Damages for loss of use of property: insufficiency of appellate reasoning on extra-contractual liability and evaluation criteria

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, prin disjungerea cererii reconvenţionale formulate în dosarul nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Societatea D. S.R.L., Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primar, au solicitat instanţei să dispună obligarea acestora în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului în suprafaţa de 700 m.p. situat în Bucureşti, str. x, (fosta str. x), contravaloare care urmează să fie stabilită printr-o expertiză judiciară, calculată la valoarea de piaţă a imobilului, de la data 27 octombrie 2010, data la care sentinţa civilă nr. 944/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a rămas irevocabilă, şi în continuare, până la data la care a intervenit contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.05.2015 de S.P.N. "E."; precum şi obligarea pârâţilor D. S.R.L., Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ. şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti a formulat cerere de chemare în garanţie a Administraţiei Pieţelor Sector 1 Bucureşti, solicitând ca, în măsura în care instanţa va admite acţiunea reclamanţilor, să fie obligată chemata în garanţie la plata către aceştia a sumelor ce vor fi stabilite cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului din litigiu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 şi urm. C. proc. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2220/2016 din 12 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea reclamanţilor A., B. şi C..

3. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 5 iulie 2016, care prin decizia civilă nr. 1927/A din 22 noiembrie 2016, a admis apelul formulat împotriva sentinţei pe care a anulat-o, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI¬a Civilă la 6 ianuarie 2017, sub acelaşi nr. de dosar x/2015

4. Prin sentinţa civilă nr. 2169/2018 din 5 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă cererea formulată de reclamanţii A., C., B., în contradictoriu cu pârâţii D. S.R.L. şi Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, şi s-a dispus obligarea pârâtelor D. S.R.L. şi Primăria Sector 1 al Municipiului Bucureşti la plata către reclamanţi a sumei de 171.036 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului anterior identificat.

Au fost respinse celelalte excepţii invocate în cauză, ca neîntemeiate.

S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti, ca rămasă fără obiect.

S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Primăria Sector 1 al Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

S-a dispus obligarea pârâtelor D. S.R.L. şi Primăria Sector 1 al Municipiului Bucureşti la plata sumei de 22.090,66 RON, către reclamanţi cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului din litigiu pentru perioada 27 octombrie 2010 - 5 mai 2015, cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 944 din 24 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă, Municipiul Bucureşti a fost obligat să le restituie în deplină proprietate şi posesie acest imobil, însă au fost împiedicaţi de pârâţi să-şi exercite prerogativele dreptului de proprietate.

Soluţionând cu prioritate excepţiile invocate, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti cu motivarea că această parte nu a avut folosinţa terenului, şi nici calitatea de parte în contractul de asociere.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti a fost respinsă în considerarea existenţei contractului de asociere în participaţiune nr. 3/1211/21 iulie 1999 încheiat cu F. S.R.L, care a cesionat acest contract pârâtei D. S.R.L..

A fost respinsă şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de pârâta Primăria Sector 1 Bucureşti, reţinându-se şi faptul că aceasta în calitate de titular al contractului a încasat cota prevăzută de art. 9 din contract şi a emis autorizaţia de construire pentru beneficiarul asociat D. S.R.L..

De asemenea, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii, dar modul de soluţionare a acestor excepţii nu a făcut obiectul analizei în căile de atac.

În privinţa fondului cererii, prima instanţă a arătat că, deşi, proprietari de drept a terenului, reclamanţii au fost în imposibilitatea de a exercita posesia şi folosinţa acestuia ca urmare a faptei ilicite imputabile pârâţilor, astfel încât fiind dovedită existenţa prejudiciului şi legătura de cauzalitate, s-a admis acţiunea cu consecinţa obligării acestora la plata contravalorii despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza efectuată în cauză.

5. Apelul declarat de pârâtele D. S.R.L. şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti a fost admis prin decizia civilă nr. 501A/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti şi D. S.R.L., ca neîntemeiată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respinsă cererea intimaţilor-reclamanţi A., B. şi C. privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Instanţa de apel a înlăturat criticile formulate de pârâta Primăria Sectorului 1 Bucureşti privind modul de soluţionare a excepţiilor invocate, iar în considerarea dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ. şi art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, a constatat că în mod corect tribunalul a respins aceste excepţii.

S-a reţinut că sunt fondate criticile apelantelor referitoare la ignorarea de către prima instanţă a raporturilor juridice generate de contractul de asociere nr. 03/1211 din 21 iulie 1999, care produce efecte inclusiv în privinţa intimaţilor-reclamanţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, a argumentat instanţa de apel, ca urmare a subrogării intimaţilor-reclamanţi în drepturile şi obligaţiile, apelantei-pârâte Primăria Sectorului 1 Bucureşti, derivate din contractul de asociere, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de restituire a imobilului, reclamanţii nu mai pot invoca săvârşirea faptei ilicite extracontractuale constând în refuzul pârâtelor de eliberare a terenului pentru a pretinde despăgubiri calculate prin raportare la valoarea de piaţă a terenului.

Chiar şi în ipoteza în care, reţine instanţa de apel, ar fi posibilă antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti, obiectul obligaţiei acesteia l-ar putea constitui exclusiv cota-parte percepută în baza contractului de asociere încheiat cu pârâta D. S.R.L. şi nu contravaloarea lipsei de folosinţă, calculată în raport cu valoarea de piaţă a imobilului. Aceste despăgubiri ar fi putut fi solicitate doar de la pârâtul Municipiul Bucureşti, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin hotărârea judecătorească irevocabilă, procedând numai la eliberarea formală a dispoziţiei de restituire în natură a terenului şi a procesului-verbal de predare a imobilului, însă, intimaţii-reclamanţi nu au declarat apel împotriva soluţiei primei instanţe prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

6. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C. şi B., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezvoltarea criticilor, recurenţii după prezentarea situaţiei juridice a imobilului din litigiu şi a soluţiilor pronunţate în etapele procesuale anterioare, arată că instanţa de apel, deşi a fost învestită cu alte motive de apel decât cele pe care instanţa le-a reţinut drept argumente pentru admiterea căii de atac, a admis apelul pârâtelor şi a dispus respingerea acţiunii.

Procedând astfel, susţin recurenţii au fost încălcate limitele stabilite în mod expres, prin criticile formulate, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 477 C. proc. civ., ca efect al depăşirii limitelor stabilite prin apelul formulat.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, arată recurenţii printr-o altă critică, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. derivat din încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

După redarea parţială a considerentelor deciziei, recurenţii arată că deşi instanţa de apel a susţinut necesitatea respectării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamanţilor, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată.

Astfel, deşi se reţine că prin efectul legii, reclamanţii au înlocuit pârâta Primăria Sectorului 1 Bucureşti, în contractul de asociere în participaţiune şi se arată că existenţa hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta D. S.R.L. nu ar răspunde decât contractual, nefiind prin urmare posibilă analizarea faptei ilicite extracontractuale, prin decizia pronunţată, această pârâtă este exonerată atât de răspunderea contractuală cât şi delictuală.

În egală măsură, arată recurenţii, deşi instanţa de apel reţine ca fiind corectă interpretarea reclamanţilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâtei Primăria Sector 1 Bucureşti, totuşi omite efectuarea analizei privind acest tip de răspundere, cu motivarea că valoarea despăgubirilor ar trebui analizată prin raportare la cota de asociere şi nu la valoarea de circulaţie a imobilului.

Prin aceste considerente este încălcată şi autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 10401/2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a deciziei civile nr. 1159/2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, menţinută prin decizia civilă nr. 1283/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit cărora analiza pretenţiei trebuie efectuată prin raportare la valoarea de circulaţie a imobilului. Aceste dezlegări au fost ignorate prin decizia recurată, instanţa de apel reţinând doar parţial efectele autorităţii de lucru judecat al acestor hotărâri.

Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 şi nesocotirea dispoziţiilor art. 13 din contractul de asociere în participaţiune fiind încălcate normele de drept material care permit dezdăunarea pentru lipsirea de prerogativele specifice exercitării dreptului de proprietate.

Intimata-pârâtă D. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimata-pârâtă Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului reclamanţilor şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, susţinând în esenţă că instanţa de apel s-a conformat limitelor efectului devolutiv al apelului.

Intimata Administraţia Pieţelor Sector 1 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, susţinând că în prezentul litigiu nu se poate retine culpa sa pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 700 mp proprietatea recurenţilor.

Totodată, s-a arătat că în cererea de recurs nu există menţiuni cu privire la implicaţiile pe care Administraţia Pieţelor Sector 1 le are în prezenta cauză, recurenţii având raporturi juridice doar cu societatea D. S.R.L. şi cu Primăria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenţii-reclamanţi şi intimata-pârâtă Administraţia Pieţelor Sector 1 Bucureşti au depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 12 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a constatat că judecata a fost suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, precum şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 27 octombrie 2020, acesta fiind preschimbat din oficiu pentru 3 noiembrie 2020.

Analizând, în cadrul contractului de legalitate, recursul formulat prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte, constată că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel în privinţa motivului de recurs constând în încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ. privind dreptul de dispoziţie al părţilor şi art. 477 C. proc. civ., derivat din nesocotirea limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat, Înalta Curte observă că, acest motiv de recurs este formulat în termeni generali, fără o dezvoltare corespunzătoare a argumentelor care au determinat concluzia că, judecând apelul cu depăşirea limitelor stabilite expres de apelanţi, prin decizia recurată s-a admis apelul pentru alte critici decât cele cu a căror analiză a fost învestită instanţa de apel.

În aceste condiţii, motivul de nelegalitate, exclude verificarea considerentelor deciziei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., derivat din încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO este fondat.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere în ipoteza în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Invocând aceste dispoziţii legale, recurenţii au susţinut că decizia recurată nu cuprinde, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept care au determinat pronunţarea soluţiei, prin indicarea argumentelor pentru care s-au admis cât şi a celor pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor, nefiind dezvoltate argumentele pentru care s-a respins acţiunea formulată.

Verificând din această perspectivă decizia atacată, Înalta Curte, reaminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună, instanţei supreme, examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cerinţă ce poate fi realizată doar în condiţiile existenţei unor considerente din care să rezulte modul de aplicare a acestor reguli.

Prin urmare, Înalta Curte observă în această privinţă că, instanţa de apel, reţine pe de o parte că, într-un litigiu anterior s-au respins pretenţiile reclamanţilor constând în plata daunelor-interese pentru lipsa folosinţei terenului, evaluate prin raportare la cota-parte lunară a asocierii dintre cele două pârâte, instanţele stabilind totodată că raporturile juridice dintre părţi au o natură contractuală, iar aceste dezlegări nu mai pot fi repuse în discuţie în orice alt litigiu ulterior. Pe de altă parte, contrar acestui considerent, se reţine în privinţa pârâtei Primăria Sector 1 Bucureşti că, chiar dacă ar fi posibilă antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, obiectul obligaţiei de plată l-ar putea constitui doar cota-parte percepută în baza contractului de asociere şi nu contravaloarea lipsei de folosinţă calculată în raport cu valoarea de piaţă a imobilului.

Raportat la aceste considerente este fondată critica recurenţilor privind omisiunea analizării condiţiilor răspunderii civile delictuale, deşi acest tip de răspundere nu este înlăturată. Dimpotrivă, instanţa de apel reţine că acesta ar fi posibilă însă, ca mod de calcul ar trebui raportată la cuantumul cotei-părţi stabilite prin contractul de asociere şi nu la valoarea de piaţă a imobilului.

În alţi termeni, nu rezultă cu claritate, în absenţa indicării unui temei de drept, în privinţa pârâtei Primăria Sector 1 Bucureşti, dacă acţiunea a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale sau pentru raportarea la un criteriu greşit în stabilirea modalităţii de evaluare a sumei solicitate cu titlu de contravaloare a folosinţei terenului din litigiu.

În egală măsură, în privinţa pârâtei D. S.R.L., instanţa de apel a reţinut inexistenţa obligaţiei de despăgubire, cu motivarea că aceasta a deţinut terenul în baza contractului de asociere încheiat cu Primăria Sector 1 Bucureşti, cărei i-a achitat contravaloarea folosinţei, astfel încât nu se poate reţine o faptă ilicită sau o culpă în cauzarea prejudiciului invocat de reclamanţi, fără a fi dezvoltat însă şi raţionamentul pentru care este exclusă răspunderea civilă delictuală faţă de reclamanţi.

În concluzie, este fondată critica recurenţilor în sensul că, deşi prin decizia recurată, instanţa de apel arată că reclamanţii au dreptul de a se bucura de toate atributele dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 550 C. civ., precizând şi posibilitatea restituirii fructelor produse de bun, în funcţie de buna sau reau-credinţă a posesorului, acţiunea a fost respinsă în baza unor argumente neclare sau contradictorii, care exclud şi posibilitatea verificării motivului de recurs constând în încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile anterioare dintre părţi privind modalitatea de calcul a despăgubirilor solicitate.

În consecinţă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., soluţia ce se impune, în conformitate cu art. 496 C. proc. civ. este aceea de admitere a recursului declarat de reclamanţi, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, situaţie în care analizarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este posibilă.

În rejudecare, instanţa de apel, va examina în mod concret criticile şi apărările formulate de părţi, argumentând clar şi coerent soluţia pronunţată şi va administra toate probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 501A/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2020.