Insurance coverage for loss of flight aptitude: admissibility of cassation limited to legality rather than factual reassessment of risk and medical evidence

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşt, secţia a VI-a civilă la data de 26 aprilie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.040 USD sau echivalent în RON la data plăţii efective, sumă ce reprezintă despăgubire sau indemnizaţie de asigurare pentru pierderea temporară a capacităţii sau aptitudinii medicale de zbor pentru perioada 20 iunie 2017 - 23 octombrie 2017, respectiv 126 zile x 40 USD/zi; obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 65.000 USD sau echivalent în RON la data plăţii efective, sumă ce reprezintă despăgubire sau indemnizaţie de asigurare pentru pierderea permanentă sau definitivă a capacităţii/aptitudinii medicale de zbor; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 70.040 USD (5.040 USD + 65.000 USD), de la data de 20 februarie 2018, dată la care pârâta a fost pusă în întârziere şi până la data achitării efective către reclamantă, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 192 C. proc. civ. şi art. 1350 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3517 din 23 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1633 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A..

La 13 februarie 2020, reclamanta A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în motivarea soluţiei de respingere a apelului, instanţa a adus argumente contradictorii asupra ansamblului probator, dar şi asupra situaţiei de fapt prezentate de reclamantă.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în primul ciclu procesual reclamanta s-ar fi opus administrării probei cu expertiza medico-legală, iar în faza a doua de apel ar fi solicitat altceva, apreciind deopotrivă că solicitările reclamantei privind administrarea probelor în apel sunt dubitative, constatând în acest sens decăderea reclamantei din dreptul de administrare a acestei probe - în fapt nesolicitată nici în apel, în această cale de atac fiind solicitată o lucrare medico-legală efectuată pe baza analizei actelor medicale aflate la dosar.

Dat fiind rolul instanţei de apel, acela de control judiciar, raportat la dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., coroborate cu art. 22 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel trebuia să analizeze cu prioritate dispoziţiile legale în materia expertizei medico-legale, mai exact ce reprezintă de fapt proba solicitată raportat la dispoziţiile art. 254 alin. (2), art. 478 alin. (1) C. proc. civ. şi mai apoi să se pronunţe în sensul sancţiunii privind decăderea din dreptul de a mai propune probe.

Însă, neanalizând actele normative specifice, instanţa de apel a reţinut contrar că nu s-a solicitat expertiza medico-legală în apel, însă în cererea de apel reclamanta a solicitat lucrarea medico-legală, în drept reprezentând acelaşi lucru, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, s-a susţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impun prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri de probatoriu au fost respinse, lipsa motivării echivalând cu o nesoluţionare pe fond a cauzei.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greşita aplicare a legii de către instanţa de apel.

În acest sens, s-a arătat că pentru acordarea primelor de asigurare "trebuie îndeplinită condiţia sine qua non a intervenirii riscului asigurat, respectiv a unui accident, astfel cum acesta este definit în art. 2 al contractului de asigurare". Recurenta a susţinut că, într-adevăr, trebuie îndeplinită această condiţie a intervenirii riscului asigurat, însă acesta nu este reprezentat de un "accident", ci de motivele regăsite în Anexa 1, pct. 1.3 şi 1.4 din Contractul de asigurări nr. x/31.01.2017 care prevăd "asigurarea pentru pierderea temporară/definitivă a capacităţii/aptitudinii medicale de zbor" şi nu contractatea unor boli în perioada asigurată, astfel cum eronat a reţinut instanţa de apel.

În opinia recurentei-reclamante, riscul asigurat nu îl reprezinţă afecţiunile medicale, ci pierderea temporară şi permanentă a aptitudinii medicale de zbor a reclamantei, constatată prin acte medicale, aşa cum prevede pct. 1.3 din Anexa 1 la contractul de asigurări, capitolul "riscuri asigurate", de altfel constatate prin notificările de refuz de certificat medical nr. 1044/06.07.2017, nr. 1044/18.09.2017 şi nr. 1044/23.10.2017, ca urmare a actelor medicale puse la dispoziţia A.A.C.R.

Potrivit art. 1.3 şi 1.4 din Anexa 1 la contractul de servicii de asigurare de persoane nr. x/30.01.2017, riscul asigurat în cazul reclamantei este cel al pierderii temporare şi permanente a aptitudinii medicale de zbor "RISCURI ASIGURATE: pierderea permanentă/definitivă a capacităţii/aptitudinii medicale de zbor dovedintă de persoana asigurata cu acte medicale, prezentate în exemplar original eliberate de Institutul National de Medicină Aeronautică şi Spaţială O.N.M.A.S sau de alte insitutii medicale abilitate şi autorizate în acest sens, în conformitate cu legislaţia aplicabilă."

S-a subliniat că instanţa de apel a enumerat îndeplinirea altor condiţii de existenţă a riscului fată de cele prevăzute de riscul asigurat determinat de pierderea aptitudinii de zbor, de vreme ce a reţinut greşit că riscul asigurat în cazul reclamantei este reprezentat de către un accident sau o boală profesională.

În lipsa unei motivări corespunzătoare a deciziei din apel, în măsura în care instanţa a dat efect notificării de refuz de zbor ce a stat la baza modificării raporturilor reclamantei de muncă, implicit activării contractului de asigurare ce face obiectul prezentului dosar, rezultă că instanţa a ignorat efectul extinctiv al actului unilateral şi s-a oprit şi la caracterul obligatoriu şi irevocabil al acestuia, prin lipsirea de orice efecte a actului ulterior.

Recurenta a apreciat că forţa obligatorie şi irevocabilitatea actului juridic unilateral, regăsite în dispoziţiile art. 1270 C. civ., sunt consecinţe care privesc pe emitentul actului şi nu pe destinatarul său, subliniind că actul juridic unilateral (notificarea de refuz de zbor) îi este doar opozabil, iar efectele faţă de acesta se produc după acceptare sau după epuizarea oricărei contestaţii referitoare la valabilitatea sau eficacitatea acestuia. Or, instanţa de apel nu a realizat o astfel de analiză pentru a putea aprecia efectul şi utilitatea acestei notificări de refuz de zbor.

A mai arătat recurenta că în contractul de asigurare, la capitolul ce vizează riscul asigurat privind pierderea aptitudinii medicale de zbor, se prevede ca şi condiţie de excludere doar situaţia în care pierderea aptitudinii de zbor (adică existenţa riscului asigurat) ar fi intervenit ca urmare a unor boli cronice care nu sunt diagnosticate în perioada asigurată,

În final, recurenta a susţinut că, indiferent de bolile de care ar fi suferit, manifestărilor acestora şi a documentelor care le atesta, îndeplinea criteriile de sănătate impuse de autorităţile cu atribuţii de autorizare şi control pentru personalul aeronavigant, deci atât din punct de vedere legal cât şi al înţelesului contractului de asigurare încheiat de sindicatul al cărui membru era aceasta, fiind aptă, deci sănătoasă, pentru desfăşurarea activităţii de însoţitor de bord.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai susţinut că, în speţă, contractul de asigurare încheiat de intimata-pârâtă cu sindicatul al cărui membru era a avut drept scop tocmai riscul rezultat din pierderea capacităţii de zbor efective şi nu existenţa sau inexistenţa unor boli sau simptome.

În concluzie, recurenta a învederat că riscul asigurat, respectiv pierderea capacităţii de zbor, a intervenit pe perioada derulării contractului, iar intimata-pârâtă ca asigurător este cea obligată la a acorda despăgubirile convenite.

În plus, s-a arătat că valabilitatea Contractului de asigurare a început cu data de 1 februarie 2017, astfel încât la consultaţia din 24 martie 2017 reclamanta nu se afla "la un interval de timp situat sub 2 luni de la momentul intrării în vigoare a Contractului de asigurare" aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci se afla în perioada de valabilitate a Contractului de asigurare.

Aşadar, s-a subliniat că această afecţiune a fost în mod greşit calificată de către instanţa de apel ca apărând pentru prima data înaintea perioadei asigurate.

La 11 iunie 2020, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta vizează încuviinţarea unei probe şi aprecierea utilităţii acesteia, aspect care nu poate fi supus controlului judiciar printr-o cale extraordinare de atac.

În ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de recurentă în cuprinsul cererii, în motivarea criticilor întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a învederat că acestea sunt simple apărări pe fondul cauzei, critici aduse soluţiei date de către instanţa de apel, fără a privi în vreun fel greşita aplicare a legii.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate, având în vedere că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, motivarea deciziei recurate fiind coerentă, iar raţionamentul juridic propus reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material.

Prin încheierea de şedinţă din 13 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, iar recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 9 februarie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite această excepţie şi va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

De asemenea, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Deşi invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu indică, în mod concret, în ce măsură instanţa de apel nu a respectat exigenţele motivării hotărârii pronunţate, faţă de dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., nu a arătat care sunt argumentele pentru care, în opinia sa, nu este legală soluţia instanţei de prim control judiciar raportat la argumentele reţinute de curtea de apel.

Astfel, subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în motivarea soluţiei de respingere a apelului, instanţa a adus argumente contradictorii asupra ansamblului probator, dar şi asupra situaţiei de fapt prezentate de reclamantă, însă din susţinerile recurentei nu rezultă în ce anume constă contradicţia la nivelul considerentelor.

Mai mult decât atât, în expunerea argumentelor, recurenta face trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, la modul în care instanţa de apel a înţeles să procedeze la administrarea probatoriului, în condiţiile în care încuviinţarea probelor, aprecierea caracterului pertinent, concludent şi util cauzei al unei probe este reprezentată de operaţiunea mentală pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte. Or, aceste aspecte ţin de temeinicia deciziei recurate şi nu pot forma obiectul cenzurii în cadrul controlului de legalitate, instanţa de apel fiind suverană cu privire la încuviinţarea şi aprecierea probelor.

Criticile recurentei nu susţin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, de modalitatea de apreciere a încuviinţării şi utilităţii probelor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Recurenta tinde, în fapt, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta nu a indicat în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii şi nu a adus niciun fel de argument de nelegalitate în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

În speţă, recurenta-reclamantă, susţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Se reţine că, deşi recurenta-reclamantă prezintă în mod amplu motivele de recurs, aceasta aduce, în realitate, în discuţie doar chestiuni vizând probele, situaţia de fapt, conduita părţilor, problemele medicale ale acesteia, respectiv bolile care au dus la pierderea capacităţii de zbor, temporară şi apoi definitivă, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, criticile prin care recurenta a susţinut că, într-adevăr, trebuie îndeplinită condiţia intervenirii riscului asigurat, însă acesta nu este reprezentat de un accident, ci de motivele regăsite în Anexa 1, pct. 1.3 şi 1.4 din contractul de asigurări nr. x/31.01.2017 care prevăd "asigurarea pentru pierderea temporară/definitivă a capacităţii/aptitudinii medicale de zbor" şi nu contractarea unor boli în perioada asigurată, astfel cum eronat a reţinut instanţa de apel, precum şi cele prin care se arată că riscul asigurat nu îl reprezintă afecţiunile medicale, ci pierderea temporară şi permanentă a aptitudinii medicale de zbor a reclamantei, constatată prin acte medicale, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate.

Totodată, susţinerile recurentei în sensul că riscul asigurat, respectiv pierderea capacităţii de zbor, a intervenit pe perioada derulării contractului, iar intimata-pârâtă ca asigurător este cea obligată la a acorda despăgubirile convenite şi că valabilitatea contractului de asigurare a început la data de 1 februarie 2017, astfel încât la consultaţia din 24 martie 2017 reclamanta nu se afla "la un interval de timp situat sub 2 luni de la momentul intrării în vigoare a Contractului de asigurare" aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci se afla în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme acestea se referă la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele, vizând astfel aspecte de netemeinicie şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţelor devolutive.

Criticile recurentei vizând greşita interpretare a contractului de către instanţa de apel şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, reprezintă o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Argumentele din recurs vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei, fiind susţineri de fapt ale recurentei referitoare la aceea că indiferent de bolile de care ar fi suferit, de manifestările acestora şi a documentelor care le atesta, aceasta îndeplinea criteriile de sănătate impuse de autorităţile cu atribuţii de autorizare şi control pentru personalul aeronavigant, referitoare la împrejurarea că din actele medicale aflate la dosarul cauzei şi din fişa medicală a recurentei, afecţiunile care au determinat pierderea aptitudinii medicale de zbor nu au intervenit ca urmare a unor afecţiuni cronice pentru a putea fi activată condiţia de excludere a despăgubirii. Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, fără a se aduce vreo critică raţionamentului instanţei de apel nu permite instanţei de recurs realizarea unui control efectiv al legalităţii soluţiei pronunţate.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinica deciziei atacate, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi, în consecinţă, va anula recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1633 din 16 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.