Bank guarantee allocation in joint venture: exclusive liability and cassation limits on contract interpretation

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 20 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii B.. şi C. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună încetarea acordului de asociere încheiat cu pârâţii la data de 22 septembrie 2015, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 78.000 RON, primul pârât, respectiv 39.000 RON, cel de-al doilea pârât, sume pe care reclamanta le-a plătit cu titlu de garanţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1523 şi 1554 C. civ.

La data de 27.07.2016, pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. au depus întâmpinare prin care au solicitat pe cale de excepţie, anularea acţiunii ca insuficient timbrată, declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, instanţă competentă material, precum şi respingerea acţiunii introductive ca fiind lipsită de interes.

Prin sentinţa civilă nr. 8561 din 28 noiembrie 2016, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâte prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 536 din 27 februarie 2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ilfov, invocată de către reclamantă şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 172 din 6 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 25.01.2018, sub dosar nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 29 mai 2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâte, ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei A. S.R.L. ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâte a sumei în cuantum de 5.933,18 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a arătat că, deşi reclamanta se prevalează de constituirea la data de 19.01.2016, prin aport propriu, exclusiv, a scrisorii de garanţie bancară nr. 16/6365/CC, aceasta nu a făcut dovada efectuării plăţii sumei de 195.000 RON, motiv pentru care, nu se poate reţine neîndeplinirea de către celelalte pârâte a contribuţiei financiare la realizarea sarcinilor contractului de achiziţie.

În ceea ce priveşte nerespectarea de către pârâta C. S.R.L. a obligaţiilor contractuale, în calitate de lider al asocierii, respectiv nerespectarea obligaţiei de management, tribunalul a constatat că această susţinere este una pur formală, fără ca reclamanta să arate în concret care sunt obligaţiile esenţiale nerespectate de pârâtă.

Conform acordului de asociere, tribunalul a reţinut că reclamanta avea obligaţia de a obţine pentru personalul angajat, ce urma să realizeze lucrările la obiectiv, permise de acces şi lucrări, iar pârâta C. S.R.L., în calitate de lider al asocierii, nu avea o astfel de obligaţie.

Astfel cum reiese din adresa nr. x/10.06.2016, a reţinut tribunalul, permisele de lucru nu s-au obţinut din cauza necompletării documentelor solicitate de CNAB prin adresa nr. x/25.03.2016, cu revenire prin adresa nr. x/09.05.2016, adrese pe care reclamanta nu le-a depus la dosarul cauzei. Mai mult, chiar prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a menţionat că deşi a întreprins toate demersurile în vederea obţinerii acestor permise, elaborând şi depunând în cadrul autorităţii contractante documentaţia specifică, acestea nu au fost eliberate, aflându-se într-o imposibilitate absolută de demarare a execuţiei.

În consecinţă, tribunalul a arătat că aspectele invocate de reclamantă nu pot constitui motive care să conducă la admiterea acţiunii în rezoluţiunea contractului, reclamanta nefăcând dovada neîndeplinirii de către pârâte a unor obligaţii contractuale esenţiale.

În ceea ce priveşte excepţia neexecutării contractului, invocată de pârâte, tribunalul a constatat că acest mijloc de apărare nu poate fi opus într-o acţiune în rezoluţiune, ci doar într-o acţiune în executarea contractului, astfel încât a fost respins primul capăt de cerere ca neîntemeiat.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, tribunalul a constatat că prin adresa x/16.12.2015, CNAB nu a acceptat garanţia de bună execuţie a contractului constituită prin actul de fideiusiune nr. x de către pârâta C. S.R.L., motiv pentru care, la cererea reclamantei s-a emis scrisoarea de garanţie bancară nr. 16/6365/CC în valoare de 195.000 RON.

După redarea dispoziţiilor art. 2321 alin. (1)-(4) C. civ. privind scrisoarea de garanţie, din analizarea materialului probator administrat în cauză, tribunalul a constatat că reclamanta, deşi avea sarcina probei, conform art. 249 C. proc. civ., nu a făcut dovada executării garanţiei la cererea beneficiarului şi, totodată, nu s-a făcut dovada plăţii efectuată de reclamantă către bancă, pentru a se justifica dreptul de regres al reclamantei împotriva pârâtelor, astfel încât a fost respins şi acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 1606 din 29 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a declarat apel reclamantă S.C. A. S.R.L., care a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 887 de la 20 mai 2019.

Prin aceeaşi decizie a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă C. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.236 euro, plătibili în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, precum şi la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 824 euro, plătibili în RON la cursul BNR de la data plăţii efective.

În considerentele acestei decizii, reţinând că a fost apelată sentinţa dată pe fondul cauzei, instanţa de prim control judiciar a constatat că în apel s-a depus de către apelanta-reclamantă dovada efectuării plăţii sumei de 195.000 RON cu titlu de garanţie, nedepusă la fond.

Potrivit acordului de asociere încheiat, a reţinut instanţa de apel, rezultă că s-a stabilit contribuţia financiară a fiecărei părţi la realizarea sarcinilor contractului de achiziţie publică, astfel: reclamanta cu o cotă de 40%, pârâta B. S.R.L. cu o cotă de 20%, iar pentru pârâta C. S.R.L o cotă de 40%.

Acest acord de asociere a fost modificat prin minuta din data de 08.01.2016, prin care s-a menţionat că activităţile contractuale pentru fiecare asociat şi sumele aferente sunt specificate în anexă, iar valorile totale rezultate să fie pentru reclamantă de 283.964 euro fără TVA, pentru pârâta B. S.R.L. de 45.000 euro, iar pentru pârâta C. S.R.L. de 95.036 euro.

Obligaţia de a constitui garanţia de bună execuţie în cuantum de 10% din valoarea totală a contractului, respectiv 42.400 euro, fără TVA este prevăzută de art. 14.1 din contractul de prestări servicii nr. x/13.11.2015 în sarcina asocierii, în calitate de prestator.

În cuprinsul acordului de asociere nu se menţionează însă cine are obligaţia de a constitui garanţia de bună execuţie.

În faţa instanţei de apel s-a făcut dovada de către apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., a constituirii prin aport propriu, exclusiv, a scrisorii de garanţie bancară nr. 16/6365 (extrasul de cont nr. 927 din 12.09.2016), dovadă nedepusă în faţa tribunalului, deşi apelanta era în posesia acesteia însă din data de 12.09.2016.

Instanţa de apel a reţinut că problema care se ridică în speţă este aceea a culpei, în sensul că nu se poate reţine o culpă în executarea contractului faţă de intimatele-pârâte, având în vedere cele convenite de părţi prin minuta din 08.01.2016 la pct. 3, precum şi cele menţionate în situaţiile privind costurile, regăsite în anexele minutei.

S-a dovedit, a reţinut instanţa de apel, că neîndeplinirea de către Asociere a contractului de achiziţie a rezultat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor specifice ce reveneau exclusiv A., potrivit Acordului de Asociere, prefigurându-se o culpă a apelantului-reclamant în executarea propriilor îndatoriri contractuale.

Instanţa de apel a constatat că reclamanta a invocat o imposibilitate de a executa obligaţiile asumate contractual de Asociere prin contractul de achiziţie, si care îi reveneau în mod exclusiv, ca urmare a tergiversării de către CNAB a eliberării unui permis de lucru pe pista Aeroportului Henri Coanda. Însă, a reţinut instanţa de prim control judiciar. nu le poate fi opusa intimaţilor-pârâţi, şi nici nu s-a susţinut de către A., că aceste circumstanţe ar fi putut fi reţinute în culpa celorlalţi membri ai Asocierii.

Astfel cum rezultă din dovezile depuse de apelantă, a reţinut instanţa de apel, aceasta însăşi invocă faptul că neîndeplinirea obligaţiilor ce reveneau în mod exclusiv A. s-ar datora conduitei culpabile a CNAB, iar nu a intimatelor-pârâte, sens în care în cererea de chemare în judecată se arată că "deşi a întreprins toate cele ce se impuneau în vederea obţinerii acestor permise, elaborând şi depunând în cadrul autorităţii contractante, documentaţia specifică, acestea nu ne-au fost eliberate fapt ce ne-a împiedicat a proceda la demararea lucrărilor efective".

Instanţa de apel a constatat că, prin adresa nr. x/10.06.2016, C.N. Aeroporturi Bucureşti S.A. a procedat la rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/13.11.2015, având în vedere neîndeplinirea şi îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate, iar conform acordului de asociere, reclamanta avea obligaţia de a obţine pentru personalul angajat ce urma să realizeze lucrările la obiectiv permise de acces şi lucrări.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a reţinut că aspectele invocate de către apelanta-reclamantă nu pot conduce la admiterea acţiunii în rezoluţiunea contractului, cum corect s-a reţinut şi de tribunal, nefăcându-se dovada de către apelantă a neîndeplinirii de către pârâtele-intimate a unor obligaţii contractuale esenţiale.

Instanţa de apel a reţinut că cererea reclamantei prin care se solicită ca pârâtele să fie obligate la suportarea, conform cotelor din contractul de asociere, a pretinsului prejudiciu suferit de A. ca urmare a constituirii unei garanţii de buna execuţie, în cuantum total de 195.000 RON, este neîntemeiată. Şi aceasta, întrucât, părţile au stabilit prin pct. 3 din minută ca fiecare asociat va suporta integral sumele imputate de către beneficiar (CNAB), în cazul în care acestea reprezintă penalităţi sau daune interese datorate neîndeplinirii sarcinilor ce i-ar fi revenit respectivului asociat. În plus, reclamanta nu indică niciun temei contractual în baza căruia ar fi îndreptăţită să solicite celorlalţi asociaţi suportarea prejudiciului produs în eventualitatea executării garanţiei de buna execuţie.

In speţă, instanţa de apel a reţinut că pretinsa executare de către CNAB a garanţiei de bună execuţie constituite de către A. este expresia unor daune interese la care autoritatea contractanta este îndreptăţită, prejudiciul suferit de către CNAB ca urmare a neexecutării conforme a contractului de achiziţie fiind prestabilit, prin emiterea scrisorii de garanţie bancară, anterior apariţiei cauzei de neexecutare şi echivalând cu contravaloarea garanţiei astfel constituite.

Instanţa de apel a constatat că, simplul fapt că, nu a fost acceptata de către CNAB garanţia de buna execuţie constituita iniţial de C. in calitate de lider al Asocierii, nu justifica măsura suportării în solidar a sumei reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie bancara prezentate în mod voluntar de către A., cel puţin atât timp cat este incontestabil că a fost reziliat Contractul de Achiziţie pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce reveneau A., iar nu ca urmare a neconstituirii garanţiei de buna execuţie.

Apelanta s-a obligat în nume propriu faţă de D. pentru emiterea scrisorii de garanţie bancara, raportul obligaţional luând astfel naştere doar între această bancă şi clientul sau, în condiţiile în care nu a fost conferit în favoarea A. niciun mandat de reprezentare a Asocierii pentru obţinerea garanţiei de buna execuţie în condiţiile arătate, s-a mai reţinut.

Singura modalitate în care apelanta ar putea să solicite rambursarea de către ceilalţi asociaţi, conform cotelor de participare in asociere, a sumelor suportate în ipoteza executării de către CNAB a garanţiei de buna execuţie, ar fi ca A. sa demonstreze ca revine C. sau B. culpa pentru neexecutarea contractului de achiziţie ori sa probeze cel puţin o culpa comuna a asociaţilor, insa prezentul apel nu este în măsură sa susţină aceste ipoteze, ci în schimb exhiba pretinsa culpa a CNAB care l-ar fi împiedicat pe apelantul-reclamant să execute lucrările care erau în sarcina sa, cum corect s-a invocat de către pârâtele intimate.

4. La data de 6 iulie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 887 din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta a arătat că instanţa de apel şi-a însuşit concluzia potrivit căreia neîndeplinirea contractului de achiziţie a rezultat ca urmare a nerealizării obligaţiilor specifice ce reveneau exclusiv reclamantei, neprocedând la o analiză punctuală a obligaţiilor ce reveneau fiecărui asociat şi la o comparare a acestora cu cele reţinute ca temei al rezilierii contractului de achiziţie publică.

Deşi invocă drept fundament al concluziei sale adresa x/10.06.2016 a autorităţii contractante, în care se reţin o serie de motive si situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, instanţa nu a procedat la o analiză detaliată a acestora, prin raportare la obligaţiile asumate de fiecare dintre cei trei asociaţi în cadrul acordului de asociere.

A considerat recurenta că, dacă s-ar fi procedat astfel, s-ar fi constatat că, în realitate, motivele invocate de autoritatea contractantă în susţinerea rezilierii sunt motive ce se circumscriu sferei obligaţiilor de management al contractului, obligaţii ce reveneau eminamente liderului de asociere, sau motive ce ţin de neîndeplinirea obligaţiilor a celor doi asociaţi pârâţi.

Recurenta a apreciat că, procedând astfel, instanţa a nesocotit o obligaţie esenţială, încălcând dreptul la apărare şi la un proces echitabil, când nu a analizat susţinerile sale privind existenta unor obligaţii ce reveneau intimaţilor, neîndeplinirea acestora putându-se constitui în veritabile temeiuri ale cererii de rezoluţiune.

Mai mult, s-a arătat, instanţa a reţinut în mod greşit că singurele obligaţii ce le reveneau intimaţilor asociaţi erau acelea de verificare si, respectiv de printare şi multiplicare documentaţie, respectiv distribuire, deci obligaţii subsecvente şi accesorii unor obligaţii principale, ce i-ar fi revenit reclamantei, negându-se rolul asumat de asociatul C. S.R.L., de lider al asocierii. Chiar dacă în acordul de asociere nu se prevedea expressis verbis că obligaţia de constituire a garanţiei de buna execuţie este una ce revine tuturor asociaţilor, este evident ca nu se poate retine o obligaţie in sarcina exclusivă a unui asociat.

Raportându-se la art. 1267 C. civ., recurenta a considerat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile contractuale, în sensul ca nu era în sarcina tuturor asociaţilor obligaţia de a constitui şi suporta garanţia de bună execuţie faţă de faptul că, din economia acordului de asociere, rezultă că obligaţiile asumate sunt divizibile, revenind fiecăruia dintre asociaţi să suporte, proporţional cu cotele de participare, obligaţiile generale în sarcina asocierii.

A apreciat recurenta că, maniera de interpretare a instanţei de apel contravine regulii de interpretare sistematice, dat fiind faptul că o clauză trebuie întotdeauna interpretată prin raportare la întregul act.

Din această perspectivă recurenta a relevat faptul că simpla neîndeplinire de plată a garanţiei era suficientă pentru a se pronunţa rezoluţiunea acordului de asociere, obligaţia de constituire a garanţiei fiind una esenţială, determinantă, atâta timp cat încheierea contractului cu autoritatea contractantă era condiţionată de constituirea garanţiei.

Recurenta a precizat ca a făcut dovada plaţii sumelor cu titlu de garanţie, fapt ce putea şi trebuia să fundamenteze o soluţie de admitere şi a petitului privind obligarea pârâţilor la restituirea sumelor, potrivit cu cotele de contribuţie ce le reveneau.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 septembrie 2019, intimata C. S.R.L. a invocat excepţia insuficientei timbrări a recursului susţinând că taxa judiciară de timbru nu a fost corect calculată în raport de valoarea pretenţiilor în litigiu, în opinia intimatei taxa judiciară de timbru este în sumă de 13.541,30 RON, astfel cum a fost calculată şi în apel.

O altă excepţie invocată de intimată este cea a tardivităţii cererii de recurs, opinia intimatei fiind aceea că recursul a fost formulat cu depăşirea termenului legal reglementat de art. 482 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că decizia atacată a fost comunicată recurentei la 6 iunie 2019, iar recursul a fost înregistrat la instanţă la data de 9 iulie 2019.

Intimata formulează şi o treia excepţie, privind nulitatea cererii de recurs în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare, acestea înţelegând să nu-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţiile insuficientei timbrări, tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă C. S.R.L., prin întâmpinare, pentru motivele reţinute în cuprinsul acelei încheieri şi a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Deşi, recursul a fost întemeiat în drept doar pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prin cererea de recurs autoarea căii extraordinare de atac a invocat şi încălcarea dreptulului la apărare şi la un proces echitabil, aceste critici pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a procedat la o analiză punctuală a obligaţiilor ce reveneau fiecărui asociat şi la o comparare a acestora cu cele reţinute ca temei al rezilierii contractului de achiziţie publică, nu a procedat la o analiză detaliată a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, prin raportare la obligaţiile asumate de fiecare dintre cei trei asociaţi în cadrul acordului de asociere.

Procedând astfel, a susţinut recurenta, instanţa de apel a nesocotit o obligaţie esenţială, încălcând dreptul la apărare şi la un proces echitabil, având în vedere că nu a analizat susţinerile sale privind existenţa unor obligaţii ce reveneau intimaţilor, neîndeplinirea acestora putându-se constitui în veritabile temeiuri ale cererii în rezoluţiune.

Relevând critici sub aspectul neanalizării susţinerilor sale privind existenţa unor obligaţii ce reveneau intimaţilor, neîndeplinirea acestora putându-se constitui în veritabile temeiuri ale cererii de rezoluţiune, recurenta a susţinut încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, însă Înalta Curte constată că o astfel de încălcare nu poate fi reţinută în cauză.

Trebuie menţionat că dreptul la apărare al părţilor dă expresie întregului complex de garanţii şi drepturi procesuale instituite de lege, printre aceste drepturi şi garanţii fiind dreptul părţilor de a face cereri, de a cunoaşte actele de la dosar, de a propune probe, de a le fi analizate apărările, precum şi dreptul lor de a participa la dezbateri şi de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac, iar nesocotirea de către instanţă a oricăreia dintre acestea constituie o încălcare a dreptului la apărare susceptibilă să atragă nulitatea hotărârii, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, consacră asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, în soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil, astfel că nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul încălcării dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Verificând considerentele deciziei recurate, se constată că instanţa de apel a efectuat o analiză atentă a tuturor motivelor de apel, reţinând că aspectele invocate de către reclamantă nu pot conduce la admiterea acţiunii în rezoluţiunea contractului, nefăcându-se dovada neîndeplinirii de către pârâtele-intimate a unor obligaţii contractuale esenţiale.

Astfel, instanţa de apel, având în vedere cele convenite de părţi prin minuta din 08.01.2016 la pct. 3, precum şi cele menţionate în situaţiile privind costurile, regăsite în anexele minutei, a conchis că nu se poate reţine o culpă în executarea contractului faţă de intimatele-pârâte, iar neîndeplinirea de către Asociere a contractului de achiziţie este rezultatul neîndeplinirii obligaţiilor specifice ce reveneau exclusiv A., potrivit Acordului de Asociere, prefigurându-se o culpă a reclamantei în executarea propriilor îndatoriri contractuale.

De asemenea, analizând motivele de apel, instanţa de prim control judiciar a constatat faptul că reclamanta a invocat o imposibilitate de a executa obligaţiile asumate contractual de Asociere prin contractul de achiziţie, si care îi reveneau în mod exclusiv, ca urmare a tergiversării de către CNAB a eliberării unui permis de lucru pe pista Aeroportului Henri Coanda, statuând, însă, că nu le poate fi opusă intimatelor-pârâte, şi nici nu s-a susţinut de către A., că aceste circumstanţe ar fi putut fi reţinute în culpa celorlalţi membri ai Asocierii. De altfel, aşa cum a reţinut instanţa de apel, reclamanta însăşi invocă faptul că neîndeplinirea obligaţiilor ce reveneau în mod exclusiv A. s-ar datora conduitei culpabile a CNAB, iar nu a intimatelor-pârâte.

Având în vedere cele convenite de părţi prin pct. 3 din minută, în sensul ca fiecare asociat va suporta integral sumele imputate de către beneficiar (CNAB), în cazul în care acestea reprezintă penalităţi sau daune interese datorate neîndeplinirii sarcinilor ce i-ar fi revenit respectivului asociat, faptul că reclamanta nu indică niciun temei contractual în baza căruia ar fi îndreptăţită să solicite celorlalţi asociaţi suportarea prejudiciului produs în eventualitatea executării garanţiei de buna execuţie, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că cererea reclamantei prin care se solicită ca pârâtele să fie obligate la suportarea, conform cotelor din contractul de asociere, a pretinsului prejudiciu suferit de A. ca urmare a constituirii unei garanţii de buna execuţie, în cuantum total de 195.000 RON, este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat modul de îndeplinire a contractului de către părţi, răspunzând argumentat motivelor de apel cu care a fost învestită, neputându-se reţine susţinerile recurentei în sensul că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanţa de apel a examinat problema de fond supusă judecaţii, analizând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei vizând lipsa unei analize privind modul de îndeplinire a contractului, în condiţiile în care aşa cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, aspectele în legătură cu care se invocă încălcarea dreptului la apărare şi dreptul la un proces echitabil fiind în realitate argumente în susţinerea motivelor de apel analizate.

Prin urmare, în contextul în care instanţa de apel a realizat o examinare efectivă a mijloacelor de probă, au fost primite apărările părţilor şi s-a efectuat o analiză atentă, completă şi corectă a modului în care părţile au stabilit drepturile şi obligaţiile contractuale, a modului de îndeplinire a contractului, a tuturor argumentelor părţilor, arătând în concret de ce a înlăturat anumite apărări şi pentru ce motiv altele au fost considerate întemeiate, iar motivele de apel au fost cercetate în limitele învestirii, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privinţa legalităţii deciziei recurate, de natură a face aplicarea dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Aspectele de nelegalitate din perspectiva criticilor legate de contractul de asociere în sensul reţinerii greşite de către instanţă a faptului că singurele obligaţii ce le reveneau intimaţilor asociaţi erau acelea de verificare si, respectiv de printare şi multiplicare documentaţie, respectiv distribuire, deci obligaţii subsecvente şi accesorii unor obligaţii principale, ce i-ar fi revenit reclamantei, negându-se rolul asumat de asociatul C. S.R.L., de lider al asocierii, nu pot fi reţinute.

Recurenta tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a interpretării contractului de asociere de către instanţa de apel, din perspectiva aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Dezvoltarea criticilor recurentei exprimă doar nemulţumirea acesteia faţă de soluţia instanţei de apel, tinzându-se în realitate la reanalizarea în faza recursului a materialului probator administrat, în vederea reconsiderării situaţiei de fapt, aspect nepermis în acest grad de jurisdicţie care este reglementată exclusiv în sensul asigurării cenzurii hotărârii recurate din punct de vedere al legalităţii.

În alţi termeni, se reţine că, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs, nu au fost evidenţiate critici concrete de nelegalitate prin raportare la motivele de nelegalitate prevăzute de lege, ci doar s-a susţinut că simpla neîndeplinire de plată a garanţiei era suficientă pentru a se pronunţa rezoluţiunea acordului de asociere, obligaţia de constituire a garanţiei fiind una esenţială, determinantă, atâta timp cât încheierea contractului cu autoritatea contractantă era condiţionată de constituirea garanţiei.

Sub aparenţa încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, recurenta invocă aspecte de netemeinicie şi, în consecinţă, pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, susţinerile recurentei, prin raportare la art. 1267 C. civ., în sensul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile contractuale, întrucât nu era în sarcina tuturor asociaţilor obligaţia de a constitui şi suporta garanţia de bună execuţie faţă de faptul că, din economia acordului de asociere, rezultă că obligaţiile asumate sunt divizibile, revenind fiecăruia dintre asociaţi să suporte, proporţional cu cotele de participare, obligaţiile generale în sarcina asocierii, nu sunt întemeiate, în condiţiile în care acestea relevă nemulţumirea recurentei cu privire la situaţia juridică dintre părţi reţinută pe baza probelor administrate, la modalitatea de interpretare a probatoriului şi la modul de stabilire a situaţiei de fapt, fără a indica în ce măsura instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material aplicabile în speţă.

Deşi, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, recurenta, prin criticile formulate, tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă, respectiv a acordului de asociere încheiat cu pârâţii la data de 22.09.2015, a contractului de achiziţie, a minutei din 08.01.2016, a scrisorii de garanţie bancara nr. 16/6365/CC, a extrasului de cont nr. 927/12.09.2016, a corespondenţei dintre parti şi cea purtata cu CNAB, precum şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului.

Recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor formulate, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanţa de prim control judiciar a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor formulate de apelanta-reclamantă, reţinând situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de particularităţile speţei, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurentei-reclamante, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 887 din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.