Motion to complete decision on case transfer appeal dismissed as procedurally barred
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner's motion to complete the operative part of a prior decision, thereby upholding the inadmissibility of the appeal against an interlocutory order regarding case transfer. The dispute involved a civil proceeding where the appellant sought to transfer a case from a lower court; after the Court of Appeal rejected this request via an unreasoned, final order, the appellant filed an extraordinary appeal, which the Supreme Court had previously declared inadmissible because such orders are not subject to appeal under Romanian law. The current motion argued that the previous decision failed to address subsidiary requests concerning the admissibility of the appeal against a subsequent interlocutory ruling and the remand of the merits; however, the court held that Article 444(1) of the Code of Civil Procedure applies only to judgments rendered in legally recognized appellate instances, and since the initial appeal was statutorily barred by Article 144(2) of the Code of Civil Procedure, no omission occurred.
Legislator headnote
AI generatedart. 444 C. proc. civ, art. 144 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 444 alin. (1) C. proc. civ; Motion to complete decision on case transfer appeal dismissed as procedurally barred: În motivarea pronunţării acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut că, în conformitate cu art. 144 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă, ca atare încheierea atacată, fiind pronunţată în urma soluţionării unei cereri de strămutare, nu este susceptibilă să fie cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020
Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2019 pe rolul Curţii de Apel, secţia a VI a civilă, reclamantul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Judecătoriei Călăraşi.
Prin încheierea nr. 129A din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-A a fost respinsă cererea de strămutare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A..
Prin decizia nr. 1538 din 30 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 129A din 12 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul B..
La data de 14 octombrie 2020 petentul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei menţionate anterior.
Prin cererea de completare a dispozitivului petentul arată faptul că instanţa de recurs a omis să soluţioneze capătul de cerere principal menţionat la pct. 2 şi capătul de cerere subsecvent, descris la pct. 3.
În acest sens petentul susţine că, deşi la data declarării recursului, în principal, a solicitat casarea hotărârii instanţei de fond legal învestite, care a lăsat nesoluţionată cauza pe fond (pct. 2 al cererii de recurs) şi, în subsidiar, reţinerea recursului spre rejudecare sau, după caz, retrimiterea acestuia instanţei de fond (pct. 3 al cererii de recurs) instanţa a omis să se pronunţe cu privire la: admisibilitatea recursului formulat împotriva încheierii interlocutorii pronunţate la 29.10.2019 şi la reţinerea spre rejudecare a fondului ori, după caz retrimiterea spre judecare a fondului la instanţa iniţială sau la o instanţă diferită, egală în grad, corespunzător capătului de cerere accesoriu.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. art. 97 şi art. 444 C. proc. civ.
Analizând cererea de completare dispozitiv, în temeiul art. 444 alin. (1) Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia 1538 din 30 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 129A din 12 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
În motivarea pronunţării acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut că, în conformitate cu art. 144 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă, ca atare încheierea atacată, fiind pronunţată în urma soluţionării unei cereri de strămutare, nu este susceptibilă să fie cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.
Reţinând faptul că recursul este inadmisibil, aşadar recurentul nu are deschisă calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte nu a mai analizat criticile invocate pe fondul recursului, dându-se astfel expresie, principiului legalităţii căilor de atac reglementat prin art. 457 alin. (1) C. proc. civ. în conformitate cu care, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Conform art. 444 alin. (1) C. proc. civ. invocat de petent în susţinerea cererii de completare a dispozitivului, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
În cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de acest text de lege întrucât acesta se referă exclusiv la hotărâri judecătoreşti pronunţate în căi de atac recunoscute de lege.
Or, petentul a formulat o cale de atac inadmisibilă, oprită expres de textul de lege, respectiv art. 144 alin. (2) C. proc. civ., aşadar nu se poate reţine omisiunea instanţei de a se pronunţa pe fondul cererii de recurs, legiuitorul fiind cel care a stabilit limitele şi modul de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Pentru considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1538 din 30 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1538 din 30 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.