" care la art. 1 prevede ca "Asiguratorii vor despăgubi asiguratul cu toate sumele pentru care asiguratul devine răspunzător în mod legal şi va plăti, ca pagube compensatorii, în cazurile: vătămare corporală accidentală (fatală sau altfel) adusă pasagerilor în timp ce urcă, se afla la bord sau coboară din aeronavă; pierdere sau pagubă adusă bagajelor şi efectelor personale care rezultă dintr-un accident al aeronavei". Consideră recurenţii că prevederea contractuală se referă la răspunderea legală, trimiţând astfel la art. 1349 şi art. 1381 C. civ.

În speţă, se arată, riscul asigurat presupune ca asiguratul să răspundă civil delictual faţă de reclamanţi, respectiv să fie întrunite cumulativ cele patru condiţii: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă, prejudiciu şi vinovăţie. Susţin recurenţii că aceste condiţii nu sunt întrunite, dar instanţele au considerat contrariul, fără o motivare corespunzătoare.

Precizează recurenţii că cercetarea realizată de CIAS a vizat în mod deosebit chestiunile tehnice ale zborului, pentru a observa eventualele defecţiuni ale aparatului, acestea fiind în mod deosebit cauze ale accidentelor aviatice.

Recurenţii apreciază că tot edificiul argumentaţiei CIAS se bazează practic pe declaraţiile martorilor oculari care au afirmat ca pilotul era tulburat de redeschiderea dosarului penal. Pornind de la aceasta "tulburare" experţii CIAS au tras concluzia ca pilotul nu a fost atent, dar această concluzie nu este susţinută de niciun argument, este o simpla presupunere.

Consideră recurenţii că nu poate fi vorba despre o prezumţie judiciară. Art. 329 C. proc. civ. prevede că judecătorul se poate întemeia pe prezumţie numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins. Or, se arată, prezumţia că pilotul, fiind tulburat, a apreciat greşit altitudinea la care zbura nu are greutate şi nici puterea de a naşte probabilitatea că ar exprima adevărul. În plus, a realiza un asemenea demers logic înseamnă a prezuma vinovăţia, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a unui principiu fundamental al dreptului şi anume prezumţia de nevinovăţie.

Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituţie, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

Conform art. 4 C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului".

Art. 11 alin. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până dând vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale. Rezultă că prezumarea nevinovăţiei este un principiu incident în orice relaţie sau raport juridic cu alte persoane ori cu autorităţi publice, fiind independent de existenţa unei acuzaţii în materie penală, ceea ce înseamnă că are o sferă de cuprindere mai extinsă decât cadrul unui proces penal.

Recurenţii apreciază că instanţa de apel a prezumat vinovăţia, lucru nepermis într-un sistem de drept; raportul CIAS nu poate constitui o probă privind vinovăţia pilotului, întrucât el nu a constatat în mod direct conduita pilotului în timpul zborului, ci a interpretat (într-o manieră criticabilă) declaraţiile martorilor oculari.

Prin urmare, se arată, contrar susţinerilor instanţei de apel, la dosar nu există nicio probă privind vinovăţia pilotului, astfel încât în mod greşit aceasta a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii asiguratorilor şi le-a respins apelul. Apreciază recurenţii că instanţa a stabilit în mod greşit că există legătură de cauzalitate între accidentul aviatic şi prejudiciu, în privinţa reclamantei D.. Se arată în hotărâre că şocul psihic a fost o cauză favorizantă a declanşării bolii Alzheimer, conform declaraţiei martorei audiate în cauză, asociată cu vârsta reclamantei. Or, consideră recurenţii, declaraţia martorei nu poate fi un temei pentru stabilirea legăturii de cauzalitate dintre accident şi declanşarea bolii; întrucât martora nu este specialistă in psihiatrie, iar instanţa trebuia să observe acest aspect, iar nu să dea forţă probantă unei simple afirmaţii.

Intimaţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 15 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.A. şi C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1958/Ap din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată următoarele:

Nu poate fi primită critica privind nemotivarea hotărârii, invocată de recurenţi din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, cerinţă reglementată de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ.. Însă, lipsa motivării sau o motivare inadecvată nu poate fi înţeleasă în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument. Dimensiunea acestei obligaţii poate să varieze în funcţie de natura hotărârii. Mai mult, instanţa trebuie să ţină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care părţile le pot ridica în instanţă, noţiunea de proces echitabil presupune ca un judecător care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii şi să nu se fi mulţumit cu a aproba pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Instanţa de apel a analizat ambele apeluri în cadrul unor considerente comune întrucât obiectul supus analizei instanţei vizează existenţa prejudiciului şi întinderea acestuia, împrejurare de natură a permite examinarea cumulată a criticilor ambelor cereri de apel, sub acest aspect hotărârea fiind pertinent motivată.

Nu poate fi primită aserţiunea recurenţilor, potrivit căreia instanţa de apel nu a ţinut seama de susţinerile lor, limitându-se la a acorda forţa probantă absolută raportului CIAS. Aceasta întrucât aprecierea probelor este o operaţie de o importanţă particulară pentru instanţă, dar şi pentru stabilirea adevărului în cauză. Ea trebuie înţeleasă ca o operaţie mentală a judecătorului, care priveşte fiecare dovadă şi ansamblul probelor administrate în cauză, şi care are ca scop soluţionarea raporturilor litigioase dintre părţi, considerentele deciziei recurate reflectând analiza complexă a materialului probatoriu administrat.

Concluzionând, se reţine că decizia civilă recurată răspunde obiectului sesizării, instanţa de apel analizând aspectele principale invocate de către recurentele-apelante, într-o încercare de structurare a acestora. Decizia atacată cuprinde considerentele care sprijină soluţia pronunţată, acestea fiind corespunzătoare dispozitivului.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fundamentate în proporţie covârşitoare pe argumente ce tind la restabilirea situaţiei de fapt, ce nu pot fi examinate în etapa recursului în raport de limitarea impusă în analiză de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, deşi invocă încălcarea dispoziţiilor de drept material cuprinse în art. 2199 alin. (1), art. 1349, art. 1381 C. civ. şi în art. 23 alin. (11) din Constituţia României în susţinerea tezei conform căreia nu există risc asigurat şi implicit, nici obligaţia de despăgubire, recurenţii aduc argumente de ordin factual, în primul rând cercetarea realizată în cadrul raportului CIAS, declaraţiile de martori pe care se bazează acesta, prezumţiile pe care se întemeiază concluziile raportului.

Consideră recurenţii că instanţa de apel a prezumat vinovăţia pilotului în baza raportului CIAS, în condiţiile în care acesta nu poate constitui o probă în cauză. Apreciază recurenţii că, în mod greşit instanţa de apel a statuat asupra faptului că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii asigurătorilor în condiţiile în care la dosar nu există nicio probă privind vinovăţia pilotului.

De asemenea, critica recurenţilor privind statuările instanţei de apel cu privire la legătura de cauzalitate între accidentul aviatic şi prejudiciu, în privinţa reclamantei D. este susţinută de argumente de ordin factual prin care se arată că declaraţia martorei nu poate fi considerată temei pentru stabilirea legăturii de cauzalitate dintre accident şi declararea bolii întrucât martora nu este specialist în psihiatrie, astfel că instanţa de apel nu trebuia să dea forţă probantă acestei simple afirmaţii.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al titularului căii de atac cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor, recurenţii, deşi au invocat aplicarea greşită de către instanţa de control judiciar a unor dispoziţii de drept material, în realitate, au înţeles să critice hotărâre atacată doar sub aspectul interpretării date de instanţă situaţiei de fapt şi probelor depuse la dosar, fără a aduce, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.A. şi C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1958/Ap din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.A. şi C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1958/Ap din 19 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2021.