Validity of material error correction request for substantive legal misclassification of public domain assets versus procedural errors

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă la 6 februarie 2020 sub nr. x/2020, S.C. A. S.R.L. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 85/2018 din 8 martie 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2010, în sensul de a se înlocui termenul de "parcări publice" din paragraful 2 al paginii nr. 11 a deciziei sus-menţionate cu cel de "parcuri publice".

Prin încheierea nr. 31 din 3 septembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că împotriva deciziei nr. 85/2018 din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă s-a declarat recurs, iar în decizia pronunţată în soluţionarea căii de atac de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la pagina 40, a fost analizat acest aspect, al reţinerii de către instanţa de apel a parcărilor în loc de parcuri.

Astfel, notând că aspectul a fost analizat de instanţa supremă în recurs, curtea de apel a reţinut că este nefondată cererea de îndreptare formulată în cauză.

Împotriva acestei încheieri, S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator special B. a declarat recurs.

În motivare, recurenta a susţinut că în mod eronat a precizat Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă în considerentele deciziei nr. 85/2018 din 8 martie 2018 că în categoria bunurilor ce alcătuiesc domeniul public intră parcările publice, în loc de parcuri publice (pagina 11 paragraful 2).

Potrivit recurentei, în mod nelegal a respins Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă cererea sa de îndreptare a erorii materiale, încheierea atacată fiind motivată într-o manieră care excede obiectul cererii sale, menţinând eroarea care i-a creat o vădită vătămare.

În acest sens, autoarea căii de atac a susţinut că instanţa nu avea posibilitatea să aducă modificări unui text de lege şi nici să îl interpreteze în mod viciat.

În continuare, a prezentat bunurile care susţine că sunt atribuite de Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor şi municipiilor, subliniind că printre acestea nu se regăsesc parcările publice, ci parcurile publice.

În final, recurenta a susţinut că tocmai în considerarea faptului că în recurs instanţa supremă a constatat ceva ce a fost consemnat în mod eronat în decizia din apel, se impune admiterea recursului şi casarea încheierii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 4 noiembrie 2020 intimaţii Consiliul Local Sînmartin şi Comuna Sînmartin au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de autoarea căii de atac şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă nu se aplică litigiului pendinte, având în vedere că procesul a început anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. sus-menţionat.

Ca urmare, dispoziţiile legale aplicabile sunt cele ale C. proc. civ. de la 1865, în speţă cele ale art. 304 pct. 5 din cod, întrucât se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 281, norme ce reglementează procedura specială a îndreptării erorilor materiale strecurate în hotărâri.

Autoarea căii de atac a susţinut că în mod nelegal a respins Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin încheierea recurată, cererea sa de îndreptare a erorii materiale, în condiţiile în care Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a precizat, eronat, în considerentele deciziei nr. 85/2018 din 8 martie 2018 că în categoria bunurilor ce alcătuiesc domeniul public fac parte parcările publice, în loc de parcuri publice (pagina 11 paragraful 2).

Potrivit art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Aşadar, ipoteza reglementată de art. 281 Cod procedură vizează îndreptarea unor greşeli de ordin formal, procedural care nu sunt de natură să afecteze în vreun fel soluţia pronunţată, respectiv dispozitivul şi considerentele pe care aceasta se sprijină.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că S.C. A. S.R.L. a solicitat îndreptarea unei pretinse erori materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 85/2018 din 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, în sensul de a se înlocui termenul de "parcări publice" din paragraful 2 al paginii nr. 11 a deciziei sus-menţionate, cu cel de "parcuri publice".

Instanţa supremă constată că decizia nr. 85/2018 din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost atacată cu recurs, soluţionat prin decizia nr. 3818 din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2010.

De asemenea, constată că una dintre criticile formulate în cadrul recursului a vizat faptul că instanţa de apel a menţionat în considerente că, potrivit Legii nr. 213/1998, parcările publice fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, în condiţiile în care actul normativ sus-evocat menţionează parcurile publice, iar nu parcările publice, acesta fiind un aspect de fond, apt să influenţeze legalitatea soluţiei pronunţate, nu un aspect de formă, care să nu aibă vocaţia de a schimba soluţia în mod esenţial.

În considerentele deciziei nr. 3818 din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a reţinut că este neîntemeiată critica conform căreia instanţa de apel a apreciat greşit că spaţiul comercial -parcare auto - face parte din domeniul public, confundând astfel parcarea cu parcurile; aceasta, întrucât examinarea considerentelor deciziei din apel nu relevă o atare constatare, neexistând niciun dubiu că obiectul cererii de chemare în judecată poartă asupra Parcării Staţiunii Băile Felix, iar nu asupra unui parc public.

Aşadar, menţionarea pretins eronată a parcării publice, în loc de parcuri publice în cuprinsul deciziei nr. 85/2018 din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost pusă în discuţie şi în recursul formulat împotriva deciziei sus-menţionate, chestiunea fiind tranşată definitiv de instanţa de recurs, în sensul că, raportat la obiectul litigiului, instanţa de apel a avut în vedere parcarea publică.

Aşa fiind, în acord cu instanţa care a pronunţat încheierea recurată, Înalta Curte apreciază pe de o parte că în cauză nu se pune în discuţie o greşeală de ordin formal, astfel cum este aceasta definită de art. 281 C. proc. civ., şi pe de altă parte reţine că, atât timp cât acest aspect a fost lămurit în cadrul recursului, în cadrul unei critici apreciate de nelegalitate, cererea de îndreptare a erorii materiale a fost în mod legal apreciată ca neîntemeiată, în cauză nesubzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator special B., împotriva încheierii nr. 31 din 3 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2020.