Prosecutor's limitation-based refusal quashed; case remanded for investigation into forged identity fraud.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 9 martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara P.M., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, față de intimatul M.A.V.E.

În motivarea sentinței se reține că, prin rezoluția din 12 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (în dosarul nr. 1204/P/2003), în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul M.A.V.E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 292, 291 și 293 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale potrivit art. 121-122 lit. d) C. pen.

În motivare se mai arată că, de asemenea justificat organul de urmărire penală, s-a rezumat doar la soluționarea laturii penale, deoarece în raport de prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., legea nu obligă și la rezolvarea laturii civile.

Nemulțumită de această hotărâre, în termenul legal, petiționara a declarat recurs, reluând motivele invocate prin plângere și stăruie a se vedea că în realitate nu s-au efectuat nici un fel de cercetări.

Recursul este fondat.

Verificându-se dosarul parchetului, respectiv dosarul nr. 1204/P/2003, Curtea constată că în cauză, într-adevăr nu s-au întreprins nici un fel de cercetări penale cu privire la faptele penale ce au fost reclamate de petentă.

Astfel, petenta solicită a fi efectuate toate cercetările, privitoare la datele reale și exacte de stare civilă, ale intimatului M.A.V.E., în raport cu cele pe care acesta le-a prezentat în instanța civilă. Numai în acest mod se susține în plângerea penală, se va putea observa că, intimatul, folosind acte false, asupra identității sale, a ajuns să obțină dreptul de proprietate asupra imobilului din str. Barbu Văcărescu (a se vedea sentința civilă nr. 10502 din 28 noiembrie 1994 a Judecătoriei sector 2 București).

Acesta fiind conținutul plângerii penale, se impuneau a se întreprinde cercetări de lămurire, asupra celor ce se reclamă respectiv infracțiunile prevăzute de art. 292, 291 și 293 C. pen., de către intimatul M.A.V.E.

Cum urmărirea penală în cauză, s-a mulțumit doar a primi acte depuse de părțile implicate în litigiu, fără verificarea oficială a acestora, fără analiza efectivă și stabilirea datei comiterii infracțiunilor și fără ascultarea intimatului M.A.V.E., nu se poate verifica dacă, la concluzia „prescrierii răspunderii penale” s-a ajuns în mod corect sau nu.

Astfel, motivarea rezoluției, de fapt nu există și se mulțumește a indica strict doar că, „pentru faptele penale reclamate s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, conform dispozițiilor art. 121-122 lit. d) C. pen., motiv pentru care se va dispune neînceperea urmăririi penale”.

Altfel spus, urmărirea penală nu s-a efectuat.

Pe lângă omisiunile de mai sus, urmărirea penală, se mai constată că, a ignorat și dispozițiile art. 122 alin. (2) C. pen. și care prevăd expres că: „termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii, iar în cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni”.

Așa fiind, nu numai că rezoluția parchetului din 12 iunie 2003 nu analizează nici una din cerințele legale enunțate, dar ignoră caracterul continuat al faptelor penale reclamate și împrejurarea de fapt esențială pentru lămurirea acestora și anume: situația mișcării imobilului din str. Barbu Văcărescu.

Din actele dosarului parchetului rezultă, fără nici un dubiu că, după ce a fost restituit, redobândit de M.I., mama intimatului M.A.V.E., în noiembrie 1994, la scurt timp, în august 1995 acest imobil este vândut numitului I.V. de către intimat, ca mandatar al mamei sale.

Mișcarea (înstrăinarea) acestui imobil, nu se oprește la această vânzare, ci ulterior intervine „Convenția” dintre intimatul M.A.V.E. de data aceasta, în nume propriu și I.V. și prin care „cele două părți convin de comun acord a desface (rezoluția) contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20791 din 15 august 1995 de către Notariatul de Stat Local al sectorului 2 și ca urmare a rezoluțiunii voluntare vânzătorul din contractul nr. 20791 din 15 august 1995, adică intimatul M.A.V.E. „redevine proprietarul imobilelor: teren în suprafață de 425 mp și construcția existentă pe acesta situate în București, str. Barbu Văcărescu, sector 2” deși în realitate, nu el vânduse, ci mama sa, ca unică proprietară pe toată perioada dintre anii 1994 până în 2001 când a decedat.

Se mai constată că și acest act autentic denumit „convenție” este incomplet, neavând partea ce cuprinde „încheierea de autentificare” și în plus cuprinde și inexactitatea de-a fi atribuit calitatea de vânzător, intimatului M.A.V., fără a fi trecut și prenumele de E. și deși în realitate, el, era doar mandatar, al mamei sale M.I.

Pentru aceste considerente, faptele reclamate, repetându-se de către intimatul M.A.V.E. în nume propriu, de la data acestor acte și până în prezent, urmărirea penală trebuie să cerceteze toate aceste probleme de drept, ca de altfel și infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen., reclamată de asemenea de petentă. Desigur cercetarea penală, după cum s-a arătat, se impune a fi efectuată și în raport de dispozițiile art. 122 alin. (2) C. pen.

În consecință, pentru considerentele examinate, recursul urmează a fi admis, casată sentința și rejudecând: se va admite plângerea petiționarei, se va desființa rezoluția parchetului din 12 iunie 2003 și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea cercetărilor penale față de intimatul M.A.V.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215, 292, 293 și 291 C. pen., toate și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petiționara P.M., împotriva sentinței penale nr. 22 din 9 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sentința penală atacată și rejudecând:

Admite plângerea formulată de petiționara P.M. și desființează rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București din data de 12 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1204/P/2003.

Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea cercetărilor penale față de numitul M.A.V.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215, 292, 293 și 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2005.