Unjust enrichment for post-contract services: admissibility of factual re-evaluation under casation review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, definitively upholding the appellate court's decision to maintain the judgment ordering the defendant to pay the plaintiff the principal sum of 263,276 RON plus statutory interest. The dispute concerned a civil action for unjust enrichment, where the plaintiff sought payment for transport services provided between January 2017 and May 2017 after the expiration of the contractual term, a claim initially subject to jurisdictional conflicts before being heard on the merits. The appellant challenged the lower court's rejection of its argument that the services were rendered at the plaintiff's own risk and without a valid contractual basis, as well as the award of statutory interest. Relying on Articles 488(1)(6) and 8 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that these arguments constituted impermissible appeals on the merits, as they sought a re-evaluation of facts and evidence rather than a review of legal correctness; the Court affirmed that the lower courts properly applied Articles 1.345 and 1.346 of the Civil Code regarding unjust enrichment, as the plaintiff’s actions did not fall within the exceptions for voluntary or risky performance.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Unjust enrichment for post-contract services: admissibility of factual re-evaluation under casation review: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 19 februarie 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta SOCIETATEA DE SERVICII HIDROENERGETICE HIDROSERV S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A., obligarea acesteia din urmă la plata: sumei de 263.276 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport efectuate către pârâtă în perioada 01.01.2017-31.05.2017 de către SOCIETATEA DE SERVICII HIDROENERGETICE HIDROSERV S.A., secţia de Servicii şi Reparaţii Cluj; a penalităţilor de întârziere contractuale, în valoare de 0,03 % pe zi de întârziere, dar fără a depăşi valoarea debitului principal şi, în subsidiar, a dobânzii legale aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 1072 din 16 aprilie 2018, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 3289 din 17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Cluj, secţia Civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 380 din 14 septembrie 2018, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Prin precizarea la acţiune depusă de reclamantă la data de 13.12.2018 prin registratura Tribunalului Specializat Cluj, aceasta a arătat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 1.345 - art. 1.348 C. civ., privind îmbogăţirea fără justă cauză, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 263.276 RON şi a dobânzii legale aferente, calculate începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 19.02.2018, şi până la data achitării integrale a debitului principal.
Prin sentinţa civilă nr. 245 din 15 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta SOCIETATEA DE SERVICII HIDROENERGETICE HIDROSERV S.A., prin administrator judiciar A.., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. Pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 263.276 RON, reprezentând debit principal, precum şi dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 19.02.2018 şi până la achitarea integrală a debitului principal. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 512 din 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 245 din 15 februarie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj.
Împotriva acestei decizii, pârâta SPEEH HIDROELECTRICA S.A. PRIN SUCURSALA HIDROCENTRALE CLUJ a declarat recurs.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că a arătat instanţei de apel că prestarea serviciilor de către reclamantă s-a făcut pe riscul acesteia.
Raportându-se la dispoziţiile art. 1.346 lit. c) C. civ., arată că îmbogăţirea este justificată atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.
În raport de această prevedere, recurenta-pârâtă susţine că, din probele administrate în cauză, rezultă că prestarea serviciilor de către intimata-reclamantă s-a făcut pe riscul acesteia, deoarece la data prestării serviciilor nu mai exista temei contractual pentru prestarea lor şi că Hidroelectrica prin adresa nr. x/22.02.2017 a refuzat la plată facturile nr. x/31.01.2017 şi nr. x/31.01.2017, emise de reclamantă în absenta unui contract subsecvent semnat între părţi.
Totodată, potrivit recurentei-pârâte, chiar dacă s-ar admite că reclamanta avea convingerea că se va încheia un contract subsecvent, acesta nu putea reglementa serviciile prestate anterior.
Un alt aspect ce trebuie reţinut este, în opinia recurentei-pârâte, acela că, deşi răspunderea nu este contractuală, câtă vreme reclamanta invocă uzanţele între părţi, înseamnă că serviciile ar fi trebuit prestate în baza unui caiet de sarcini sau a unei comenzi a Hidroelectrica, aceasta fiind modalitatea de lucru agreată contractual de părţi. Or, recurenta-pârâtă susţine că nu a transmis nicio comandă şi niciun caiet de sarcini privind servicii/lucrări de realizat de către Hidroserv după expirarea duratei contractului.
Aşadar, recurenta-pârâtă concluzionează că intimata-reclamanta a continuat prestarea serviciilor pe perioada 01.01.2017-31.05.2017, chiar în absenţa unui raport juridic între părţi, pe riscul exclusiv al acesteia.
Recurenta-pârâtă susţine că instanţa a procedat la analiza îndeplinirii condiţiilor pentru îmbogăţirea fără just temei, însă, în considerente, instanţa a arătat că nu se poate reţine că Hidroserv a acţionat pe riscul propriu, fără a motiva şi argumenta respingerea motivului de apel invocat.
Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susţine că prin cererea de apel a arătat că achiesat la concluziile primei instanţe cu privire la faptul că nu sunt incidente în speţă situaţiile prevăzute la art. 1.346 lit. a) şi b) din C. civ., astfel că, instanţa de apel nu mai trebuia să trateze aceste aspecte, ci incidenţa literei c) din art. 1.346 C. civ., însă critica sa a fost respinsă fără a exista o motivare în acest sens.
Totodată, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a procedat la o analiză riguroasă a cauzei, limitându-se la a adera la concluziile primei instanţei şi de a respinge motivul de apel invocat, însă fără a motiva această soluţie.
Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze criticile invocate prin acţiune şi în calea de atac, urmând ca soluţia pronunţată să cuprindă, în conformitate cu exigenţele instituite imperativ de art. 425 C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept, care au dus la convingerea personală a judecătorului.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare atât a art. 1.346, cât şi a art. 1.345 C. civ.
Recurenta-pârâtă reia argumentele expuse în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează exclusiv situaţia de fapt şi probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri.
Recurenta-pârâtă arată că soluţia instanţei este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 1.345 C. civ., obligaţia îmbogăţitului fiind aceea de a restitui însărăcitului valoarea îmbogăţirii sale, numai în limita însărăcirii corelative. Or, prin acordarea de către instanţă a dobânzii legale, recurenta-pârâtă apreciază că nu se mai respectă acest principiu, urmând ca Hidroserv să încaseze o sumă mai mare decât serviciile prestate, astfel că s-ar ajunge la o îmbogăţire fără just temei prin plata dobânzii legale penalizatoare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.
Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.
Prin încheierea din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la data de 9 decembrie 2020, cu citarea părţilor.
Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Un prim motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă este reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Procedând la analiza motivului de recurs menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a porni de la premisa că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.
În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.
Astfel, judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.
Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea de către instanţa de apel a controlului judiciar, odată cu învestirea acesteia cu soluţionarea căii de atac declarate împotriva hotărârii.
Înalta Curte reţine că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în susţinerea acestui motiv de recurs ce vizează faptul că prestarea serviciilor s-a făcut pe riscul intimatei-reclamante, în raport de situaţia de fapt şi de probele administrate în cauză, la care recurenta face trimitere, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Aceste argumente reprezintă critici de netemeinicie, care excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs.
Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile apelantei şi a expus propriile considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.
Aşadar, faptul că instanţa de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raţionamentul primei instanţe şi a concluzionat că intimata-reclamantă, prin prestarea serviciilor de transport nu a acţionat pe riscul propriu, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor sale, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a art. 1.345 şi art. 1.346 C. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-pârâtă urmăreşte o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Astfel, argumentele recurentei-pârâte exprimă nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la situaţia de fapt şi la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.
Recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SPEEH HIDROELECTRICA S.A. PRIN SUCURSALA HIDROCENTRALE CLUJ împotriva deciziei civile nr. 512 din 1 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SPEEH HIDROELECTRICA S.A. PRIN SUCURSALA HIDROCENTRALE CLUJ împotriva deciziei civile nr. 512 din 1 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2020.