Abusive electricity disconnection tort: Supreme Court dismisses appeals, upholding 15,000 RON moral damages against utility company

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2017, la data de 2.10.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile reprezentând daune morale în cuantum de 325.000 Euro, pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volţi) către atelierul electric, în perioada 13.01.2015 până la 13 iunie 2015.

În drept, reclamantul a arătat că îşi întemeiază cererea pe C. civ. şi pe C. proc. civ., înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.

2. Prin sentinţa nr. 26 din 27 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins excepţiile: lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, autorităţii de lucru judecat, prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

În fundamentarea acestei hotărâri, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, tribunalul a constatat că reclamantul a vândut numitului B., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la Biroul Notarului Public C. din Strehaia, jud. Mehedinţi, doar o parte din terenul cumpărat în ianuarie 1999, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la Biroul Notarial Strehaia, jud. Mehedinţi de la S.C. D. S.A. Motru, şi doar o încăpere din atelierul de întreţinere.

Prin urmare, a reţinut tribunalul că, reclamantul, deşi a înstrăinat o parte din imobilul respectiv, şi-a păstrat calitatea de proprietar pentru diferenţă, aceasta fiind de fapt cauza litigiului din dosarul de faţă.

Dovada faptului că reclamantul a rămas în continuare proprietar pe o parte din teren şi atelier o constituie cele două contracte de furnizare a energiei electrice la mici consumatori, nr. 6/01.02.2000 şi nr. 07/14.02.2000, încheiate între furnizorul de electricitate şi reclamantul E., pentru locul de consum atelier întreţinere reparaţii din Motru, zona bloc G4, astfel cum rezultă din cuprinsul contractelor, a arătat prima instanţă.

La data de 21.09.2012, numitul B. a înstrăinat la rândul său numitului F. prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2012 la BNP G., ceea ce cumpărase de la reclamantul E..

Aşadar, raportat la aceste aspecte, tribunalul a reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă şi interes de a promova acţiunea de faţă.

Dat fiind faptul că pentru porţiunea de imobil rămasă în proprietatea reclamantului, instanţele anterioare nu s-au pronunţat, hotărârile judecătoreşti invocate vizând terenul şi construcţia care au fost înstrăinate de reclamant, precum şi intervalul diferit de timp pentru care se solicită daunele morale, prima instanţă a reţinut că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, tribunalul a reţinut că, prin acţiunea de faţă, reclamantul a solicitat despăgubiri civile reprezentând daune morale în cuantum de 325.000 Euro, pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volţi) către atelierul electric, în perioada 13.01.2015 până la 13 iunie 2015, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 02.10.2017, adică în termenul general de prescripţie, de trei ani, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2517 din C. civ.

Chiar dacă reclamantul a afirmat faptul că a fost deconectat la data de 11.02.2013, efectele acestei măsuri au continuat să se producă faţă de reclamantul care a încercat să obţină repararea prejudiciului moral în instanţă, însă cererile sale i-au fost respinse, a motivat tribunalul.

Prima instanţă a constatat că neanalizarea corectă de către pârâtă a situaţiei de fapt existente la faţa locului a contribuit în mod nemijlocit la crearea unui prejudiciu reclamantului pentru pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volţi) către atelierul electric, în perioada 13.01.2015 până la 13 iunie 2015.

Atitudinea pârâtei, a reţinut tribunalul, s-a menţinut şi după înstrăinarea de către numitul B. în anul 2012 către numitul F., pârâta având aceeaşi justificare faţă de reclamant în sensul că a transferat contractul către acesta din urmă, iar reclamantul nu ar mai avea niciun drept.

În aceste condiţii, reclamantul a continuat să fie prejudiciat prin lipsa de folosinţă a secţiilor atelierului care îi mai rămăseseră în proprietate, fără vreun preaviz, după 14 ani de funcţionare, cu contracte încheiate în anul 2000 şi reînnoite în anul 2003.

Prin urmare, tribunalul, în considerarea dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) C. civ. şi art. 1357 din acelaşi cod, a constatat îndeplinite condiţiile pentru existenţa răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Prima instanţă a argumentat că cererea reclamantului de acordare a unor daune morale pentru prejudiciul suferit prin alterarea vieţii de familie, urmare a faptei culpabile de debranşare nelegală de la reţeaua electrică pentru o perioadă de cca. 9 luni, în contul unei datorii inexistente, astfel cum au statuat instanţele judecătoreşti, se justifică pe deplin, fiind evident disconfortul general suferit de reclamant şi familia sa.

Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, clienţii finali, cum este şi reclamantul, au dreptul să primească despăgubiri de la furnizor ori operatorul de reţea atunci când i se aduc daune din vina acestora, ori în cazul nerespectării indicatorilor de calitate a energiei.

Având în vedere situaţia de confuzie creată şi care s-a perpetuat de-a lungul timpului, care l-a determinat pe reclamant să facă numeroase demersuri la societatea pârâtă şi la organele abilitate ale statului pentru protejarea dreptului său de proprietate, soldate cu eşecuri repetate, dar şi perioada de timp în care reclamantul şi familia sa au fost lipsiţi de beneficiile unei activităţi decente din care să îşi poată suplimenta veniturile, activitate în care reclamantul a investit, precum şi experienţa neplăcută pe care a avut-o anterior cu aceeaşi pârâtă, când locuinţa personală a fost debranşată abuziv o perioadă îndelungată de la alimentarea cu energie electrică, aspect sancţionat în final de instanţele de judecată,urmată de reluarea furnizării de energie electrică, lipsirea reclamantului de energie electrică la secţiile atelierului de întreţinere, prima instanţa a reţinut că aceasta se încadrează în cauzele pentru care reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubiri morale.

În aceste condiţii, tribunalul a motivat că obligarea pârâtei la plata sumei 15.000 RON daune morale este de natură a acoperi prejudiciul suferit de reclamant, instanţa reţinând din cuprinsul înscrisurilor ataşate la dosar, că reclamantul a avut de suferit din cauza relaţiilor tensionate create între părţi şi în ce priveşte starea sa de sănătate, suferind un accident vascular cerebral în luna octombrie 2016 pe un fond de stres şi tulburare depresivă majoră acumulată încă din anul 2013, potrivit înscrisurilor medicale de la dosar, perioadă care corespunde celei în care reclamantul a fost debranşat de la energia electrică mai întâi cu locuinţa personală şi ulterior cu atelierul.

3. Împotriva acestei sentinţe, atât reclamantul A., cât şi pârâta CEZ Vânzare S.A. au formulat, fiecare, câte o cerere de apel, care au fost respinse prin decizia nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a Ii-a Civilă.

În considerentele acestei decizii, în limita criticilor formulate de apelanta-pârâtă, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că modalitatea de soluţionare a excepţiilor invocate de pârâta CEZ Vânzare S.A. este temeinică şi legală.

Astfel, analizând coroborat înscrisurile depuse la dosar, instanţa de apel a reţinut că, în mod temeinic, a concluzionat tribunalul în sesnul că reclamantul a păstrat în patrimoniu dreptul de proprietate asupra unei părţi a imobilului, respectiv suprafaţa totală de 24,57 mp din care 15.52 mp suprafaţă construită şi 9.05 mp teren aferent construcţiei şi construcţie compusă dintr-o încăpere şi oficiu.

Instanţa de apel a constatat că, ulterior înstrăinării de către reclamant a unei părţi a imobilului, între acesta şi furnizorul de energie electrică au fost încheiate succesiv contractele de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali şi similari nr. x/01.02.2000, y/01.02.2000 şi respectiv x/26.08.2003, având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum "atelier întreţinere reparaţii" şi respectiv "atelier electric".

Instanţa de apel a reţinut că alegaţiile pârâtei potrivit cărora a sistat furnizarea energiei electrice întrucât reclamantul nu mai era proprietarul bunului, iar pentru imobilul în cauză a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu F. (dobânditorul subsecvent al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/23.09.1999 de BNP C.), nu pot fi primite în condiţiile în care, astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză s-a obligat faţă de reclamant să-i furnizeze energie electrică la acest loc de consum ulterior înstrăinării unei părţi a imobilului.

Ca atare, în mod temeinic a reţinut tribunalul că reclamantul, în calitate de proprietar al imobilului menţionat, cu care pârâta avea o relaţie contractuală, are legitimare procesuală activă în cauza dedusă judecăţii.

Instanţa de apel a constatat că nici existenţa autorităţii de lucru judecat în raport de cauzele înregistrate sub nr. x/2014, y/2015, z/2016 nu poate fi reţinută.

În considerarea art. 430 C. proc. civ., verificand existenta elementelor lucrului judecat, instanţa de apel a reţinut că atât în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015, nr. z/2016, cat si in prezenta cauza au figurat in calitate de reclamant E. şi în calitate de pârâtă CEZ Vânzare S.A., fiind indeplinită conditia identităţii de parti.

În ceea ce priveşte obiectul, s-a reţinut că in dosarul nr. x/2014 a fost analizată cererea de acordare a daunelor morale solicitate ca urmare a întreruperii energiei electrice furnizate în baza contractului x/18.02.2013, încheiat pentru partea din imobil înstrăinată de reclamant, în timp ce în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2016 reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul încercat în perioade de timp anterioare datei de 13.01.2015. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acoperirea prejudiciului moral încercat ca urmare a debranşării în perioada 13.01.2015-13.06.2015.

Ca atare, contrar alegaţiilor apelantei pârâte, instanţa de prim control judiciar a reţinut că obiectul prezentei cauze îl constituie repararea unui alt prejudiciu încercat de reclamant decât cele deduse judecăţii în cauzele în raport de care s-a invocat excepţia, astfel încât nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, a apreciat tribunalul în sensul că întreruperea furnizării energiei electrice către imobilul proprietatea reclamantului se circumscrie noţiunii de faptă ilicită, condiţie a antrenării răspunderii pârâtei.

Contrar alegaţiilor pârâtei, instanţa de apel a argumentat că pentru imobilul situat în str. x, încă din anul 2003, conform contractului x/26.08.2003, au fost prevăzute două coduri ale locului de consum, astel încât preluarea de către F. a unuia dintre acestea, nu înlătură obligaţia pârâtei de a continua furnizarea energiei electrice către cel de-al doilea, respectiv imobilul pentru care reclamantul a dovedit existenţa unui drept de proprietate.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că reclamantul a suportat un prejudiciu atât prin îngrădirea folosinţei imobilului în absenţa unei utilităţi esenţiale, cât şi prin restrângerea posibilităţii de a desfăşura o activitate profesională o perioada lungă de timp, respectiv de 6 luni, în speţă avându-se în vedere exclusiv perioada dedusă judecăţii, ca urmare a privării de folosirea energiei electrice.

În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral, instanţa de apel a motivat că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, repercusiunile pe plan social, personal, profesional al victimei, durata menţinerii consecinţelor vătămării, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, criterii subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Statuând în echitate, în lipsa unor criterii legale, instanţa de apel a considerat că suma solicitată de reclamant este disproporţionat de mare şi că prejudiciul moral suferit de acesta poate fi reparat cu suma de 15000 RON acordată de judecătorul primei instanţe, criticile formulate de apelanţi vizând acest aspect impunându-se a fi respinse.

Instanţa de apel a reţinut că prejudiciul suferit de reclamant este o consecinţă directă a faptei pârâtei, astfel încât şi cea de-a patra condiţie a angajării răspunderii acesteia este îndeplinită.

4. La data de 4 decembrie 2018, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

De asemenea, la 3 decembrie 2018 împotriva aceleiaşi decizii şi pârâta CEZ Vânzare S.A. a formulat recurs.

Recurentul-reclamant A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul majorării cuantumului daunelor morale.

A precizat recurentul-reclamant că înţelege să critice decizia atacată doar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, considerând că este neîndestulător cuantumul daunelor morale de 15.000 RON raportat la perioada pentru care s-au solicitat daune morale privind întreruperea abuzivă a curentului electric către secţiile atelierului electric.

Pentru această situaţie pârâta este direct responsabilă, întrucât a persistat şi persistă în continuare în greşeli, încălcând intenţionat, cu rea-credinţă, normele de drept, Constituţia, legile şi drepturile fundamentale ale omului.

Recurentul-reclamant a precizat că pârâta în data de 11.02.2013, şi-a însuşit instalaţiile şi echipamentele electrice şi le-a vândut unui terţ, motivând că familia sa nu mai este proprietarul clădirii şi terenului aferent în care funcţiona atelierul electric.

A mai arătat recurentul-reclamant că, la câteva ore după întreruperea alimentării cu energie electrică a atelierului, pârâta a intervenit şi asupra instalaţiilor electrice ale locuinţei sale din str. x, motivând că reclamantul are datorii provenite din facturi nestornate, locuinţa fiind rebranşată la reţeaua electrică în mod voluntar la 23 noiembrie 2016. Procedând în acest fel, pârâta şi-a recunoscut culpa.

A susţinut recurentul-reclamant că atelierul electric are în continuare activitatea oprită, pârâta refuzând să îndrepte gravele erori comise prin nerspectarea art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale.

Recurentul-reclamant a arătat că dispoziţiile art. 1277 C. civ. prevăd un termen de preaviz, însă, în speţă, intimata nu a emis niciun preaviz, ci şi-a însuşit pur şi simplu bunuri care nu îi aparţineau şi apoi le-a vândut.

Mai mult decât atât, din anul 2000 de când s-a înfiinţat atelierul electric şi când au fost încheiate contractele de furnizare a energiei electrice trifazice, recurentul a arătat că nu a vândut niciun centimetru pătrat de clădire sau teren, subliniind că familia sa este îndreptăţită la daune morale pentru daune aduse demnităţii, cinstei, sănătăţii, onoarei şi reputaţiei, în formă continuă şi continuată.

Recurenta-pârâtă CEZ Vânzare S.A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

În argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod eronat a respins excepţia autorităţii şi puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condiţiile în care pe rolul instanţelor judecătoreşti au mai existat trei litigii având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 2852/95/2016, care au fost soluţionate definitiv în favoarea societăţii pârâte.

Instanţa de apel nu a avut in vedere că în dosarul nr. x/2014 s-a respins cererea de obligare a CEZ Vânzare S.A. la plata daunelor morale in cuantum de 10.000.000 RON pentru daune aduse sănătăţii, demnităţii, onoarei si reputaţiei reclamantului si familiei sale prin intreruperea ilegala a furnizării energiei electrice către atelierul electic si însuşirea abuziva a contractului de furnizare a energiei electrice. Astfel, prin sentinţa nr. 132, pronunţata de Tribunalul Gorj, la data de 10.09.2014, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului E., soluţie care a rămas definitiva la data de 06.10.2015, prin constatarea de către Curtea de Apel Craiova a intervenirii perimării apelului declarat de reclamantul E..

În dosarul nr. x/2015, prin sentinţa nr. 167 din 14.12.2015, Tribunalul Gorj a respins, ca nefondata, cererea de obligare a pârâtei CEZ Vânzare S.A. la plata daunelor morale in cuantum de 25.000.000 RON, pentru daune morale in forma continua şi continuata de 240 de zile de intrerupere abuziva a furnizării energiei electrice către atelierul electic, perioada cuprinsa intre 12.05.2014-12.01.2015. Această sentinţă a rămas definitiva si irevocabila la 23.03.2017, prin constatarea de către Curtea de Apel Craiova a tardivităţii declarării apelului formulat de E. si respingerea ca nefondat a recursului, declarat de E., de către înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

În dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea, de obligare a CEZ Vânzare S.A. la plata daunelor morale in cuantun de 10.000.000 RON pentru daune morale in forma continua si continuata pentru 455 de zile de intrerupere abuziva a furnizării energiei electrice trifazice către atelierul electic, perioada cuprinsa intre 11.02.2013-12.05.2014. Astfel, prin sentinţa nr. 27/2017, pronunţata de Tribunalul Gorj, la data de 07.03.2017, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat si s-a respins cererea reclamantului E., soluţie care a rămas definitiva la data de 20.09.2017, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de E..

Astfel, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 431 C. proc. civ., încălcând aceste dispoziţii, precum şi pe cele ale art. 430 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care cererea de chemare în judecată pendinte are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi poartă între aceleaşi părţi.

Recurenta-pârâtă a susţinut că, în mod greşit s-a reţinut că nu a existat autoritate şi putere de lucru judecat datorită faptului că este vorba de o perioadă nouă, respectiv 13.01.2015 -13.06.2015, în condiţiile în care obiectul cererii este acelaşi, respectiv, daune morale în formă continuă şi continuată de întrerupere abuzivă a furnizării energiei electrice către atelierul electric.

În mod nelegal instanţa de apel a respins excepţia in condiţiile in care exista indentitate de parti, de cauza, precum si de obiect, întrucât prin cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014, nr. y/2015 si nr. 2852/95/2016, si prezenta cauza reclamantul a solicitat acelaşi lucru, respectiv obligarea CEZ Vanzare S.A. la plata asa ziselor despăgubiri morale in forma continua si continuata pentru zilele de asa zisa intrerupere abuziva a furnizării energiei electrice trifazice către atelierul electric, daune aduse sănătăţii, demnităţii, onorei si reputaţiei sale si a familiei sale, singurele aspecte ce diferenţiază cele patru cereri de chemare in judecata constând in cuantumul despăgubirilor, numărul de zile si perioadele pentru care s-au solicitat daunele morale.

Or, respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, a susţinut recurenta-pârâtă, presupune, in ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasa odată tranşata de instanţa sa nu mai poată fi adusa inaintea judecaţii.

Totodată, a susţinut recurenta-pârâtă, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a avut in vedere ca efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are si o accepţiune lato sensu care semnifica puterea de lucru judecat. Aceasta presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabila ca exprima adevărul si ca nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi schimbarea soluţiei instanţei de apel in sensul admiterii excepţiei autorităţii si puterii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului având în vedere că acesta nu mai deţine imobilul respectiv.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că a incheiat contract de furnizare a energiei electrice, pentru imobilul din loc. Motru, str. x, jud. Gorj, cu numitul F., iar cu reclamantul E. există un contract pentru aceeaşi locaţie, dar pentru un alt imobil invecinat.

La data de 18.02.2013, in baza titlului de proprietate din 21.09.2012, emis de BNP G., pentru imobilul situat in localitatea Motru, str. x, jud. Gorj, s-a incheiat Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici cu numitul F., s-a mai arătat.

Prin urmare, întrucât in prezent imobilul, care era alimentat prin instalaţia in cauza, nu se mai afla in proprietatea reclamantului, iar titularul contractului de furnizare a energiei electrice incheiat cu societatea pârâtă este numitul F., reclamantul nu mai are calitate procesuala activa in prezenta cauza.

În dezvoltarea motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegala, in condiţiile in care in baza titlului de proprietate din 21.09.2012, emis de BNP G., dl. F. a întreprins demersurile necesare in vederea preluării contractului de furnizare a energiei electrice pentru imobilul situat in loc. Motru, str. x, jud. Gorj, iar, la data de 18.02.2013, pentru acest imobil a fost încheiat Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. x cu dl. F., fiind vorba de o preluare de contract de către acesta, in calitate de nou proprietar.

Instanţa de apel a retinut, in mod eronat, ca la locul de consum respectiv s-a intrerupt furnizarea energiei electrice la data de 11.02.2013, in condiţiile in care nu a existat o intervenţie asupra instalaţiei electrice care sa perturbe consumul de energie electrica aferent acelui loc de consum, a precizat recurenta-pârâtă.

În continuare, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a analizat materialul probator sau l-a analizat eronat şi, de asemenea, nu a avut in vedere ca F. a cumpărat imobilul din loc. Motru, str. x, jud. Gorj de la B. si H., care cumpăraseră acest imobil in 23.09.1999 de la E. si I., fara insa sa se solicite in această perioada schimbarea titularului de partida.

Un element esenţial in soluţionarea acestui litigiu, a menţionat recurenta-pârâtă, este faptul că, fiind o preluare a locului de consum, nu a existat niciodată o intrerupere a furnizării energiei electrice la acest loc de consum, astfel incat daca ar fi fost in continuare posesorul imobilului respectiv ar fi rezultat ca ar fi beneficiat in continuare de energie electrica.

Astfel, instanţa de fond in mod eronat a susţinut că s-ar fi întrerupt energia electrica la imobilul respectiv, intrucat acest fapt nu s-a intamplat, neexistand nici o dovada in acest sens, in cazul de fata fiind vorba doar de o preluare a titularului de contract şi nu de o deconectare a locului de consum.

Prin urmare, a susţinut recurenta-pârâtă, soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru atragerea răspunderii societăţii pârâte, respectiv existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi culpa sau vinovăţia societăţii pârâte, în condiţiile în care locul de consum nu a fost deconectat. Cum reclamantul a vândut imobilul în cauză, rezultă implicit că a pierdut calitatea de titular al contractului de furnizare a energiei electrice.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale pe care instanţa le-a acordat, recurenta-pârâtă a apreciat că acestea nu sunt dovedite atât în ceea ce priveşte materialitatea lor, cât şi în ceea ce priveşte întinderea acestora.

Recurenta-pârâtă a menţionat că la dosarul cauzei nu exista nici o dovada privind valoarea daunelor solicitate, iar, cum pârâta nu se afla in culpa nu poate exista un temei pentru care sa fie obligata la plata unor astfel de daune.

Totodată, s-a arătat că în cuantificarea unui eventual prejudiciu moral, trebuie ţinut cont de faptul ca aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Recurenta-pârâtă a susţinut că acordarea de daune morale in litigiul privind imobilul din Motru, strada x, nr. 6, apartament 9, judeţul Gorj, cod loc consum x aferent codului de client x, casnic, nu presupune ca trebuie sa se acorde astfel de daune si in prezenta cauza fara o analiza obiectiva, in condiţiile in care in cauza de fata nu a existat o întrerupere a furnizării energiei electrice.

S-a mai arătat că deconectarea din 12.02.2013 a privit imobilul din Motru, strada x, nr. 6, apartament 9, judeţul Gorj, cod loc consum x aferent codului de client x, casnic, şi nu imobilul din prezenta cauza din localitatea Motru, str. x, jud. Gorj.

5. Recurenta-pârâtă Cez Vânzare S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A. prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului acestuia.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare.

De asemenea, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Cez Vânzare S.A. prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului acesteia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, iar la data de 20 mai 2020, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului propriu şi anularea ca insuficient timbrat a recursului pârâtei.

La termenul din 21 iulie 2020, stabilit în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în complet de filtru, Înalta Curte, constatând că nu este îndeplinită cerinţa timbrajului în sensul că pentru recursul declarat de pârâta Cez Vânzare S.A. se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum total de 527,5 RON, a amânat cauza la 17 noiembrie 2020 şi s-a pus în vedere acesteia obligaţia de a face dovada achitării sumei de 327,5 RON, reprezentând diferenţa taxei judiciare de timbru datorată.

La 30 septembrie 2020, recurenta-pârâtă s-a conformat obligaţiei stabilite în sarcina sa, depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul solicitat.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Cez Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 989 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la 9 februarie 2021.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul reclamantului A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate întrucât instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material incidente cauzei privind antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, argumentând în mod corect în privinţa cuantumului prejudiciului moral, contestat de recurentul-reclamant, că acesta nu este supus unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere.

Trebuie menţionat că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Aşadar, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. Cuantumul daunelor morale reprezintă rezultatul aprecierii instanţei de apel şi, în consecinţă, vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunţate, necenzurabilă în recurs.

Înalta Curte reţine că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa de apel în mod legal şi temeinic a avut în vedere criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, repercusiunile pe plan social, personal, profesional al victimei, durata menţinerii consecinţelor vătămării, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, criterii subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

În acest sens, statuând în echitate, instanţa de apel în mod judicios a reţinut că suma solicitată de reclamant este disproporţionat de mare şi că prejudiciul moral suferit de acesta poate fi reparat cu suma de 15000 RON acordată de tribunal.

De altfel, prin criticile formulate recurentul-reclamant s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia. Susţinerile privind neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat normele de drept material încălcate care pot să atragă examenul de legalitate.

Prin urmare, întrucât cuantumul daunelor morale este rezultatul aprecierii instanţei de apel şi vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunţate, necenzurabilă în prezentul recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, urmând a respinge recursul declarat de acesta.

Recursul declarat de pârâta Cez Vânzare S.A. este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul pârâtei a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului având în vedere că acesta nu mai deţine imobilul respectiv.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, statuând, în mod temeinic, aşa cum a reţinut şi tribunalul, că reclamantul, în calitate de proprietar al imobilului, cu care pârâta avea o relaţie contractuală, are legitimare procesuală activă în cauza dedusă judecăţii.

Criticile recurentei-pârâte nu susţin nemotivarea, contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată. Or, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Astfel, întrucât în considerente instanţa de apel analizează legitimarea procesuală activă a reclamantului în cauza dedusă judecăţii, face aprecieri concrete cu privire la aceasta şi, totodată, motivează pentru care anume considerente a apreciat că acesta are calitate procesuală activă, decizia este la adăpost de orice critică din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, criticile recurentei-pârâte cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului sunt, în mare parte, legate de modul de soluţionare a acesteia prin raportare la probele administrate în cauză, la stabilirea situaţiei de fapt, care sunt aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, astfel încât nu pot fi analizate în faza procesuală a recursului.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, nu echivalează cu incidenţa unor motive contradictorii ori a unei nemotivări a hotărârii şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, criticile întemeiate pe acest temei vor fi respinse.

În plus, Înalta Curte constată că toate elementele prevăzute la art. 425 lit. b) C. proc. civ. se regăsesc în conţinutul hotărârii recurate.

In argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod eronat a respins excepţia autorităţii şi puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condiţiile în care pe rolul instanţelor judecătoreşti au mai existat trei litigii având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 2852/95/2016, care au fost soluţionate definitiv în favoarea societăţii pârâte.

Critica subsumată acestui motiv de recurs este nefondată, urmând a fi înlăturată.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Textul art. 431 alin. (1) C. proc. civ. reglementează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în manifestarea sa de excepţie procesuală, de natură a opri a doua judecată, în măsura în care este îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Sub aspectul elementelor autorităţii de lucru judecat, rezultă că pentru existenţa acesteia este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Identitatea de părţi presupune participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal

Obiectul cererii de chemare in judecata este pretentia formulată, respectiv folosul urmărit de către reclamant prin introducerea acţiunii, cât şi dreptul subiectiv invocat. Ceea ce interesează din punct de vedere al autorităţii de lucru judecat este ca, din cuprinsul actiunilor, să rezulte că scopul final urmarit de parte este acelaşi.

În ceea ce priveşte cauza, se reţine că aceasta vizează fundamentul raportului juridic dedus judecăţii şi se manifesta practic in situatia de fapt calificată juridic.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, instanţa supremă constată că, în speţă, nu este întrunită cumulativ tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel cum în mod corect au reţinut ambele instanţe devolutive.

Referitor la părţi, se observă că atât în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 2852/95/2016, cât şi in prezenta cauza au figurat in calitate de reclamant E. şi în calitate de pârâtă CEZ Vânzare S.A., fiind îndeplinită condiţia identităţii de părţi, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

În ceea ce priveste, însă, conditia identităţii de obiect, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, în dosarul nr. x/2014 a fost analizată cererea de acordare a daunelor morale solicitate ca urmare a întreruperii energiei electrice furnizate în baza contractului x/18.02.2013 încheiat pentru partea din imobil înstrăinată de reclamant şi vizând perioada 18.02.2013-12.05.2014 şi în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2016 reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul încercat în perioade de timp anterioare datei de 13 ianuarie 2015.

În prezenta cauză reclamantul a solicitat acoperirea prejudiciului moral încercat ca urmare a debranşării în perioada 13 ianuarie 2015-13 iunie 2015.

Aşadar, verificând elementele autorităţii de lucru judecat, în mod corect s-a reţinut, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, întrucât pentru porţiunea de imobil rămasă în proprietatea reclamantului, instanţele anterioare nu s-au pronunţat, iar obiectul prezentei cauze îl constituie repararea unui alt prejudiciu încercat de reclamant decât cele deduse judecăţii în cauzele în raport de care s-a invocat excepţia.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de nelegalitate care vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept, aspecte care nu pot fi reţinute în cauză.

În argumentarea acestui motiv de nelegalitate recurenta-pârâtă aduce în discuţie o serie de chestiuni vizând probele şi situaţia de fapt, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de casare invocat, fiind critici de netemeinicie.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, faptul că la locul de consum menţionat s-a întrerupt furnizarea energiei electrice la data de 11.02.2013, în condiţiile in care nu a existat o intervenţie asupra instalaţiei electrice care sa perturbe consumul de energie electrică aferent acelui loc de consum. De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a analizat materialul probator sau l-a analizat eronat şi, de asemenea, nu a avut in vedere ca F. a cumpărat imobilul din loc. Motru, str. x, jud. Gorj de la B. si H., care cumpăraseră acest imobil in 23.09.1999 de la E. si I., fara insa sa se solicite in această perioada schimbarea titularului de partida.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună acestei instanţe, examinarea în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de acest articol.

Din această perspectivă, se va reţine că o atare verificare presupune reevaluarea stării de fapt, câtă vreme criticile recurentei-pârâte se referă la modul de apreciere a probatoriului, la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele, aspecte care vizează temeinicia şi nu legalitatea deciziei recurate.

Criticile recurentei-pârâte vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, de modalitatea de apreciere a probatoriului, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, a concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Recurenta-pârâtă tinde, în fapt, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă înţelege să conteste şi îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, susţinându-se că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a culpei sau vinovăţiei societăţii pârâte, în condiţiile în care locul de consum nu a fost deconectat.

Potrivit art. 1357 C. civ., "(1)Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Din această perspectivă, Înalta Curte observă că instanţa de apel, în acord cu tribunalul, aplicând dispoziţiile art. 1357 C. civ., a stabilit corect îndeplinirea condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, reţinând că întreruperea furnizării energiei electrice către imobilul proprietatea reclamantului se circumscrie noţiunii de faptă ilicită, că reclamantul a suportat un prejudiciu atât prin îngrădirea folosinţei imobilului în absenţa unei utilităţi esenţiale, cât şi prin restrângerea posibilităţii de a desfăşura o activitate profesională, ca urmare a privării de folosirea energiei electrice, precum şi că prejudiciul suferit de reclamant este o consecinţă directă a faptei pârâtei.

În privinţa criticii recurentei-pârâte vizând cuantumul daunelor morale la plata căreia a fost obligată, fără a mai relua argumentele avute în vedere pentru respingerea recursului reclamantului, care sunt deopotrivă valabile şi pentru analiza recursului pârâtei, se va reţine doar că instanţa de apel, prin evaluarea stării de fapt, a stabilit corect îndeplinirea condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, pronunţând o hotărâre legală.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Cez Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Cez Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.