Shareholder status recognition via void gratuitous share assignment: appeal dismissed, plaintiff ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia Civilă la 25 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, petentul A., în contradictoriu cu intimaţii B., S.C. C. S.R.L. şi OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a solicitat instanţei să constate că are calitatea de asociat în cadrul S.C. C. S.R.L. şi să dispună înregistrarea în Registrul Comerţului a calităţii de asociat al petentul A. în cadrul S.C. C. S.R.L., cu cheltuieli de judecată faţă de pârâta de rândul 1.

Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 348 din 24 aprilie 2019 a respins ca nefondată cererea formulată de petentul A., precum şi cererea intimatei B. de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 676/2019 din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 348 din 24 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2019, fiind obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecinţa modificării deciziei civile contestate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susţine că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanţei să constate că are calitatea de asociat în societatea comercială C. S.R.L., societate înscrisă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj sub nr. de ordine x şi să se dispună înregistrarea definitivă a calităţii sale de asociat la această societate comercială în registrul comerţului.

Astfel, recurentul arată că în fapt este vorba de o hotărâre a asociatului unic care, aşa cum se prezintă ea este un veritabil act de cesiune, bilateral, însuşit de ambele părţi. Mai arată că, în momentul cesiunii, părţile erau soţ şi soţie; calitatea de asociat fondator al societăţii a avut-o soţul; din cauza faptului că lucra la o întreprindere de stat cu capital majoritar sau semnificativ de stat a cesionat părţile sociale soţiei; înainte de divorţ părţile s-au înţeles să-şi împartă averea, inclusiv activele societăţii, deoarece de la data cesionării către soţie activitatea societăţii s-a diversificat, dintr-o societate care activa exclusiv în domeniul instalaţiilor electrice a apărut şi activitatea de comerţ; cea mai uşoară formă de divizare a societăţii era cooptarea soţului (fondator al societăţii) şi transferul unei părţi din activele societăţii pe o altă societate unde soţia era asociat unic. Asta a fost intenţia reală a părţilor în momentul în care a fost semnat acel acord de cesiune.

În acest context, recurentul susţine că se află în faza în care există un contract perfect valabil între părţi (chiar dacă poartă denumirea de Hotărârea asociatului unic) opozabil părţilor, iar din punct de vedere al unei hotărâri a asociatului unic înscrisul este, de asemenea, perfect valabil.

Mai arată recurentul că, prin întâmpinările formulate de pârâtă, aceasta nu a contestat existenţa actului, nu a contestat voinţa părţilor, ci doar lipsa formei autentice pentru a fi valabil ca act de donaţie.

Totodată, recurentul susţine că instanţa de apel a reţinut, ca pe un motiv în plus faptul că cererea sa ar fi una în constatare, faptul că "Hotărârea adoptată face menţiune despre calitatea de viitor asociat a reclamantului" înscrisul putând fi interpretat ca având valenţele unei promisiuni sinalagmatice de cesiune.

Referitor la felul în care instanţa de apel interpretează şi aplică prevederile art. 1528 C. civ., recurentul arată că efectul direct al cererii formulate este exact în spiritul şi litera acestui articol. Adică, după ce s-a arătat că s-a primit 50% din părţile sociale ale societăţii s-a cerut ca acest fapt să fie finalizat prin efectuarea demersurilor legale.

Art. 1909 C. civ. aşa cum este interpretat şi aplicat de instanţa de apel nu poate fi reţinut ca temei legal al soluţiei instanţei. "Drepturile sociale" nu se referă la transmiterea părţilor sociale. Altfel, ce semnificaţie ar mai avea prevederea din art. 1901 C. civ. care se referă la părţile de interes, adică exact la părţile sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată, şi mai ales, ce importanţă ar mai avea art. 1908 C. civ. unde se arară că "un asociat îşi poate asocia o terţă persoană la drepturile sale sociale fără consimţământul celorlalţi asociaţi", dar dobândirea calităţii de asociat nu se va putea face decât cu consimţământul celorlalţi asociaţi, adică prin Hotărâre AGA, de cooptare şi cesionare de părţi sociale.

În opinia recurentului, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1891 C. civ., art. 1901 alin. (4), prin raportare la art. 1887 C. civ.

Prin art. 1901 alin. (4) se asimilează practic cesiunea cu titlu gratuit unei cesiuni cu titlu oneros. Într-adevăr, trebuiesc respectate aceleaşi condiţii de formă şi de voinţă comună a asociaţilor existenţi deja în societate, în caz contrar sunt aplicabile prevederile alin. (2) şi (3) din acelaşi articol, însă sub nici o formă nu se poate reţine că, aşa cum a fost încheiat actul de cesiune nu au fost respectate condiţiile de validitate ale cesiunii de părţi sociale şi condiţiile de validitate ale Deciziei asociatului unic ca act de manifestare a hotărârii asociaţilor de a accepta în societate o terţă persoană.

Aşadar, depunerea actului constitutiv actualizat este o cerinţă a legii, o obligaţie a societăţii ulterioară cesiunii părţilor sociale. Tocmai pentru că actul constitutiv al societăţii actualizat, care să cuprindă textul integral al modificărilor intervenite nu a mai fost depus pentru că asociatul cedent nu a mai dorit să finalizeze aceste operaţiuni ulterioare cesiunii propriu-zise, printr-un abuz nelegal care nu poate fi sancţionat altfel decât dând valoare actului de cesiune în sensul recunoaşterii acestuia şi, implicit a calităţii reclamantului de asociat/coasociat a fost necesară promovarea prezentei acţiuni.

Mai susţine recurentul, cu privire la motivele arătate în punctele 6 şi 7 ale deciziei recurate că invocă aceleaşi motive de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 C. proc. civ., în ceea ce priveşte partea reţinută cu "titlu subsidiar", întrucât se vorbeşte despre donaţie, despre intenţia de a gratifica, despre comunitatea de bunuri, asocierea la risc şi intenţia de colaborare şi, mai ales despre lipsa spiritului afectio societatis, însă toate aceste aspecte menţionate în pct. 8 al motivelor din decizia recurată nu pot fi desprinse de starea de fapt reală.

Pentru aceste considerente, recurentul se consideră îndreptăţit să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea, depusă la 13 aprilie 2020, intimata S.C. C. S.R.L. prin administrator B. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din acelaşi Cod. Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prealabil analizării memoriului de recurs, se impune verificarea excepţiei inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., prin întâmpinare, context, în care Înalta Curte califică excepţia evocată ca fiind a nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile menţionate, respectiv art. 489 alin. (2) C. proc. civ., ce vizează sancţiunea nulităţii recursului.

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, în temeiul art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de reclamant s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 8 şi 6 ale art. 488 C. proc. civ.. În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurentul a expus în fapt greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă D. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ce vizează prevederile art. 1891 C. civ., art. 1901 alin. (4), prin raportare la art. 1887 C. civ., întrucât nu a apreciat întemeiată cererea sa, de înregistrare definitivă a calităţii sale de asociat la S.C. C. S.R.L. în registrul comerţului.

În acest sens, recurentul arată că în cauză este vorba de o hotărâre a asociatului unic care, aşa cum se prezintă este un veritabil act de cesiune bilateral, însuşit de către ambele părţi şi că în momentul cesiunii părţile erau soţi şi soţie, fiind astfel în prezenţa unui contract perfect valabil între părţi (chiar dacă poartă denumirea de Hotărârea asociatului unic), opozabil părţilor.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:

În susţinerea demersului judiciar, reclamantul s-a prevalat de decizia adoptată de asociatul unic al societăţii pârâte de la data de 11 iunie 2018, prin care acesta a consimţit la cesionarea în favoarea sa a unui număr de 2.500 de părţi sociale a câte 10 RON fiecare în valoare de 25.000 RON reprezentând 50% din capitalul social al societăţii, totodată stipulându-se faptul că cota de participare la beneficii şi pierderi va fi de 50%. Hotărârea adoptată face menţiune despre calitatea de viitor asociat a reclamantului.

Decizia asociatului unic a fost menţionată în registrul comerţului prin rezoluţia nr. 3397/12.06.2009, fiind publicată în Monitorul Oficial.

În acest context, reclamantul a sesizat instanţa cu o acţiune în constatare, iar din perspectiva prevederilor art. 35 C. proc. civ. această cerere este inadmisibilă, întrucât acţiunea în constatare nu poate fi primită câtă vreme partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Aşadar, actul menţionat de către recurent are natura unei cesiuni, potrivit principiului consensualismului, întrucât contractul de cesiune este cu titlu gratuit, era necesar să îmbrace forma autentică sub sancţiunea nulităţii absolute, potrivit prevederilor art. 1567 alin. (2) C. civ., aspect corect reţinut de instanţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 1901 alin. (4) C. civ., cu privire la transmiterea părţilor de interes, se prevede faptul că:

"Cesiunea cu titlu gratuit a părţilor de interes este asimilată unei cesiuni cu titlu oneros şi dă loc la aplicarea dispoziţiilor alin. (2) şi (3) în privinţa formei, cesiunea cu titlu gratuit este supusă regimului juridic al donaţiei"

Acest context a fost corect apreciat de instanţa de apel, atunci când a reţinut că, chiar dacă în cauză s-a susţinut că ar fi aplicabile regulile referitoare la donaţia indirectă, această apărare nu poate fi primită, deoarece donaţiile indirecte între soţi nu pot avea ca obiect decât bunurile proprii ale soţilor, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 1031 C. civ., părţile recunoscând că "părţile sociale" au fost dobândite în timpul căsătoriei, iar prezumţia comunităţii de bunuri nefiind înlăturată, întrucât la data cesiunii căsătoria se afla în fiinţă.

Pe de altă parte, cauza donaţiei trebuie să o constituie intenţia de a gratifica.

Având în vedere că actul s-a încheiat în proximitatea divorţului, pe fondul unor stări conflictuale preexistente, intenţia de liberalitate este exclusă.

Prin urmare, între cei doi soţi existau la momentul cesiuni divergenţe, care s-au intensificat ulterior, iar stările conflictuale existente între soţi constituie expresia absenţei afectio societatis, or lipsa afectio societatis contemporană cesiunii determină nulitatea raporturilor juridice.

În acest context, se reţine că nu s-a mai dorit continuarea procedurii cesiunii părţilor sociale, către recurent, iar prin urmare nu a mai fost încheiat nici contractul de cesiune.

Astfel, actul modificator al actului constitutiv, trebuie înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, potrivit art. 204 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 31/1990, iar neparcurgerea procedurii privitoare la controlul legalităţii operaţiunilor ce se doresc a fi înregistrate în registrul comerţului conform art. 6 şi art. 7 din O.U.G. nr. 116/2019 atrage inadmisibilitatea acţiunii.

Totodată, se constată că instanţa de apel a reţinut faptul că şi în ipoteza în care s-ar face abstracţie de acest impediment recunoaşterea dreptului referitor la îndeplinirea formalităţilor de publicitate nu poate fi obţinută pe cale judiciară, în absenţa actului modificator care să cuprindă textul integral al propunerilor. Câtă vreme această finalitate nu poate fi obţinută, nu este îndeplinită condiţia interesului procesual.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, în măsura în care rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantului şi de menţinere a hotărârii instanţei de fond.

Referitor la cererea intimatei S.C. C. S.R.L. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 700 RON cu titlu de onorariu avocaţial, conform chitanţei fiscale aflată la dosar recurs.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei S.C. C. S.R.L. suma de 700 RON constând în onorariu avocaţial.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 676/2019 din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care îl va obliga la plata sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. C. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., prin întâmpinare.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 676/2019 din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., S.C. C. S.R.L. şi OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ.

Obligă recurentul la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2020.