Construction contract penalty dispute: Appeal quashed for failure to review merits and case remanded

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă la 20 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.739.117,82 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, calculate de la 15 septembrie 2016 la 31 iulie 2017, raportate la valoarea contractului de execuţie lucrări nr. x din 4 ianuarie 2016, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 şi art. 1536 C. civ.

2. Prin încheierea din 4 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a constatat ca parata este decăzuta din proba cu interogatoriu reclamantei si din proba testimoniala; a admis proba cu înscrisurile depuse deja la dosar; a respins ca neutilă cauzei proba cu expertiza în construcţii, fixând, totodată, termen de judecată, cu citare părţi, la data de 30.01.2019, pentru continuarea judecăţii.

Prin încheierea din 7 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a considerat, printre altele, ca s-a pronunţat asupra probei cu înscrisuri prin încheierea de şedinţă din 04.01.2019, în sensul ca a admis proba cu înscrisurile deja existente la dosar sens în care a respins proba suplimentara cu înscrisuri întrucât a apreciat ca nu sunt îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., nu cu privire la inadmisibilitate, ci la aptitudinea de a duce la soluţionarea cauzei faţă de dispoziţiile contractuale si faţă de faptul ca se cere interpretarea acestui contract.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere, tribunalul a respins cererea pârâtei de fixare a unui alt termen pentru dezbaterea fondului, constatând terminata cercetarea judecătorească si acordând cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Prin sentinţa nr. 130 din 5 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 1.461.442,93 RON cu titlu de clauză penală reprezentând penalităţi aferente executării cu întârziere a contractului de lucrări nr. x din 4 ianuarie 2016, precum şi a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20.996,11 RON. De asemenea, s-a luat act că, pentru cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, reclamanta şi-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.

În motivarea acestei sentinţe prima instanţă a reţinut, în esenţă, că între părţi a fost încheiat contractul de execuţie lucrări nr. x/04.01.2016, modificat prin mai multe acte adiţionale.

Din cuprinsul art. 14.3, introdus în contract prin Actul adiţional nr. x, rezultă că părţile, concomitent cu prelungirea termenului de execuţie prin art. 3.1 şi 13, astfel cum au fost modificate prin Actul adiţional nr. x, de la 15.08.2016 la 30.06.2017, au stabilit o clauză penală, o evaluare convenţională a prejudiciului creat reclamantei de către pârâtă prin nerespectarea primului termen de execuţie a lucrării, a reţinut tribunalul. Astfel, reclamanta a exercitat dreptul prevăzut de lege, la art. 1539 noul C. civ., în sensul că a cumulat penalităţile cu executarea în natură a obligaţiei, pentru care a stabilit un nou termen, cu condiţia plăţii unei despăgubiri, după modul de calcul arătat în acelaşi. art. 14.3, introdus în contract prin Actul adiţional nr. 3.

A mai reţinut prima instanţă că, potrivit art. 1538 noul C. civ., reclamanta nu este obligată să dovedească prejudiciul suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei pârâtei de realizare a lucrării contractate.

Tribunalul a argumentat că, dacă părţile nu ar fi prevăzut şi semnat art. 14.3, atunci penalităţile contractuale ar fi fost doar cele datorate pentru culpă exclusivă şi calculate conform art. 14.1, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x, sensul art. 14.1 fiind de a se calcula penalităţi începând cu 30.07.2017. Suplimentar, însă, acestei obligaţii, s-a stabilit şi cea din art. 14.3, clauza penală pentru întârzierea din perioada 15.09.2016-15.06.2017, prin semnarea Actului adiţional nr. x pârâta asumându-şi culpa în întârzierea executării obligaţiei de execuţie a lucrării. Asumarea culpei exclusive a pârâtei, a motivat prima instanţă, rezultă din semnarea Actului adiţional, fără a preciza motivele pe care le aduce în discuţie pentru prima dată în instanţă, cu ocazia prezentei judecăţi, pentru a justifica întârzierea sa (culpa reclamantei, existenţa precipitaţiilor etc.) Ultima teză din art. 14.3 repetă şi completează art. 14.1, fără a afecta valabilitatea contractului.

Interpretarea acestei clauze art. 14.3 de către pârâtă, în sensul că ar fi vorba de penalităţi ce urmează a se calcula doar în cazul neexecutării lucrării la termenul de 20.06.2017, este nerealistă, a argumentat prima instanţă, deoarece aceasta a semnat, asumându-şi formularea "întrucât termenul de execuţie prevăzut în contract nu a fost respectat" (de către pârâtă), "respectiv 15.08.2016, Beneficiarul este îndreptăţit (nu "va fi") la plata de penalităţi . . . . . . . . . .calculate de la primul termen de finalizare a lucrărilor (15.09.2016) şi până la 15.06.2017". Dreptului beneficiarului la penalităţi îi corespunde obligaţia corelativă a executantului de a plăti aceste penalităţi.

Referitor la cuantumul penalităţilor, tribunalul a reţinut că acestea se calculează corect la preţul lucrării contractate (la valoarea din Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din data de 31.07.2017), preţ fără TVA, întrucât TVA reprezintă o taxă către stat, ce nu este stabilită în sarcina pârâtei prin nicio clauză contractuală, astfel încât modul de calcul expus în cererea de chemare în judecată, prin raportare la preţul cu TVA inclus, nu este corect, motiv pentru care acţiunea a fost admisă în parte pentru suma ce rezultă prin înmulţirea procentului de 0,1% pe zi de întârziere cu valoarea lucrării fără TVA şi cu zilele de întârziere din perioada începând cu 15.09.2016 şi până la data recepţionării lucrării prin Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din data de 31.07.2017. Procesul-verbal de recepţie a fost semnat fără obiecţiuni cât priveşte nerespectarea primului termen de execuţie, pentru că deja clauza penală era însuşită de părţi prin Actul adiţional nr. 3.

Faţă de disp. art. 453 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată dovedite şi solicitate de reclamantă, constând în taxă judiciară de timbru.

3. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din 04.01.2019 şi 07.03.2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca neîntemeiat prin decizia nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în aplicarea, art. 477 din C. proc. civ. că, la termenul de judecată din 11.09.2019, reprezentantul apelantei B. S.R.L. a solicitat ca judecata apelului să aibă loc în două etape: în prima să fie discutate motivele de nulitate invocate de parte, în scris, în cererea de apel, motive cu privire la încheierile de şedinţă pronunţate de Tribunalul Galaţi în datele de 04.01.2019 şi 07.03.2019 şi a căror anulare ar atrage, în opinia sa, şi nulitatea sentinţei civile nr. 130 din 05.04.2019 a aceleiaşi instanţe; iar, în a doua etapă, să aibă loc rejudecarea pe fond a cauzei.

O astfel de etapizare este permisă de dispoziţiile art. 480 alin. (3)-(6) C. proc. civ., a reţinut instanţa de apel, care urmează a analiza argumentele referitoare la nulitate invocate de către apelantă, urmând ca, în cazul în care le va găsi întemeiate, să dea efect eventualei nulităţi.

Referitor la decăderea apelantei B. S.R.L. din dreptul de a solicita proba cu interogatoriul intimatei A. S.R.L., instanţa de apel a reţinut că, prin întâmpinarea depusă la data de 13.04.2018 la prima instanţă, apelanta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat administrarea probei cu interogatoriul părţii adverse, fără a ataşa şi acest interogatoriu, care a fost depus ulterior, pe 25.06.2018.

În drept, instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 205 alin. (2) lit. e), coroborat cu art. 194 lit. e) şi cu art. 254 alin. (1) teza I din C. proc. civ., sancţiunea nedepunerii interogatoriului odată cu întâmpinarea este decăderea părţii din dreptul de a administra această probă.

Instanţa de apel a constatat că apelanta a invocat dispoziţiile art. 355 C. proc. civ., care exceptează de la obligaţia de a alătura interogatoriul la întâmpinare cazul societăţilor de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu şi că, în opinia sa, intimata-reclamantă A. S.R.L., fiind o societate mixtă (şi de persoane, şi de capitaluri) intră în sfera excepţiilor.

Instanţa de apel nu a reţinut acest raţionament, având în vedere că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare. Astfel, caracterul mixt al societăţii cu răspundere limitată nu înseamnă că aceasta este o societate de persoane; altfel spus, dacă acceptăm clasificarea triplă - societăţi de capitaluri, societăţi de persoane şi societăţi mixte - atunci excepţia se aplică uneia singure dintre aceste categorii (societăţilor de persoane), în vreme ce, pentru celelalte două categorii (societăţile de capitaluri şi cele mixte) rămân supuse regulii. Aşadar, sancţiunea decăderii este pe deplin incidentă, astfel că acest argument nu este întemeiat.

Referitor la omisiunea, din încheierea de şedinţă din 04.01.2019, a soluţiei privind solicitarea apelantei-pârâte de a se obţine înscrisuri prin emiterea de adrese, instanţa de apel a reţinut că, prin acea încheiere, Tribunalul Galaţi a admis proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, în schimb a respins proba cu interogatoriul reclamantei A. S.R.L., proba testimonială şi proba cu expertiza tehnică în construcţii. Ulterior, prin încheierea din 07.03.2019, Tribunalul Galaţi a stabilit că s-a pronunţat deja asupra probei cu înscrisuri, prin încheierea anterioară, în sensul că a respins solicitarea de emitere de adrese pentru obţinerea de înscrisuri suplimentare.

Apelanta susţine că, procedând în acest fel, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 258 alin. (2) C. proc. civ. însă nu precizează sub ce aspect s-a încălcat textul, astfel că instanţa de apel a reţinut că analiza va privi acest text de lege în ansamblu.

Astfel, din dispoziţia arătată nu trebuie înţeles că instanţa se va pronunţa exclusiv printr-o încheiere unică, fiind posibilă admiterea sau respingerea de probe şi prin mai multe încheieri. Un argument în acest sens rezultă din faptul că, de exemplu, în anumite condiţii, stabilite, în special, de art. 254 alin. (2) C. proc. civ., este posibilă analiza unei noi cereri de probe la un moment procesual ulterior primului termen de judecată, a arătat instanţa de apel.

De altfel, a reţinut instanţa de apel, chiar din exprimarea eliptică a primei instanţe cuprinse în încheierea din 04.01.2019, rezultă că a fost admisă exclusiv proba cu înscrisurile depuse la dosar, astfel că toate celelalte probe, inclusiv înscrisurile ce ar rezulta din emiterea de adrese, au fost respinse.

Nu în ultimul rând, chiar dacă s-ar admite că, prin modul de soluţionare a cererii, instanţa a încălcat formele de procedură impuse de art. 254 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de încălcare produce o nulitate care, deşi nu este condiţionată de vătămare, încadrându-se în sfera reglementată de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., este doar relativă, pentru că este afectat numai interesul părţii iar nu şi, de exemplu, al adversarului. Or, potrivit art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., această nulitate putea fi invocată de B. S.R.L. la termenul la care a avut loc judecata (imposibil de aplicat în speţă, soluţia fiind dată după amânarea pronunţării, dezbaterile având loc la termenul anterior din 11.12.2018) sau la termenul imediat următor (care, în speţă, a fost cel de la 30.01.2019). Or, apelanta-pârâtă nu a respectat această dispoziţie (la termenul din 30.01.2019 nu a invocat nulitatea), deci în prezent este decăzută din dreptul de a invoca neregularitatea, a conchis instanţa de apel.

Faţă de cele arătate, instanţa de apel a reţinut că nici acest argument nu este întemeiat.

Referitor la respingerea, de către prima instanţă, a solicitării de stabilire a unui termen distinct pentru dezbaterea fondului, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (20.02.2018) când judecătorul se socoteşte lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a respins solicitarea expresă a apelantei B. S.R.L. de acordare a unui astfel de termen, deci nu este incident art. 244 alin. (3) C. proc. civ. (care permitea părţilor să fie de acord cu dezbaterea fondului la acelaşi termen). Aşadar, tribunalul a încălcat o dispoziţie procedurală, extrinsecă actului de procedură în sine (dezbaterea fondului cauzei), încălcare ce produce o nulitate necondiţionată de vătămare (în sensul art. 176 pct. 6 C. proc. civ.)., a arătat instanţa de apel.

Numai că, din faptul că nu este condiţionată de vătămare, nu se poate deduce că încălcarea nu produce vreo vătămare. Dimpotrivă, partea chiar insistă că vătămarea constă în afectarea dreptului său la apărare. În considerarea acestui efect vătămător, art. 177 C. proc. civ. permite îndreptarea neregularităţilor actului de procedură, iar din topografia textelor (acesta venind după cele care clasifică nulităţile în condiţionate şi necondiţionate de vătămare) rezultă că o astfel de îndreptare este posibilă în toate cazurile, adică şi pentru nulităţile necondiţionate. Acest lucru este logic, având în vedere că nulitatea actului operează numai ca ultim remediu, întrucât lipsirea de eficienţă a operaţiunilor procedurale nu este un scop în sine. Aşadar, instanţa de apel a reţinut că trebuie să verifice dacă vătămarea pretins produsă poate fi înlăturată şi altfel decât prin anulare.

Scopul principal al stabiliri unui termen distinct pentru dezbaterea fondului este pentru ca părţile să îşi poată pregăti apărările. Din această perspectivă, instanţa de apel a constatat, în primul rând, că reprezentantul apelantei-pârâte B. S.R.L. a formulat, la acel termen de judecată, concluzii orale ample, discutând în fapt şi în drept pretenţiile părţii adverse; aşadar, a fost perfect capabil să îşi exercite această formă a dreptului la apărare. Iar, în al doilea rând, Tribunalul Galaţi a amânat pronunţarea asupra cauzei vreme de aproape o lună (de la 07.03.2019 la 05.04.2019), timp suficient pentru ca apelanta-pârâtă să poată elabora şi concluzii scrise. Or, tocmai acestea sunt formele prin care se dă eficienţă deplină dreptului părţii la apărare - posibilitatea acesteia de a dezbate oral şi în scris cauza - iar aceste forme au fost respectate în cauză. Rezultă că numai în aparenţă apelanta-pârâtă a fost vătămată prin respingerea cererii de stabilire a unui termen distinct pentru dezbaterea fondului, astfel că anularea actului de procedură nu este necesar, deci argumentul său nu este întemeiat, a conchis instanţa de apel.

Rezultă din toate cele menţionate anterior, a reţinut instanţa de apel, că încheierile de şedinţă pronunţate de Tribunalul Galaţi la datele de 04.01.2019 şi 07.03.2019 nu sunt lovite de nulitate. Cum, pentru sentinţa civilă nr. 130 din 05.04.2019 a aceleiaşi instanţe, apelanta nu a indicat un alt motiv de nulitate intrinsec, ci a susţinut numai nulitatea derivată din anularea încheierilor şi, respectiv, din lipsa dezbaterii la un termen separat, rezultă că nu există vreun motiv pentru anularea acestei hotărâri, a conchis instanţa de prim control judiciar.

Dată fiind această soluţie, instanţa de apel a motivat că nu mai are de analizat susţinerile apelantei-pârâte B. S.R.L. referitoare la fondul cauzei (netemeinicia soluţiei de fond), această analiză fiind condiţionată, aşa cum s-a reţinut încă de la început, de anularea încheierilor de şedinţă şi a sentinţei, anulare care nu poate avea loc.

4. La 22 noiembrie 2019, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată unei alte curţi de apel decât cea care a pronunţat decizia recurată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă s-a raportat la prevederile art. 174 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sancţiunea aplicabilă actului de procedură care nu respectă cerinţele legale, de fond sau de formă, este nulitatea.

În ceea ce priveşte normele de procedură încălcate, în primul rând, a apreciat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile referitoare la principiul contradictorialităţii, disponibilităţii, cât şi îndatorirea generală privind primirea şi soluţionarea cererilor, prevăzută de art. 5 C. proc. civ.

Deşi instanţa de apel era obligată să asculte şi să analizeze argumentele referitoare la netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, respectiv să dea posibilitatea pârâtei de a-şi susţine motivele, alături de susţinerea cererilor în probaţiune, motivele de netemeinicie nu au fost tratate în niciun mod în cuprinsul deciziei civile nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019.

Apoi, a desconsiderat, totodată, şi principiul oralităţii, potrivit căruia părţile trebuie lăsate să îşi susţină oral concluziile în faţa judecătorului, precum şi garanţiile procesuale în materia dreptului la apărare, potrivit cărora părţile trebuie să aibă posibilitatea de a îşi pregăti o poziţie procesuală şi de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Or, prin modul de soluţionare a apelului, nu au fost cercetate în niciun fel motivele de netemeinicie ale sentinţei sau probele invocate prin apel, nu a fost dată posibilitatea părţii să îşi susţină aceste motive şi probe şi nici nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestora.

Recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu au fost analizate în niciun fel motivele de netemeinicie ale hotărârii pronunţate de prima instanţă. Ba chiar mai mult, în considerentele deciziei recurate se arată că analiza motivelor referitoare la fondul cauzei nu se mai impune întrucât soluţia pe criticile de nulitate este nefondată.

În ultimul rând, în susţinerea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la cererea pe care a formulat-o ulterior pronunţării instanţei de apel prin care a solicitat comunicarea unei copii a minutei deciziei civile nr. 240/2019. Drept răspuns la această cerere, i-a fost comunicat un înscris intitulat "Certificat", semnat exclusiv de grefierul şef de secţie şi care conţinea soluţia pronunţată.

Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat în niciun fel aspectele referitoare la normele de drept material aplicabile cauzei. Cu toate acestea, înţelege să critice hotărârea instanţei de apel prin referire la aplicarea greşită a normelor de drept material asupra fondului cauzei, chiar dacă instanţa de apel nu a făcut în totalitate controlul jurisdicţional, după cum îi cerea legea, al hotărârii pronunţate de Tribunalul Galaţi.

Astfel, în ceea ce priveşte fondul problemei deduse judecăţii, a arătat că prin apărările formulate a solicitat lămurirea clauzelor contractuale în temeiul art. 1266-1269 C. civ., indicând atât interpretarea care consideră că ar trebui dată clauzelor în discuţie, cât şi argumentele pentru a se reţine această interpretare în defavoarea celei date de către intimata-reclamantă. În ciuda acestor aspecte, instanţa nu s-a aplecat asupra apărărilor invocate şi nu a făcut aplicarea articolelor legale privind interpretarea clauzelor contractuale, ci s-a limitat în a prelua interpretarea părţii adverse.

În acest sens, recurenta-pârâtă a solicitat instanţei administrarea probei testimoniale cu martori, în temeiul art. 309 alin. (4) pct. 6 C. proc. civ., dar instanţa de apel a respins această probă şi a pronunţat o hotărâre în care nu aplică şi nici nu face trimitere la regulile de interpretare precizate.

Mai mult, a precizat că, faţă de modul de redactare al acestei clauze şi exprimarea literală a acesteia, faţă de contextul contractual şi succesiunea modificărilor contractuale, precum şi faţă de starea de fapt de la momentul semnării actelor adiţionale, clauza comportă discuţii, fiind ambiguă, fapt pentru care necesită intervenţia unei instanţe care să stabilească, motivat şi cu aplicarea textelor legale incidente, prevalenţa unei interpretări în faţa celeilalte.

Din actele existente la dosar se poate observa faptul că pârâta nu s-a aflat în culpă exclusivă cu privire la nerespectarea primului termen de finalizare a lucrărilor, ba mai mult, apreciază că nu a avut nicio culpă.

Mai exact, întârzierea s-a datorat aportului intimatei-reclamante prin neîndeplinirea obligaţiilor de predare a amplasamentului la termen şi cele privitoare la începerea lucrării şi, totodată, prin solicitarea efectuării de lucrări suplimentare faţă de proiectul iniţial, lucrări majore, de natură tehnică, care au dus la întârzieri neimputabile subscrisei.

Având în vedere că părţile au stabilit o dată pentru finalizarea lucrărilor, aceasta are valoarea juridică a unui termen suspensiv de executare, iar, independent de prelungirile convenite prin act adiţional, efectul existenţei acestui termen este suspendarea scadenţei obligaţiei contractuale (în speţă, de finalizare a lucrărilor) până la împlinirea acelui termen. Astfel, până la împlinirea termenului respectiv nu se poate pune problema întârzierii în executare şi, pe cale de consecinţă, nici a penalităţilor de întârziere.

În final, în susţinerea acestui motiv de casare, a invocat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin raportare la art. 397 alin. (1) C. proc. civ., reiterând ideea că instanţa de apel nu a motivat hotărârea pronunţată, nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate, precum nici motivele de fapt şi de drept pentru care a apreciat ca fiind întemeiată interpretarea dată de către intimata-reclamantă. În atare situaţie, în aprecierea acesteia nu s-a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, respectiv nu s-a dat aplicare dispoziţiilor legale privind interpretarea clauzelor contractuale.

Recurenta-pârâtă a arătat că prin prezentul recurs înţelege să critice hotărârea instanţei de apel ca fiind nelegală şi faţă de soluţia adoptată cu privire la solicitarea de anulare a încheierii de şedinţă din 4 ianuarie 2019, respectiv din 7 martie 2019, alături de sentinţa civilă nr. 130/2019.

Astfel, prin încheierea din 4 ianuarie 2019, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a respins proba cu interogatoriul, arătând că pârâta este decăzută din acea probă (nefiind depus interogatoriul deodată cu întâmpinarea), proba testimonială şi proba cu expertiza tehnică, dar a admis proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, fără a se pronunţa cu privire la solicitarea de emitere adrese.

Apoi, prin încheierea din 7 martie 2019, aceeaşi instanţă a stabilit că s-a pronunţat deja asupra probei cu înscrisuri prin încheierea anterioară, în sensul că a respins solicitarea de emitere de adrese pentru obţinerea de înscrisuri suplimentare. Totodată, s-a respins solicitarea de stabilire a unui termen distinct pentru dezbaterea fondului.

Prin urmare, corelativ, în baza nelegalităţilor procedurale de mai sus, recurenta-pârâtă a apreciat că sentinţa pronunţată de prima instanţă apare ca fiind nelegală, dezbaterea fondului realizându-se în mod nelegal.

În opinia recurentei-pârâte, nepronunţarea pe probe este o nulitate absolută, iar nu o nulitate relativă, după cum a reţinut instanţa de apel, interesul protejat fiind chiar interesul general al societăţii de a avea un sistem de justiţie transparent, în care instanţele sunt obligate să se pronunţe asupra tuturor cererilor părţilor.

În final, recurenta-pârâtă a precizat că, în ceea ce priveşte solicitarea ca, ulterior casării, cauza să fie trimisă unei alte instanţe de acelaşi grad cu cea care a pronunţat hotărârea recurată, acest lucru se impune pentru o mai bună administrare a justiţiei, şi, faţă de exprimarea normei în discuţie, apreciază, în esenţă, că o serie împrejurări pot să intre în conţinutul avut în vedere de legiuitor.

În primul rând, cea privind aparenţa de imparţialitate a Curţii de Apel Galaţi, având în vedere relaţia de afinitate a unui membru din completul de judecată cu avocata părţii adverse, afinitate care a atras cererea de abţinere din partea acelui judecător, existând o suspiciune rezonabilă că judecătorii Curţii de Apel Galaţi ar putea fi părtinitori în favoarea intimatei, cu raportare şi la caracterul evident ilogic al hotărârii deja pronunţate.

În al doilea rând, plângerea pe care aceasta intenţionează să o formuleze către Inspecţia Judiciară din cadrul C.S.M., prin care va solicita eventuala atragere a răspunderii disciplinare a judecătorilor din completul care a pronunţat decizia recurată, având în vedere, atât lipsa de logică a hotărârii, cât şi încălcarea unor dispoziţii procedurale clare şi evidente, care nu presupun interpretări diverse.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de acelaşi grad, cu cheltuieli de judecată.

La 30 ianuarie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin motivele de recurs formulate de către recurenta-pârâtă nu se găsesc veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia instanţei de apel.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate, având în vedere că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, motivarea deciziei recurate fiind coerentă, iar raţionamentul juridic propus reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material.

La 25 februarie 2020, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate de intimata-reclamantă, ca neîntemaiată, solicitându-se totodată şi respingerea apărărilor formulate pe fondul cauzei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 17 iunie 2020, recurenta a depus la dosar punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, pentru motivele reţinute în considerentele acelei încheieri şi a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile referitoare la principiul contradictorialităţii, disponibilităţii, cât şi îndatorirea generală privind primirea şi soluţionarea cererilor, prevăzută de art. 5 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, deşi instanţa de apel era obligată să asculte şi să analizeze argumentele referitoare la netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, respectiv să dea posibilitatea pârâtei de a-şi susţine motivele, alături de susţinerea cererilor în probaţiune, motivele de netemeinicie nu au fost tratate în niciun mod în cuprinsul deciziei recurate.

Din perspectiva acestui motiv de casare a invocat recurenta şi ignorarea principiul oralităţii, a garanţiilor procesuale în materia dreptului la apărare, susţinând că prin modul de soluţionare a apelului, nu au fost cercetate în niciun fel motivele de netemeinicie ale sentinţei sau probele invocate prin apel, nu a fost dată posibilitatea părţii să îşi susţină aceste motive şi probe şi nici nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestora.

Înalta Curte reţine ca fiind fondate aceste critici.

Potrivit art. 477 C. proc. civ. care vizează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, "(1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil."

Dispoziţiile art. 478 C. proc. civ. referitoare la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, prevăd că, "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală."

Apoi, dispoziţiile art. 479 C. proc. civ. stipulează că "(1) Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu. (2) Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2)."

Principiul disponibilităţii, regulă esenţială a procesului civil, legată de principiul contradictorialităţii, se caracterizează prin dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului, dar şi de mijloacele procesuale acordate de lege. El dă expresie libertăţii pe care legea o recunoaşte titularilor de drepturi civile, de a le exercita potrivit propriei lor aprecieri, precum şi de a le decide soarta juridică. Totodată, principiul disponibilităţii constă în îmbinarea între actele ce concretizează iniţiativa manifestată de părţi şi cele ale instanţei, îmbinare ce asigură realizarea drepturilor subiective materiale şi procesuale şi a principiului legalităţii.

Înalta Curte constată că prin motivele de apel pârâta a formulat critici atât cu privire la încheierile din 04.01.2019 şi 07.03.2019, cât şi cu privire la sentinţa pronunţată de prima instanţă.

Din verificarea considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu conţine o analiză reală şi efectivă a acestor critici pe care pârâta le-a susţinut prin cererea de apel, instanţa de prim control judiciar procedând doar la analizarea motivelor de apel referitoare la aspectele procedurale soluţionate prin încheierile atacate, cu toate că în memoriul de apel, la paginile 12-17, apelanta a formulat critici şi cu privire la fondul judecăţii soluţionat prin sentinţa atacată.

În acest context, este necesar a fi amintit că apelul reprezintă o cale de atac în cadrul căreia se efectuează un control al legalităţii şi temeiniciei judecăţii realizate de prima instanţă, limitele acestui control fiind determinate de criticile care se regăsesc în cererea de apel care respectă condiţiile legale de învestire a instanţei. Aceste coordonate de judecată în calea de atac sunt impuse prin art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., care stabileşte că instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Cu toate acestea, instanţa de apel a ignorat trăsăturile specifice ale căii de atac în care a fost adoptată decizia recurată.

Aşadar, sunt fondate criticile recurentei prin care se susţine că nu au fost cercetate în niciun fel motivele de netemeinicie ale sentinţei sau probele invocate prin apel, nu a fost dată posibilitatea părţii să îşi susţină aceste motive şi probe şi nici nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestora, în condiţiile în care curtea de apel era ţinută, potrivit art. 479 din C. proc. civ., a realiza un examen al tuturor criticilor apelantei şi a proceda la o analiză reală şi efectivă a tuturor elementelor esenţiale ce i-au fost supuse verificării.

Prin modul de soluţionare a apelului, neprocedând la examinarea criticilor ce vizau temeinicia sentinţei tribunalului, instanţa de prim control judiciar a încălcat, pe lângă principiile care guvernează dreptul procesual civil, cu deosebire principiul disponibilităţii, şi limitele efectului devolutiv al judecăţii în apel prevăzut de dispoziţiile art. 477, art. 478 şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

În şedinţa din data de 11 septembrie 2019, întrebat fiind, cu privire la probe, reprezentantul apelantei a arătat că apelul se referă la nulitatea încheierilor şi a sentinţei, ca motive de apel şi netemeinicia acesteia din urmă, fiind incidente dispoziţiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ. care comportă două etape: susţinerea motivelor de nulitate, pronunţarea pe acestea şi apoi, în funcţie de pronunţare, acordarea unui termen sau susţinerea tuturor motivelor în şedinţa de astăzi.

Reprezentantul intimatei reclamante a arătat, în ceea ce priveşte criticile aduse încheierilor de şedinţă, că reprezintă motive de apel, iar o pronunţare pe probatorii anterior analizării motivelor de apel ar reprezenta o soluţionare parţială a apelului, motiv pentru care s-ar impune acordarea cuvântului pe apel, aşa cum a fost formulat, atât pe probe cât şi pe fond, iar în măsura în care se constată că probatoriul propus prin încheierile de şedinţă premergătoare nu s-a realizat, acesta urmează să se administreze în faţa instanţei de apel. În concluzie, a arătat că acestea sunt veritabile motive de apel, nefiind vorba de probe noi în apel.

În replică, avocatul C. pentru apelantă a arătat că este vorba despre o probă nouă în ceea ce priveşte problema interogatoriului, în apel fiind solicitat interogatoriul reprezentantului societăţii în condiţiile în care acesta a fost solicitat pe alt temei la fond. A considerat proba ca fiind una nouă întrucât astfel cum a fost solicitată în apel, în faţa primei instanţe, proba nu a fost nici solicitată, nici discutată.

Prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 11 septembrie 2019 instanţa de apel a arătat că judecata va avea loc în două etape, în sensul că se va discuta nulitatea invocată prin cererea de apel, în privinţa căreia va rămâne în pronunţare, iar în măsura în care va fi găsită întemeiată, se va stabili un termen. Totodată, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri, pentru ca mai apoi să analizeze doar motivele de apel ce priveau încheierile atacate, reţinând că nu sunt fondate criticile cu privire la acestea, fără a proceda însă şi la examinarea criticilor ce vizau fondul judecăţii.

Or, o astfel de analiză denotă nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) şi produce o vătămare a drepturilor părţilor care se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii. Nulităţile decurgând din nesocotirea principiilor care guvernează dreptul procesual civil sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

Instanţa de apel nu a dat expresie principiului disponibilităţii şi nici nu a procedat la o nouă judecată în fond, în condiţiile în care hotărârea pronunţată de tribunal a fost atacată, în întregime, cu apel, de către apelanta-pârâtă, devoluţiunea fiind limitată la criticile formulate.

Potrivit art. 22 alin. (1), (2) şi 6 C. proc. civ., "(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de prim control judiciar nu a analizat motivele de apel ce priveau fondul judecăţii, ci doar motivele referitoare la aspectele procedurale soluţionate prin încheieri, astfel încât sancţiunea care se impune constă în nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii.

Prin urmare, cum motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat, nu se mai impune analizarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile circumscrise acestui motiv urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel ca şi susţineri pentru noua judecată a apelului.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei B. S.R.L., va casa decizia civilă nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă şi, având în vedere interesele unei bune administrări a justiţiei, va trimite cauza spre o nouă judecată la Curtea de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 240/2019 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată la Curtea de Apel Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.