Revision request for res judicata violation in salary discrimination dispute declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată la data de 14.10.2020, revizuentele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata CURTEA DE APEL IAŞI, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, susţinând că prin această hotărâre s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 31 din 16 septembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008 (astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a aceleiaşi curţi de apel, pronunţată în dosarul nr. x/2008) şi rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 462/28.04.2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea cererii, revizuentele au arătat că, în primul dosar, nr. x/2008 al Curţii de Apel Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 31/16.09.2008, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei au fost obligaţi să le plătească diferenţa dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-1.3 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcţiile pe care le deţin şi drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 şi în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost obligat să aloce sumele necesare plăţii drepturilor băneşti acordate reclamanţilor

Recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, împotriva acestei sentinţe au fost respinse de Curtea de Apel Iaşi prin decizia civilă nr. 462/18.04.2009.

Prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Iaşi a lămurit înţelesul şi întinderea dispozitivului sentinţei civile nr. 31 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în sensul că despăgubirea la care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi se datorează în continuare - şi după data de 12 noiembrie 2009 - până la încetarea stării de discriminare constatate prin sentinţa civilă nr. 31 din 16 septembrie 2008.

Cel de-al doilea dosar nr. x/2018 al Curţii de Apel Galaţi, a avut acelaşi obiect principal, diferenţa fiind intervalul temporal pentru care s-au solicitat drepturile (în termenul de prescripţie de 3 ani). În acest dosar, arată că au cerut acelaşi drept principal, dar pentru ultimii 3 ani anterior introducerii acţiunii, actualizarea acestuia şi dobânda legală penalizatorie.

Revizuentele susţin că în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi au anunţat că se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 31/16.09.2008 ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2008 şi au cerut suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea judecătorească nefiind motivată la acel moment.

Deşi în cauza ce a făcut obiectul dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Galaţi, instanţa de control judiciar a dispus, prin încheierea din 25.02.2020, suspendarea judecaţii apelului până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008 al Curţii de Apel lasi, în mod nelegal şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat s-a pronunţat prin decizia civilă nr. 510/15.09.2020 în sensul respingerii ca nefondate a pretenţiilor referitoare la plata diferenţelor rezultate din stabilirea ca bază de referinţă salarială la 01.01.2010 a indemnizaţiei de încadrare brute lunare conform sentinţei civile nr. 31/16.09.2008, fără a observa că aceste pretenţii fuseseră soluţionate irevocabil prin decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curţii de Apel lasi, pronunţată anterior în dosarul nr. x/2008, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinţei 31/2008.

Aşadar, deşi a constatat în cauză incidenţa prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ulterior, la momentul soluţionării caii de atac, Curtea de Apel Galaţi a omis să constate că cererea principală, aceea de plată a diferentelor salariale, nu mai putea face obiectul altei judecăţi pe fond, deoarece fusese soluţionată irevocabil prin decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curţii de Apel lasi, în sensul că despăgubirea la care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi se datorează în continuare, şi după data de 12.11.2009, până la încetarea stării de discriminare.

Or, despăgubirea la care face referire sentinţa civilă nr. 31/16.09.2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curţii de Apel Iasi, are în vedere "diferenţa dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006...în raport cu funcţiile pe care le deţin şi drepturile salariale încasate efectiv..."

Revizuentele arată că în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Galaţi au solicitat plata diferenţelor salariale rezultate din stabilirea ca bază de referinţă salarială la 12.11.2009 a indemnizaţiei de încadrare brute lunare (exact ca în dosarul anterior şi stabilit prin sentinţa civilă nr. 31/16.09.2008), începând cu data de 01.12.2015 (adică în termenul de prescripţie de 3 ani) şi până în prezent, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plăţii efective.

Susţin că aceste drepturi au fost plătite efectiv doar până la data de 12.11.2009, deşi acestea se cuveneau şi ulterior, fiind acordate "până la încetarea stării de discriminare" şi face parte din indemnizaţia avută de drept, în conformitate cu prevederile legale ce au reglementat salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 01.01.2010.

Revizuentele arată că respingerea pe fond a cererii, de către instanţa de apel, care a rejudecat cauza în limitele art. 476 si 477 C. proc. civ., a avut la bază analiza temeiului legal al includerii coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 în salariul de bază ulterior datei de 01.01.2010, fără ca instanţa de control judiciar să constate că cererea principală, aceea de plată a diferenţelor salariale, nu mai putea face obiectul altei judecăţi pe fond, deoarece fusese soluţionată irevocabil prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2008, prin care s-a lămurit înţelesul şi întinderea dispozitivului sentinţei civile nr. 31/16.09.2008, în sensul că despăgubirea la care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi se datorează în continuare - şi după data de 12.11.2009 - până la încetarea stării de discriminare.

Aşadar, consideră că tot ceea ce trebuia să reţină instanţa de apel în privinţa diferentelor salariale solicitate în termenul de prescripţie de 3 ani (începând cu 01.12.2015) era incidenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, excepţia autorităţii de lucru judecat putând fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, conform art. 432 C. proc. civ.

Ceea ce putea fi, însă, soluţionat de către instanţa de apel era capătul de cerere accesoriu privind acordarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plăţii efective, întrucât această cerere nu a făcut obiectul judecăţii anterioare, finalizată prin sentinţa civilă nr. 31/16.09.2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a Curţii de Apel Iaşi.

În atare condiţii, revizuentele susţin că, în cauză, există două hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, iar hotărârea a cărei revizuire o solicită (decizia civilă nr. 510/15.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi) încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (decizia civila nr. 9/16.06.2020 a Curţii de Apel Iaşi), fiind, astfel, incident motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., revizuentele solicită admiterea cererii de revizuire, anularea în parte a deciziei civile nr. 510/15.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, respectiv în ceea ce priveşte dispoziţia privind respingerea pretenţiilor ca nefondate. Solicită, totodată, admiterea capătului de cerere accesoriu privind acordarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plăţii efective, întrucât aceasta cerere nu a făcut obiectul judecăţii anterioare, finalizată prin sentinţa civilă nr. 31/16.09.2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9/16.06.2020 a Curţii de Apel Iaşi.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte revizuirea, cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerinţa identităţii de părţi, obiect şi cauză reprezintă o condiţie care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit şi efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

În speţă, revizuenta invocă efectul pozitiv, respectiv autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 31 din 16 septembrie 2008, astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 9 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în sensul că aceasta, prin considerentele expuse, a stabilit că revizuentele au dreptul la o despăgubire egală cu diferenţa dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcţiile pe care le deţin şi drepturile salariale încasate efectiv, care "se datorează în continuare - şi după data de 12 noiembrie 2009 - până la încetarea stării de discriminare constatate prin sentinţa civilă nr. 31 din 16 septembrie 2008".

În situaţia de faţă, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, instanţa de judecată a reţinut că "începând cu 1 ianuarie 2010, nu există temei pentru includerea coeficienţilor de multiplicare în salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, în condiţiile în care, prin sentinţa nr. 31/16.09.2008 a Curţii de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei nu a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare care să includă aceşti coeficienţi sau la stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută lunară a reclamantelor-apelante, ci doar a fost obligat, alături de alţi pârâţi, la plata despăgubirilor al căror cuantum a fost stabilit prin raportare la aceşti coeficienţi.

………………………………………………………………………………………

Or, obligarea la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ în raport cu funcţiile deţinute şi drepturile salariale încasate efectiv nu semnifică şi stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brută lunară prin aplicarea valorii de referinţă la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadru DNA şi cei din cadrul DIICOT."

De asemenea, decizia ce face obiectul cererii de revizuire reţine:

"Deşi reclamantele - apelante au solicitat obligarea Curţii de Apel Iaşi la plata diferenţelor salariale rezultate di stabilirea ca bază de referinţă salarială la 01.01.2010 a indemnizaţiei de încadrare brute lunare conform sentinţei nr. 31/16.09.2018 a Curţii de Apel Iaşi, acestea au omis faptul că o astfel de bază a indemnizaţiei de încadrare brute lunare nu a fost niciodată stabilită.

Curtea constată că dispozitivul sentinţei nr. 31/16.09.2008 a Curţii de Apel Iaşi nu poate fi interpretat fie în sensul că sumele acordate cu titlu de despăgubire sunt incluse în indemnizaţia brută de încadrare lunară a reclamantelor, fie în sensul că sentinţa presupunea stabilirea indemnizaţiei brute de încadrare a reclamantelor prin raportare la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la nr. 6~13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006. (...)"

Înalta Curte constată, astfel, că în ambele litigii a fost analizată natura juridică a despăgubirilor la care urmează a fi îndreptăţite revizuentele pentru perioadele diferite de timp solicitate şi în raport cu legislaţia în vigoare la momentul acordării despăgubirilor, cele statuate, sub acest aspect, în primul litigiu fiind invocate cu forţa pozitivă a autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea dosar.

În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârea invocată au făcut obiectul judecăţii în cel de-al doilea dosar, nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate; or, instanţa de revizuire nu poate, raportat la dispoziţiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 510/2020 din 15 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2020.