Pension recalculation dispute: expiration of cassation appeal due to procedural inactivity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's request for cassation inadmissible due to the expiration of proceedings (perimare), leaving the lower court's decision to refuse the constitutional court referral intact. The dispute involved a pensioner challenging the procedural handling of a unconstitutionality exception raised against pension law provisions, specifically arguing that the lower court violated requirements when rejecting part of his petition for constitutional review. The court applied Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, finding that the case had remained inactive for more than six months through the fault of the parties without any statutory suspension or interruption, thereby triggering automatic expiration as a procedural sanction and presumption of desistance.
Legislator headnote
AI generatedart. 155 din Legea nr. 263/2010, art. 634 din C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 C. proc. civ, art. 420 alin. (1) din C. proc. civ; Pension recalculation dispute: expiration of cassation appeal due to procedural inactivity: , contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, art. 165 alin. (2), art. 96 alin. (2) şi anexa nr. 15 din Legea nr. 263/2010.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021
Asupra constatării perimării cererii de recurs de faţă:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. le-a chemat în judecată pe intimatele Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să anuleze decizia de pensie pentru limită de vârstă nr. x din 31 octombrie 2016 şi hotărârea nr. 20301 din 10 iulie 2017, emise de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice; să le oblige pe intimate la emiterea unei noi decizii prin care să fie valorificate toate sporurile şi veniturile realizate, înscrise în carnetul său de muncă şi în adeverinţele depuse la dosarul de pensionare, din perioada cuprinsă între 1 octombrie 1998 şi 25 decembrie 2000, în care a beneficiat de indemnizaţie de şomaj, salarii compensatorii şi alocaţie de sprijin; să constate că a fost calculat eronat indicele de corecţie şi să fie valorificate primele de vacanţă şi cel de-al treisprezecelea salariu.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, art. 165 alin. (2), art. 96 alin. (2) şi anexa nr. 15 din Legea nr. 263/2010.
Prin sentinţa nr. 216 din 1 februarie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Anexei 15 VI din H.G. nr. 257/2011; a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice; le-a obligat pe intimate la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului prin valorificarea şi a diferenţelor de condiţii grele, periculoase, de încadrare şi de spor de vechime din adeverinţa nr. x din 24 martie 2016, emisă de Sucursala Regională CFR secţia L4 Titu, începând cu 8 august 2016; le-a obligat pe intimate la plata diferenţelor de drepturi astfel rezultate; a respins în rest contestaţia.
Prin sentinţa nr. 498 din 29 martie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins cererile privind îndreptarea erorii materiale şi completarea dispozitivului sentinţei primei instanţe, formulate de A.; a admis cererea de lămurire a dispozitivului aceleiaşi sentinţe, în sensul că intimata Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa este partea obligată la valorificarea parţială a adeverinţei şi la plata drepturilor rezultate.
Împotriva încheierilor din 19 octombrie 2017, 16 noiembrie 2017, 14 decembrie 2017 şi 18 ianuarie 2018 şi a sentinţelor primei instanţe, contestatorul A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2327 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Împotriva deciziei instanţei de apel, contestatorul A. a declarat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 2061 din 12 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2327 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
În cadrul dosarului de recurs, recurentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, a art. 634 din C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, cererea fiind înregistrată sub număr de dosar x/2017
Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012 şi art. 634 din C. proc. civ.
Totodată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, la data de 13 noiembrie 2019, recurentul A., care a fost înregistrat sub numărul de dosar x/2017
În motivarea cererii de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, susţinând, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 respectă întru totul prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Prin încheierea din data de 11 februarie 2020, Înalta Curte, constatând că părţile legal citate nu s-au prezentat, iar din verificările actelor dosarului a rezultat că nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dispus, suspendarea judecării recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
De la 11 februarie 2020 şi până în prezent nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina părţilor.
La data de 20 octombrie 2020 s-a întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia perimării recursului, urmează să constate perimarea acestuia, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţa de faţă, cauza a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condiţiile art. 417-418 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi art. 420 C. proc. civ., va constata perimată cererea de recurs.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. şi urmează să constate perimarea cererii de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.