Inadmissibility of extraordinary appeal against appellate decision in individual labor dispute under social insurance laws
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant, thereby upholding the Court of Appeal's final decision which partially granted the plaintiff's claim for 964,084 RON. The case originated as a recovery action brought by a national consumer protection authority against a former agency president, seeking compensation for illegal payments made from the staff incentive fund during a specific period, which was initially challenged under labor and administrative jurisdiction disputes before being established as an individual labor conflict. The appellate court's decision stands as final because, under the applicable legal framework for individual labor disputes, judgments rendered by appellate courts are definitive and not subject to further extraordinary appeal. Dismissing the defendant's filing was based on the violation of the principle of legality of appeals and constitutional equality before the law, as the specific norms governing labor conflicts and the civil procedure code explicitly exclude such appellate decisions from the scope of admissible appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against appellate decision in individual labor dispute under social insurance laws: Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a declarat recurs pârâtul D., invocând critici de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul x/2015, reclamanta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR (A.N.P.C.) a formulat acţiune în regres, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., şi D., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 2.614,314 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru drepturi acordate în mod nelegal salariaţilor, prejudiciu datorat modului eronat de constituire şi de utilizare a fondului de stimulare a personalului din cadrul A.N.P. C. pen. perioada 3 ianuarie 2007 - 30 ianuarie 2012, conform constatărilor Curţii de Conturi.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 112 şi următoarele din C. proc. civ., pe dispoziţiile art. 1349 şi 1357-1353 alin. (3) din Codul muncii, şi pe dispoziţiile H.G. nr. 700/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 2894 din data de 17 martie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe rolul căreia a fost reînregistrată cauza, sub acelaşi număr de dosar.
La data de 1 iunie 2016, reclamanta a depus la dosarul Curţii de Apel Bucureşti o cerere precizatoare, prin care a învederat că prejudiciul produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru drepturi acordate salariaţilor din cadrul A.N.P.C. pentru perioada 3 ianuarie 2007 - 30 ianuarie 2012, conform constatărilor Curţii de Conturi, este în sumă de 2.614.314.
Ulterior, la data de 14 septembrie 2016 reclamanta a depus la dosar o nouă cererea precizatoare, prin care a învederat că prejudiciul produs, în sumă de 2.614.314 RON, se referă la perioada 2010 - 30 ianuarie 2012, conform constatărilor Curţii de Conturi.
Reclamanta a învederat că înţelege să îşi îndrepte acţiunea împotriva pârâtului D., în calitate de Preşedinte al A.N.P.C. în perioada 9 octombrie 2009 - 17 mai 2012.
La data de 26 octombrie 2016, reclamanta a formulat o cerere de renunţare la judecată cu privire la pârâţii A., B. şi C..
Prin sentinţa civilă nr. 1021 din data de 22 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei in favoarea uneia dintre secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.
Prin decizia civila nr. 2207 din data de 13 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Cererea reclamantei a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul x/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 9063/2017 din data de 7 decembrie 2017, instanţa de fond a respins acţiunea privind pe reclamanta A.N.P.C., în contradictoriu cu pârâtul D., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă care a pronunţat decizia civilă nr. 2816 din 19 iunie 2018, prin care a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 964084 RON şi a respins cererea, ca nefondată, pentru restul pretenţiilor până la concurenţa sumei de 1.042.811 RON.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a declarat recurs pârâtul D., invocând critici de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, respingerea apelului formulat de reclamantă, cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii formulate de aceasta.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 martie 2020.
În cadrul cererii de recurs, recurentul a solicitat suspendarea executării deciziei civile atacate, până la soluţionarea recursului, cererea fiind respinsă, prin încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 30 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2017.
Printr-o solicitare separată, recurentul-pârât a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la sintagma "conflicte de muncă", precum şi a textului art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, considerând că acestea contravin prevederilor art. 16, 21, 21 alin. (3), (11) şi 20 din Constituţia României, în raport cu dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a pronunţat încheierea din data de 9 iulie 2020, prin care a admis cererea formulată de recurentul-pârât şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la sintagma "conflicte de muncă", şi ale art. 214 din Legea nr. 62/2011.
Intimata-reclamantă A.N.P.C a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil.
Prin încheierea din data de 23 iulie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din data de 15 septembrie 2020, în baza dispoziţiilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu cele ale art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru la data de 10 decembrie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.
Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea pe fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Se constată că, în speţă, decizia recurată a fost pronunţată în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi salariale, fiind incidente prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit alin. (2) al textului menţionat, în forma în vigoare la data introducerii cererii:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".
Prin urmare, cu privire la aceste litigii, deciziile pronunţate de instanţele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului.
Cum decizia atacată a fost pronunţată în apel, în soluţionarea unei cauze având ca obiect un conflict individual de muncă, în raport cu dispoziţiile legale mai sus menţionate rezultă că hotărârea recurată are caracter definitiv, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care demersul recurentului-pârât apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, coroborate cele ale art. 483 alin. (2) teza ultimă din C. proc. civ., prin raportare la textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 2816 din 19 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 2816 din 19 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.