Cassation appeal against unemployment allowance dispute declared inadmissible due to exhaustion of right and lack of jurisdiction

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 22.12.2016, sub nr. x/2016, modificată prin cererea depusă la data de 13.01.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 RON reprezentând despăgubiri ca urmare a calculului greşit al indemnizaţiei de şomaj acordată de AJOFM Călăraşi în ce priveşte cuantumul şi perioada de acordare.

Prin sentinţa civilă nr. 3409/10.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) noul C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, precum şi art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reţinându-se că domiciliul reclamantului este în Călăraşi.

Prin sentinţa civilă nr. 582/27.06.2017 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 698 din 15 februarie 2018, a respins ca nefondat apelul contestatorului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A..

Recurentul a susţinut că prin hotărârile pronunţate s-au făcut greşeli în calculul indemnizaţiei de şomaj, arătând că astfel îi este încălcat dreptul la viaţă, dreptul la sănătate şi dreptul la cotizaţii către stat.

Prin întâmpinarea formulată la data de 13.07.2020, intimatul pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a invocat inadmisibilitatea recursului în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, relevând legalitatea deciziei din perspectiva criticilor formulate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 13 octombrie 2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar la 21.10.2020 şi la 10.12.2020, recurentul a depus punct de vedere la raport.

Este de menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, hotărârea recurată a fost pronunţată într-o cauză prin care a fost dedus judecăţii un conflict de asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), ..., în cele privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale,... De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este pronunţată într-un litigiu având ca obiect drepturi sau obligaţii privind asigurările sociale, iar potrivit art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, hotărârile curţilor de apel, precum şi cele ale tribunalelor neatacate cu apel, sunt definitive.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. înseamnă că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

În plus, trebuie arătat că în speţă este aplicabil principiul unicităţii căii de atac, întrucât, astfel cum rezultă din decizia nr. 2901 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 13 septembrie 2018, hotărârea recurată în prezenta cauză a mai fost, anterior, atacată cu recurs de către recurentul-reclamant, prin decizia menţionată fiind respinsă calea de atac formulată, ca inadmisibilă.

În consecinţă, întrucât recurentul-reclamant nu este îndreptăţit să folosească decât o singură dată calea de atac a recursului, iar acest drept a fost deja exercitat în cadrul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că este inadmisibilă formularea unui al doilea recurs împotriva aceleiaşi decizii a instanţei de apel.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 698 din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 698 din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.