Civil recourse annulled for failure to distinguish factual critique from legal error in traffic accident damages compensation

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 08 august 2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 14 februarie 2017, reclamanţii A., B. şi minora C., prin reprezentanţi legali A. şi B., au chemat în judecată pârâta D. S.A. şi intervenientul E., solicitând instanţei să dispună obligarea asigurătorului la plata următoarelor sume: pentru reclamantul A. 100.000 euro despăgubiri materiale şi 200.000 euro despăgubiri morale; pentru reclamanta B. 200.000 euro despăgubiri morale, iar pentru reclamanta C. la 10.000 euro daune materiale şi 490.000 euro daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 832 din 23 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., prin reprezentanţi legali A. şi B., pârâta D. S.A. fiind obligată la plata sumei de 150.000 euro în favoarea minorei C., reprezentând daune morale.

Prin decizia civilă nr. 276 din 29 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamanţii A., B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al apelantei reclamante C., împotriva sentinţei civile nr. 832 din 23 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2016; a fost admis apelul declarat de pârâta societatea D. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., prin reprezentant legal; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta C., prin reprezentant legal, a sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către apelanta- pârâtă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A., B., în calitate de reprezentant legal al minorei C. şi B. au declarat recurs.

În motivare, recurenţii-reclamanţi arată că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi invocă împrejurarea că în cauză intimatul-pârât E., care a provocat accidentul din data de 15.09.2019, nu a fost legal citat în apel.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi susţin că, preluând în totalitate motivele de apel invocate de D. S.A., instanţa de apel nu a arătat motivele care au justificat reducerea drastică a despăgubirilor acordate de Tribunalul Constanţa.

Sub acest aspect, recurenţii-reclamanţi menţionează că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura cauzei, întrucât instanţa nu a procedat la analiză prin raportare la starea de minoritate a reclamantei C., o persoană lipsită de discernământ, care nu se poate îngriji singură.

Totdată, recurenţii-reclamanţi arată că situaţia nu este cea în care minora suferă din cauza leziunilor ce i-au fost cauzate prin accident mamei sale, ci în cea în care, aceasta a suferit un prejudiciu direct, generat de faptul că a fost lipsită de ocrotirea mamei şi că, urmare a accidentului, părinţii minorei au divorţat.

Recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel nu a avut în vedere toate aceste aspecte, rezultate din probele administrate în dosar, invocând drept temei pentru reducerea despăgubirilor, aspecte străine de natura cauzei. Astfel, recurenţii-reclamanţi menţionează că instanţa de apel nu a avut în vedere împrejurarea că minora C. a fost victimă a accidentului, prejudiciul produs minorei prin fapta intervenientului E., fiind unul direct, concluziile psihologului fiind în sensul că accidentul a marcat-o profund şi i-a creat un grav prejudiciu moral.

În ceea ce îl priveşte pe recurentul A., hotărârea instanţei de apel cuprinde, în opinia recurenţilor-reclmanaţi, motive contradictorii, având în vedere că instanţa de apel s-a raportat la expertiza medico-legală efectuată la Laboratorul de medicină-legală Constanţa, probă pe care instanţa de fond a apreciat-o ca fiind neconcludentă, dispunând efectuarea unei noi expertize de către I.N.M.L. Bucureşti, cu aceleaşi obiective. În acest sens, recurenţii-reclamanţi arată că la dosar există o adresă emisă de I.N.M.L., prin care s-a solicitat depunerea unor noi înscrisuri necesare efectuării expertizei, că aceste înscrisuri au fost depuse, însă instanţa de apel a respins solicitarea de a se emite adresă pentru depunerea la dosar a raportului de expertiză.

În aceste condiţii, recurenţii-reclmanaţi consideră că instanţa de apel a motivat decizia prin raportare la concluziile unui raport de expertiză ce nu cuprindea răspunsul complet la obiectivele stabilite de instanţă, fără a preciza în cuprinsul hotărârii motivele pentru care a valorificat concluziile acestei expertize.

Un ultim motiv de recurs invocat de către recurenţii-reclamanţi vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenţii-reclamanţi apreciază că, în mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că împrejurările legate de persistenţa durerilor de cap, mersul mai greoi, starea de frig pe care o resimte la locul de munca, în ceea ce îl priveşte pe recurentul A., reprezintă aspecte ce nu au legătură cu solicitarea de a se dispune obligarea pârâtelor la plata daunelor cauzate de efortul suplimentar pe care trebuie să îl depună reclamantul la locul de muncă, urmare a reducerii capacităţii de muncă/stării de invaliditate.

Ca atare, recurenţii-reclamanţi susţin că, prin valorificarea raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Laboratorul de medicină-legală Constanţa, s-a ajuns la o interpretare eronată a normelor de drept material aplicabile în cauză, stabilindu-se că A. nu prezintă grad de invaliditate, reţinându-se eronat că reclamantul nu a stăruit în administrarea probei cu expertiza medico-legală.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că aceeaşi interpretare eronată a normelor de drept material au realizat-o instanţele şi în ceea ce o priveşte pe reclamanta B., costatând că a fost avut în vedere de către instanţa penală şi prejudiciul viitor pe care îl va suferi victima accidentului.

Totodată, recurenţii-reclamanţi susţin că în cazul minorei C., instanţa de apel a realizat o interpretare eronată a normelor de drept material, realizând o analiză laborioasă a dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., deşi în cauză aceste norme nu sunt incidente.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, precum şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenţi-reclamanţi sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurenţii-reclamanţi nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este invocat formal, recurenţii-reclamanţi neindicând norma de drept procesual care le permite să invoce nelegala citare a altei părţi.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie reţine că argumentele expuse în susţinerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. reprezintă critici de netemeinicie, recurenţii-reclamanţi făcând trimitere la situaţia de fapt, la prejudiciul suferit de victimele accidentului, la mijloacele de probă administrate în cauză.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A., C. - PRIN REPREZENTANŢI A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 276 din 29 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenţii-reclamanţi B., A., C. - prin reprezentanţi A. şi B. la plata, în solidar, a sumei de 2.500 RON către intimata S.C. D. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A., C. - PRIN REPREZENTANŢI A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 276 din 29 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenţii-reclamanţi B., A., C. - PRIN REPREZENTANŢI A. şi B. la plata, în solidar, a sumei de 2.500 RON către intimata S.C. D. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2020.