Pension claim appeal inadmissible, no recourse against final social insurance ruling.

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a Civilă la data de 28.06.2019 sub nr. x/2019 reclamantul A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de pensii Vrancea pentru cercetarea actului administrativ unilateral cu caracter individual - decizia de pensie numărul x din 17.12.2001, solicitând anularea acestui act, recunoaşterea numărului de puncte realizate de 67.00000 şi a unui punctaj mediu anual de 2,23300 şi repararea prejudiciului cu caracter de continuitate în valoare de 170000 RON.

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 194 C. proc. civ.

Prin încheierea din 02.07.2019, având în vedere că în discuţie este o decizie de pensionare care nu face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus scoaterea dosarului de pe rol şi înaintarea acestuia la secţia I civilă - completele de asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă la data de 02.07.2019 sub nr. x/2019*.

În şedinţa din data de 01.10.2019 instanţa a pus în discuţie calificarea acţiunii şi, având în vedere obiectul principal al acţiunii, respectiv contestaţie împotriva deciziei de pensie nr. x din 17.12.2001, a constatat că, deşi reclamantul a indicat în cuprinsul cererii că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, prezenta acţiune, raportat la obiectul său, este o acţiune ce aparţine sferei asigurărilor sociale, întrucât deciziile de pensii şi contestaţiile împotriva acestora sunt reglementate de legile privind sistemul de pensii publice.

Prin sentinţa civilă nr. 536/19.11.2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă. A fost admisă excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată şi a fost respinsă ca tardiv formulată cererea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vrancea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 323/2020 din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, la data de la 3 august 2020, reclamantul A. a declarat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, iar pe fondul cauzei modificarea deciziei recurate în sensul admiterii contestaţiei ca fiind temeinică şi legală.

La 30 septembrie 2020, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod.

La 9 noiembrie 2020, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că întâmpinarea intimatei este nefondată, evidenţiind, totodată, aspecte referitoare la fondul cauzei şi solicitând admiterea recursului, precum şi obligarea intimatei la repararea prejudiciului cauzat prin eludarea interpretării şi aplicării dispoziţiilor Legii pensiilor nr. 19/2000.

Este de menţionat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, hotărârea recurată a fost pronunţată într-o cauză prin care a fost dedus judecăţii un conflict de asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale,... De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanţă sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este pronunţată într-un litigiu având ca obiect drepturi sau obligaţii privind asigurările sociale, iar potrivit art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, hotărârile curţilor de apel, precum şi cele ale tribunalelor neatacate cu apel, sunt definitive.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 323/2020 din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 323/2020 din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.