Peremption of appeal due to failure to designate expert; enforceability of suspension pending party cooperation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the defendant's appeal as unfounded, leaving in force the first-instance judgment that obligated the defendant company to issue a certificate detailing all gross income and social security contributions for the period from 1971 to 2000. The dispute centered on whether the Court of Appeal erred in suspending the proceedings under Article 242 of the Code of Civil Procedure for the plaintiff's failure to agree on a judicial expert and subsequently declaring the appeal perished under Article 416 due to procedural inactivity exceeding six months. The court held that the suspension was legally grounded in the plaintiff's breach of the obligation to cooperate, and that the perimiration sanction was correctly applied because the defendant failed to take valid procedural steps, such as filing a recourse against the suspension order or a proper motion to resume proceedings, thereby attributing the delay to the appellant's culpability under Articles 414 and 417 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) din C. proc. civ, art. 416 alin. (1) din C. proc. civ, art. 415 C. proc. civ, art. 331 alin. (1) din C. proc. civ, art. 333 din C. proc. civ, art. 416 alin. (3) din C. proc. civ; Peremption of appeal due to failure to designate expert; enforceability of suspension pending party cooperation: În concret, a arătat că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 331 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora în situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra numirii unui expert, instanţa numeşte expertul prin tragere la sorţi de pe lista întocmită şi comunicată de Biroul Local de Expertize.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1763 din 29 august 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. A.; a respins, ca nefondată, excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii; a admis acţiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta S.C. A.; pârâta a fost obligată la emiterea unei adeverinţe din care să rezulte toate veniturile brute, defalcate pe toate categoriile de sporuri/drepturi băneşti de care a beneficiat în perioada 09.07.1971 - 01.02.2000, cu menţiunea achitării contribuţiilor de asigurări sociale corespunzătoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta A..
În faza procesuală a apelului, prin încheierea din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a pus în vedere părţilor să efectueze demersuri pentru desemnarea, de comun acord, a unui expert judiciar contabil, care să figureze pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cu excluderea expertului parte propus de către intimatul-reclamant, doamna C. şi s-a prorogat pronunţarea asupra cererii expertului D. privind înlocuirea cu un alt expert.
Prin încheierea din 8 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a suspendat soluţionarea apelului formulat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 1763 din 29.08.2017 a Tribunalului Constanţa, având ca obiect obligaţia de a face, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B., conform dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin încheierea din 24 septembrie 2018.
La data de 6 mai 2019 s-a întocmit un referat, în baza căruia s-a fixat termen la 18 septembrie 2019, cu citarea părţilor, pentru constatarea perimării, potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată din 18 septembrie 2019, pentru data de 10 septembrie 2019, ca urmare a desfiinţării completului C2ACM.
La data de 14 august 2019, conform plicului ataşat, apelanta-pârâtă A. a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 415 C. proc. civ., o cerere de reluare a judecării cauzei.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 233/CM din 10 septembrie 2019, a respins ca nefondată cererea de reluare a judecăţii formulată de apelanta-pârâtă A. şi a constatat perimat apelul formulat de către aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 1763 din 29 august 2017, pronunţate de Tribunalul Constanţa, având ca obiect obligaţia de a face, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B..
Împotriva încheierii din 8 octombrie 2018 şi a deciziei civile nr. 233/CM din 10 septembrie 2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs pârâta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 14 octombrie 2019.
Recurenta-pârâtă a susţinut faptul că instanţa de apel a stabilit, în mod nelegal, în sarcina intimatului-reclamant B., partea care a câştigat procesul în primă instanţă, obligaţia de a depune la dosar note în cuprinsul cărora să nominalizeze, cu acordul apelantei-pârâte A. S.A., un expert judiciar contabil în vederea efectuării expertizei de specialitate.
În concret, a arătat că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 331 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora în situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra numirii unui expert, instanţa numeşte expertul prin tragere la sorţi de pe lista întocmită şi comunicată de Biroul Local de Expertize.
A menţionat faptul că instanţa nu poate să pună în sarcina părţilor alegerea unui expert, în condiţiile în care părţile nu au contestat numirea niciunuia dintre cei trei experţi, ci aceştia au renunţat sau au fost în imposibilitate să efectueze expertiza, fără o culpă a părţilor.
Mai mult, instanţa de judecată avea posibilitatea să uzeze de procedura instituită de art. 333 din C. proc. civ., însă nu a înţeles să aplice această dispoziţie legală, ci a suspendat judecata cauzei, sancţionând partea care a promovat calea de atac.
În opinia recurentei, nu a existat un motiv de suspendare a judecării cauzei, câtă vreme instanţa trebuia să numească un expert.
Autoarea căii de atac a apreciat că nu constituie cauze de perimare, potrivit art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu.
Pentru aceste argumente, recurenta a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa reluării judecării apelului.
Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.
Examinând hotărârile atacate, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deşi recurenta nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile dezvoltate în memoriul de recurs, care vizează, în esenţă, aplicarea greşită a prevederilor din C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecării cauzei şi la perimare, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.
Acest motiv de recurs este incident când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Recurenta-pârâtă din prezenta cauză a susţinut, în esenţă, că nu a existat un motiv de suspendare a judecării cauzei şi că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 331 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât instanţa nu poate să pună în sarcina părţilor alegerea unui expert, în condiţiile în care părţile nu au contestat numirea niciunuia dintre cei trei experţi, ci aceştia au renunţat sau au fost în imposibilitate să efectueze expertiza, fără o culpă a părţilor.
Prin urmare, chestiunea de drept supusă analizei vizează greşita suspendare a judecăţii apelului şi aplicarea sancţiunii perimării, în condiţiile în care instanţa de judecată trebuia să numească un expert în cauză.
Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului în intervalul de timp de 6 luni.
Cerinţele prevăzute de lege pentru a interveni sancţiunea perimării decurg din conţinutul art. 416 din C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, care nu a acţionat în scopul reluării judecăţii, deşi avea posibilitatea să o facă.
În cauza de faţă, suspendarea judecăţii apelului a fost pricinuită de neîndeplinirea de către intimatul-reclamant a obligaţiilor stabilite prin încheierea din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, conduită ce a avut ca urmare împiedicarea desfăşurării normale a procesului, măsura fiind luată prin încheierea din 8 octombrie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., dată de la care a început să curgă termenul de perimare.
Cu privire la cursul perimării, prevederile art. 417 din acelaşi cod reglementează întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Înalta Curte reţine că părţilor le revine îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 din C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, printre care şi perimarea.
În speţă, deşi avea interesul să-i fie soluţionată calea de atac exercitată împotriva sentinţei instanţei de fond, apelanta-pârâtă a ales să rămână în pasivitate, de vreme ce nu a atacat cu recurs la instanţa ierarhic superioară încheierea de suspendare a cursului judecăţii, pe toată durata suspendării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 414 C. proc. civ.
Prin urmare, în condiţiile în care, de la data ultimului act de procedură, respectiv 8 octombrie 2018, când judecata a fost suspendată, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din motive imputabile recurentei din prezenta cauză, care nu a formulat o cerere de reluare a judecăţii, în mod corect, curtea de apel a constatat că a intervenit perimarea apelului.
Curtea de Apel Constanţa a respins, în mod legal, cererea de reluare a judecării cauzei, formulată de apelanta-pârâtă A., reţinând că aceasta nu poate produce efecte, întrucât termenul de perimare era împlinit.
Cu atât mai mult, nu pot fi primite, în această etapă procesuală, susţinerile recurentei-pârâte ce vizează nelegalitatea soluţiei pronunţate de către instanţa de apel la termenul de judecată din 8 octombrie 2018, fiind formulate după momentul la care s-a constatat perimarea cererii de apel.
Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 8 octombrie 2018 şi a deciziei civile nr. 233/CM din 10 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 8 octombrie 2018 şi a deciziei civile nr. 233/CM din 10 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2020.