Nullity of administrative communication regarding state land concession and res judicata effect on contractual land area reduction

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24.03.2017 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului solicitând să se constate nulitatea absolută, parţială, a actului juridic reprezentat de adresa nr. x emisă de pârâta ADS la data de 25.04.2012 cu consecinţa desfiinţării parţiale a actului juridic.

Totodată, a solicitat să se constate că A. S.R.L. şi în perioada 01.01.2007-03.08.2011, contrar celor menţionate în actul juridic a cărui anulare se solicită, avea în exploatare sup. de 5.404,88 ha teren ce făcea obiectul contractului de concesiune nr. x/2000, contract încheiat între pârâtă în calitate de concedent şi reclamantă în calitate de concesionar.

Prin încheierea din data de 30.03.2017 Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.

Pe rolul acestei secţii, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017*.

Prin sentinţa civilă nr. 882 din 26.03.2018 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă au fost respinse excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei ca neîntemeiate.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii petitului 1 al cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a adresei nr. x şi în consecinţă a fost respins acest petit ca inadmisibil.

Totodată a fost respins petitul 2 al cererii ca neîntemeiat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 590 din 01.04.2019 a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. S.P.R.L. prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea procesului în fond.

Criticile invocate în susţinerea recursului au fost încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material privind natura juridică a actului, denumit adeverinţă a cărui nulitate de solicită.

În analiza naturii juridice a unui act juridic nu este relevantă denumirea acestuia ci efectele pe care le produce, or, adresa nr x din 25.04.2012 emisă de pârâtă a produs efecte juridice datorită măsurilor dispuse în cuprinsul acesteia, respectiv Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Călăraşi a exclus recurenta de la plata subvenţiilor pentru suprafaţa de 991 ha.

În mod greşit a apreciat instanţa de apel că actul juridic în discuţie a fost comunicat doar pentru informare, întrucât A.P.I.A are atribuţii de soluţionare şi plată a cererilor referitoare la subvenţii ci nu de informare.

Aşadar recurenta apreciază că în mod greşit instanţa de apel nu face aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1247 C. civ. pe motiv că actul a cărui anulare se solicită nu are natura juridică a unui act care a produs efecte juridice.

În ceea ce priveşte al doilea petit al cererii de chemare în judecată, recurenta invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum şi pct. 8 C. proc. civ., pentru a demonstra că motivarea instanţei de apel excede cadrului procesual.

Prin motivarea instanţei de apel au fost încălcate dispoziţiile procedurale privind conţinutul hotărârii, prin referirea la aspecte care exced perioadei arătate în acţiune.

De altfel, se susţine că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile, ignorând clauzele contractuale care primau în această analiză.

Concedentul ADS a modificat unilateral contractul de concesiune, deşi în contract s-a stipulat că această modificare are loc numai din motive excepţionale legate de interesul naţional, temeinic justificate.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor la 21.11.2019.

Prin încheierea din data de 12.03.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. S.P.R.L.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. S.P.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Invocând o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, reclamanta a criticat, în primul rând, analiza instanţei de apel realizată asupra articolului 1247 alin. (1) C. civ., pe care a calificat-o ca fiind eronată.

Procedând la verificarea legalităţii hotărârii recurate, din perspectiva interpretării şi aplicării normelor legale ce guvernează nulitatea absolută a actului dedus judecăţii emis de pârâtă, Înalta Curte va expune următoarele consideraţii:

În opinia reclamantei, actul a cărui anulare se solicită îl constituie un act juridic civil, emis de o instituţie publică, cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, pentru valabilitate, ceea ce conduce la nulitatea acestuia.

Motivele de nulitate absolută arătate au constat în lipsa semnăturii Directorului Direcţiei Administrare Patrimoniu şi a Şefului Serviciu Urmărire Contracte, iar în ceea ce priveşte conţinutul actului juridic s-a susţinut că acesta este în total dezacord cu clauzele contractului de concesiune.

Acest petit al cererii de chemare în judecată a fost constatat de către prima instanţă ca inadmisibil, soluţie menţinută de către instanţa de apel, care a apreciat că adresa în discuţie nu are natura juridică a unui contract/act juridic.

Astfel, urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii petitului 1 al cererii de chemare în judecată nu a fost pus în discuţie fondul dreptului, ci a fost analizată excepţia procesuală menţionată raportat la condiţiile nulităţii actului pe care se întemeiază cererea.

Recurenta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1247 alin. (1) C. civ., raportat la calificarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, critică pe care Înalta Curte o apreciază nefondată.

Primul aliniat al art. 1246 C. civ. defineşte nulitatea ca sancţiune legală pentru încălcarea cerinţelor legale referitoare la încheierea valabilă a unui contract.

Actul juridic este manifestarea de voinţă având drept ţintă crearea unei situaţii juridice, producerea unor efecte juridice, de natură patrimonială sau nepatrimonială. Contractul este actul juridic care urmăreşte naşterea unui raport de obligaţie între creditor şi debitor.

Contractul se distinge de actul unilateral, care este produsul unei voinţe unice şi urmăreşte să producă efecte juridice fără a se implica şi o altă voinţă.

Aplicând aceste consideraţii teoretice actului juridic dedus judecăţii, se reţine că prin adresa din 25.04.2012 pârâta a comunicat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură că reclamanta figurează în evidenţele sale cu contractul de concesiune nr. x/21.12.2000, iar pentru perioada 06.11.2007-02.08.2011 figura cu o suprafaţă de 4.405,60 ha.

Conţinutul adresei emisă de pârâtă la 25.04.2012 atestă suprafaţa aflată în exploatare de către reclamantă, în perioada 01.01.2007-03.08.2011, care a rezultat din modul de executare a contractului nr. x din 21.12.2000 încheiat între părţi având ca obiect exploatarea terenului agricol în sup. de 5404,88 ha situat în perimetrul localităţii Grădiştea, din care 5371 ha arabil, 33,88 păşuni, în schimbul unei redevenţe.

Astfel, în perioada 2002-2007 urmare a aplicării dispoziţiilor legislaţiei de fond funciar suprafaţa de teren concesionată a fost diminuată succesiv, prin protocoale de predare primire, aspecte reţinute cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 1694 din 23.06.2014 pronunţată de Judecătoria Călăraşi.

Ulterior, prin decizia nr. 381 din 14.09.2011 Curtea de Apel Bucureşti, cu putere de lucru judecat, s-a reţinut că, suprafaţa de 991,58 ha teren agricol şi 9,58 ha teren neagricol nu constituie obiectul contractului de concesiune nr. x/2000.

Pe parcursul executării acestui contract, între părţi au apărut neînţelegeri cu privire la suprafaţa concesionată, astfel încât urmare a litigiilor intervenite între părţi s-a stabilit cu putere de lucru judecat că suprafaţa terenului concesionat s-a diminuat, aspect recunoscut de reclamantă prin procesul-verbal încheiat între părţi la 18.12.2007 şi prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2012

În consecinţă, efecte juridice au produs hotărârile pronunţate în litigiile anterior judecate, precum şi recunoaşterea extrajudiciară din care a rezultat că reclamanta nu a avut în exploatare sup. de 5404,88 ha, iar diminuarea suprafeţei din contract era cunoscută de către reclamantă încă din anul 2007.

În concluzie, adresa a cărei nulitate se solicită, a fost emisă de către pârâtă la 25.04.2012, drept urmare a aspectelor lămurite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2012 şi în dosarul nr. x/2011, fiind o consecinţă a efectului obligatoriu al acestora.

Pentru aceste considerente, adresa în discuţie a confirmat aspectele dezlegate anterior prin hotărârile sus menţionate, având efect confirmativ al acestora, fără a fi aptă de a produce efecte juridice cu intenţia cerută pentru existenţa actului juridic.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum a fost reîncadrat de către instanţă, este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât, contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, apreciind că motivele străine de natura pricinii invocate de recurentă, nu pot fi reţinute având în vedere că instanţa a avut în vedere situaţia de fapt şi a motivat sentinţa pronunţată prin raportare la petitele cererii de chemare în judecată.

În cadrul acestui motiv de recurs, se susţine şi greşita aplicare a legii de către instanţa de apel ce vizează şi dezlegarea petitului 2 al acţiunii prin care reclamanta a solicitat să se constate că în perioada 01.01.2007-03.08.2011 a avut în exploatare o sup. de teren de 5404,88 ha.

Această susţinere este nefondată, întrucât în cauză nu este vorba de o încălcare sau o aplicare greşită a unor norme de drept material.

Având în vedere şi considerentele arătate în ceea ce priveşte motivul de casare anterior analizat, Înalta Curte reţine că prin hotărâri/decizii definitive/irevocabile s-a reţinut cu putere de lucru judecat că suprafaţa de teren concesionată prin contractul de concesiune nr. x/2000 aferentă fermelor nr. 2, 3, 4, 5 şi 7 a fost treptat redusă în urma retrocedărilor.

În mod corect instanţele de fond au apreciat incidente dispoziţiile art. 480 alin. (1) C. proc. civ. privind puterea lucrului judecat faţă de diminuarea terenului concesionat, aspect recunoscut de către reclamantă prin procesul-verbal încheiat la 18.12.2007 şi prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. x/2/2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Din cuprinsul procesului-verbal nr. x/2007 prin care reclamanta solicită adăugarea altei suprafeţe de teren la contractul de concesiune, rezultă că suprafaţa de teren de 925,26 ha a fost exploatată de reclamantă fără a exista o operaţiune de transmitere în folosinţă de a terenului, aceasta fiind folosită fără temei legal, reclamanta cunoscând faptul că din decembrie 2007 nu face parte din terenul aferent contractului de concesiune nr. x/2000.

În raport de cele arătate, trimiterile recurentei la clauzele contractuale nu pot fi analizate faţă de manifestarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin care a fost demonstrată dezlegarea aspectului litigios privind suprafaţa terenului concesionat aferentă contractului nr. x/2000.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 590 din 01 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. şi administrator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 590 din 01 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.