Fatal accident appeal rejected; moral damages reduced to €40,000 per child upheld, granddaughters' awards struck.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub numărul x/2018, la data de 2 februarie 2018, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. şi E., în calitate de intervenient forţat, au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume, cu titlu de daune morale şi materiale:suma de 1.000.000 de Euro, cu titlu de daune morale şi suma de 20.000 de RON, cu titlu de daune materiale, reclamantei A., în calitate de soţie a defunctului F.;suma de 1.000.000 de Euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre reclamanţii B. şi C., in calitate de copii ai defunctului F..

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 3510 din data de 22 noiembrie 2018, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată modificată, formulată de către reclamanţii A., B., C., G. prin reprezentant legal C. şi reclamanta H. prin reprezentant legal C., în contradictoriu cu pârâta D. şi intervenientul forţat E.; a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 3.901,71 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi a sumei de 50.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 75.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 75.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamanta G. a sumei de 5.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi a obligat pârâta la plata către reclamanta H. a sumei de 1.000 de euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel apelanţii-reclamanţi A., B., C., G. prin reprezentant legal C. şi H. prin reprezentant legal C., precum şi apelanta-pârâtă D., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 5 martie 2019.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 994/2019 din 3 iunie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B., C., G. prin reprezentant legal C. şi H. prin reprezentant legal C., împotriva sentinţei civile nr. 3510 din 22 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelanta pârâtă D. şi intimatul intervenient forţat E.; a admis apelul declarat de pârâta D. împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în rejudecare, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale după cum urmează: a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 40.000 de euro daune morale, către reclamantul C. a sumei de 40.000 de euro daune morale şi a înlăturat dispoziţiile privind obligarea pârâtei la plata către reclamantele G. şi H. a sumelor de 5000 de euro, respectiv 1000 de euro cu titlu de daune morale şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A., B., C., G. prin reprezentant legal C. şi H. prin reprezentant legal C. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu este motivată, din perspectiva reducerii daunelor morale pentru copiii defunctului, de la suma de câte 75.000 Euro, cât stabilise prima instanţă, la suma de câte 40.000 de Euro, deoarece instanţa de apel nu a justificat, în mod obiectiv, de ce este o sumă mai mică echitabilă, iar o sumă mai mare este inechitabilă, în raport cu prejudiciul suferit.

Au arătat că instanţa de apel nu a tras alte concluzii decât prima instanţă, nu a dat o altă interpretare probelor administrate, nu a stabilit o altă situaţie de fapt şi nu a avut în vedere elemente noi, dar, cu toate acestea, într-un mod discreţionar şi nemotivat, a redus cuantumul despăgubirilor în mod nelegal, fără a motiva efectiv soluţia pronunţată şi fără a indica temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza acesteia.

Deşi instanţa de apel a relevat că a ţinut seama de împrejurările concrete ale cauzei, recurenţii au susţinut că din motivare nu rezultă care sunt împrejurările de fapt care au format convingerea instanţei că este necesară reducerea despăgubirilor doar pentru copiii victimei, nu şi pentru soţia victimei.

Au apreciat că instanţa de apel trebuia să invoce împrejurări concrete care i-au format convingerea că, pentru a se prezerva principiul echităţii, este necesar să se reducă despăgubirile pentru copiii defunctului la un cuantum de 40.000 de euro, recurenţii arătând că în practica judiciară s-au identificat astfel de circumstanţe atunci când, spre exemplu, ar fi existat relaţii tensionate, reci, distante între victimă şi rudele sale, o lipsă de afecţiune între aceştia etc.

Recurenţii-reclamanţi au considerat că suma de 75.000 de Euro este insuficientă pentru a compensa durerea pierderii unui părinte şi, cu atât mai mult, suma de 40.000 de Euro este derizorie, inechitabilă, disproporţionat de mică şi nu poate compensa ori alina, în vreun fel, durerea copiilor.

În ceea ce priveşte reducerea despăgubirilor acordate recurenţilor-reclamanţi, fii ai defunctului care nu se mai aflau în întreţinerea acestuia, s-a criticat hotărârea atacată pentru motivul că instanţa de apel nu a arătat de ce a considerat daunele morale acordate la fond ca fiind "excesive din perpectiva criteriilor dar şi a instituţiilor juridice" şi s-a considerat că motivarea reducerii cuantumului despăgubirilor este nelegală, întrucât se întemeiază pe "criterii inexistente, neprevăzute de lege, cum ar fi nivelul de trai din România, salariul mediu din România, jurisprudenţa şi doctrina.

S-a apreciat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere principiile generale de drept: principiul echităţii, principiul reparării integrale a prejudiciului, principiul proporţionalităţii reparării prejudiciului, dispoziţiile art. 1931 C. civ., care definesc prejudiciul ca fiind "durerea" (psihică/morală) pe care o resimt rudele ori persoanele care au dezvoltat sentimente de afecţiune faţă de victima decedată.

În realitate, au considerat că instanţa de apel a exprimat, în motivare, opinii care nu se întemeiază pe principii de drept, ci pe aprecieri pur subiective, generice, nedocumentate, pur personale şi nesusţinute de nici un argument juridic, psihologic ori de alta natură.

Precizând că cetăţenii români plătesc poliţe RCA la nivelul celor din ţările membre U.E., recurenţii au susţinut că raportarea la criterii de genul "nivelul de trai din România" este profund nelegală, întrucât se nesocoteşte însuşi scopul despăgubirilor morale, acela de a compensa durerea psihică a rudelor victimei.

Au considerat că modul în care instanţa de apel a pus problema cuantumului daunelor morale, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză a recurenţilor-reclamanţi, trebuia să fie aplicabil şi în cazul intimatei-pârâte, deoarece cuantumul despăgubirilor morale se situează la un nivel care nu reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru cei care şi-au pierdut părintele, soţul sau bunicul.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea este vădit nemotivată ori contradictorie şi în ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantelor minore, pentru motivul că ar fi fost prea tinere la data decesului bunicului pentru a fi afectate în vreun fel de această pierdere, aprecierile instanţei de fond fiind unele de ordin psihologic, care nu au nici un suport legal, doctrinar, jurisprudenţial ori de orice altă natură.

Astfel, au arătat că nu există argumente care să răstoarne prezumţia de durere şi, implicit, de prejudiciu moral pentru descendentele minore (nepoate de fiu ale defunctului), aceste recurente fiind afectate direct de decesul bunicului pe care îl vizitau şi îl cunoşteau, dar şi indirect, prin faptul că părinţii, bunica au fost profund afectaţi de acelaşi deces, în întreaga familie existând o durere, o tristeţe indubitabilă, dovedită cu probe.

Au mai menţionat că, în speţă, prejudiciul viitor este cert, deoarece minorele vor merge la grădiniţă, la şcoală, unde vor vedea ca ceilalţi copii vor fi însoţiţi de bunicii lor, în timp ce ele vor fi singure ori cel mult cu părinţii, dar lipsite de afecţiunea bunicilor.

Recurenţii au susţinut că întreaga motivare a Curţii de Apel cuprinde motive contradictorii, neargumentate juridic şi ştiinţific, reprezentând simple opinii personale ale judecătorilor, care echivalează cu o lipsă de motivare.

Amintind că, sub aspectul temeiului de drept, instanţa de apel a invocat doar dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011, au precizat că acest ordin nu mai este în vigoare de foarte mult timp şi nici nu este obligatoriu pentru instanţele de judecată, deoarece între timp CSA a fost desfiinţată şi înlocuită cu Autoritatea de Supraveghere Financiară,

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au considerat că decizia recurată se întemeiază, în mod greşit, pe Ordinul nr. 14/2011 al CSA (abrogat în prezent), potrivit căruia "daunele morale, în caz de vătămare corporală şi deces, se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România" şi pe criterii de cuantificare a daunelor morale care nu sunt prevăzute de lege şi nu reprezintă izvoare de drept.

În lipsa criteriilor legale de cuantificare a daunelor morale, au invocat necesitatea aplicării art. 5 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 22 alin. (7) C. proc. civ., precum şi recurgerea la principiile generale de drept, cum ar fi principiul echităţii, al bunei-credinţe, al reparării integrale al prejudiciului etc.

Practic, au subliniat că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe un ordin al CSA care, pe de-o parte, nu era în vigoare, fiind abrogat şi care, pe de altă parte, nu are putere de lege, nefiind obligatoriu decât pentru societăţile de asigurări cărora li se adresează, în procedura extrajudiciară a soluţionării dosarelor de daună.

Au considerat că un asemenea ordin nu este obligatoriu pentru instanţele de judecată şi nu poate modifica ori completa legi organice cum este C. civ., astfel că orice întemeiere a soluţiei instanţei de apel pe jurisprudenţă este nelegală, fiind încălcate normele de drept material.

Pentru aceste motive au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, menţinerea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, ca temeinică şi legală

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 aprilie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 24 iulie 2020 a fost admis în principiu recursul şi s-a fixat termen pentru judecare la data de 16 decembrie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Întreaga argumentare circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, va fi respinsă ca nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi jurisprudenţă, motivarea unei hotărâri este o chestiune de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi să se raporteze la situaţia specifică acelei cauze.

Astfel, instanţa nu trebuie să răspundă fiecărui argument pe care s-a întemeiat o anumită cerere sau apărare, în mod separat, putând folosi un considerent comun pentru înlăturarea mai multor argumente.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest aspect şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Va fi respinsă critica recurenţilor - reclamanţi privind diminuarea despăgubirilor, având în vedere că, soluţia instanţei de apel sub acest aspect este rezultatul aprecierii probatoriului administrat în cauză, iar la stabilirea întinderii despăgubirilor acordate, instanţa de apel s-a raportat în mod corect la consecinţele suportate de reclamanţi şi au fost avute în vedere circumstanţele concrete ale accidentului şi suferinţele fizice şi psihice suferite de către aceştia, făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente.

Simpla nemulţumire a recurenţilor-reclamanţi cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceştia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici criticile privind o presupusă contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate, având în vedere că argumentele recurenţilor-reclamanţi vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată privind acordarea despăgubirilor, iar recurenţii-reclamanţi nu au indicat în concret care sunt considerentele presupus contradictorii reţinute de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că, prin intermediul acestor critici recurenţii-reclamanţi tind să obţină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, or instanţa de recurs nu poate reanaliza situaţia de fapt şi probele administrate pentru a dispune asupra acestui aspect.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, aşa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv de recurs recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia instanţei de apel se întemeiază în mod greşit pe Ordinul nr. 14/2011 al CSA, instanţa trebuind să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi art. 22 alin. (7) C. proc. civ. şi că întemeierea instanţei de apel pe jurisprudenţă în cuantificarea daunelor morale este nelegală.

Criticile recurenţilor - reclamanţi sunt nefondate.

Astfel, este corectă susţinerea recurenţilor-reclamanţi privitoare la faptul că Ordinul CSA nr. 14/2011 nu era incident în cauza dedusă judecăţii, având în vedere faptul că accidentul rutier s-a produs în data de 08.06.2017, reţinerea instanţei de prim control judiciar fiind eronată sub acest aspect, însă această eroare nu este de natură a conduce la casarea deciziei atacate, întrucât ceea ce s-a supus judecăţii prin apelurile formulate atât de reclamanţi, cât şi de pârâtă a fost nu îndrituirea primilor la plata unor daune morale, stabilită deja de prima instanţă şi necontestată, ci cuantumul efectiv al daunelor morale, apreciat prea mic de către reclamanţi, respectiv prea mare de către pârâtă.

Este de menţionat faptul că, în lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, or, în speţă, aceste circumstanţe au fost expuse în raţionamentul logico - juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, aşa cum s-a arătat anterior.

În acest sens, decizia atacată reţine că "legislaţia din România nu prevede criterii pentru determinarea daunelor morale, iar jurisprudenţa reprezintă un punct de reper, fără a fi însă esenţială atâta timp cât nu este una constantă şi generalizată, iar marja de apreciere a instanţelor este largă. Prin urmare, pentru asigurarea unui cuantum proporţional şi adecvat al daunelor morale, instanţa nu poate face abstracţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze".

Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi art. 22 alin. (7) C. proc. civ., instanţa de apel prin modalitatea în care a analizat acordarea daunelor morale a respectat menţionatele dispoziţii legale, raţionamentul instanţei de apel având în vedere toate circumstanţele cauzei şi ţinând seama de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi a bunei-credinţe, fiind analizate în mod concret împrejurările obiective şi subiective ale cauzei ce au prezentat relevanţă în stabilirea caracterului echitabil al cuantumului daunelor morale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., G. şi H. ultimele două prin reprezentant legal C. împotriva deciziei nr. 994/2019 din 03 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2020.