Admissibility of accessory intervention by shareholder to protect corporate assets in restitution action.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

La data de 19 februarie 2019, apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1597 din 24 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, apel prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea intimatei-pârâte B. la restituirea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar preluate din patrimoniul său, pe care refuză să le restituie; în cazul imposibilităţii de recuperare a acestora, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata valorii de inventar a bunurilor în cuantum total de 1.177.751,18 RON, din care 50.233,28 de RON pentru bunurile de inventar şi 1.127.517,90 de RON pentru mijloacele fixe.

La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2019, C. a formulat cerere de intervenţia accesorie, prin care a arătat că înţelege să susţină poziţia procesuală a S.C. A. S.A.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de C., ca inadmisibilă în principiu.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. şi intervenientul C. au declarat recurs.

În susţinerea cererii de recurs, recurenţii susţin că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii,respectiv a art. 61 şi a art. 33 C. proc. civ.

Recurenţii susţin că hotărârea ce s-ar putea pronunţa în cauză este aptă să afecteze drepturile şi interesele legitime ale intervenientului C., în condiţiile în care acesta deţine calitatea de acţionar, administrator şi de director general adjunct al S.C. A. S.A.

Astfel, în ipoteza respingerii apelului, cu consecinţa ca mijloacele fixe şi obiectele de inventar ce fac obiectul acţiunii (sau contravaloarea acestora) nu se vor reîntoarce în patrimoniul S.C. A. S.A., drepturile şi interesele legitime ale intervenientului sunt vătămate, întrucât, în calitatea sa de acţionar al S.C. A. S.A., are interesul ca societatea să îşi reîntregească patrimoniul cu bunurile care fac obiectul cererii de chemare în judecată sau cu contravaloarea acestora.

Recurenţii susţin că o acţiune reprezintă dreptul de proprietate al posesorului acesteia asupra unei cote-părţi din societatea comercială, care dă acestuia dreptul la dividende şi la un procentaj din suma rezultată în urma unei eventuale lichidări a activelor companiei.

Prin urmare, valoarea activelor unei societăţi determină, între altele, şi valoarea drepturilor cuvenite acţionarilor.

În calitate de membru în Consiliul de Administraţie al S.C. A. S.A., recurentul-intervenient arată că are obligaţia de a-şi exercita mandatul cu prudenţa şi diligenta unui bun administrator şi cu loialitate, în interesul societăţii.

Nu în ultimul rând, interesul de a interveni în prezenta cauză pentru a susţine poziţia procesuală a reclamantei rezultă, în opinia recurenţilor, şi din calitatea intervenientului de director general adjunct, printre atribuţiile sale în această calitate numărându-se şi organizarea şi apărarea integrităţii bunurilor mobile, imobile şi necorporale, aflate în patrimoniul societăţii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin motivele suplimentare de recurs, recurenţii susţin că o eventuală respingere a cererii de chemare în judecată ar avea drept consecinţă diminuarea valorii activelor reclamantei după cum, în mod corespunzător, admiterea cererii ar avea ca efect recuperarea fie a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar, fie a contravalorii acestora.

Recurenţii invocă afectarea drepturilor de acţionar ale titularului cererii de intervenţie, de valoarea activelor reclamantei depinzând valoarea acţiunilor şi a drepturilor ce se cuvin acţionarilor în cazul cesiunii acţiunilor sau în cazul lichidării societăţii.

Potrivit recurenţilor, deţinerea de acţiuni într-o societate nu conferă acţionarului doar dreptul la dividende, drepturile acţionarilor fiind mai extinse.

În acest sens, recurenţii susţin că, potrivit prevederilor art. 261 din Legea nr. 31/1990, bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului, în condiţiile prezentului articol, revin acţionarilor/asociaţilor, în condiţiile legii, iar conform art. 268 din aceeaşi lege, după terminarea lichidării, lichidatorii întocmesc situaţia financiară finală, arătând partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea activului societăţii, însoţită de raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorilor financiari.

Prin urmare, valoarea activelor societăţii reprezintă un element important pentru acţionari, întrucât drepturile acestora, în cazul cesiunii acţiunilor sau a lichidării societăţii, depind de valoarea activelor, fiind direct proporţionale cu aceasta.

În ceea ce priveşte împrejurarea că cererea de apel a fost semnată de titularul cererii de intervenţie accesorie, recurenţii susţin că aceasta nu îl lipseşte pe C. de interesul de a interveni în cauză, întrucât acesta ar putea solicita administrarea de probe, altele decât cele solicitate prin cererea de apel, fără a se putea invoca decăderea.

Totodată, recurenţii arată că potrivit art. 152 din Legea 31/1990, directorii sunt răspunzători pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor. Totodată, conform art. 144 indice 2 din Legea nr. 31/1990, administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor, fiind sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le comunică cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni şi auditorului financiar.

Prin urmare, intervenientul urmăreşte a evita, astfel, o acţiune de atragere a răspunderii sale, care ar putea fi decisă de adunarea generală a societăţii, în cazul în care s-ar considera că nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi atribuţiile de administrator şi de director general adjunct.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 10 iunie 2020, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la data de 9 decembrie 2020, în şedinţă publică.

Intimata-pârâtă B. a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele care urmează:

Este de menţionat că o cerere de intervenţie accesorie, formulată în condiţiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susţine apărările părţii în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunţa i-ar prejudicia drepturile şi interesele.

Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Din cuprinsul normelor legale sus-menţionate rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, astfel, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

Se poate aprecia că, susţinând una dintre părţile iniţiale, terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a-i compromite propriile drepturi.

Reţinând că intervenţia voluntară accesorie, ca regulă generală, este admisibilă în orice materie, neexistând niciun text de lege care să limiteze în mod expres sfera sa de aplicare, Înalta Curte urmează a verifica în ce măsură instanţa de apel a realizat o corectă interpretare şi aplicare a normei anterior menţionate referitoare la existenţa interesului de a interveni în cauză.

Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la restituirea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar preluate din patrimoniul său, pe care refuză să le restituie; în cazul imposibilităţii de recuperare a acestora, obligarea pârâtei la plata valorii de inventar a bunurilor în cuantum total de 1.177.751,18 RON, din care 50.233,28 de RON pentru bunurile de inventar şi 1.127.517,90 de RON pentru mijloacele fixe.

Reiese, aşadar, că reclamanta urmăreşte recuperarea unor bunuri, cu privire la care pretinde că fac parte din patrimoniul său, sau a contravalorii acestora.

Înalta Curte reţine că drepturile acţionarilor nu pot fi limitate la dreptul de a obţine dividende, aceştia fiind direct interesaţi în susţinerea acţiunilor care vizează patrimoniul societăţii, care este constituit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând societăţii.

Mai mult decât atât, este de reţinut şi faptul că Legea nr. 31/1990 instituie răspunderea organelor de conducere ale societăţii pentru nerespectarea obligaţiilor instituite de lege în sarcina lor.

Ca atare, intervenientul are interes în formularea cererii de intervenţie accesorie, prin raportare la calitatea acestuia de acţionar, indiferent de numărul de acţiuni deţinute, de membru al consiliului de administraţie şi de director general adjunct.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurentul-intervenient accesoriu C. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza instanţei de apel în vederea rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurentul-intervenient accesoriu C. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează încheierea din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza instanţei de apel în vederea rejudecării.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.