Statutory railway subsidy interest claim revived as payment obligation held statutory, not contractual.

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 29.07.2019 reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.031.125,69 RON reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate beneficiarilor H.G. nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind acordarea facilitaţilor de transport intern feroviar pentru elevi si studenţi, privind reducerea biletelor de călătorie cu 50%, a abonamentelor lunare pentru transportul elevilor pe calea ferata, a biletelor de călătorie, respectiv a abonamentelor lunare gratuite 100% emise elevilor orfani, elevilor cu cerinţe educaţionale speciale si elevilor care beneficiază de masuri de protecţie speciala pentru transportul pe calea ferata si a biletelor de călătorie, respectiv a abonamentelor lunare gratuite pentru transportul studenţilor pe calea ferata; daune-interese conform art. 1.535 din C. civ. de la data introducerii cererii pana la plata integrala a sumei de 2.031.125,69 RON; cheltuielile de judecată ocazionate cu acest litigiu, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În drept, s-au invocat prevederile art. 148, art. 194 din C. proc. civ., art. 1522 si art. 1535 noul C. civ., art. 3 alin. (3) din Legea nr. 72/2013 si ale art. 2 si art. 3 O.G nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie si penalizatoare pentru obligaţii băneşti, art. 6 alin. (1) si alin. (2) din O.U.G. nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reforma Feroviara, H.G. nr. 42/2017 privind acordarea facilitaţilor de transport intern feroviar, pentru elevi si studenţi, Normele metodologice pentru aplicarea H.G. nr. 42/2017.

2. Prin sentinţa civilă nr. 3197/05.11.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Pentru Reformă Feroviară ca neîntemeiată.

În motivare tribunalul a reţinut că reclamanta solicită atragerea raspunderii civile contractuale a paratei pentru neîndeplinirea la termenul de scadenta a obligatiei de decontare a cheltuielilor privind transportul beneficiarilor prevazuti de H.G. nr. 42/2017. Reclamanta arată că este îndreptăţită să solicite restituirea facilităţilor de transport acordate elevilor şi studenţilor conform H.G. nr. 42/2017, urmând ca decontarea acestor cheltuieli să se realizeze conform art. 6 din Norma metodologică privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar pentru elevi şi studenţi.

A reţinut prima instanţă că, la nivelul anului 2016, intre Ministerul Transporturilor si C.F.R. Calatori S.A. s-a încheiat contractul privind serviciile publice in transportul feroviar public de călători, astfel cum a fost aprobat prin H.G. nr. 231/2016. In contract nu se menţiona un termen de plată sau o procedură de urmat de către prestator, astfel încât, sub acest aspect rămân relevante prevederile art. 6 din Norma metodologica. Incepand cu data de 3.07.2017, conform O.U.G. nr. 62/2016 si Protocolului încheiat între Ministerul Transporturilor şi A.R.F, obligaţia de plata a facilităţilor la transport a revenit şi paratei A.R.F. conform art. 2 din O.U.G. nr. 62/2016.

Întrucât iniţial prin art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 62/2016 s-a stabilit ca pârâta se va subroga în obligaţiile Ministerului Transporturilor născute din contractul privind serviciile publice incheiat cu reclamanta în baza unui act aditional, act adiţional ce nu a fost depus la dosar, iar ulterior, prin acelasi articol, s-a prevazut ca subrogarea va avea loc după încheierea unui protocol de predare-primire, protocol ce s-a incheiat la data de 3.07.2019, tribunalul a reţinut că, începând cu data de 3.07.2019, pârâta are obligaţia de a deconta cheltuielile reclamantei, în condiţiile O.U.G. nr. 62/2016, alaturi de Ministerul Transporturilor.

Deoarece, potrivit art. 1605 C. civ., parata nu putea prelua datoria ministerului nascuta din contractul privind serviciile publice în transportul feroviar de călători decât cu acordul reclamantei, aceasta nu a devenit parte în acest contract, în cauza nefiind administrata nicio proba în acest sens, a argumentat tribunalul.

Insa, prin O.U.G. nr. 62/2016 se reglementeaza obligatia paratei de a acoperi cheltuielile reclamantei pentru acordarea facilitaţilor de călătorie. Prin urmare, a motivat tribunalul, parata are obligatia de plata a acestor cheltuieli in conditiile prevederilor O.U.G. nr. 62/2016, iar nu ale contractului incheiat de reclamanta cu Ministerul Transporturilor.

Fata de cele arătate, contrar sustinerilor reclamantei, tribunalul a constatat că scadenţa obligatiei de plata nu se stabileste din perspectiva prevederilor Legii nr. 72/2013, ci conform prevederilor O.U.G. nr. 62/2016. Or, conform art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016, "Subvenţiile alocate anual din bugetul de stat, în condiţiile legii, operatorilor de transport feroviar public de călători, reprezentând compensaţia aferentă pachetului minim de servicii, precum şi facilităţile de călătorie acordate de la bugetul de stat, potrivit legislaţiei în vigoare, diferitelor categorii sociale care utilizează transportul feroviar public de călători se asigură din bugetul A.R.F., în limita sumelor alocate cu această destinaţie." Asadar, a concluzionat prima instanţă, parata avea obligatia de plata a facilitatilor de calatorie acordate, potrivit legii, dupa primirea documentelor justificative, cu exceptia situatiei în care întârzierea nu îi este imputabila si anume A.R.F. nu a primit sumele necesare în contul sau de trezorerie.

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, solicitând anularea hotărârii instanţei de fond, reţinerea cauzei pentru rejudecare şi admiterea acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 451 A din 4 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3197 din 05.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Reforma Feroviară.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că procedura de acordare a facilităţilor de călătorie acordate de la bugetul de stat, astfel cum este reglementată de prevederile art. 2-3 din H.G. nr. 42/2017, presupune eliberarea legitimaţiilor de călătorie/abonamentelor de călătorie pentru beneficiari de către prestatorul de servicii de transport, prestarea acestor servicii şi ulterior decontarea acestor sume de către Ministerul Transporturilor.

După redarea prevederilor art. 6 din H.G. nr. 42/2017 din 31 ianuarie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, instanţa de apel a reţinut că obligaţia de plată a contravalorii facilităţilor de călătorie acordate potrivit dispoziţiilor legale anterior invocate a fost preluată de intimata pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară, conform prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, modificată prin Legea nr. 53/2017.

Instanţa de apel a mai reţinut că în susţinerea pretenţiilor sale reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată prevederile legale referitoare la acordarea facilităţilor de călătorie anumitor categorii sociale, respectiv decontarea acestora şi preluarea obligaţiei de la Ministerul Transporturilor de către pârâtă şi că, totodată, reclamanta face referire la Protocolul întocmit între Ministerul Transporturilor şi pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară prin care se predau acesteia creditele bugetare neutilizate şi activitatea privind asigurările de asistenţă socială, inclusiv deconturile de cheltuieli.

Prima instanţă a arătat că reclamanta nu indică în cererea de chemare în judecată (şi nici ulterior, în cererea de apel) actul juridic în baza căruia îi revenea Ministerului Transporturilor obligaţia de plată a facilităţilor de călătorie, şi nici nu dovedeşte transmiterea acestei obligaţii, în conformitate cu prevederile legale, către intimata pârâtă ARF. Apelanta reclamantă a indicat în cererea de chemare în judecată ca temei al pretenţiilor doar prevederile legale, anterior redate, în baza cărora revine intimatei pârâte obligaţia de plată a debitului principal.

Din analiza prevederilor Protocolului de predare primire din 3.07.2017, a reţinut tribunalul, rezultă că Autoritatea pentru Reformă Feroviară se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Transporturilor stabilite prin contractele de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, predând totodată, potrivit art. 3-4, creditele bugetare neutilizate precum şi activitatea privind asigurările şi asistenţa socială, inclusiv deconturile de cheltuieli de transport feroviar călători, situaţia şi execuţia bugetară aferentă acestor cheltuieli. În această categorie se includ sumele datorate cu titlul de facilităţi de transport, care fac obiectul prezentei cereri, şi care au fost preluate de ARF, potrivit prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016, anterior redate.

Instanţa de apel a reţinut că în mod corect tribunalul a apreciat că obligaţia care revine Autorităţii pentru Reformă Feroviară nu este una contractuală, în contextul în care nu s-a precizat în cererea de chemare în judecată actul juridic prin care Ministerul Transporturilor şi-a asumat, printr-un acord de voinţă materializat în contractul de servicii publice, obligaţia reglementată de lege (conform actelor normative anterior redate) şi, ulterior, preluarea acestei obligaţii, în conformitate cu prevederile legii civile, de către intimata pârâtă.

A argumentat instanţa de prim control judiciar că revenea apelantei reclamante obligaţia să indice în cererea de chemare în judecată actul juridic care stă la baza răspunderii contractuale invocate ca temei al cererii de chemare în judecată şi să facă dovada raportului juridic invocat.

Invocarea, în cadrul dezbaterilor pe fond, a contractului de servicii publice aprobat prin H.G. nr. 231/2016, nu suplineşte aceste lipsuri, a motivat instanţa de apel, în contextul în care precizările trebuiau cuprinse în cererea de chemare în judecată, iar indicarea hotărârii de guvern de aprobare a contractului iniţial nu este suficientă, în contextul în care acesta a fost modificat succesiv, inclusiv, după susţinerile apelantei reclamante, prin preluarea contractului de către intimata pârâtă, iar aceste precizări şi dovezi nu au fost făcute.

Instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată, având ca obiect plata daunelor moratorii pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de achitare a facilităţilor de transport intern feroviar, se întemeiază pe prevederile O.G. nr. 13/2011, respectiv art. 3 din Legea nr. 72/2013, sumele solicitate fiind calculate în conformitate cu aceste dispoziţii.

Instanţa de apel a motivat că premisa aplicării acestor dispoziţii legale este aceea a existenţei unei obligaţii contractuale scadente între părţi, iar pentru a dovedi incidenţa acestor dispoziţii legale reclamanta trebuia să afirme şi să dovedească întrunirea elementelor răspunderii civile contractuale. Or, reclamanta nu a afirmat şi nici nu a dovedit existenţa unei obligaţii contractuale în sarcina intimatei pârâte, ajunse la termen, care să genereze obligaţia de plată a daunelor moratorii, ci dimpotrivă, aceasta a făcut referire în cererea de chemare în judecată strict la obligaţii legale, nefăcând dovada însuşirii acestora de către pârâtă prin încheierea sau preluarea obligaţiilor dintr-un contract.

Pe de altă parte, instanţa de apel a conchis că, în mod corect, a reţinut tribunalul faptul că pârâta avea obligaţia de plată în condiţiile în care primea sumele necesare în contul său de trezorerie, conform prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016.

A reţinut instanţa de prim control judiciar că, în apel, în cadrul răspunsului la întâmpinare, reclamanta a invocat prevederile art. 4 alin. (3) teza 2 din contractul de servicii publice, încheiat iniţial cu Ministerul Transporturilor, şi cu privire la care intimata pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară a încheiat ulterior acte adiţionale (parte din ele depuse în apel), susţinând că plata se efectuează de către intimata pârâtă după primirea sumelor necesare.

Or, a argumentat instanţa de apel, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, obligaţia pârâtei de plată a acestor sume nu a devenit scadentă, câtă vreme nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor contractuale, respectiv primirea sumelor de bani de la Ministerul Finanţelor Publice cu destinaţia plăţii facilităţilor de călătorie.

Aşadar, a reţinut instanţa de apel, şi legea, respectiv art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016 şi, conform susţinerilor apelantei reclamante, dispoziţiile contractuale, prevăd că plata se efectuează de către intimata pârâtă după primirea sumelor necesare. În contextul în care obligaţia de plată devine scadentă la data finanţării bugetului intimatei pârâte cu sumele necesare efectuării plăţilor, obligaţia de plată nu este scadentă şi, prin urmare, nu se datorează daune moratorii. Deşi instanţa de fond a expus aceste considerente în sentinţa atacată, apelanta reclamantă nu face nicio referire, nici în cererea de chemare în judecată şi nici în cererea de apel, la scadenţa debitului principal, prin raportare la aspectele învederate, a mai arătat instanţa de apel.

4. La data de 25 august 2020, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 451 A din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a expus motivele cererii de chemare în judecată şi soluţiile pronunţate de instanţele devolutive, susţinând că înţelege să critice decizia instanţei de apel prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că etapa scrisă a procesului civil începe odată cu introducerea cererii de chemare în judecată şi se încheie odată cu depunerea răspunsului la întâmpinare.

În îndeplinirea prevederilor art. 14 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a menţionat că ambele părţi au formulat susţineri ce vizau răspunderea civilă contractuală. Astfel, în cuprinsul întâmpinării pârâta a formulat apărări prin care a susţinut că nu suntem în prezenţa răspunderii civile contractuale, iar reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare a combătut apărările pârâtei precizând că există încheiat un contract în formă scrisă, în speţă Contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători"- S.A. Mai mult, însăşi pârâta recunoaşte existenţa unui contract între părţi, plata contravalorii facilităţilor de călătorie fiind parte a obiectului acestuia, în condiţiile în care în cuprinsul întâmpinării foloseşte afirmaţia "înaintea încheierii actului adiţional din luna octombrie a anului 2017".

Recurenta-reclamantă, redând prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi cod, a arătat că instanţa de fond ignoră toate susţinerile referitoare la contractul de transport, aspect ce rezultă din sentinţa tribunalului, pronunţându-se o hotărâre netemeinică şi nelegală.

Recurenta a susţinut că prima critică formulată în cuprinsul cererii de apel vizează tocmai omisiunea instanţei de fond de a reţine existenţa unui contract încheiat între părţi, respectiv Contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători"- S.A. din 30.03.2016, aprobat prin H.G. nr. 231/2016 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători.

Recurenta a mai arătat că instanţa de apel îşi însuşeşte susţinerile intimatei-pârâte reţinând că reclamanta "nu indica in cererea de chemare in judecata (si nici ulterior, in cererea de apel) actul juridic in baza căruia ii revenea Ministerului Transporturilor obligaţia de plata a facilitaţilor de călătorie...", aspect contrazis însă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Este adevărat, a menţionat recurenta, că prin cererea introductivă a invederat instanţei, în primul rând, normele speciale care reglementează acordarea facilităţilor de călătorie şi decontarea acestora, însă la fel de adevărat este că, văzând apărările intimatei-pârâte, prin care aceasta a susţinut inexistenţa unui contract, prin răspunsul la întâmpinare a invocat şi prevederile art. 4 alin. (3) din Contractul de servicii publice valabil pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători"- S.A.

Faţă de cele arătate, recurenta-reclamantă a solicitat a se observa că în mod greşit prima instanţă a apreciat că pârâta nu poate prelua datoria ministerului, şi că, de asemenea, nici instanţa de apel nu a procedat la analizarea susţinerilor sale, ci a optat pentru a-şi însuşi opinia intimatei-pârâte.

Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 129 alin. (4) si (6) C. proc. civ., rezulta ca regulă generală, ca instanţa nu poate schimba din oficiu doar obiectul cererii deduse judecaţii, dar poate pune în discuţia părţilor inclusiv cauza cererii de chemare în judecata, adică temeiul juridic al acesteia, a susţinut recurenta-reclamantă.

De altfel, atât timp cât instanţa are dreptul sa pună în dezbaterea pârtilor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, rezulta ca se poate si pronunţa asupra acestor împrejurări, iar nu ca partea are latitudinea de a aprecia daca îsi modifica sau nu cererea în funcţie de ceea ce instanţa a pus în discuţie, legiuitorul făcând distincţie între dreptul instanţei de a cere părţilor "sa prezinte explicaţii" si de a "pune în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept".

Astfel, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel aveau obligaţia, de a clarifica toate împrejurările de drept si de fapt ce conduceau la aflarea adevărului în cauză, obligaţie pe care nu şi-au îndeplinit-o.

Recurenta a redat dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. şi a susţinut că, în ceea ce priveşte cauza cererii de chemare în judecata, aceasta este data de cauza dreptului, care constituie fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenţia. Referitor la cauza acţiunii a arătat că aceasta nu poate fi schimbată de instanţă.

Recurenta a susţinut că, atât cauza acţiunii, cât şi cauza cererii, au rămas identice în calea de atac, cauza cererii fiind inclusiv contractul, iar scopul cererii fiind plata dobânzii legale, calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de aceasta beneficiarilor H.G. nr. 42/2017.

Fata de cele arătate, recurenta-reclamantă a solicitat a se observa că instanţa de apel a incalcat regulile de procedura in sensul in care nu a procedat la o verificare efectivă a susţinerilor părţilor, a cauzei acţiunii şi a cauzei cererii de chemare in judecată, însuşindu-şi fără temei susţinerile intimatei pârâte.

Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a susţinut că, necuprinderea în hotărârea apelată a susţinerilor pe care aceasta le-a formulat privind iterarea contractului de servicii publice încă de la fondul cauzei reprezintă o încălcare a principiului rolului activ al judecătorului, ce implică nerespectarea drepturilor procesuale ale părţilor, inclusiv a dreptului la apărare, precum şi a celorlalte principii care guvernează procesul civil, instanţa fiind datoare să asigure părţilor, între altele posibilitatea invocării tuturor normelor şi mijloacelor de probă pe care le consideră incidente în cauză şi, mai mult, examinarea acestora în integralitate.

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 22 alin. (2), art. 174 alin. (1) respectiv art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat a se observa că instanţa de apel nu a respectat condiţiile de fond în pronunţarea hotărârii recurate, dând o hotărâre netemeinică şi nelegală, ceea ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate, susţinând, în esenţă, că plata facilităţilor de călătorie este reglementată prin lege, nu contractual.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei ca fiind neîntemeiate.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Deşi recurenta-reclamantă indică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din argumentele aduse în sprijinul cererii de recurs rezultă că aceasta înţelege să invoce, implicit, pe de o parte, nemotivarea hotărârii recurate în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale reţinute de instanţa de apel ca fiind incidente raportului juridic dedus judecăţii, respectiv a unor norme de drept material care vizează răspunderea legală a pârâtei pentru prejudiciile cauzate prin plata cu întârziere a contravalorii serviciilor de transport şi subrogarea acesteia în obligaţiile Ministerului Transporturilor.

Din conţinutul argumentelor cererii de recurs rezultă că normele de drept material a căror încălcare sau aplicare greşită se invocă, implicit, sunt cele prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, de Legea nr. 72/2013, de O.G. nr. 13/2011, respectiv cele prevăzute de art. 1535 din C. civ.

Motivul de recurs care poate fi invocat atunci când se afirmă că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va încadra argumentele recurentei în acest motiv de casare, procedând la analiza criticilor din această perspectivă.

În examinarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte va porni în analiză de la faptul că reclamanta îşi întemeiază cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea dobânzii pentru plata cu întârziere a contravalorii serviciilor de transport prestate beneficiarilor H.G. nr. 42/2017 pe dispoziţiile Legii nr. 72/2013 şi O.G. nr. 13/2011, iar cererea de acordare a daunelor interese de la momentul introducerii cererii şi până la momentul achitării debitului pe dispoziţiile art. 1535 C. civ., care reglementează daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat în susţinerea pretenţiilor sale prevederile legale referitoare la acordarea facilităţilor de călătorie anumitor categorii sociale, respectiv decontarea acestora şi preluarea obligaţiei de la Ministerul Transporturilor de către pârâtă.

Natura juridică a sumelor pentru neachitarea cărora se solicită plata dobânzii legale şi a daunelor interese este aceea de facilităţi de călătorie acordate de la bugetul de stat, conform art. 2-3 din H.G. nr. 42/2017 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi.

Obligaţia de plată a contravalorii facilităţilor de călătorie acordate potrivit dispoziţiilor legale anterior invocate, inclusiv a accesoriilor acesteia a fost preluată de intimata pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

În acest sens se reţine că, în 2016, între Ministerul Transporturilor şi C.F.R. Călători S.A. s-a încheiat contractul privind serviciile publice în transportul feroviar public de călători, astfel cum a fost aprobat prin H.G. nr. 231/2016, iar conform O.U.G. nr. 62/2016 si Protocolului încheiat între Ministerul Transporturilor şi A.R.F, obligaţia de plata a facilităţilor la transport a revenit şi paratei A.R.F.

Prin O.U.G. nr. 62/2016 se reglementează obligaţia pârâtei de a acoperi cheltuielile reclamantei pentru acordarea facilitaţilor de călătorie, aşa încât pârâta are obligatia de plata a acestor cheltuieli, precum şi a accesoriilor acesteia in conditiile prevăzute de O.U.G. nr. 62/2016, iar nu ale contractului incheiat de reclamanta cu Ministerul Transporturilor.

Astfel, conform prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, modificată prin Legea nr. 53 din 12.04.2017:" (1) Subvenţiile alocate anual din bugetul de stat, în condiţiile legii, operatorilor de transport feroviar public de călători, reprezentând compensaţia aferentă pachetului minim de servicii, precum şi facilităţile de călătorie acordate de la bugetul de stat, potrivit legislaţiei în vigoare, diferitelor categorii sociale care utilizează transportul feroviar public de călători se asigură din bugetul A.R.F., în limita sumelor alocate cu această destinaţie. (2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 8 alin. (1), A.R.F. preia pe bază de protocol de predare-primire de la Ministerul Transporturilor contractele de servicii şi actele adiţionale valabile şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Transporturilor ce rezultă din acestea. (3) Prin derogare de la prevederile art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu anul 2017, actele adiţionale la contractele de servicii publice se încheie de A.R.F. şi se aprobă prin decizie a preşedintelui A.R.F., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3^1) În scopul asigurării continuităţii serviciului de interes public de transport feroviar de călători, în cazul în care actele adiţionale anuale la contractele prevăzute la alin. (2) se aprobă ulterior începerii anului bugetar, operatorii de transport feroviar public de călători primesc lunar compensaţie în limita a 1/12 din prevederile bugetare anuale aprobate cu această destinaţie, pentru efectuarea serviciului public de transport feroviar de călători. După aprobarea actelor adiţionale anuale, regularizarea sumelor acordate se face potrivit prevederilor actelor adiţionale încheiate şi normelor metodologice privind calculul, evidenţierea şi acordarea compensaţiei de serviciu public, aprobate prin ordin al ministrului transporturilor. (4) Răspunderea privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata sumelor prevăzute în bugetul A.R.F. revine ordonatorului de credite din cadrul A.R.F."

Din aceste dispoziţii rezultă că obligaţia care revine Autorităţii pentru Reformă Feroviară nu este una contractuală, ci aceasta este reglementată de lege, iar împrejurarea că a intervenit o subrogare legală nu a schimbat natura obligaţiei.

Fiind vorba de o obligaţie legală nu este nevoie de un înscris constatator al drepturilor şi obligaţiilor părţilor, acestea fiind evidenţiate de actele normative care guvernează activitatea celor două persoane juridice, pentru serviciile de transport feroviar prestate beneficiarilor, astfel că este întemeiată critica privind aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 62/2016 în sensul subliniat mai sus.

Criticile aduse deciziei recurate din perspectiva nemotivării acesteia, urmează a fi încadrate de Înalta Curte în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând susţinerile recurentei prin care se afirmă nerespectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin necuprinderea în hotărârea apelată a susţinerilor sale privind indicarea contractului de servicii publice încă de la fondul cauzei, şi de aici încălcarea principiului rolului activ al judecătorului şi a dreptului la apărare, încadrate de Înalta Curte în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în condiţiile în care susţinerile privind răspunderea contractuală sunt în afara cauzei acţiunii introductive care vizează o răspundere legală, după cum s-a arătat anterior.

În raport cu aceste considerente, instanţa de apel în rejudecare urmează a a avea în vedere faptul că, în speţă, a intervenit o subrogare legală a pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară în obligaţiile Ministerului Transporturilor, accesoriile obligaţiei de plată a contravalorii facilităţilor de călătorie acordate potrivit legii fiind preluate de pârâtă. Întrucât este vorba de o obligaţie legală nu este nevoie de un înscris constatator al drepturilor şi obligaţiilor părţilor, astfel încât instanţa de apel urmează a proceda la analizarea cererii reclamantei privind acordarea dobânzii legale, respectiv a daunelor interese din această perspectivă.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A., cu consecinţa casării deciziei civile nr. 451 A din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte cererea accesorie formulată de recurenta-reclamantă vizând plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi avută în vedere cu prilejul rejudecării pe fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 451 A din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.