Cassation appeal challenging appellate dismissal of construction contract rescission: sufficiency of motivation, factual re-evaluation of supplementary works, and admissibility of attacking attorney's fee proportionality as illegality

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauei, constată urătoarele:

Prin cererea formulată la data de 4.02.2011 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2011 reclamanta A. S.R.L. Târgovişte, jud. Dâmboviţa a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Buzău să se dispună rezilierea contractului de execuţie lucrări - antreprenoriat general nr. 07046/18.06.2007 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.892.891,37 RON, actualizată, sub rezerva majorării ulterioare, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de către reclamantă ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligaţiilor contractuale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2464 din 25 iunie 2014, în rejudecare, Tribunalul Prahova a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., iar prin decizia civilă 206 din 31 martie 2015 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi prin administrator special D., a anulat sentinţa nr. 2464/25.06.2014 şi a reţinut procesul pentru judecare, prin evocarea fondului.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a încuviinţat, la propunerea apelantei reclamante, proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii şi proba cu expertiză contabilă.

Prin încheierea nr. 1599 din 11 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. şi a strămutat judecata cauzei de la Curtea de Apel Ploieşti la Curtea de Apel Constanţa.

Prin încheierea din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Constanţa, în vederea soluţionării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 547 din 31 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, evocând fondul, a respins acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar CII C. şi prin administrator special D., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L., ca nefondată. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 256.287 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocat şi onorarii expert.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar CII C. şi prin administrator special D..

Recurenta-reclamantă îşi circumscrie criticile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată; reducerea onorariului stabilit de instanţa de apel cu titlu de cheltuieli de judecată; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Subsumat motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică decizia atacată invocând faptul că motivarea acesteia este superficială şi incompletă, aceasta rezumându-se la reproducerea susţinerilor intimatei şi la concluziile expertizei extrajudiciare depuse în faţa instanţei de fond, fără a fi luate în considerare şi a se face referire la probatoriile administrate în faţa instanţei de apel.

Arată recurenta că, prin motivele de apel, a supus analizei mai multe argumente care trebuiau să conducă la o soluţie contrară celei pronunţate de instanţa de control judiciar care, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat ca unele dintre susţinerile sale nu ar fi temeinice raportat la contextul spetei, iar, pe de altă parte, nu a avut în vedere concluziile expertizei contabile care a stabilit existenţa unui prejudiciu generat de rezilierea contractului şi concluziile expertizei topografice prin care s-a concluzionat că proiectul nu a fost modificat.

Se invocă faptul că hotărârea atacată nu relevă analiza comparativă dintre cele două proiecte din care, în opinia recurentei, rezultă fără dubiu că proiectul iniţial nu a fost niciodată modificat, context în care nu se punea în discuţie realizarea unor lucrări suplimentare.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă arată că prevederile art. 261 ale C. proc. civ. sunt în acord cu dispoziţiile art. 6 din CEDO, din interpretarea căruia rezultă că hotărârea judecătorească, ca ultim act de procedură al instanţei, trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor şi să formeze convingerea că exprimă adevărul.

Recurenta concluzionează în sensul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea fără a arăta care sunt motivele care susţin soluţia de respingere a acţiunii şi de înlăturare a criticilor din apel.

Subsumat motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 969 C. civ., a art. 1020 C. civ. şi a art. 1021 C. civ., aducând în susţinere următoarea argumentaţie.

În prealabil, recurenta formulează scurte consideraţiuni de ordin doctrinar referitoare la rezilierea contractului, redă dispoziţiile contractuale privind obiectul şi valoarea contractului şi precizează că nu a existat nici o notificare, adresă sau propunere de act adiţional din partea intimatei care să menţioneze modificări ale proiectului, ori necesitatea realizării unor lucrări suplimentare ce se impuneau a fi înscrise într-o convenţie bilaterală.

Prin urmare, se arată, motivarea instanţei de apel preluată în integralitate de la intimată şi care vizează modificarea cotei 0 şi, implicit, realizarea de lucrări suplimentare de balastare şi compactate - deşi neînscrise într-un act adiţional de modificare a contractului - nu poate fi reţinută şi nu poate constitui un motiv de atenuare sau înlăturare a culpei intimatei.

Precizează recurenta că din contract rezultă în mod clar că antreprenorul confirmă că a vizitat şantierul şi a verificat listele de cantităţi fără a depista erori sau omisiuni în Caietul de sarcini, astfel că nu se poate discuta în niciun caz de realizarea unor lucrări suplimentare; dacă acestea ar fi existat, ar fi trebuit să facă obiectul unei negocieri şi încheierii unui act adiţional, fapt ce ar veni în contradicţie cu declaraţia înscrisă în contract conform căreia lucrările solicitate corespund cu cele stabilite prin clauzele contractuale.

Se arată că din lucrările cu expertiza topografică realizate atât de expertul E. cât şi de expertul F. a rezultat mai presus de orice tăgadă că cota 0 nu a fost modificată, că, din analiza comparativă a proiectului iniţial şi a proiectului de continuare a acestuia a rezultat că nu au existat 2 proiecte, ci un singur proiect cu modificarea staţiei spălare şi staţiei de epurare, astfel că proiectul pentru abator nu a fost modificat.

Referindu-se la cele două proiecte, recurenta precizează că nici în proiectul nr. 1 şi nici în proiectul nr. 2 cota "0.00" nu este marcată pe planuri cu raportare la teren, împrejurare faţă de care, la data de 18 septembrie 2007, cu ocazia predării amplasamentului către constructor, s-a întocmit un proces-verbal de predare primire în care este stabilita cota "0.00" şi la care au participat un reprezentant al beneficiarului, un reprezentant al constructorului şi proiectantul lucrării.

Recurenta precizează că un aspect esenţial pe parcursul derulării contractului îl reprezintă împrejurarea că această pretinsă modificare a cotei 0 nu a fost adusă în discuţie la predarea amplasamentului şi nici pe perioada celor 2 luni şi jumătate de execuţie a contractului, ci la 2 luni de la părăsirea şantierului.

Se arată că, în cadrul expertizei topografice întocmită de expert E. se menţionează în mod expres că proiectul a fost respectat, aspect reconfirmat de răspunsul la obiecţiuni în care se menţionează că s-a respectat proiectul şi detaliile tehnice constructive.

Consideră recurenta că susţinerea B. şi, ulterior, a instanţei de apel, potrivit căreia a fost făcută de A. S.R.L. o decopertare la o cota arbitrară, nu poate fi reţinută întrucât aceasta nu a fost contestată la momentul predării primirii amplasamentului potrivit procesului-verbal de predare primire.

Precizează că raportul de expertiză întocmit de expertul E. aduce argumente în ceea ce priveşte efectuarea corectă a măsurătorilor la nivelul anului 2005 - 2009 ce au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construcţie şi a edificării obiectivului, fără modificarea cotei stabilite la momentul predării amplasamentului, relevanţă având şi măsurătorile prezentate de Expertul Consilier ing. G. care lămuresc că aşa - zisa modificare a "Cotei Zero" nu exista.

Recurenta arată că motivele care au generat rezilierea contractului sunt înscrise în notificarea comunicată in data de 31.01.2008 acestea atestând culpa exclusivă a B.: abandonarea contractului de către antreprenor care din data de 20.12.2007 a sistat lucrările, cu consecinţa neasigurării pazei bunurilor existente pe şantier; neîndeplinirea obligaţiilor contractuale precum neprezentarea de documente justificative, certificate de origine şi calitate pentru materialele puse în operă, întârzieri semnificative în efectuarea lucrărilor, nerespectarea proiectului de execuţie, nepredarea graficului detaliat de execuţie a lucrărilor şi neinformarea beneficiarului în legătură cu o serie de neconcordanţe, încălcarea dispoziţiilor contractuale în ceea ce priveşte executarea lucrărilor de către subcontractanţi - firma H. S.R.L..

Consideră recurenta că relevanţă în stabilirea conduitei culpabile a intimatei o au rapoartele de expertiză depuse de expert ing. G. şi I. si lucrarea depusă de către Ing. J., diriginte de şantier, în care se menţionează în mod explicit că, la momentul părăsirii şantierului de către B., proiectul avea un stadiu fizic realizat în procent de 31%, iar lucrările ramase de executat nu puteau fi realizate în timpul rămas până la finalizarea contractului având în vedere nerespectarea graficului de lucrări.

Învederează recurenta că un alt aspect care a fost încălcat de către antreprenor l-a constituit realizarea lucrărilor de infrastructură cu o altă firmă respectiv, H. S.R.L. Buzău, fără a nominaliza lucrările de subantrepriză şi subantreprenorii în contract, deşi aceasta reprezenta o condiţie esenţială a contractului, prevăzută sub sancţiunea rezilierii.

Astfel, se arată, lucrările de balastare au fost realizate de H. S.R.L. Buzău şi lucrările de umplutura cu K. S.R.L. Măneşti.

Recurenta redă dispoziţiile din art. VII din Contract, ce reglementează obligaţiile antreprenorului, precizează că, în capitolul XI din contract antreprenorul declară că nu are subcontractanţi şi redă cazurile de reziliere prevăzute la art. XIII din contract.

Raportat la aceste dispoziţii contractuale, recurenta arată că angajarea subcontractanţilor de către antreprenor, nepermisă de contract, este o situaţie confirmată şi de expertiza tehnică întocmită de expertul tehnic L. care, în cadrul răspunsului la obiecţiuni a menţionat că " unele dintre lucrările de infrastructură, respectiv lucrările de fundaţii izolate au fost realizate de societatea H. SRL"

Prin urmare, se arată că, încă de la încheierea contractului de antrepriză, societatea intimată nu a dat dovadă de bună credinţă şi sinceritate întrucât a rezultat din derularea parţială a contractului că acesta nu avea capacitatea şi nici personal calificat pentru realizarea acestui proiect; împrejurarea că recurenta s-au folosit subcontractanţi este recunoscută de intimată şi în răspunsul la interogatoriu, situaţia fiind confirmată în ianuarie 2008 când societăţii A. i-au fost puse la dispoziţie o serie de înscrisuri din care rezultă că toate lucrările pe care B. s-a obligat să le realizeze fuseseră subcontractate societăţii H. S.R.L..

Consideră recurenta că nu poate fi acceptată ideea că între părţile contractante au existat înţelegeri verbale, în contextul existenţei unui contract scris cu clauze care stabilesc neechivoc obligaţiile părţilor care evidenţiază alte înţelegeri. Prin urmare, se arată, în afara contractului nu se poate concluziona că părţile au convenit tacit alte condiţii nescrise ale derulării acestuia, context în care recurenta a procedat la rezilierea contractului, acceptarea de către intimată a rezilierii contratului nefăcând altceva decât să confirme culpa sa.

Recurenta învederează faptul că încălcarea raportului contractual a avut un impact major şi devastator asupra societăţii întrucât a condus la pierderea finanţării nerambursabile şi la generarea unui prejudiciu ce a fost cuantificat în cadrul expertizei contabile, neluată în considerare de instanţa de apel; urmare a imposibilităţii refacerii lucrărilor şi pierderii finanţării, recurenta a rămas cu un credit bancar pentru a cărui restituirea au fost generate o serie de costuri şi cu o construcţie nefinalizată.

Consideră recurenta că, în cauză, prezintă relevanţă expertiza realizată de expertul contabil M. şi administrată în fata instanţei de apel în care se menţionează că pierderea suferită de recurentă, urmare a plaţii unor dobânzi şi comisioane bancare suplimentare datorită rezilierii contractului de finanţare şi nefinalizării investiţiei este de 1.052.332,53 RON; pierderea suferită ca urmare a reluării proiectării, consultanţei, expertizării şi proiectării este in valoare de 78.341 RON, la care se adaugă un avans nejustificat de 353.232,60 RON şi 395.102,70 RON.

Ultima critică subsumată motivului de recurs reglementat de art. 309 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

Consideră recurenta că, în ceea ce priveşte onorariul avocaţial, din prisma activităţii desfăşurate de avocat, cuantumul acestuia este exagerat, instanţa de apel neţinând cont de lipsa de proporţionalitate dintre activitatea avocatului şi valoarea onorariului. Apreciază recurenta că soluţia ce se impune este reducerea onorariului.

Intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă, în esenţă, la faptul că motivarea hotărârii atacate este susţinută numai de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la instanţa de fond, că instanţa de apel nu a examinat comparativ cele două proiecte de finanţare, ceea ce ar fi condus la concluzia absenţei necesităţii unor lucrări suplimentare şi că a omis să răspundă argumentelor reclamantei apelante.

Niciuna dintre aceste critici nu este fondată, decizia recurată fiind amplu motivată, considerentele acesteia relevând analiza amănunţită efectuată de instanţa de control judiciar cu referire la motivele de apel, la argumentele aduse de reclamantă în susţinerea acestora, cu luarea în considerare a tuturor probatoriilor administrate.

Decizia din apel nu s-a axat însă exclusiv pe concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. N., instanţa făcând o amplă analiză a expertizelor judiciare administrate în cauză, acestea confirmând situaţia de fapt reţinută prin primul raport de expertiză extrajudiciară N..

Instanţa de apel, în examinarea condiţiilor impuse de art. 1020 şi de art. 1021 C. civ., dar şi a obligaţiei de despăgubire reglementată de art. 1073 C. civ., s-a raportat la dinamica raporturilor contractuale astfel cum aceasta a fost relevată de probatoriul administrat, din perspectiva clauzelor contractuale şi a motivelor de reziliere invocate de recurentă: pretinsa sistare a lucrărilor la data de 20 decembrie 2007, pretinsa neasigurare a pazei şantierului şi pretinsa sub-contractare fără acordul beneficiarului.

Astfel, au fost avute în vedere notificarea nr. x/18.01.2008 şi notificarea de reziliere din 31.01.2008, la care intimata a răspuns prin notificarea nr. x/05.02.2008 în sensul că este de acord cu rezilierea contractului, în condiţiile în care nu se poate reţine culpa sa şi că înţelege să invoce excepţia de neexecutare.

În ceea ce priveşte modificarea cotei 0 a construcţiei de către beneficiar, Curtea reţinut că prin procesul-verbal de predare-primire amplasament încheiat la data de 18.09.2007 între beneficiar reprezentat de dirigintele de şantier - dl. J., arhitectul - dl. O. şi constructor s-a stabilit cota "0" a clădirii ca fiind +0,35 m faţă de cota coronament a drumului existent şi materializată pe stâlpul post trafo; raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul tehnic N. şi expertul evaluator P. pentru stabilirea stadiului lucrărilor executate cantitativ şi valoric la obiectivul Abator, conform căruia s-a modificat cota 0 a construcţiei, instanţa reţinând că aceleaşi aspecte au fost confirmate prin expertizele tehnice în specialităţile construcţii şi topografie, precum şi prin expertiza contabilă efectuate în cauză, din care rezultă, în esenţă, că a fost modificată cota 0 a construcţiei, situaţie care a impus lucrări suplimentare, nerecunoscute şi acceptate de reclamantă, fapt ce a determinat întârzieri în executare.

Curtea a apreciat că efectuarea lucrărilor suplimentare de către intimată, astfel cum au fost constatate chiar prin expertiza tehnică extrajudiciară întocmită la cererea recurentei, a fost de natură a conduce la întârzieri în executarea contractului, întârzieri care nu au putut fi opuse exclusiv intimatei, certitudinea lucrărilor rezultând din probele administrate în cauză, neputând fi contestate, iar reclamanta având cunoştinţă de efectuarea acestor lucrări.

Curtea a considerat că motivul de reziliere privind subcontractarea de lucrări fără acordul beneficiarului nu poate fi reţinut, faţă de acordul tacit al recurentei rezultat din procesele-verbale de verificare a calităţii lucrărilor ce devin ascunse nr. x/10.10.2007, nr. y/11.10.2007, nr. z/05.11.2007, semnate de constructor (Q., reprezentant al societăţii H. SRL), beneficiar (dirigintele de şantier J.), proiectant (R.), precum şi Procesul-verbal de control pe faze determinante din 12.10.2007, semnat de reprezentantul beneficiarului - J., diriginte de şantier, în care se menţionează la rubrica antreprenor B. - H. S.R.L..

În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa de apel s-a raportat la concluziile expertizei contabile prin care au fost determinate sumele achitate în baza contractului de antrepriză nr. x/18.06.2007, precum şi sumele datorate de recurentă pentru lucrările efectiv realizate.

Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel, în pronunţarea deciziei atacate, a procedat la o analiză comparativă a celor două proiecte de finanţare europeană, referindu-se în motivare la documentaţia tehnică aferentă celui de-al doilea proiect de finanţare nerambursabilă, astfel:"(...) prin probele administrate în cauză reclamanta nu a dovedit că lucrările pretins executate de pârâtă nu există, în condiţiile în care lucrările au fost constatate chiar prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul tehnic N. şi expertul evaluator P. în vederea aprobării continuării lucrărilor de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, (...)"

Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel şi-ar fi însuşit integral argumentele şi apărările intimatei, cu ignorarea sau în contradicţie cu probele administrate în cauză, nu poate fi primită în raport cu faptul că motivarea hotărârii relevă cu evidenţă că întregul raţionament este detaliat şi coroborat construit pe baza probelor administrate în cauză şi care au confirmat pertinenţa apărărilor intimatei.

Instanţa de apel nu a ignorat opiniile expertizelor întocmite de experţii G. şi E., instanţa pronunţându-se asupra expertizelor judiciare întocmite de experţii desemnaţi de aceasta, decizia din apel fiind amplu motivată prin raportare la expertizele judiciare administrate în cauză, coroborate cu celelalte probe de la dosar, respectiv înscrisuri şi interogatorii.

Astfel, reţine instanţa de apel, "Prin concluziile exprimate în raportul de expertiză în specialitatea topografie, întocmit de expertul E., completat prin răspunsul la obiecţiuni, s-au reţinut următoarele:

"S-a încercat identificarea unor puncte care să aibă corespondent în lucrarea topografică întocmită pentru beneficiar A. S.R.L. în anul 2005 de S. S.R.L., avizată de OCPI Prahova, care a constituit suport pentru PUZ - ul necesar halei Abator, sistemul de coordonate în care s-a întocmit lucrarea topografică din 2005 este Stereografic 1970 şi sistemul de cote este arbitrar; nu a fost identificat în proiectul halei existenţa unui punct cu valori altimetrice care să aibă corespondent în ridicarea topografică întocmită în anul 2005, în sensul că nu a fost cuprinsă valoarea altimetrică a platformei halei la cotele arbitrare existente în lucrarea topografică; cota fundaţiei care poate fi interpretată arbitrar din fotografiile puse la dispoziţie de pârâtă este la circa 1,20 metri faţă de cota planşeului;".

Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede în art. 6, pct. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:"Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege[…]".

Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aşadar, dreptul la o hotărâre motivată reprezintă un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echitabil al procedurii judiciare şi al respectării dreptului la apărare al părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părţilor.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel cum se reţine în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. .37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Altfel spus, art. 6 din CEDO implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Perez împotriva Franţei).

Rezumând, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată răspunde exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi respectă principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO întrucât relevă examinarea efectivă de către instanţa de apel a mijloacelor, argumentelor şi a elementelor de probă administrate în cauză.

Criticile subsumate motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 303 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, controlul judiciar neputându-se realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivul de nelegalitate expres prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Argumentaţia adusă deciziei atacate din perspectiva aplicării greşite de către instanţă a dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ. de la 1864 referitoare la condiţiile cerute de lege pentru a opera rezilierea contractului, a art. 969 C. civ. de la 1864, privind forţa obligatorie a contractului şi a art. 1073 C. civ. de la 1864, privind obligaţia de despăgubire, este susţinută eminamente de elemente ce se integrează în contextul factual al cauzei şi exprimă dezacordul recurentei cu privire la modul în care instanţa de apel s-a raportat şi a interpretat probatoriul administrat (expertizele judiciare şi extrajudiciare, înscrisurile declaraţiile de martor), recurenta - reclamantă reiterând argumentele de fapt formulate în fazele procesuale anterioare.

Astfel, în susţinerea pretinsei încălcări de către instanţa de apel a condiţiilor rezilierii judiciare, cu referire la art. XIII din contractul de execuţie lucrări nr. x din 18 iunie 2007, prin care părţile cauzei au convenit asupra unui pact comisoriu ce reglementează condiţiile în care poate fi reziliat contractul, recurenta invocă următoarele aspecte: inexistenţa unei notificări, adrese sau propunere de act adiţional din partea intimatei, deduse din constatările şi declaraţia antreprenorului care şi-a asumat lucrările de execuţie, considerându-le prevăzute în art. VII din contract; nemodificarea cotei 0, aspect rezultat din expertiza topografică realizată de expertul E., în care se consemnează la punctul d) că proiectul a fost respectat, aspect reconfirmat şi de răspunsul la obiecţiuni, punctul 28; necontestarea, la momentul predării-primirii amplasamentului a lucrării de decopertare, aspect relevat de procesul-verbal; argumentele aduse prin raportul de expertiză E. în ceea ce priveşte efectuarea corectă a măsurătorilor la nivelul anilor 2005-2009, ce au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construcţie şi a edificării obiectivului, fără modificarea cotei stabilite la momentul predării amplasamentului; stadiul lucrărilor efectuate de intimată la momentul părăsirii lucrărilor şi executarea necorespunzătoare a lucrărilor, aspecte consemnate în raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. G.; conduita culpabilă a intimatei, relevată în lucrările de specialitate depuse de experţii G., I. şi J., diriginte de şantier; împrejurarea că antreprenorul a angajat subcontractanţi, deşi contractul îi interzicea acest lucru, aspect relevat de expertiza întocmită de expert L., de răspunsul la interogatoriu Q.; sistarea lucrărilor şi părăsirea şantierului, aspect relevat la pct. 7 al interogatoriului.

Criticile vizând modul în care instanţa de apel s-a raportat la pretinsul prejudiciu suferit de recurentă sunt, de asemenea, susţinute de argumente ce propun o reevaluare a probatoriului administrat întrucât se raportează, în integralitate la concluziile expertizei contabile. Acestea sunt argumentele de netemeinicie care nu pot fi integrate cazului de nelegalitate invocat. Prin aceste argumente recurenta îşi justifică maniera în care a procedat la rezilierea unilaterală a contractului şi apreciază că, acceptarea rezilierii de către intimată nu face decât să confirme culpa sa.

Aşadar, cu privire la pretinsa greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1020 -1021 C. civ. referitoare la condiţiile cerute de lege pentru a opera rezilierea contractului, a art. 969 C. civ., privind forţa obligatorie a contractului şi a art. 1073 C. civ., privind obligaţia de despăgubire, recurenta-reclamantă nu a arătat cum trebuiau aplicate respectivele dispoziţii în cauza dedusă judecăţii, context în care instanţa supremă reţine că încălcarea şi aplicarea greşită a evocatelor normelor de drept material au fost invocate în mod formal de către autoarea recursului, argumentele aduse în discuţie având ca finalitate reinterpretarea probatoriului administrat. Aceste critici nu pot forma obiectul examenului de legalitate a hotărârii atacate din perspectiva art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, este de precizat că niciuna dintre criticile mai sus redate nu este formulată omisso medio, acestea formând obiect de analiză al instanţei de control judiciar.

Critica subsumată aceluiaşi motiv de recurs, vizând stabilirea cuantumul cheltuielilor de judecată, nu poate fi primită.

Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinei sau munca îndeplinită de avocat."

Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României). Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

Prin argumentele aduse în susţinerea acestei critici recurenta propune, în realitate, o reevaluare a acestor criterii, ceea ce presupune examinarea deciziei atacate sub aspectul netemeiniciei sale, aspect nepermis de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Este de punctat totuşi că instanţa de apel a examinat caracterul necesar, real, şi rezonabil al cheltuielilor de judecată, în sumă de 187.269 RON constând în onorariu avocaţial pentru reprezentare în faţa instanţei de apel.

În ceea ce priveşte caracterul necesar al acestor cheltuieli de judecată, a fost relevată activitatea depusă de avocat constând în redactarea întâmpinării, formularea de cereri în probaţiune, note de şedinţă, prezentarea la fiecare din cele 40 de termene de judecată acordate de instanţă.

În stabilirea caracterul real instanţa de apel s-a raportat la dovezile depuse în dosarul instanţei cu privire la efectuarea plăţii de către intimată a onorariului avocaţial iar caracterul rezonabil a fost apreciat de către instanţă prin prisma valorii pricinii şi a muncii depuse de avocat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sesizată în legătură cu stabilirea naturii criticilor de recurs ce vizează exclusiv cuantumul şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată, din punct de vedere al încadrării sau nu în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin decizia nr. III din 20 ianuarie 2020, publicată în M. Of. Partea I nr. 181 din 05 03 2020, a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivul de recurs vizat este art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ. raportat la art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ., corespondentul art. 304 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. de la 1865 şi respectiv al art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, astfel că raţionamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se impune, pentru identitate de raţiune şi în această speţă, dat fiind faptul că art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ. reia principiul înscris în art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.

Înalta Curte a statuat că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865 prevede că "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor în raport cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Transpunând statuările din decizia mai sus evocată, instanţa de recurs impune concluzia că, în speţă, criticile formulate de recurentă referitoare la cheltuielile de judecată nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 5 sau 9 C. proc. civ. întrucât vizează aspecte de netemeinicie.

Referitor la cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., "partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate, context în care va admite cererea.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. şi prin administrator special T. şi va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. şi prin administrator special T. să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 28.808,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. şi prin administrator special T. împotriva deciziei civile nr. 547 din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar C.I.I. C. şi prin administrator special T. să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 28.808,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2020.